Cititorii mei

Translate

vineri, 30 august 2013

În noaptea asta... mai precis în zori

 
 
 
În noaptea asta voi pleca, iubite,
pe-un drum pe care-ai fost de multe ori,
voi păşi calm, firesc cu tine-n minte,
în noaptea asta... mai precis în zori.

În geamantan am pus dorul de tine
ca nu cumva să-mi rătăcesc privirea
în timp ce voi visa că-mi este bine
deşi-mi lipseşti şi tu ca şi iubirea.

În buzunarul de la piept voi pune
petala unui trandafir regesc
şi-n fiecare clipa îi voi spune
cât mi-e de dor şi ce mult te iubesc!
 
 
 

joi, 29 august 2013

Plec departe

 
 
Drumul e lung dar nu-mi mai pasă
oricâte staţii voi străbate
e timpul să dispar de-acasă
şi să colind tot mai departe...

M-aştepţi cu braţele deschise
de parcă sunt rază de soare,
povestea nopţii fără vise
sau ciocârlie migratoare...

Drumul e lung dar nu-mi mai pasă
de voi zbura sau voi străbate
cărări din vise de crăiasă,
numai contează, plec departe...
 

marți, 27 august 2013

Nu-ţi face griji de vise...

Să nu mă-ntrebi ce-am mai visat aseară
când ştii prea bine ce-aş putea visa,
poate întrebi cât timp o să mai doară
sau câte nopţi stele voi număra...

N-am să-ţi răspund, din lipsă de-ntuneric,
chiar de mă vei ruga neîncetat
îţi voi aşterne-n stilu-mi metaforic...
am trecut munţii însă, n-am uitat.

Nu căuta cuvinte-ntrebătoare,
nu are rost să mă chestionezi
când, ştii prea bine cât de mult mă doare
deşi zâmbesc, să nu te întristezi.

M-au învăţat figurile de ceară
cum să joc teatru-n lumea asta rece,
orice-aş putea să mai visez diseară,
nu-ţi face griji de vise... visul trece.

De ceva timp nu-mi mai aud suspinul,
nici lacrima nu o mai pierd de-o vreme
deşi mă-ntreb unde se-ascunde chinul
şi sufletul în ce cotloane geme...

Cerşit-am linişte nepământeană
şi am primit-o dup-o vreme-n grabă,
nu întreba nicicând ce simte-o mamă
când visele se scurg şi nu o-ntreabă.


duminică, 25 august 2013

Am timp să-nvăţ

 
 
Unii au timp, l-au cumpărat din piaţă,
alţii au vânt în palmă şi, dezmăţ,
unii-au curaj să mă privească-n faţă...
ciudat, dar, de la ei... n-am timp să-nvăţ.

Unii şi-au făurit din vise aripi vaste
să poată aduna din zbor sunete vii
făr-a atinge clape, corzi sau taste
ci doar dorinţa de a făuri.

Unii şi-au pus perdele la fereastra
mai mată decât ceaţa şi pătată
de apa adormită, strânsă-n glastra
uitată-n timp de cei ce-au fost odată.

Unii-şi deschid crenguţe-nmugurite,
smeriţi, ca nişte pui de căprioare
de care să îţi tot aduci aminte
când lacrima te arde şi te doare.

Unii... din piuă se hrănesc cu miere,
apa se îndulceşte şi-n salină
când trandafirii-nţeapă cu putere
căuşul palmei cald şi fără vină.

Unii mai cred că m-au pătruns pumnalul
ce-au încercat să-l răsucească-n mine,
uitând că eu am timp să aştept valul
să se întoarcă-n veacul care vine.

Eu cred că tot ce-agonisesc în suflet
şi dăruiesc, mai mult sau mai puţin,
acelora ce pun şi glas şi sunet
din har dumnezeiesc, e dar divin.

Eu sunt aşa cum m-a creat coşmarul
în care-am fost sortită să respir,
mi-am făcut timp să îndulcesc amarul
catifelând spinul de trandafir.

Se duce vestea că n-am timp de viaţă,
nici de sărutul tău nu-mi amintesc
deşi, în fiecare dimineaţă
am sute de motive să zâmbesc.

Unii au timp, l-au cumpărat din piaţă,
alţii au vânt în palmă şi, dezmăţ,
unii-au curaj să mă privească-n faţă...
ciudat, dar, de la ei... n-am timp să-nvăţ.


sâmbătă, 24 august 2013

Nu se mai poartă uşa larg deschisă



De la un timp mă limpezesc în soare
şi-n lacrimile mării mă usuc,
de la un timp nu-mi mai trimiţi culoare,
nici eu nu plec deşi încet mă duc.

De la un timp mă îngrozesc netoţii
cu vorbe aruncate la-ntâmplare,
încătuşez iubirea cum fac hoţii
să nu mă rătăcesc în bălţi de soare.

De la un timp izbesc în laşitate
cu braţele-ncleştate de durere,
nu-ţi cer nici timp, nici aur, nici dreptate,
nici frunzelor ce cad nu le cer miere.

Mă duc spre miazănoapte să-mpart stele,
spre miazăzi să-mpart ce-a mai rămas
din curcubeul frânt în acuarele
şi ploi torenţiale fără glas.

Mi-e teamă să-ţi repet ce-mi arde pieptul,
nu se mai poartă flăcări de prisos,
acum se osândeşte alfabetul
şi se alungă tot ce-i mai frumos.

Nu se mai poartă dorul sărutării,
nici ochii dragi nu se aşteaptă-n prag,
acum ne tăvălim ca valul mării
şi rătăcim icoana celui drag.

Aş fi ridicolă dacă ţi-aş cere
să te gândeşti cât un sărut la mine,
un strop infim... Imensa mea avere
e sentimentul ce-a uitat să se încline.

Nu se mai poartă uşa larg deschisă,
nici sufletul la purtător nu-i de bone-tone,
iubirea e o noapte contrazisă
de-o lacrimă ascunsă sub beton.


miercuri, 21 august 2013

Ca la carte

 
 
Dintr-o parte-n altă parte
totul merge ca la carte,
lespezi reci căzând deşarte,
lacrima ce ne desparte.

Zeci de vise nevisate
se întrec în aţipire,
totul merge ca la carte...,
dragoste fără iubire.

Ieri se desluşea ţărâna
azvârlită peste ape,
astăzi dorm întinzând mâna,
viselor nesfărâmate.

Milioane de cuvinte
se aşează  rând pe rând,
locuind la mine-n minte
mă vânezi cutreierând.

Dintr-o parte-n altă parte
totul curge ca şi uns,
cupa timpului împarte
stelele-n vis nepătruns.

Aripi large umple cerul
desenând zboruri ciudate,
în oglinzi revăd misterul
filelor smulse din carte.

Nicio boare nu aduce
o secundă de uitare,
în oglinzi să se usuce
verzi coperţi nepieritoare.



duminică, 18 august 2013

Stelele tac

 
 
Ascult cum se străpung zorii...
lacrimi de vii coapte-alene
ce desfată trecătorii
cu vin alb, stropit pe gene.

Stelele, prea obosite
pentru zorii aceştia noi,
se ascund nestingherite
sub un cer ferit de ploi.

Cupa timpului se umple
cu de toate şi, nimic
parcă nu vrea să se-ntâmple,
stelele tac, tac chitic.

Tac tăcerile-adunate
pe o lacrimă de stea,
versurile mele-n noapte
au pus zorii-n palma ta.

Cupa plină se desfată
ameţindu-se de şoapte,
versul curge şi îmbată
sentimentul prins în noapte.

Zorii vin, fără tăgadă,
rupţi parcă din calendar,
sufletul îmi cade pradă
stelelor, scântei de-amnar.


sâmbătă, 3 august 2013

Sunt bine!

 
 
Sunt bine! Cum ai vrea să fiu?
Tăceam... gândind că m-ai uitat...
Am încetat să mă descriu,
să-mi pun jăratec parfumat...

Sunt bine... alţii-s mult mai rău...
Eu cât de cât mă mai descurc
în braţele lui Dumnezeu,
cad, mă ridic, nu zbor dar, urc.

Sunt bine, numai că-ntrebarea,
venită după-atâta drum,
e zbuciumată... precum marea
şi nu găsesc ţărmul să-ţi spun.

Sunt mult mai bine decât luna
ce plânge de însingurare,
eu luminez întotdeauna
pe norii mei, fără hotare.

Nu te-nhăma la griji deşarte,
sunt bine, nici n-aş fi crezut
că vei pleca aşa departe
şi-am să-nţeleg că te-am pierdut.

Mi se întâmplă să-ţi simt umbra,
când mă fereşte de ciulini
încolăcindu-mă ca febra
din creştet până-n rădăcini.

Uneori chiar mă-ntreb în taină
făr-a cerşi umil răspuns,
te opinteşte-a mea căină,
lacrimile care-au tot curs?

Am ascultat un timp cuvinte
rostite cu înţelepciune,
le-am aşezat în a mea minte
pe-un raft, ferit de multă lume.

De-abia acum am înţeles,
când trei decenii au zburat,
c-atunci când drumul e ales
mai bine pleci neanunţat.

Sunt bine... n-am răni la vedere,
nici de reptile nu mă tem,
am înţeles... n-am ce le cere,
în loc de suflet, au un ghem.

Dar..., tu mă ştii, mă ştii prea bine
că sunt o stâncă, nu-i secret.
Îmi e enorm de dor de tine
dar, mi-este bine prin... decret.

Azi am smuls buruieni o groază,
am spart şi câţiva bolovani...
...sunt bine... totuşi mă întristează
că nu-ţi pot spune la mulţi ani...

Rămâi în suflete noastre
chiar dacă-n grabă ai plecat
să zbori acolo printre astre...
Te vom iubi neîncetat!