Spini de rege-trandafir

Spini ascuțiți de trandafir palmele mi-au străpuns
Degeaba-ncerc să le ascund, în zadar mă pansez,
Sângele curge neîncetat, degeaba-l țin ascuns
Prin fașa albă s-a prelins, n-am cui să m-adresez...


L-am prins în mână să-l sărut, să-i mângâi catifeaua,
M-a înțepat așa adânc, jalnic, ca un pumnal...
De-aș fi știut ce voi păți, aș fi vărsat cafeaua
Pe chipul său magnetizant ca un punct cardinal,


Aș fi fugit de-a lui mireasmă, culoarea-i fermecată...
Sau c-un vârf de cuțit tocit, spinii i-aș fi distrus,
L-am admirat în asfințit, m-am lăsat parfumată...
Acum respir așa de greu, purtând al lui virus,


Iar el, din vază mă privește, zâmbindu-mi triumfal
Precum un rege plin de el călcând sclavii-n picioare...
A ieșit soarele de-acum, crivăț catastrofal
N-are de unde să se iște... poate doar câte-o boare...


Petala să-i mai opărească, parfumul să il fure
Și-n miez de noapte să-l aud lacrima cum își pierde,
Pătruns de-a lui singurătate, nemaiputând să-îndure,
Din roșu-aprins, catifelat, în zori să-l găsesc verde.


Când voi dormi și voi visa în noaptea de poveste
Lângă un crin mult mai curat, chiar dacă e regal,
Rănile crude-mi vor pierii, n-am să-i mai dau de veste
Voi păși și eu pe alei la fel de triumfal.

Zbor de porumbite

Printre razele de stele te-am zărit în noaptea rece,
Până-n zori m-ai luminat, pe-o planetă-am poposit,
Nu-nțeleg ce se întâmplă, nu mai știu ce se petrece,
S-au născut alte culori, soarele a înflorit,
Curcubeu-i fascinant, frunzele sunt curioase,
Ne privesc toate șoptindu-și una alteia, foșnind
"Unde-s zilele-nnorate, unde-s serile ploioase?"
"Unde sunt stropii de lacrimi care curgeau șiroind?"
S-au spulberat peste vremuri, iar iubirea noastră-i clară
Ca un zbor de porumbițe, blânde, pline de speranță
Orice clipă se-ndulcește, viața noastră-i o comoară,
Orice noapte se transformă în cea mai frumoasă viață.

Cu tine ma hranesc

În zori, cu roua mă trezesc,
Chipul tău îmi e mic dejun,
Cu glasul tău la prânz hrănesc
Trupul înfometat și-ți spun
La cină, când atent te-ascult,
Ce dor mi-a fost să-ți spun din nou
Că te iubesc la fel de mult,
Te transformi în al meu ecou..
Te iubesc! Te-ador! Te doresc!
Ochii pot de-acum să-i închid...
În vis sigur te-întâlnesc,
Sufletul nu-mi mai este vid,
Glasul tău și-o fotografie
Ziua întreagă-mi luminează,
Inima nu-mi mai e pustie
Iubirea-n lume-ncă vibrează.
Oricâte drumuri ai străbate,
Și-oricât de enorm mi-ai lipsi
Cu tine-mi hrănesc zi și noapte
Toată roua din zori de zi.

Jupiter, Venus sau Marte

Îți scriu iubirea mea, să știi
C-am să te-aștept... când vei veni
La pieptul tău să mă topești,
Să îmi șoptești că mă iubești
Să-ți repet pentru-a mia oară...
Doar e-o sfântă de primăvară
Ce ne-a unit cu stropi de ploaie,
Ce-au curs, cum ai spus tu, șiroaie
Pe trupurile noastre-n noapte...
Mi-e tare greu când ești departe,
Dar știu că va veni și clipa
Când îmi vei mângâia aripa
Și-amândoi vom zbura... departe...
Pe Jupiter, Venus sau Marte.

Ochii tăi de-un verde crud

Ai apărut pe-această lume
Să-mi dai tot ce-aveai mai curat,
De nicăieri, aș putea spune
M-ai vrăjit când m-ai sărutat,
M-ai legănat cu-al tău sărut
Și stelele le-ai revărsat
Din miez de noapte-n așternut
Cu-al tău sărut la noi în pat.
Privindu-ți ochii neîncetat,
Pluteam spre Luna ce părea,
Pletele când ți-am dezmierdat,
Că-a coborât în palma mea
Sărutul divin să-l privească,
Pe chipul nostru visător,
Argintul ei să își golească
Și-apoi... condusă de un nor
Să se întoarcă printre stele,
Ca ochii tăi să lumineze,
Să le picteze-n acuarele,
Și-un verde-crud lin să așeze
Peste o lume de culoare,
Peste o lume de povești
Plină doar cu-a ta sărutare,
Cu-ai tăi ochi verzi ce mă vrăjesti.

Cerul e azi senin

Și cerul ne privește cu ochii mai senini,
Norii de ieri sunt azi cu bucurie plini,
Doar un strop de răcoare mai zbura rătăcit
Dar l-ai prins cu o mană, planeta-ai încălzit
Doar cu a ta privire... și iubirea curată
A renăscut ca Pheonix de vise parfumată
Luceafărul și Luna din ceruri vor sclipi
Fericiți ca și noi, când tu îmi vei zâmbi,
Negura va dispare dintre cer și pământ,
Doar cu-a ta sărutare îmi cresc aripi de avânt.

Scrisoare de sponsorizare

...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Bucureşti, 11 februarie 2010
Stimate Prieten,
Mă numesc Daniela Pătraşcu. Dacă ar trebui să mă caracterizez, nu aş şti ce să
spun mai mult decât că sunt…poetă. Poezia este, pentru mine, nu numai un mod de a
evada din realitate, din cotidianul adesea sordid, ci şi calea prin care am ales să
contribui, după puterile mele, la peisajul artistic românesc. Am început să scriu încă
de când eram elevă. Astăzi sunt mamă a patru copii, şi încă scriu, poezia fiind mai
mult decât cuvântul, este însăşi natura intimă a fiinţei mele.
Nu m-am gândit niciodată că poeziile mele ar putea vedea lumina tiparului.
Ani de-a rândul, le-am ataşat pe un mic blog pe internet. Cititorii acestui blog,
precum şi prietenii mei apropiaţi şi membrii familiei m-au îndemnat să vorbesc cu
un editor.
Astfel, în luna ianuarie 2010, la recomandarea unui misterios cititor al
blogului meu, am cunoscut un editor, care m-a ajutat să aleg poeziile cele mai
semnificative, să le pun în pagină, să mă gândesc la formatul posibil al unei viitoare
cărţi. Pentru prima dată, am fost pusă în situaţia de a mă considera scriitor
profesionist.
Editorul meu a reuşit să îmi obţină o reducere substanţială a costurilor de
publicare a volumului meu de debut (costuri care, după cum ştim, sunt foarte mari),
astfel încât nu am nevoie decât de 1200 lei pentru a face acest vis să devină realitate.
Pentru a mulţumi celor care mă sprijină, şi cu ajutorul editurii Sieben
Publishing, care va edita şi publica volumul meu de debut, vom tipări pe coperta
cărţii şi pe materialele publicitare adiţionale (semnul de carte şi posterele dedicate
lansării) sigla şi datele societăţii pe care o reprezentaţi.
Un contract de sponsorizare este disponibil. Editorul meu vă stă, de asemenea,
la dispoziţie, pentru orice informaţii suplimentare, şi poate fi contactat astfel:
Veronica Anghelescu – Chief Editor
Sieben Publishing Bucureşti, Tel: 0745 55 00 73
Vă mulţumesc anticipat pentru sprijinul dumneavoastră!
Daniela Pătraşcu
Poetă


Daniela Pătraşcu
Tel: 0761606769
Email: danapatrascu21@yahoo.com

Esti steaua mea din noapte

Mă picuri cu iubire pe fiecare geană
Când sufletul din mine neîncetat te cheamă,
Îmi luminezi secunda plină de veșnicie
Îmi umpli c-un sărut inima mea pustie,
Îmi simți cu al tău suflet lacrimile șuvoi
Și îmi dezgheți inima, de-atâtea griji, prea sloi
În voal alb de speranță atent mă înfășori
Și-n roșu-aprins de viaţă mă umpli de fiori,
Ești steaua mea din noapte și zorii mei de zi,
Cum să nu te iubesc atât cât voi trăi?
Cum să nu-i mulțumesc oare lui Dumnezeu
C-a clădit drumul nostru pe care zâmbesc eu?

Un singur telefon

Un singur telefon aripile mi-au frânt,
Glasul ce mi-l doream atât să îl ascult,
Sunetul scos din gura atât de mult dorită,
Mi-a înfipt alt pumnal în inima rănită.
Un singur telefon și toate s-au distrus...
Ați auzit voi oare? voi, stelelor de sus!
Ați auzit planete? și nu v-aliniați ?
Atunci de ce-mi priviți ochii-n lacrimi scăldați?
Ați auzit voi, Sfinţi?Tu, Doamne-ai auzit?
În lumea asta crudă mai este de trăit
Aşa fără iubire, aşa doar printre gheață?
Atunci...Doamne...de ce? de ce ne mai dai viața?

Azi nu sunt

Nu mă luaţi în seamă,
Nu mai ştiu cum mă cheamă,
Azi nu mai sunt, nu sunt...
Nu păşesc pe pământ,
Azi sunt doar o părere
Prea plină de durere,
Azi nu mănânc, nu beau
Nu alerg, nici nu stau,
Azi sunt doar un robot
Aş vrea, însă, nu pot...
La toţi vă răspund "da"
Dar în inima mea...
Nimeni nu poate ştii,
Chiar de mă veţi citi
Mereu, filă cu filă...
În mintea mea...nu-i milă...
În mine e iubire...
Nu-mi pot veni în fire...
Nu mai pot să grăiesc
Lacrimi se năpustesc
Din suflet drept pe față...
Azi nu mai sunt în viaţă.

Te-aş alunga

Eu te alung departe, visul nopţii te cheamă,
Le promit tuturor, dar gândul îmi destrămă
Cuvântul fără suflet, rostit doar să se-audă
Fără pic de culoare, sufletul îmi inundă
Cu mult prea multe lacrimi şi mult prea adâncite,
Te-aş rătăci departe, dar, nu-mi dispari din minte,
Te-aş alunga departe, departe în trecut
Dar nu mă pot opri din plâns şi doar ascult,
Nimeni nu-mi dă dreptate, toţi îmi spun să zâmbesc,
Eu văd de-acum doar noapte, în vise mai trăiesc.
Te-aş rătăci departe, mulţi viaţă îmi oferă,
Eu încă te iubesc, deşi eşti o himeră,
Te-aş alunga departe, dar, încă n-am putere,
Zâmbesc, zâmbesc dar sunt sfârşită de durere,
Te-aş rătăci departe, ca pe-o carte citită,
Dar îmi apari în versuri şi colind rătăcită,
Te-aş alunga chiar astăzi, dacă aş fi în stare
Dar n-am de unde lua nici un strop de uitare,
Te-aş rătăci departe, nimeni nu mă-înţelege
Cât te iubesc de mult, fără să-ncalc vreo lege
Te-aş alunga departe, te-aş alunga din gând,
Şi am s-o fac, fi sigur, dar nu pot spune când.

Cui s-o spun?

Nu se mai văd de-acum, deși se simt, aud,
Nu le țin la vedere, nu mai vreau să arăt
Ca dușul s-au tot scurs, de acum le ascund
Sub umbrela imensă unde ne-am sărutat,
S-au confundat cu ploaia cea care ne-a unit,
N-am să le mai arat, nimănui de acum,
Pumnalul s-a înfipt în sufletu-mi rănit
N-am să le mai arăt, doare, dar cui s-o spun?

Un nor ratacit

Mă simt o sticlă spartă în mii de cioburi fine,
De lacrimi sugrumată dup-o noapte pustie,
Cu zori fără concluzii, doar cu dorul de tine,
Mă simt un vid imens, ca după o beție,
Doar un nor rătăcit fără nici o speranță,
Respir, gândesc, răspund la unele-întrebări,
Dar în adânc de suflet nu am nici o siguranță
În cuptorul torid să mai renasc în zori,
M-ar transforma-n cristal sărutul tău divin,
Lacrimile obrazul nu mi-ar mai inunda,
Simt doar că te iubesc și nu pot mai puțin,
Sărutul tău mirific chipul mi-ar lumina .

Definiția iubirii

"Definiția iubirii" oare cine a-îndrăznit
S-o definească vreodată? acel suflet a iubit?
Cine știe ce înseamnă, într-o lume fără grai?
Să implore: "nu pleca! te iubesc! te rog mai stai!"
Cine știe câte nopți, clipe sau minute-n șir
Poate aduce iubirea sau răni cu-n trandafir?
Cine știe câte stele sunt pe bolta fericirii?
Cine oare-n lumea asta "definiția iubirii"
O poate spune-n cuvinte, o poate rosti vreodată?
Doar acel care trăiește, o iubire-adevărată.
Râd prin colțuri toți ghețarii, care nu știu ce-i iubirea
Și rostesc cuvântu-n grabă, sperând c-aşa nemurirea
Va fi plata lor cea vie, pentru că n-au suferit,
Au trecut prin viața asta, doar cu glasul au iubit,
Dar adânc în al lor suflet, n-au simțit nici... adiere,
Fiindcă n-au iubit de fapt, n-au simțit nici o durere.
"Definiția iubirii"? cine timpul își mai pierde?
Când aud ei de iubire, te privesc, ca pe-un fruct verde,
"Definiția iubirii" într-o lume înghețată
N-o poate spune-oricine, am recunoscut odată
Că pun suflet în iubire, fără vreun strop de rușine,
Astăzi recunosc, de asemeni, doar nu iubesc pe oricine,
Iubesc un suflet curat și îl voi iubi mereu,
Atât timp cât mă iubește, martor îmi e Dumnezeu.

Nicicand nu cersesc iubire!

În viaţa mea n-am făcut-o și n-am s-o fac nici acum
Nu am să cerșesc iubire, nimănui, mai bine scrum
Sufletul în mine-îl fac, oricât de mult aş iubi,
Nu am să cerșesc iubire, nimănui cât voi trăi.
Nu vreau să-mi calc în picioare, sufletul la infinit
Oricât aş iubi de tare sau de mult, azi s-a sfârșit.
Viata-i scurtă, mult prea scurtă, nu ai timp nici să respiri...
Te-am iubit enorm, știi bine, dar de-acum poți să te miri
Cât de repede-n uitare pot să te-îngrop și pe tine
Mi-am dat seama-n astă seară, că aşa ți-e mult mai bine...
Ți-ai dat seama că nu ai ceea ce-ți ofeream eu
Iubirea adevărată, cea dată de Dumnezeu.
Altă pagina voi scrie, cu sau fără ceva sfânt
Ca ceea ce-am stins acuma, însă pe acest pământ
Cum am spus n-am să cerșesc nimănui iubirea pură...
Cea din suflet prea curată, nu doar rostită din gură...

Un alt drum...

Aș fi vrut să mă ascund, undeva...adânc în noapte
De privirea ta profundă, de ochii tăi zâmbitori,
Aș fi vrut să nu-ți aud deloc cele două șoapte,
Aș fi vrut să nu m-atingi, să nu simt acei fiori,
Aș fi vrut să nu-ți faci timp și nici drum să ne-întâlnim
Nici în glumă să îmi spui c-am pierdut așa mult timp...
Că-ți dorești să spun adio valului, să ne iubim
Azi, nu mâine, nu la toamnă, nici peste un anotimp...
Mi-am pus ordine în gânduri, am privit totul de sus,
Stele-albastre lângă mine dansau pline de culoare,
Mă priveai ca pe-un Luceafăr, m-ai sărutat și mi-ai spus
Cum să trec de ceața densa s-o alung în depărtare,
M-ai luat apoi de mână și-am pornit-o amândoi,
Buchetul de liliac cu lalele-amestecate
Să-nvingem singurătatea, să străbatem drumuri noi...
Aș fi vrut să mă ascund, undeva...adânc în noapte...
Ochii i-am închis o clipă, mi-am dat seama că-i real,
Am rupt fila ce rănea, alta pagina de-acum
Voi scrie peste trecut, voi așterne peste val...
Aș fi vrut să nu o fac, dar de azi am un alt drum.

Soaptele tale

Vântul ușor adie peste frunzele crude
Soarele ne zâmbește, în suflet ne pătrunde,
Șoaptele tale încă le mai aud și-acum
În mintea mea bolnavă de dorul tău nebun,
Au rămas peste noapte ascunse undeva
Adânc întipărite...doar în inima mea,
Aștept să-ți aud glasul, să pot din nou vibra,
Să-mi spui că mă iubești oriunde te-ai afla...

Glasul tau in noaptea cruda

Milioane de cuvinte prin minte îmi rătăcesc...
Mi-am dorit să te aud, să te simt, să te privesc,
N-am avut însă norocul, nici astăzi, e-adevărat
Dar în noapte, dintr-o dată, telefonul a sunat.
Stelele, Luna pe boltă, mă priveau așa mirate
Cât eram de fericită să-ți aud glasul în noapte.
Orice mi s-ar oferi, chiar de zeci de ori mai mult
Dragul meu, eu vreau să știi, un minut dacă te-ascult
Lumea fără sentimente la picioare mi se-așterne
Bezna, ceața, se topesc, glasul tău iubire-mi cerne
Peste orice noapte crudă, peste orice depărtare...
Te iubesc fără să vreau și din ce în ce mai tare!

Am ratacit pe culmea norilor

Am rătăcit și azi, cum fac de la un timp
Pe culmea norilor, zâmbetul să-ți privesc,
Versul să-ți recitesc, să mă simt ca-n Olimp
Pe-un puf de nor, să-ți spun cât de mult te iubesc!
Am rătăcit și azi, din nou filă cu filă
Ascultând melodia, de fapt... reascultând...
Și m-am hrănit cu tine-înflorind ca o zambilă,
Te port mereu în suflet, te port mereu în gând...
Am rătăcit și azi, am rătăcit și ieri
Pe culmea norilor, sufletul să-mi hrănesc
Cu-a ta privire caldă, cu vis de primăveri,
Doborâtă de dor să-ți spun cât te iubesc!

Sau poate nu...

Stau și-ți privesc ochii-n noapte
Nici nu-mi doresc altceva
Poate doar câteva șoapte,
Sau poate nu, nu aș mai vrea
Decât o fină mângâiere
Și poate-o dulce sărutare,
Sau poate nu, poate-n tăcere
Privindu-te mi-ar reapare
Ființa ta de dor purtată,
Sau poate nu, a mea suflare
Și inima mea transformată
Te va iubi mai mult, mai tare,
Purtat de dor de-ai reveni
Pe-același drum, să-mi dăruiești
O viaţă plină într-o zi,
Rostind din nou că mă iubești.