Semn de carte

(Poezie pentru copii)

Un păianjen de hârtie
Într-un colţ s-a stabilit
Eu am vrut să-i cer chirie
Dar el nu s-a sinchisit.
Mai des pânza şi-a ţesut
Neluându-mă în seamă
Mândră ie şi-a cusut
Şi-o beretă pe sprânceană.
Cariocile le-am luat
Un bondar să-i desenez,
Degeaba am insistat
Nu am cum să-l deranjez,
Pensule am o mulţime
Şi creioane colorate
Dar păianjenul se ţine
Bine strâns în colţ de carte.

Ochii tăi de-un verde crud

Ai apărut pe-această lume
Să-mi dai tot ce-aveai mai curat,
De nicăieri, aș putea spune
M-ai vrăjit când m-ai sărutat,
M-ai legănat cu-al tău sărut
Și stelele le-ai revărsat
Din miez de noapte-n așternut
Cu-al tău sărut la noi în pat.
Privindu-ți ochii neîncetat,
Pluteam spre Luna ce părea,
Pletele când ți-am dezmierdat,
Că-a coborât în palma mea
Sărutul divin să-l privească,
Pe chipul nostru visător,
Argintul ei să își golească
Și-apoi... condusă de un nor
Să se întoarcă printre stele,
Ca ochii tăi să lumineze,
Să le picteze-n acuarele,
Și-un verde-crud lin să așeze
Peste o lume de culoare,
Peste o lume de povești
Plină doar cu-a ta sărutare,
Cu-ai tăi ochi verzi ce mă vrăjesti.