Cititorii mei

Translate

marți, 31 decembrie 2013

Mă iartă cât mai sunt!

 
 
Mă iartă că n-am fost în stare
să te iubesc cât aş fi vrut
dar până-n viaţa viitoare,
promit să te iubesc mai mult!

Chiar de nu voi avea vreodată
aripi de înger răbdător,
te rog, iubitul meu, mă iartă
fiindcă-am murit de al tău dor!

Mă iartă că n-am pus pe clipă
mai multe lacrimi şi suspine,
decât mi-ai pus tu pe aripă
şi te-am iubit numai pe tine!

Că n-am putut a mă întoarce
în lumea asta îngheţată
deşi am încercat a-i toarce
şi ei, iubirea colorată.

Mă iartă-n zorii cruzi că-n noapte
m-am rugat să mă luminez,
să nu-ţi mai cer fructele coapte
ale iubirii..., că visez...

Şi-aş mai visa, ca orbul marea
în zilele caniculare...
mă iartă c-am ucis uitarea
şi-n orice vis lacrima doare.

Mă iartă c-am uitat să sfâşii
durerea care zace-n mine,
să-ţi împletesc ca să te-apropii,
drum de smarald cu-arome fine.

Am pus o stavilă-ntre lumea
ce ne-a ucis şi ne-a născut
în verde crud, ca şi pădurea
şi-n ochii tăi am petrecut.

Mă iartă că ţi-am dat iubirea
în picături fierbinţi, infime,
ce-au ars pe pagini răstignirea
iubirii care zace-n mine.

E crucea ce-am clădit cu tine
din lacrimile-acestei vieţi.
O port aşa cum se cuvine
spre roua altor dimineţi.

Mă iartă azi, poate şi mâine,
mă iartă-n fiecare zi,
c-am pus în miezul cald de pâine
sfânta dorinţă de-a iubi.

Că n-am ştiut să-ţi păstrez chipul
în pagini, cum se cuvenea,
de teamă c-ai s-aduni nisipul
şi vei pleca din viaţa mea.

Mă iartă că n-am pus în pană
cerneala altui chip pierdut
de lumea asta, toată-o rană
care din lacrimi s-a născut.

Că-ţi scriu şi-acum, după o viaţă
şi-am să-ţi mai scriu cât mai trăiesc,
că-n fiecare dimineaţă
încă-ţi mai spun cât te iubesc.

Mă iartă, dragul meu, mă iartă
c-am spus ceea ce nu e drept,
iar dacă vrei, te rog mă ceartă
dar eu, pe veci am să te-aştept.

 



La Mulţi Ani!





Iaca, ultima cafea,
Dulce ca o acadea,
Cu Pluguşorul v-aşteaptă.
Poftiţi, vă rog, este fiartă
Acum un minut şi-un pic,
În cel mai iubit ibric!
Ia uraţi, flăcăi şi fete!
Să bem cafea pe-ndelete
Din cana de porţelan,
Până vine Noul An!
Să vină cu bucurie
În orice gospodărie!
Să ne-aducă, tuturor,
Sănătate şi mult spor!
Spor la muncă şi iubire,
Linişte şi fericire!
Să v-aducă Anul Nou
Cel mai minunat cadou
Ce-l doriţi şi ceva bani!

La Anul şi La Mulţi Ani!

luni, 30 decembrie 2013

Sfârşit de an, nu şi de veac


Eu nu-ţi voi spune c-ai greşit,
Nu mai am timp de-aşa ceva,
Dar dacă vei fi fericit
Nimeni nu te va judeca.

Totul a îngheţat de-acum
Chiar dacă nu ţi-am demonstrat
Nu are rost să mă consum
Trăind fiindcă... n-am încetat.

Mă voi retrage într-un scrin
Cu multe amintiri ciudate,
Iubindu-te tot mai puţin
Sau tot mai mult, noapte de noapte.

Nimic nu-mi va topi iubirea,
Nimeni nu mi te poate lua,
Nici lacrima, nici fericirea
Nimeni nu-mi va evalua.

Iar dacă mâine voi afla
Ceea ce ieri puteai să-mi spui,
Din zborul tău nu înceta...
Punând dantelă cerului.

Mai bine spune-mi azi ce-ascunde
Sub geana nopţii, iarba deasă
Şi lasă-mă acolo unde
Mă simt exact la mine acasă.


sâmbătă, 28 decembrie 2013

Frig de frig

Eu nu te pot desprinde de pe suflet
aşa cum ai crezut iniţial
deşi, văzut-am multe-n trup de cântec
şi multe nopţi mi-au îngheţat la mal.

Văzut-am multă rouă cum se zbate
sub glezna mea să-atingă infinitul,
dar tu nu ai cum să rămâi departe
atâta timp cât iarba-ţi naşte chipul

Tu nu ai cum să te transformi în rouă
să pieri la prima geană ridicată
chiar de-aş picta cu palmele-amândouă
pe cerul nostru, lacrima curată.

Văzut-am multe lespezi puse-n cale
pe care le-am îndepărtat cât ai clipi
s-au dus pe urma amintirii tale
şi-n veci de veci nu vor mai reveni.

Atâtea suflete îmi smulgeau amintirea,
atâtea vorbe aruncate fără rost...,
am încercat de zeci de ori..., iubirea
n-a fost şi nu e leacul contra cost.





În veci de veci, doar tu mă vei iubi


Întoarce o secundă amintirea
pe partea care arde cel mai tare,
îmbracă haina ce-a păstrat iubirea
ca pe o flacără imensă de splendoare.

Ascultă-mă o clipă, numai una!
Prin ani, vom trece cum ne este scris,
ai dus cu mâna dreaptă, ieri, minciuna,
la inimă, şi nu m-ai contrazis.

Vei fi, pe veci, pe primul loc în toate,
vei fi cel care a pus lacrimile-n cer,
cel care m-a urcat pe stele vinovate
şi n-a putut să-mi dea stropul de ger.

Vei fi cel care îmi răpeşte timpul
îmi pune libertatea la uscat,
cel care schimbă şi-ncălzeşte anotimpul
cel care bea cu mine vinul demascat.

Vei fi cel care s-a născut pe lume
făr-a lăsa vreo umbră-n urma lui
ca nu cumva uitarea să-l consume,
şi să-l redea în grabă dorului.

Ascultă-mă, o clipă cât o viaţă
vei fi, acel miracol petrecut
din ultima dorinţă prinsă-n gheaţă
care din flăcările noastre s-a născut.

Vei fi albastrul lunii ce se-ascunde
deşi toţi ştiu că eşti şi vei mai fi
în versul meu, cel care va pătrunde,
în veci de veci, doar tu mă vei iubi.



joi, 26 decembrie 2013

Să nu-mi mai pleci!

 
 
 
În noaptea asta voi zbura
c-un crin regal, spre stele,
clipele le vom măsura,
iar una dintre ele
ne va rămâne-n veci de veci
pe suflete brodată,
din inimă să nu-mi mai pleci,
din suflet... niciodată!

Să mă ridici, pe cerul tău,
cu norii mei albaştri,
să împărţim, iubitul meu,
iubirea printre aştri,
să definim cu un sărut
o lume doar a noastră,
ce doar din noi a apărut,
un crin regal şi-o glastră.
 
 
 

Ce minune că eşti!



Ce minune că eşti
fir de crin pe pământ,
să mă porţi prin poveşti,
să-mi arăţi că mai sunt,
atât timp cât exişti
şi-mi zâmbeşti neîncetat,
stânci ce doar tu le mişti,
nu doar cer înnorat.



Ce mirare-ar fi fost
să-mi aduni din poveşti,
un surâs adăpost,
pod de dor să-mi clădeşti,
vise albe, zglobi
peste vreme şi trup
să mă afli, să ştii
că n-am cum să mă rup
de-o fiinţă ca tine,
fir de crin argintiu
iar în clipa ce vine
să-ţi şoptesc că nu ştiu
ce-a trecut printre noi,
fără-a realiza
nor născut după ploi
ce mă diviniza...,
un mister pe pământ
mai frumos ca-n poveşti...
Ce mirare că sunt!
Ce minune că eşti!


marți, 24 decembrie 2013

Crăciun fericit!



 N-am inima cât un măr, 
dar, vă spun un adevăr,


 Ce-l cunoaşteţi chiar şi voi
Clipa fuge printre noi,


Toată viaţa aşteptăm
"Moşul" pe care-l visăm,


 Iar când, sub brad ni-l aduce
Ni se pare că nu-i dulce,


 C-ar avea în plus ceva,
Că-i lipseşte altceva,


 Că nu are alb palat,
Că-i prea lung dar nu şi lat,


 Că-i îngheaţă iarna râul,
Că nu-i mai convine frâul,


 Că în ochii lui găsim
Culoarea care-o dorim,


Dar că, pare uneori
Suflet cuprins de ninsori,


 C-ar avea şi parcă nu,
Mai multe decât ai tu,


 Că în lipsa lui, tânjeşti
Să-ţi zâmbească, să-i zâmbeşti,


 Să-i dai razele de stele,
Scurse printre rămurele,


 Să-ţi dea clipe minunate,
Calde şi adevărate,


 Să-ţi dea tot ce ţi-ai dorit
Şi un Crăciun fericit!





luni, 23 decembrie 2013

Sărut de înger prim

 
 
 
Mi-am aşternut pe cerul tău
Un nor, din cei furaţi de mine
Din ochii ce mă reflectau
Mai sus de culmile alpine.

Aripile mi-au înflorit
Sub haina unui crin regal,
Sufletul gol mi-a fost hrănit
Cu dragoste fără egal.

Ai aşternut pe al meu cer
Timid sărut de înger prim,
Pe palme, norii care-ţi cer
În şoapte să ne-acoperim.

Cobori, să-mi pui balsam pe glezne
Şi lacrimile să-mi săruţi,
Să-mi limpezeşti nopţile lesne
De gri să uit, de frig să uiţi.



duminică, 22 decembrie 2013

În palma unui crin regal

 
 
 
Mereu visam să-mi trăiesc visul
În palma unui crin regal,
Mereu credeam că aşa zisul
Suflet s-a înecat la mal.

Mereu visam să-ţi simt surâsul
Înveşmântată-n sărutări,
Dar n-am crezut că-n piept cu plânsul
Pot prinde aripi peste mări.

Mereu mi-am smuls din trup dorinţa
Am despletit-o-n adieri,
Am frânt la colţuri suferinţa
Să nu m-agaţe-n primăveri.

Mereu mi-am şlefuit izbânda
Cu gândul că-ntr-o bună zi,
Mă voi îndestula din blânda
Pedeapsă de a te iubi.

Acum valsez cu fericirea,
Scăldată-n lacrimi de opal
Şi-mi fredonează-n zori iubirea,
Cânt cu fior de crin regal.



joi, 19 decembrie 2013

Mulţumescu-ţi, Doamne Sfinte!




Mulţumescu-ţi ţie, Doamne
C-am mâncat şi nu-mi e foame,
Că mi-ai dat ochi să văd cerul,
Să mă ţin de el când gerul
Şi crivăţul mă lovesc...
 
Că mi-ai dat puteri divine
Şi nu am uitat de tine,
Mi-ai dat suflet şi cuvânt
Să nu fiu frunza din vânt,
Şi-n vară să ruginesc...

Mulţumescu-ţi ţie, Doamne
Că-ntre primăveri şi toamne,
Sfântă vară mi-ai brodat
Şi totuşi nu am uitat
Prin ce-am păşit şi păşesc.

Mi-ai dat braţe să-mpart hrană
Celor care-n ger te-aclamă
Ca şi mine, Te slăvesc
Cu smerenie şi teamă.
Pentru toate-ţi mulţumesc!





marți, 17 decembrie 2013

Datorită ţie

 
 
 
Urcat-am ieri pe norii mei de-o şchioapă
să-mi caut liniştea pierdută-n drum,
să-mi scald privirea rătăcind pe apă,
de lacrimile nopţilor pierdute-n scrum.

Urcat-am să presar pe-o lume dură
ce-şi ţine inima sub ambalaj,
îşi afişează fără de măsură
gânduri măreţe, vise, anturaj...

Păşeam cu teamă că ating podeaua
şi-n urma mea las doar frânturi de vise,
un trandafir catifelat ca neaua
îmi contura cuvintele nescrise.

Urcat-am ieri pe norii mei albaştri
să-mi reîncarc cu suflet bateria,
să-mi caut rătăcirea printre aştrii,
iubirea, clipa verde, bucuria.

Urcat-am ieri, la braţul tău, pe stele
am cules suflet pentru-o veşnicie,
să îl îmbrac în versurile mele
şi toate astea datorită ţie.




sâmbătă, 14 decembrie 2013

Lacrima nopţilor

 
 
 
Probabil ai să-mi spui că-n toate
există câte-un fir de ger,
că te-am ţinut un timp aproape
şi-acum te-alung pe-un drum de fier.

Alergi pe boltă, ca un soare
cu plete blonde, despletite
crezând că-n viaţa viitoare
poţi pune lacăt pe cuvinte.

Probabil ai să-mi spui că noaptea
numai în visul meu există,
că tu, de fapt, eşti libertatea
iar eu n-am lacrimi de batistă.

Tu n-ai de gând să-mi săruţi cerul
nici lacrimile să-mi mângâi,
priveşti cum mă distruge gerul
punându-mi sloiuri căpătâi.

Lacrima nopţilor divină
mi-a sărutat-o el cândva
tu n-ai să poţi, n-ai nicio vină
dar n-ai nici loc în viaţa mea.

 
 
 
 

vineri, 13 decembrie 2013

Un crocodil şi-o crocodilă


Un crocodil... cum nu mai este,
un curios nesuferit,
a deschis gura ca-n poveste,
s-a prezentat şi... cuibărit.

Prin stuf, în fiecare seară
pândea să prindă-n plasa lui
o... crocodilă dulce-amară,
să o boteze simplu: pui.

Ştim toţi că nimeni nu prevede
ce-aduce ceasul, cel cu cuc,
ce cântă-n legea lui de verde,
pe limba lui, cu gust de suc.

Prin junglă mii de ochi se-agită
să vadă ei ce s-a-ntâmplat
cu crocodila rătăcită?!?
De când, în pui, s-a transformat?

Un crocodil şi-o crocodilă
se întâlnesc, seară de seară,
în jungla lumii fără milă,
cu gust de dragoste amară.

Au hotărât să îndulcească
cu al lor zâmbet infinitul,
ca-n mlaştină să se iubească
până-i va prinde răsăritul.

miercuri, 11 decembrie 2013

Irepetabilă iubire

Prin noaptea neagră mă strecor
să-ţi inund visul rece,
să mă iubeşti, să te ador,
să-mi spui că timpul trece
şi vor veni zilele-acele,
mă voi topi uşor
în ochii tăi, ca două stele
sclipind, să te ador.

Spre zorii zilei rătăcesc
să-ţi pun sărut pe tâmplă,
să mă adori, să te iubesc
cum nu se mai întâmplă,
să-mi pansezi sufletul rănit
de timpul trădător,
să mă îmbraci la răsărit
în şoaptă: "te-ador!"

Din versuri îţi voi împleti
în orişicare seară
nămeţi de vise arginti,
sufletul să-ţi tresară
când vei citi poem de dor,
din dragoste născut,
să mă iubeşti, să te ador
cum nu s-a mai văzut.





marți, 10 decembrie 2013

Să mă iubeşti, să te ador


Nu mă-ntreba de ce mi-e teamă
să-i fac iubirii loc, din nou...
O simt cum vine, cum mă cheamă,
ca un firesc şi scump ecou.

Am pus zăvor cu multe yale
pe uşa sufletului meu,
dar Dumnezeu te-a scos în cale
şi-mi este teamă, teamă rău!

Aş vrea să mă opresc o clipă
să dau ce-n urmă am primit,
dar i-aşa bine-n zbor, pe aripă...
Cum să m-opresc? M-am rătăcit...

Te caut peste tot şi-n toate
clipele simt că-mi este dor
de tine şi te vreau aproape
să mă iubeşti, să te ador...

sâmbătă, 7 decembrie 2013

Suspin

 
 
 
Din când în când sub streaşină pun cerul
să mă înalţ mărturisind păcate,
să şterg de praf şi să împart misterul
oglinzilor, de stele ferecate.

Pecetluiesc din când în când dorinţe
şi lacrimilor le pun hamul adecvat
să nu zărească gerul din fiinţe,
să spargă gheaţa plină de păcat.

Din când în când m-acopăr cu vitralii
să îmi conserv o moarte pentru-o zi,
s-o dau în schimb, pe flori, la funeralii
când cerului, prea sfânt, îi voi servi.

Mă-mpart la doi, când dragostea mi-o cere,
la patru chiar, deşi n-ai înţeles
că tu ai fost imensa mea avere,
iar fructul nostru moare necules.

Din când în când îmi mai arunc privirea
pe singura icoană ce-o păstrez
la loc de cinste, unde doar iubirea
m-ajută cerul să-l îmbrăţişez.

Nu pot să cred ca a-ngheţat pe boltă
iubirea noastră, pură, ca un crin,
de ciudă blânda lună se revoltă,
am obosit să te mai strig, suspin.


 

Cândva te voi ierta

 
 
 
Când vei dori să mă topeşti de ciudă
că-ţi tot apar în faţa ochilor,
când lacrima-ţi va fi din ce în ce mai udă,
să-mi cauţi aripile rătăcite-n zbor.
  
De vei dori să-mi pui lacăt pe vise,
stelelor praful verde să le furi,
din nepăsare să-nfierezi clipe promise,
alungă-mă din zbor printre dărâmături.

Când soarele-ţi va pune norii-n plete,
ploile îmbrăca în primăveri,
când vei dori să mă citeşti pe îndelete,
va fi aşa târziu, voi fi un proaspăt ieri.

De vei spera c-ai să-ntâlneşti iubirea
sub sălciile plânse de pe mal
după ce-n chinuri le-ai distrus menirea,
eşti doar un visător, iar visul nu-i real.

Când vei dori să nu-ţi mai ies în cale
deşi lumea-i infimă mai mereu,
să-mi dai să beau venin din lacrimile tale
şi-atunci te voi ierta de chin, iubitul meu.