Cititorii mei

Translate

vineri, 31 august 2012

Nu doar la bine





Din ochi lava se răsfrânge
Pe obrajii arşi, subţiri,
Sufletu-n tăcere plânge
Pentru marile iubiri
Ce-au pierit lăsând în urmă
Pe veci amintirea lor,
Amintirea mea se curma
Însă nu şi al tău dor.

De sub geană, în izvoare
Curg şiroaiele sărate,
Veşnic calde, călătoare,
Iscate din nedreptate,
Scaldă nopţile perfecte
Îmbibând perna de nor,
Greaţă-mi e de măşti abjecte,
Doar de tine-mi este dor!

Vreau să îmi dai jumătate
Din durerea ce te-apasă,
Te iubesc şi zi şi noapte,
Nu doar când revii acasă.
Vreau să îţi alin durerea
Cum faci tu de-atâtea ori,
Nu pot să ignor tăcerea
Decât plângând până-n zori.

Secunda ucide mileniul din mine




O mână de lacrimi, un pumn de suspine,
Secunda ucide mileniul din mine,
O aripă frântă, un suflet sortit
Să tot poarte cruci sperând c-a dormit.

Un braţ de iubire, un pumn de cuvinte,
Minutul ce-mpinge iubirea înainte,
O lună perfectă, un cer înstelat
În cripta durerii mă simt onorat.

O torţă aprinsă, un val de-ntuneric,
Mireasmă ascunsă-n fluidul eteric
O lacrimă verde, un vers de iubire
Pictat pe-ntuneric, plăpând, dintr-o ştire.

Un strop de speranţă, un gând inerent
Din miile care se scurg coerent
Prin lacrima vie, răsfrântă-n pârâu
Să poată reţine durerile-n frâu.

O ceaţă opacă, o gheară pe cord,
Expirând continuu enigme, de-acord
Cu geana lovită, de norul clădit
În jocul de-a viaţa, tăcută, zidit.

Un vis fără noapte, din dor neştirbit
De crivăţ năprasnic, de gândul grăbit,
Absoarbe din mine secunda enormă,
O lacrimă albă în vers se transformă.






joi, 30 august 2012

40 de nopţi şi zile



De mi-ar fi spus cineva
Că o noapte, blestemată,
În lacrimi voi inunda,
N-aş fi crezut niciodată!

Vrăjitori şi vrăjitoare,
Astre, lună, chiar şi nori,
De mi-ar fi spus ce culoare
Vor căpăta aceşti zori...

Visele multe şi clare,
De m-ar fi avertizat,
N-aş fi crezut cât de tare
Arde-un cuvânt aruncat.

Voi, gheţari, ce mă citiţi
Şi nu-nţelegeţi nimic,
V-aş ruga, nu vă grăbiţi,
Nu am de gând să abdic!

Iubirea îmi demonstrează
Cât mă iubeşte de mult,
Sufletul îi lăcrimează
Însă, nu vrea să-l ascult.

Voi, gheţari, imenşi sub soare,
Ce n-aţi iubit niciodată,
Nici nu veţi ştii cât de mare
Este dragostea curată!

Iubirea noastră-i enormă
Nimeni nu ne înţelege
Are-o neştirbită formă
N-o opreşte nicio lege.

Niciun zid, nicio furtună
Nu ne poate despărţi,
Viata e şi rea şi bună,
Toate le vom depăşi.

40 de nopţi şi zile
Voi scrie, cum voi putea,
Cu lacrimi, pe-aceste file...
Te iubesc, eşti viata mea!



Promit să scriu neîncetat!



Scriu să uit de zidul care
M-a lovit fără de milă,
Scriu să mă-ngrop in uitare
Să inund filă cu filă.

Scriu să-mi vărs durerea-n foaie,
Să distrug furtuni prea multe,
Genunchii mi se înmoaie
Nu mai vor să mă asculte.

Scriu să nu răcnesc sălbatic
Ca-ntr-un codru infinit,
Inima-mi bate năvalnic
Versul curge... prea lovit.

Scriu, să tac cum tace noaptea
În straie negre-mbrăcată,
Implorând Cerul şi moartea
Să mă lumineze-odată!

Scriu, pe norii mei puternici,
Să m-ascund de tot şi toate,
De duşmani şi de nemernici,
Scriu de dorul tău în noapte.

Scriu să trec prin zidul care
M-a lovit neînduplecat,
Nu voi zbiera de durere,
Promit să scriu neîncetat!




Nu-mi rupe inima-n două!





Ia-mă Doamne-n palma stângă
Şi dă-mi strop de alinare,
Vreau să fug, să fug din junglă!
Vreau şi eu un strop de soare!

Pe pământul plin de cruci
Lacrimi numai vreau să văd,
Vreau o clipă să-mi aduci
Fără suspin şi prăpăd.

Pe pământul plin de zloată
Durerea mă copleşeşte,
De lacrimă inundată
Simt că nu se mai sfârşeşte!

Ia-mă Doamne-n palma dreaptă
Opreşte-mi ochii să plouă!
Te implor, Doamne, aşteptă!
Nu-mi rupe inima-n două!



miercuri, 29 august 2012

Nu voi abdica






Dacă nu vezi sau simţi ca mine,
Dacă nu ştii prin ce răzbesc,
Te du, te rog, unde-ţi e bine,
Nu te reţin, nu te lovesc!

Eu clipele le ung cu miere
În fiecare zi amară,
Iar dacă nu-ţi face plăcere
Să le-ndulcim, nu-mi da ocară!

Trăim cu toţi pe-această lume
Să împărţim ce-i mai frumos,
Unii vor viaţa să-mi consume
La modul cel mai dureros.

Alţii-nmulţesc ciorba cu apă
Să-şi crească încă doi copii,
În viaţa lor să nu încapă
Singurătatea inimii.

Unii pândesc precum pisica,
La orice colţ, la orice gură
Să-şi umfle pe furiş burtica
Cu tot ce are-o picătură.

Alţii m-atacă pe la spate
Fiindcă aşa s-au învăţat,
Sperând să mă îngroape-n noapte
Sau să m-atragă în păcat.

Unii lovesc cu bumerangul
Fără să-şi dea seama măcar
Că mie nu-mi va pica rangul
Fiindcă nu-l am şi e-n zadar.

Unii m-atrag sperând bezmetic
Că mintea-mi este precum fusta,
Din suflet să-mi rupă vreun petic
Hrănindu-se precum lăcusta.

Alţii în goana dup-avere
Îmi cerşesc tot ce pot ceda,
Eu nu alerg după putere
Nu vreau a mă împiedica!

Dau gratuit suflet pe pâine
Şi nu cer nimănui nimic,
Iar, dacă n-aveţi loc de mine
V-anunţ că nu am să abdic!

Nu-s educată-n şcoli înalte,
N-am diplome de mare boss,
Dumnezeu a vrut să mă salte
Iar, eu Îi mulţumesc frumos!

Dacă nu vezi la fel ca mine
Orice-ai avea în jurul tău,
Nicio lentilă nu-i de tine,
Te du, te rog, cu Dumnezeu!


marți, 28 august 2012

Stelele mă ştiu




Tu crezi că eu nu ştiu ce-nseamnă
Să vrei să ai, să vrei să fii...?!?
Sufletul încă mă îndeamnă
Să visez jocuri de copii...

Tu crezi că eu nu ştiu durerea
Sau bucuria de-a iubi...?!?
Cunosc şi pacea şi tăcerea
Răcnind în şoapte purpurii.

Tu crezi că eu ascund valoarea
Seninului ce îl emani,
Să-ţi dăruiesc abandonarea
Dorind să devenim duşmani...?!?

Tu crezi că eu smulg trandafirii,
Să-mi împletesc un aşternut
Doar pentru-a dărui iubirii
Două cuvinte şi-un sărut?!?

Tu crezi că, împletind baladă
Vărs păcură pe jar aprins,
Fără ca nimeni să mă vadă
Cu ce licoare te-am atins?!?

Tu crezi că scriu de ani de zile
Doar pentru-a risipii cerneala
Şi sufletul pe-atâtea file,
Să înlătur, poate, plictiseala?!?

Tu crezi ce vrei, eu scriu ce simt
În nopţile cu insomnie,
Aş vrea să dorm şi să te mint
Dar, fără tine sunt pustie.

Tu crezi ce vezi, eu scriu ce vreau,
Un strop din suflet dăruiesc,
Cu stelele la vorba stau
Ele mă ştiu cât te iubesc!


luni, 27 august 2012

Vei ştii cât te iubesc






Când ne va naşte luna răsaduri de lumină,
Călcându-ne pe vise din ordinul ceresc,
Când tu vei înţelege că nu am nicio vină
Că-a infinit-a oară trăiesc să te iubesc,

Când soarele va fierbe în lacrima tăcerii,
Riscând să-mi împletească din jarul nebunesc,
Un rug doar pentru mine, la poalele durerii
Voi păşi lângă tine pentru că te iubesc.

Când ceru-mi va întinde o mână peste geană
Să-mi lumineze drumul, să numai pribegesc
Iar streaşina iubirii din lumea pământeană
Va înmugurii pământul, vei ştii cât te iubesc.

Când norii mei vor pune la macerat uitarea
Sub munţii de luceferi ce mă adăpostesc,
Când voi învinge lacul sărat, sărutând marea
De vis secătuită, vei ştii cât te iubesc.

duminică, 26 august 2012

Alegerea lui Dumnezeu




În ciuda ceţii infernale
Ce m-a înconjurat un timp,
Pe paginile mele goale,
Fără lumina lui Olimp,
Mi-am regăsit liniştea prinsă
Sub un morman de lacrimi reci,
Oare păream aşa de-nvinsă
De m-ai simţit şi-n loc să pleci
Te-ai reîntors la pieptul meu
Deşi, nu te mai aşteptam...?!?

Oare priveam aşa sălbatic
Negura ce mă apăsa
Încât la versul meu, năvalnic
Ai revenit, iubirea mea?!?
Aveam aroma ta în versuri,
Aveam iubirea ta în gând,
Culoarea ochilor în muguri
Şi amintirea alinând
Clipele arse, de dor greu,
În care mă tot cufundam...

Oare-ai ştiut ce voi răspunde?!?
Eu încă nu realizez
De unde ai ştiut, de unde?!?
Nu pot să te abandonez!
Oare-ai simţit că-n astă viaţă
Tu eşti sufletul stabilit
Să mă trezeşti de dimineaţă
Şi să m-adormi în asfinţit,
E-alegerea lui Dumnezeu,
Trebuie doar s-o acceptăm.

În ciuda celor ce-am trăit,
Ce m-au lovit cu-aşa putere,
Te voi iubi la nesfârşit
Trecând mereu prin bariere.
Când voi pleca, mai sus de tine
Şi-n urmă voi lăsa culori
Din lacrimile cristaline,
Mă vei simţi în orice zori,
Nicicând să nu-ţi mai fie greu,
Chiar şi-atunci să ne completăm.



sâmbătă, 25 august 2012

Din norul meu





De-aici, din norul meu, văd totul
Aşa cum este, cum a fost,
O lacrimă îşi face cortul,
În frunza fără adăpost.

Văd fumul cum se risipeşte
Cenuşa-n urma lui se-adună,
Vântul avid se înteţeşte
Purtând o dragoste nebună.

Nevăzătorule, mă iartă
C-am îndrăznit să-ţi descifrez
Din gândul tău, reala harta
Şi-n pagină s-o creionez.

Mă iartă că-ţi expir iubire
Purtând din zori o transparenţă,
Determinând numai uimire
În cea mai pură chintesenţă.

Mă iartă că-ţi transform minutul
În mângâiere de moment,
În timp ce zborul şi sărutul
Devine atât de insistent.

Mă iartă că, de sub sprânceană
Te recunosc, cum mi-a fost dat
În lumea asta pământeană
Şi te iubesc neîncetat.

Mă iartă că-n această lume
Nimeni nu te va-nlocui,
Oricâţi ar vrea să mă consume,
În suflet, tu vei locui.

Mă iartă că, orice ai spune
Şi orice floare-ai dezmierda,
Pe veci, doar eu, îţi pot compune
Şi doar tu mă poţi acorda.





vineri, 24 august 2012

Dezmeticire


De sub tăcerea mormântală
În care m-am scăldat trei seri,
Strecor prin valul frânt de-o zală
O lacrimă pierdută ieri.

Încerc s-o prind în palma stângă,
Să pot clădi cu ea un vis
Sufletu-începe să se plângă
De dorul unui Paradis.

Din glas ţi-am adunat tristeţea
Şi agonia nesecată,
Mi-aş fii dorit să-ţi dau blândeţea
Cum o făceam, neobservată.

Pe vis să-ţi scriu cu picătura
Nopţilor astea, mult prea sumbre?!?
M-ar condamna literatura
C-am născocit-o printre umbre.

Prin întuneric fac potecă
îţi pătrund adânc în minte
Deşi, nu sunt o indiscretă,
Mi-e dor să-mi dai două cuvinte.

Încerc să mă dezmeticesc
Deşi, sunt foarte rătăcită,
În jungla asta mă lovesc
De-atâţia spini, şi-s obosită.

Îi simt în ceafă uneori
Iar răsuflarea lor sfidează,
Se linguşesc ca nişte flori
Ce cu nimic nu se-asortează.

Pe norii mei, nu-i pot urca,
Sunt ascuţiţi şi plini de ei
Deşi, un timp m-aş mai juca,
Prea plină-i lumea de mişei.

Mi-e groază-n palmă să-i aştern
Văzându-le rigiditatea
Dar, nici nu-i pot hrăni etern
Abandonându-mi libertatea.

Lentilele nu-s aburite,
Încă mai văd destul de clar,
Întind o plasă de cuvinte
Când spinii-mi dau otrava-n dar.

Beau doar o gură de ceai verde
Să mă ridic din jar mocnit,
Ştiu sigur că nu ne vom pierde
Doar ne iubim la infinit.

Spinii sub forma de secure
În vreascuri de vor ofili,
Sufletul meu poate să-ndure
Dezmeticindu-se într-o zi.

luni, 20 august 2012

Nu am inima-n poşetă



De-aş purta-n poşeta plină
Cu de toate, inima,
Oare-aş scoate la lumină
Tot ce-n suflet pot avea?

Dac-aş pune într-o cutie
Sufletul cu dor cu tot,
Nimeni să nu mă mai ştie,
Oare-aş câștiga vreun zlot?

De m-aş duce-n târgul mare,
Să-mi vând inima nebună,
Ce de dorul tău, mă doare,
Aş putea pleca pe Lună?

Aş zbura spre stele aprinse
Sau chiar moarte, nu contează...
Dacă-n paginile ninse,
Dorul mi se descifrează.

De-aş avea inima-n palmă
În geantă sau buzunar,
Poate aş fii mult mai calmă,
De voi n-aş avea habar.

Uneori îmi vine-a smulge
Inima cu tot amarul,
Să-ncetez o zi a plânge
Să-ndulcesc cumva calvarul.

O aud cum bate-n şoaptă,
O simt cum se zvârcoleşte,
Precum o caisă coaptă
Căzută din pom, răcneşte.

Uneori mi-aş da din clipă
Jumătate, să vă ştiu
Puternici, făcând risipă
De un soare argintiu.

Uneori mi-aş da din stele
Să vă ştiu mai fericiţi,
Însă, lacrimile mele
Nu preţuiesc doi arginţi.

V-aş da inima din mine
Să vă ştiu mai împăcaţi,
Nu depinde de oricine
Acest târg, nu vă miraţi!

Sunt un trup plin cu putere
De lacrimi îngenunchiat,
V-aş lua orice durere,
Să vă ridic neîncetat.

V-aş da inima pe pâine
Dar nu o mai am în piept,
Nici poşeta nu conţine
Omul pe care-l aştept.

Uneori aş lua pământul
La piept, să îl încălzesc
Dar, vă dau numai cuvântul
Cald, pentru că vă iubesc.





Mai bine scriu






Sunt prea aproape să te strig,
Mult prea departe să-ţi şoptesc,
Mai bine scriu că-mi este frig
Şi-n flăcări ample mă topesc.

Sunt prea ascunsă să mă vezi,
Mult prea tăcută să-ţi vorbesc,
Mai bine scriu din stropii verzi
Că-mi este dor să te iubesc.

Sunt prea târzie să-nfloresc,
Prea fragedă să nu mă-nclin,
Mai bine scriu cât te iubesc
Decât să zac într-un suspin.

Sunt prea ciudată să-nţelegi,
Prea transparentă să mă ştii,
Mai bine scriu, tu să culegi
Vers pur din lacrimi argintii.

E prea târziu să-ţi spun ce sunt,
Mult prea devreme să mă pierzi
Mai bine-mi spui în amănunt
Că-n şoapte vrei să mă dezmierzi.



duminică, 19 august 2012

Pune-mi verde crud în pană



Pune-mi verde crud în suflet
Să rămân frunză de măr,
Transformând lacrima-n zâmbet
Colorat în adevăr.

Pune-mi verde în privirea
Ce te-aşteaptă să predai
Limpezimea şi iubirea
Nopţilor noastre de mai.

Pune-mi verde crud pe tâmple
Să plutesc în agonie,
În tăcere să se întâmple
Dragostea la nebunie.

Pune-mi verde crud în pană,
Să pot scrie despre noi
Şi iubirea pământeană
Ce răsună-n amândoi.

Pune-mi verde crud în viaţă
Din privirea ta fierbinte,
Să-mpletesc de dimineaţă
Roua ierbii-n trei cuvinte.

Pune-mi astăzi verde crud
Peste dorul sfidător,
Glasul frunzelor s-aud
Într-un ritm nemuritor.

Pune-mi veşnic verde crud
Peste genele întoarse,
Să mă nasc frunză de dud
Între lacrimilor arse.

Pune-mi mâine verde-n plete
Cu-a ta caldă mângâiere,
Picură-mi pe îndelete
În vers, dragoste şi miere.

Pune-mi verde crud în glastră
Pentru-o viaţă, poate trei,
Unică-i iubirea noastră,
Verde, precum ochii tăi.

sâmbătă, 18 august 2012

Doar pentru că ne iubim




Cum să nu-mi slăvesc destinul
Când în pieptul tău găsesc
Leac pentru-a opri suspinul,
Doar pentru că te iubesc.

Cum să nu fiu fericită
Când în ochii tăi zăresc
Iubirea şi sunt iubită,
Doar pentru că te iubesc.

Cum să nu aştern cuvântul,
Când îmi pui în el esenţă,
De parcă mi-aduce vântul
Iubirea din abundenţă.

Cum să nu port pe vecie
Lacrima de fericire,
Azi, nu mă mai simt pustie,
Doar mi-aduci a ta iubire.

Cum să nu vibrăm sub soare,
Când iubirea o trăim
Cu-o mireasmă îmbătătoare,
Doar pentru că ne iubim.

De doi ani şi jumătate
Ne iubim ca doi nebuni.
Doriţi să zburaţi departe?
Iubiţi-vă, oameni buni!



Mulţumesc lui Dumnezeu!



Azi, mai mult ca niciodată
Vreau, de verde crud, să zbor.
Vreau iubirea ta purtată
Peste munţi imenşi de dor!

Azi, când lacrima din mine
S-a zvântat sub glasul tău,
N-am cum să mă pot abţine,
Mulţumesc lui Dumnezeu!

Mulţumesc că-n astă lume,
Unde totul se clădeşte
Sub măşti false şi costume,
Iubirea pură domneşte.

Mulţumesc că mi-a fost dat
Să iubesc, să fiu iubită,
Nu degeaba am sperat
Să pot trăi fericită.



vineri, 17 august 2012

Curcubeul iubirii




Când marea mă-ntreba de tine
Şi-n lacrimi acre mă scălda,
Te rătăceam prin valuri fine
Răspunsul să nu il pot da.

Nisipul sfârâia sălbatic
Sub tălpile de dor crăpate
Dar, marea-n dansu-i acrobatic
Readucea valul aproape.

Îl alungam spre geamandură
Cu-a ta mireasmă prinsă-n el
Dar, revenea cu-atâta ură...
Acelaşi val iubit, fidel.

Mă-mbrăţişa cu o putere,
Ce numai tu o poţi avea
Când îmi sorbi lacrimi şi durere
Înveselindu-mi inima.

De-abia acum, când totul pare
Că nici în vis n-a existat,
Avem răspuns la întrebare,
Iubirea noastră n-a cedat.

Mireasma ta m-a urmărit
Oriunde aş fi colindat,
Speranţa nu s-a irosit,
Un curcubeu ne-a invadat.



joi, 16 august 2012

Ne ceartă stelele, iubite



Am încercat de-atâtea ori
Să-mi frâng cumplite doruri
Dar, de cu seară până-n zori
Răcneau stelele-n ceruri.

În Carul Mare aliniate,
Cum le-aranjasem noi cândva
În nopţile catifelate,
Strigau la amândoi, aşa:

"-Voi nu vedeţi ce lună plină
Vă dăruim seară de seară?
De ce v-ascundeţi de lumină?
De ce vă place să vă doară?

-Voi nu vedeţi că depărtarea,
Ce-aţi aşternut-o între voi,
Nicicând nu v-aduce uitarea?
Mai mult v-atrage pe-amândoi!

-Voi nu vedeţi că niciun suflet
Din lumea asta deşucheată
Nu poate să v-aducă zâmbet?
Iubirea voastră-i prea curată!

-Voi nu vedeţi că luna plânge
De mila voastră-ntr-un coşmar?
Iubirea pură vă învinge!
De ce vă răniţi în zadar?

-Voi sunteţi sufletele-n care
Iubirea veşnică domneşte,
Hrănită chiar de mândrul soare
Când curcubeul arcuieşte!

-Voi nu vedeţi că timpul zbiară
În lacrima însângerată,
Chiar nu simţiţi a urii gheară?
Iubirea voastră-i prea curată!

-Voi sunteţi sufletele care,
Flacăra dragostei eterne,
O veţi păstra în continuare,
Oricâtă nea se va aşterne.

-Voi nu vedeţi că-n astă lume,
Iubirea îngheaţă zi de zi?
De ce-o lăsaţi să vă consume?
Ea va renaşte orice-ar fii! "


Din Carul Mare, praf stelar,
Pe suflete ne-a picurat,
Am depăşit un alt coşmar
Fiindcă iubim cu-adevărat.

Stelele încet s-au liniştit
Precum un val la malul marii,
Luna din cer ne-a dăruit
Dulcele gust al împăcării.



miercuri, 15 august 2012

Sentimentul suprem





Poate lumea nu observă
Ce se-ntâmplă între noi,
Sufletul ni se conservă,
Într-un trup născut din doi.

Suntem suflete pereche,
Doar uniţi putem trăi,
Precum o poveste veche
Care nu poate muri.

Poate a-ncercat o furtună
Să ne rătăcească pasul
Dar noi numai împreună
Suntem, sunetul şi glasul.

Suntem un întreg firesc,
Viaţă smulsă din extrem,
Mă iubeşti şi te iubesc
Sub un sentiment suprem.

Fără tine sunt o boare,
Fără mine eşti un nor,
Amândoi suntem o floare
Prinsă-n pieptul anilor.

Poate lumea nu-nţelege
Că iubirea adevărată
Nu se stinge-n nicio lege,
În suflet e tatuată.

Nu suntem doar un desen,
Suntem suflete unite
De un sentiment suprem,
Suflete nebiruite.



Dulce val al împăcării


Nopţi, caniculă, vânt, ploi...
Lacrimi, gânduri, vise seci,
Toate îmi vorbeau de noi,
Degeaba încercai să pleci.

Toate-n lumea asta mare
Îmi inundau orice clipă,
Pe la colţuri de uitare
De tine făceau risipă.

Versul se-ascundea sub boltă,
Nu voia să mai răsară,
O lacrimă dezinvoltă
Se scurgea seară de seară.

Ştiam că nu s-a sfârşit,
Ştiam că vei reveni,
Simţeam că ne-am răvăşit
Dar, că vine şi-aceea zi.

Niciun munte, nicio mare,
Nici oceanele, n-au cum
Să te-ascundă în uitare,
Noi avem acelaşi drum.

Dulce val al împăcării
S-a născut într-o secundă,
De parc-au năpădit zorii
Peste noapte şi-o inundă.

Zece vieţi în suferinţă
De ne-ar fi dat să trăim,
Veşnic vom fi o fiinţă,
Veşnic, fiindcă ne iubim.

Ne iubim fără condiţii,
Fără graniţă, final,
Nu-i niciun joc de ambiții,
Este-al împăcării val.




marți, 14 august 2012

Pe raze albe de luceferi




În zori, când mi-ai lăsat cuvântul,
Aveam în suflet un regret,
Ţi-am sărutat fierbinte gândul
Şi-am hotărât c-am să te-aştept.

Oricâte nopţi au curs prin mine,
Oricâte luni s-au risipit,
Sunt sufletul ce-ţi aparţine
Chiar şi când spun că s-a sfârşit.

Mâine, când drumul vieţii noastre
Într-un sărut se va-mplini,
Pe boltă, stelele albastre
De fericire vor zâmbi.

Cu palmele vibrând vom pune
Stelele-n rând, ca pe-o cunună,
Întreaga lume de-ar apune,
Eu te iubesc ca o nebună.

Tu mă-nveleşti cu o privire,
Tu mă topeşti într-un sărut
Prelung ca o compătimire
Să cred că doar mi s-a părut.

Pe raze albe de luceferi
Noi ondulăm cuvânt de dor,
Îmi împleteşti aripi din nuferi
La pieptul tău pe veci să zbor.

În zori, când razele de soare
Ne vor dezmetici pe rând,
Să-mi pui în versul vid culoare,
Să te sărut fierbinte-n gând.


Noi doi avem o menire

 
Simt cum se înseninează,
Simt cum aripile-mi cresc,
Sufletu-n mine valsează
Într-un ritm... nepământesc.

Simt cum cerul îmi zâmbește
Lacrimile se opresc,
Simt cum curge nebuneşte
Versul... fiindcă, te iubesc!

Simt că a-nflorit pământul,
Când din tine mă hrănesc
Folosindu-ţi iar cuvântul,
Simt că zbor, simt că trăiesc.

Simt din nou că am un rost,
Dansez, scriu, râd şi plutesc
Am uitat tot ce a fost,
Mă iubeşti şi te iubesc!

Din iubirea noastră sfântă
S-au născut atâtea vise,
Lumea-ntreagă o încântă
Paginile noastre scrise.

Am fost soarele şi luna,
Tom şi Jerry-am fost un timp,
Am fost frişca şi căpşuna,
Un veac într-un anotimp.

"Sufletul n-are meniu",
Mi-ai spus ieri, iubirea mea,
De doi ani-jumate ştiu
Că noi doi aveam o stea.

Noi doi avem o planetă,
Sufletul meu e la tine,
Pe-al tău îl păstrez, discretă
Fiindcă doar el mă susţine.

Curge versul dintr-o dată,
Sentimentele-s celeste
Într-o lume parfumată
Cu-o iubire de poveste.

Noi doi avem o menire
Trebuie s-o împlinim,
Versuri pline de iubire
Lumii-ntregi să dăruim.


luni, 13 august 2012

De nu cunoşti zborul

 
De nu poţi citi de la mine
Misterul care mă-nconjoară,
Nici lacrimile cristaline
Nu-mi poţi lua seară de seară.

De nu-mi poţi da nicio fărâmă
Din ceea ce-am avut cândva,
Aleg să fiu fir de ţărână
Decât să plâng în palma ta.

De nu-ţi dai seama cât de tare
Mă chinui să mă înţelegi
Că sufletul adânc mă doare,
Nicicând nu poţi să mă dezlegi.

De nu ştii să rosteşti cuvinte
Ci numai vorbe fără rost
Aleg s-aştern de-acu' înainte
Din clipele care au fost.

De nu ştii să-mi alini suspinul
Cu o privire adevărată,
 Aleg să beau pe veci pelinul
Din dragoste nemăsurată!

De nu cunoşti ce-nseamnă zborul
Pe aripi vii de fericire,
Nu poţi forţa calculatorul
Să dea delete fără oprire.
 
 

Iubirea pură-i o comoară



Pisicile au nouă vieţi,
Eu am doar una-jumătate,
În ciuda multor greutăţi
M-am strecurat ades prin toate.

Furtunile au ploi şi zloată,
Mările, valuri, ţărm, nisip...
Poate că sunt doar blestemată
Să-ţi simt suflarea şi să ţip.

Lumina vine de la soare,
Iubirea de la Dumnezeu,
Cum să trăiesc fără culoare
Când suntem coloraţi la greu?

Speranţa curge peste noapte,
Timpul domneşte radios,
Iubirea-n paginile toate
Are porunca lui Hristos.

Eu nu mă pot iubi pe mine
Mai mult decât răcneşte versul,
Trupul meu nu îmi aparţine,
Asta o ştie universul.

Esenţele ce-mi curg prin vene
Îmi colorează zece vieţi,
Ochii redau de sub sprâncene
Ceea ce voi n-o să puteţi.

Stelele toate pot primi
Într-o secundă, de la soare
Aroma caldă-a inimii
Fără a-mi cere aprobare.

Aerul care mă-nconjoară
Poate avea orice valoare,
Iubirea pură-i o comoară,
Oricâte vieţi trăim, nu moare.


duminică, 12 august 2012

Sufletul n-are meniu



În zadar descriu secunda,
Clipele le tai felii,
Nimeni nu-mi cunoaşte unda,
De parcă aş ciripi.

Fac din cer o mare plină,
Din dureri un larg surâs,
Mă adun la rădăcină
Să nu fac de foc abuz.

Sus pe norii mei de-o viaţă
Ştiu că mâine va fii bine,
N-am pierdut nicio speranţă,
Sufletul nu-mi aparţine.

Palma ta atinge cerul,
Ochii tăi hrănesc iubirea,
Glasul păstrează misterul,
Dăruindu-mi nemurirea.

În petale de narcise,
De salcâm sau crizanteme,
Te rătăcesc printre vise
Dar, sufletu-n mine geme.

Căutam pe tastatură
Un buton mai fistichiu
Şi-am văzut o picătură,
Un suflet fără meniu.

Dă-i delete, cu toată mâna,
Apasă mai cu putere,
Numai nu-mi distruge luna,
Cerul e a mea avere.

Pe el zbor, pe el visez,
El mă ştie, mă aude
Cum din lacrimi creionez
Versurile astea crude.

Dorul zace fără teamă
C-aş putea să-l priponesc,
Sufletul nu te mai cheamă,
Te-aşteaptă cât mai trăiesc.

Niciodată nu-i devreme,
Niciodată nu-i târziu,
În iubire nu-s probleme,
Sufletul n-are meniu!

Un desen făcut în grabă
Cu o mână tremurândă,
Descifrând totul, întreabă
Inima mult mai plăpândă.

Cât de sus pot azi zbura?!?
Probabil că nu mai ştiu
Mi-a răspuns tastatura:
Sufletul n-are meniu!