În ambele mâini

 

 

 

Privesc către stele prin ceaţa iscată
Luându-mi o mostră de zbucium sub braţ,
Visez că, iubirea, în lume plecată
Îmi smulge-o privire, din cea cu nesaţ.

Gândesc că, de ploaie se-ascund, ciripind,
O mână de păsări, la streaşină-n zori,
Să-mi zdrobească visul în care mă-ntind
S-apuc o fărâmă de iarbă din nori.

Mă pierd ca o şoaptă purtată de vânt,
Ca mierea în ceaiul fierbinte de soc,
Îmi strâng rădăcina la piept, şi-n cuvânt
Găsesc alinare, nu-i vorba de joc.

Tu-mi sapi un tunel prin munţi de nisip
Şi-mi dai mătrăgună la micul dejun,
Implor bolta sfântă, şoptind, să nu ţip
De-atâta durere, şi n-am cui să spun.

Sunt flori ce mă-mbată sperând să inspir
Culoarea perfidă cu iz aparent,
Le simt de departe, nu le deconspir,
Încerc să fac jocul, tăcând insistent.

Privesc către stele, un joc de lumini
Ce zburdă purtând firul ierbii în gând,
Mi-aduce răspunsul, în ambele mâini
Am raze din care hrănesc rând pe rând.

Reîmprospătăm iubirea

 

În noaptea asta prindem luna

În palme, să-i slăvim splendoarea,

Să-i împletim cu vers cununa

Din flori de crin să-i dăm culoarea.

În noaptea asta punem stele 

La încolţit, să dăinuiască

De-a pururi în clipele mele

Privirea-ţi blândă, îngerească.

În noaptea asta strângem bolta

Sub aripile noastre pure,

Doar toamna se-adună recolta

Stol de iubire să îndure.

În noaptea asta capturăm

Pentru vecie, fericirea,

În lacrimi albe o scăldăm

Să reîmprospătăm iubirea.

 

 În noaptea asta, zborul nostru

Va lăsa urme-n univers,

Vom pune dorului căpăstru 

Şi-l vom topi-ntr-un singur vers.

Iubeşte-mă, aşa cum sunt

Nu mă vrăji, să mă strecor
La pieptul tău, misterios
Şi-apoi să fugi, să zac de dor,
Iubeşte-mă, dar cu folos!

Nu încerca să-mi dai minciuna
În zeci de straturi ambalată!
Ar fi păcat, ai stinge luna
Şi-ntreaga boltă înstelată.

Nu mă-ntreba ce-am simţit ieri
În clipa când m-ai sărutat,
Întreabă-acele mângâieri
Şi stelele care-au dansat.

Nu încerca să-mi pui în palmă
Tot universul într-o zi,
Te pot iubi sinceră, calmă
În ritmul pur al inimii.

Nu-mi admira trupul prea mult
Mâine pot fi un nor de praf,
Sufletul vreau să-ţi simt, s-ascult
Ca pe un imn cu-autograf.

Nu-mi dărui ceea ce mâine
N-ai să mai poţi revendica!
Doar sufletul în palme-mi ţine,
Nu te mai pot împiedica.

Iubeşte-mă, aşa cum sunt,
Nu căuta în mine miere,
Sunt doar un om cu păr cărunt,
Fără pretenţii şi avere.

Vom trăi pe Marte

Vom trăi de-acum încolo
Precum două paralele,
Ne va proteja Apollo
Iubirea ruptă din stele.

Vom trăi de-acu' înainte
Pentru cei ce ne-nconjoară,
Nu-i nevoie de cuvinte,
Iubirea-i sfântă comoară.

Vom trăi spre alinarea
Celor ce ne vor urma,
Nici oceanele, nici marea,
Iubirea nu va curma.

Vom trăi pentru-a reţine
În viaţă, iubirea pură
Ce nu se topeşte mâine
Deşi, pare-o picătură.

Vom trăi pe-altă planetă
De pe bolta înstelată,
Doi stropi, într-o eprubetă
De iubire înălţată.

Vom trăi cum lumea aceasta
Nu mai ştie să trăiască,
Nu contează banul, vârsta
Ci, sufletul să iubească

Mult mai bogată

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Păşesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Şi-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Pot să-mi împletesc din lacrimi
Versuri pentru-o viată întreagă,
Pot s-adun, din multe inimi,
Durerea, într-o desagă.

Pot să-mi fac drum viu, prin neguri
Chiar cu aripile frânte,
Pot de-asemeni, printre muguri
Să fac iernile să cânte.

Pot muri pentru o secundă,
Ştiu că mă vei reinventa,
Mult mai duioasă şi mai blândă
Decât puteam eu exista.

Pot lua dintr-un crâmpei de cer
Un nor imens, să-i pun culoare
Din curcubeul efemer
Reinventând zare cu zare.

Pot chiar în lacrimi să mă scald,
Din cele pline de suspine,
Dar, ochii tăi îmi dau smarald
Să ating culmile alpine.

Pot primi-n dar bolta înstelată
Sau doar un fulg firav de nea,
Cu ochii tăi sunt mai bogată
Decât oricine-altcineva.

Luna despletită

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.



Sunt boltă înstelată
În ochi când mă privești,
Aripa dantelată
A zânei din povesti.

Sunt albă ca zăpada
Tu, prinţul ce-mi dă viaţă
Distrugând acolada
Ce mă ținea sub gheaţă.

Sunt boltă însorită,
La pieptul tău zâmbesc
Sub Luna despletită
De-aceea te iubesc!

Aş fi împuşcat o rimă

Aş fi împuşcat o rimă, aş fi înmuiat în tuş
Pană verde de iubire, dar din palmele, cauş
Nu curgea nici o idee, nici măcar o jumătate
Chiar şi stelele pe boltă se-ntrebau, cât de departe
Te ascunzi de-această dată, pe ce munte, pe ce deal...?
Peste care pisc albastru, peste arcul boreal?
Nici măcar o picătură n-ai putea să iei în seamă?
Strigătul tăcut în noapte, numai stelele-l reclamă,
Numai ele-aud suspinul, numai ele mă privesc,
Ele ştiu ce mult contează două vorbe să-ţi răpesc,
Să le modelez cu roua zorilor care-au prins viaţă
Peste paginile scrise sărutate-n nopţi cu ceaţă.
Ele ştiu cum să m-aline, doar de-aceea strălucesc
De pe bolta adormită, unde-ţi scriu doar: te iubesc!

De mi-ar şopti o stea

De mi-ar şopti o stea în astă noapte
Că-ţi este gândul neîncetat la mine,
Chiar dacă eşti departe, prea departe,
Pe culmi muntoase sau prin ţări străine,
Aş recunoaşte-n glasul ei iubirea,
Aş recunoaşte zbuciumul din noi
Şi mi-aş ascunde lacrima-n privirea
Ce se topeşte-n pieptu-mi ca un sloi.
De mi-ar şopti cu raza ei firavă
Că-ţi este dor de mine cum ţi-a fost,
Aş înghiţi tot stropul de otravă
Ştergând din calendar zori fără rost.
Aş reîncepe să zâmbesc spre boltă,
Aş înceta să mă confund c-un nor
Şi-aş aduna a cerului recoltă
De stele-aprinse, uitând de-al tău dor.

Pe braţe prin Calea Lactee

Se uită-n ochii mei o rază
Din milioanele de spini,
Cu-a ei putere desenează
Prin întuneric şi lumini.

Mi-a conturat în verde cerul,
Durerile mi-a eclipsat,
Nu pot să înţeleg misterul
Prin care trec cu-adevărat.

Priveşte-n ochii mei căprui
Cu o putere nebunească
De verde calm, din albăstrui
Şi dragoste nepământescă,

În şoapta serii mă clădeşte,
Mă soarbe-n cupe de cleştar,
Din Carul Mare-mi dăruieşte
Razele astrelor în dar.

Îmi umple bolta străvezie
De trandafiri şi orhidee
Purtându-mă-n noaptea târzie
Pe braţe prin Calea Lactee.

Răpită dintre cuvinte

Din noianul de cuvinte, aşternute pe hârtie
Glas fierbinte de iubire m-a răpit pe înserat,
În ritm cald de crizanteme adormite-n iasomie
Şi crini albi purtaţi pe umeri cu frezii amestecat,
Leul meu cu coama deasă, regele iubirii mele
M-a sustras ca pe-o petală, m-a sustras cu nepăsare...
Ridicându-mă pe boltă, ridicându-mă la stele,
Ca un vrăjitor ilustru amăgind o vrăjitoare.
Timpul zboară peste noi, mereu face pe nebunul...
Am uitat şi de secunde, am uitat să-l urmărim...
Nimic nu ne stă în cale: nici cafeaua, nici tutunul.
Aripa nu ne opreşte, zburăm fără să clipim
Nimic nu ne stă în cale, numai secunda contează,
Cea care-aprinde scânteia, cea în care ne privim.
Ca un fulger peste-oceane totul în jur luminează,
Cerul înnorat se sfarmă, noi cu raze îl tivim.
Dintr-o zare-n altă zare strălucim neluminaţi,
Dezmorţim tot Universul împletindu-i o cunună
Peste boltă-ngânăm versul cu Luceferi parfumaţi,
Sorbim noaptea de iubire într-o dragoste nebună.

Stea între planete

"Iubire, dor, sărut, blestem şi stele",
"Zbor, vis de Mai, lacrimă şi speranţă"
"Clipele-aprinse-n nopţile mai grele",
"Cocktail frenetic lângă-un cub de gheaţă".
Plin ochi, paharul tinde să-l sorbim,
Să-l savurăm, în stropi, pe îndelete,
Să prindem Luna şi să-i povestim
Iubirea noastră, "stea între planete".
Să o servim c-un strop şi-o picătură,
Din dragostea ce-o împletim mereu,
În suflete cu o dezinvoltură
Ce-o ştie numai Luna, dragul meu,
Întreaga boltă cu stele să afle
Că-n rochie roşie de catifea
Şi-n păr, un trandafir, cu trei agrafe,
Mi-ai prins, cu dragoste, iubirea mea.

Numai la pieptul tău vibrez

M-abat din drumul nebătut
De paşii mei rătăcitori,
Înlătur dorul absolut
Aşternând roua peste zori,
Pe chipul tău lin creionez
Dragostea-n formă de smarald,
Numai la pieptul tău vibrez
Strop din izvor cu suflet cald,
Revii cu zarea parfumată
Din flori pictate peste boltă,
Privirea-ţi metamorfozată
Mă înfăşoară dezinvoltă,
Mii de fiori fierbinţi şi calzi
Îmi trec prin trup într-o secundă
În zeci de mângâieri mă scalzi
Sărutul tău lent mă inundă.

Şade Luna-ntre copaci

Gălbejită de tristeţe
Şade Luna-ntre copaci,
Am ieşit să-i dau bineţe,
S-o întreb de vârcolaci.

Plină ochi şi rotofeie,
Guvernează peste noi,
Privind spre Calea Lactee
Cu zâmbetul rece, sloi.

Stă cu stelele la bârfă,
Plină de invidie,
Bolta, magică eşarfă,
Împleteşte-o simfonie.

Este sunetul iubirii
Revărsat în Univers,
De culoarea fericirii,
Aşternând vers lângă vers.

S-au strâns poeţii s-o cânte,
Iubiţii să o admire,
Reuşeşte să încânte
Zâna veşnic fără mire.

Calc în şoaptă iarba crudă,
Să nu ucid festivalul,
Iubirea bolta inundă,
Mii de stele deschid balul.

Însă Luna mi-a simţit
Durerea ce mă sfâşie,
Nici astăzi nu ai venit,
Iar o steluţă argintie

Printre frunze îmi şopteşte
Că nimic nu mă doboară,
Cât timp Luna mă iubeşte
Ca o bună surioară.

Chiar dacă ...

Chiar dacă marea îmi va frânge
Urmele paşilor, chiar azi...
Chiar dacă-n valuri vor mai curge
Sute de lacrimi pe obraji,
Chiar dacă ploaia va ascunde
Ziua-n care ne-am sărutat,
Scrinul cu amintiri plăcute
Altă surpriză-a adunat.
Chiar dacă bolta n-am atins-o
Deşi pe aripi m-ai purtat,
Iubirea noastră a aprins-o
Zugrăvind cerul înstelat.
Chiar dacă timpul n-am putut
Nici astăzi în loc să-l oprim,
De-abia acum am priceput
Cât de mult, de fapt, ne iubim...

Am sorbit sfânta iubire

A sosit în sfârsit vremea, aripile ne-au crescut,
Râurile fericirii ne-au cuprins în noaptea albastră,
Te-aşteptam ca pe-o vacanţă, aşteptam să te sărut
Să-nsiropăm cu iubire şi dragoste bolta noastră,
Să zburăm fără de aripi, să zburăm fără rachetă,
Să zburăm încătuşaţi printre râuri de lumină
Iar când zorii ne dezmierdă să revenim pe planetă,
Să sorbim sfânta iubire scoasă de la naftalină
Doar de noi, doar noi pe lume ne putem aşa iubi
Şi ne vom iubi de-a pururi trecând munţii cei stâncoşi,
Zborul nostru plin de stele ancorând în orice zi
În oceanul de iubire plin de ochii tăi frumoşi.

Ne iubim...ne iubim

Se lasă seara-ncet şi dorul mă cuprinde,
Cerul aduce Luna şi stelele le-aprinde,
Sufletu-n mine ţipă de al tău dor, nebun,
Aş vrea s-o strig de-acum, dar nu am cui s-o spun,
Foarfeca depărtării nu-i încă ascuţită
Să tai distanţa-n patru, să vii, să fiu iubită...
Privesc iar telefonul şi poza ţi-o privesc...
Îţi mai şoptesc odată...că te-aştept, te iubesc...
Aştept la pieptul tău din nou să mă retrag
Te-aştept iubitul meu, te-aştept din nou în prag,
Ca stelele şi bolta să fim de-înseninaţi
În oceanul iubirii doi naufragiaţi
Ce nu găsesc colacul, dar nici nu-şi prea doresc
Şi plutind în derivă... se iubesc...se iubesc...

Definiția iubirii

"Definiția iubirii" oare cine a-îndrăznit
S-o definească vreodată? acel suflet a iubit?
Cine știe ce înseamnă, într-o lume fără grai?
Să implore: "nu pleca! te iubesc! te rog mai stai!"
Cine știe câte nopți, clipe sau minute-n șir
Poate aduce iubirea sau răni cu-n trandafir?
Cine știe câte stele sunt pe bolta fericirii?
Cine oare-n lumea asta "definiția iubirii"
O poate spune-n cuvinte, o poate rosti vreodată?
Doar acel care trăiește, o iubire-adevărată.
Râd prin colțuri toți ghețarii, care nu știu ce-i iubirea
Și rostesc cuvântu-n grabă, sperând c-aşa nemurirea
Va fi plata lor cea vie, pentru că n-au suferit,
Au trecut prin viața asta, doar cu glasul au iubit,
Dar adânc în al lor suflet, n-au simțit nici... adiere,
Fiindcă n-au iubit de fapt, n-au simțit nici o durere.
"Definiția iubirii"? cine timpul își mai pierde?
Când aud ei de iubire, te privesc, ca pe-un fruct verde,
"Definiția iubirii" într-o lume înghețată
N-o poate spune-oricine, am recunoscut odată
Că pun suflet în iubire, fără vreun strop de rușine,
Astăzi recunosc, de asemeni, doar nu iubesc pe oricine,
Iubesc un suflet curat și îl voi iubi mereu,
Atât timp cât mă iubește, martor îmi e Dumnezeu.

Glasul tau in noaptea cruda

Milioane de cuvinte prin minte îmi rătăcesc...
Mi-am dorit să te aud, să te simt, să te privesc,
N-am avut însă norocul, nici astăzi, e-adevărat
Dar în noapte, dintr-o dată, telefonul a sunat.
Stelele, Luna pe boltă, mă priveau așa mirate
Cât eram de fericită să-ți aud glasul în noapte.
Orice mi s-ar oferi, chiar de zeci de ori mai mult
Dragul meu, eu vreau să știi, un minut dacă te-ascult
Lumea fără sentimente la picioare mi se-așterne
Bezna, ceața, se topesc, glasul tău iubire-mi cerne
Peste orice noapte crudă, peste orice depărtare...
Te iubesc fără să vreau și din ce în ce mai tare!

Aripi daca-as avea...

Aripi dacă-aș avea să pot și eu zbura,
Frunza dacă mi-ar crește să pot și eu pluti,
Sub tălpile tocite, nu mi-aș mai fisura
Sufletu-n nici o noapte, retina-n nici o zi.

Aripi dacă mi-ar crește, să zbor spre cer senin,
M-aș odihni pe râuri, cu roua m-aș hrăni,
Cu tălpile tocite n-aş călca prin venin,
Să-mi scald sufletu-n lacrimi, în noapte sau în zi.

Aripi dacă-aș avea, aș zbura doar spre tine,
N-aș putea să mă-abțin, vântul m-ar birui,
Sufletul nesecat doar ție-ți aparține
Din strop de vis din noapte până în miez de zi.

Cerul e doar al meu

Cu zâmbetul pe buze, vibrând de fericire
Am adormit aseară și ...te-am visat iubire...
Nu, nu e ceva nou, chiar ai și tu dreptate,
Doar te visez de-un timp în fiecare noapte...
Te mângâiam pe față, pletele-ți răscoleam...
Prin ploaia nesătulă, la fel ne sărutam,
La fel ca-n prima seară când ploaia ne-a unit...
Ce-aş mai putea sa-ți spun...decât: bine-ai venit!
Din valurile mării, din bolta înstelată,
Nu mai contează-acum, am simțit înc-odată
Că ceru-i doar al meu, că orice rază fină
Mă poate lumina iar noaptea poa' să vină.