Cititorii mei

Translate

duminică, 31 martie 2013

De la un timp

 
 
De la un timp, mă doare
Un vis purtat pe gene,
Cu lacrimile amare
Îl ascund sub troiene,
Să îi îngheţ aripa
Ce mângâia uşor
Înverşunat în clipa
Când n-aveam niciun dor.

De la un timp, mă arde
În suflet o dorinţă,
Cu lacrimi miliarde
Asum o neputinţă
Din care n-am scăpare
Oricât aş încerca,
De la un timp, mă doare
Dorul de gura ta.


sâmbătă, 30 martie 2013

O slovă

Ţi-a fost vreodată teamă de-un pescăruş în zbor?
Dar de răceala lunii ce-ncearcă să redea
În fiecare seară, mai greu sau mai uşor,
Din tot ce-agoniseşte, lumină, stea cu stea...?!?

Ţi-a fost vreodată sete de-un curcubeu curbat?
Dar de oceanul care, avid de mări, izvoare
Adună lacrimi albe în care s-au scăldat
Iubiri nemăsurate sub stele, nori sau soare...?!?

Ţi-a fost vreodată teamă de-un pui de pescăruş?
De valurile mării privindu-le din munţi
Cu ochi de vultur mândru, că-n zboru-i jucăuş
Ne-a zărit într-o vară, păşind pe ţărm desculţi...?!?

Ţi-a fost vreodată sete de dragoste curată?
De-o mângâiere fină ca puful păpădiei,
 Că noaptea se destramă mai dur ca niciodată
Iar eu n-am să-i destăinui nicio slovă hârtiei...?!?






joi, 28 martie 2013

Vorbe de ceară

 
 
O frunză încerca să-mi spună,
În stilul ei primăvăratic,
Că tot ce zboară împreună
Se împlineşte enigmatic.

Ştiam că vorbele din ceară
Se vor topi în cel mai scurt
Şi călduros sfârşit de seară,
De când suflasem în iaurt.

A ruginit din prima clipă
Căzând sub pomul roditor
Din care nu se înfiripă
Decât un ger îngrozitor.

Acum se zbate sub zăpadă
În haina unui ghiocel,
Dar nimeni n-are timp să vadă
Ce primăveri ascunde-n el.
 
 

marți, 26 martie 2013

Învaţă-mă Doamne


Învaţă-mă Doamne, să-mi caut
Lumina şi liniştea nopţii,
Să zbor printre gânduri precaut
Cu aripa crudă a sorţii.

Învaţă-mă Doamne iubirea
Zambilei ce iarna învinge,
Să port cu blândeţe mâhnirea
Când lacrima-n versuri se scurge.

Învaţă-mă Doamne, să dărui
Din suflet, un strop de-alinare,
Nicicând, nimănui să nu-i nărui
Vreun vis, plăsmuindu-mi visare.

Învaţă-mă Doamne secretul
Iertării divine, sub stâncă,
Să pot deveni afluentul
Iubirii, în noaptea adâncă.



Speranţele vin peste noapte

Lăsasem pe gâtul speranţei
O urmă uşoară de veac,
Uitasem de gustul vacanţei,
Sub munţi de durere, un fleac.

Visam să se legene noaptea
Pe braţe de stele zglobi,
Să curgă în vise cetatea
În care te-aştept să revii.

Tăceam rătăcită-n cuvinte
Dorind să-mi asum răsuflarea,
Dar, nicio secundă, prin minte,
Nu poate să-mi treacă uitarea.

Treceam de la lună la umbră
Prin arşiţa bine trasată,
Hrănind clipa rece şi sumbră
Cu stropi de iubire curată.

Speranţele vin peste noapte
Din râul clădit insomniei,
În barca tăcerii se-mparte
Cuvântul sortit poeziei.

Mi-e urma-ngropată-n durere
Sub cerul mereu mai noros,
Mi-aş pune amprenta-n tăcere
Dar mâine visez luminos.

luni, 25 martie 2013

Sufletul să-mi odihnesc

 
 
De-aş găsi un loc sub soare
Sufletul să-mi odihnesc,
Cerului să-i cer iertare
Pentru tot ce îndrăznesc...

Să mă reazem de-o tulpină
De salcie despletită,
Să-i dezvălui, în surdină,
Durerea încremenită...

Ramurilor alungite,
Spre râu, să le cânt de dor,
Lacrimile neoprite
Să se-adune-ntr-un izvor.

Să-mi pun capul pe-o crenguţă,
Firul ierbii să-l hrănesc
Cu inima mea desculţă,
Sufletul să-mi odihnesc.

Sub o salcie pletoasă
Să-mi pun clipa aşternut,
Să mă simt şi eu acasă
Cel puţin pentr-un minut.


duminică, 24 martie 2013

Vis cert

Aş putea aşterne vise
Pe-o bucată de hârtie,
Iar când stelele încinse,
Ar zâmbi, din temelie
Şi până la blânda lună
Aş clădi un curcubeu,
Zugrăvindu-i o cunună
Visului, ce-l port doar eu.

Aş putea să-mi pun pe geană
Vise lungi, verificate
De-o comisie banală
Răsărită peste noapte,
Mofturoasă, îngâmfată,
Cu pretenţii uimitoare,
Dar n-aş putea niciodată
Să-i pun visului culoare.

Aş putea să-mi împletesc
Un vis scurt, dintr-o petală,
Să-i dau graiul îngeresc
Din stropul meu de cerneală,
Să-l presar pe-un câmp inert,
Peste noapte să-ncolţesc
Aşternând, visul meu cert,
Doar pentru că te iubesc!


sâmbătă, 23 martie 2013

Sunt o simplă trecătoare

 
 
Mi-am certat sufletul, aspru,
Fiindcă nu a reuşit
Să-ţi aducă-n dar un astru,
Şi-n zloată s-a prăbuşit.

Am simţit, sorbindu-ţi slova
Cum mă-nvinge neputinţa,
Ca şi când doar supernova
Ţi-ar îndeplini dorinţa.

Ţi-aş fi luat sufletu-n palmă
Să ţi-l încălzesc, un pic
Dar, n-am fost destul de calmă
Şi-nţeleaptă... cum să-ţi zic?

Printre gânduri şi cuvinte
Rătăcesc şi eu mereu,
Sigură c-a lor sorginte
Vine de la Dumnezeu.

De această dată, însă,
Cred că Dumnezeu, uimit,
De atâta lume plânsă,
Chiar şi El a obosit.

Unii spun că viaţa-i viaţă
Doar dacă ştii s-o trăieşti,
Trezindu-te dimineaţă
Cerului să-i mulţumeşti.

Alţii spun c-ascund tristeţea
Oricât de mult îi apasă,
 Şi împart zilnic blândeţea,
Chiar de n-au nici pâine-n casă.

Unii au noroc, cu carul,
Alţii trec pe lângă el,
Unii îşi împart amarul
Cu un suflet de căţel.

Mulţi sunt trişti pe-această lume
Dar şi veseli sunt destui
Deşi, mulţi n-au timp de glume,
Roboţi goi şi nesătui.

Unii caută iubirea
Tocmai unde nu există,
Eu cred că şi fericirea
Putea să se nască tristă.

Cred că soarele răsare
Chiar după multe furtuni,
Întunericul dispare
Alinând oamenii buni.

Mulţi dau sfaturi deocheate,
Deşi n-au trecut nicicând
Prin dureri nemăsurate,
Dar, aruncă vorbe-n vânt...

Unii nu au strop de milă,
Nici frică de Dumnezeu,
Au tupeu, cât o cămilă
Până când dau de vreun greu.

Unii au noroc, desigur
Să întâlnească-n calea lor
Doar aroma unui mugur
Din blândeţea stelelor.

Tristă-i viaţa câteodată
Chiar de eşti adolescent,
Dar, de-ai inima curată,
Nimic nu e permanent.

Totul are un sfârşit,
Dumnezeu ştie mai bine
Cine şi când a greşit,
Şi-are grijă şi de tine.

Pentru durerea de-acum
Vei zâmbi, şi nu odată,
Eşti la început de drum
Iar lacrima ţi-e curată.

Eu n-am posibilitate
Să-ţi dau sfaturi, dar mă doare,
Fiindcă mulţi mi-au dat dreptate
Prea târziu, şi-s trecătoare...
 
 
 
 
 
 
 
 
 
poem dedicat Domnitei Raluu, http://wordsinveins.wordpress.com/2013/03/21/another-me-but-the-same/

miercuri, 20 martie 2013

Totul depinde de mine

Să uit ceea ce n-am putut niciodată,
Sub stânci de-ntuneric să ascund
Lumina aceea ce-o ştiam plecată,
Şi-n flăcări să vreau să pătrund.

Să apăr tăcerea în totalitate
Când viaţa-mi aşterne cuvinte,
Când zorii de nasc cu şoapte curate
S-aducă iubirea fierbinte.

Nu voi mai da clipa ce vine înot
Când visul la viaţă revine,
Când am alinare şi nu-i de robot
Iar totul depinde de mine.

marți, 19 martie 2013

Răsunet de viaţă

Un înger albastru venit din trecut
Mi-a răpit tăcerea la ceas de amiaz',
O floare plăpândă în mână-a avut
Şi-o gură fierbinte, o simt pe obraz.

Un înger albastru, cu ochi de senin,
Prin stropii de ploaie s-a purificat
Cu liniştea-n palmă şi sufletul plin
De sfânta iubire, azi m-a descifrat.

Mi-a luat de pe tâmple nămeţii de ieri
Cu singura taină ce-n piept am păstrat,
Redându-mi speranţa pierdută-n tăceri
Şi visul de aur rămas nepătat.

Se-aud muguri blânzi răsplătind în culori,
Coperţile albe răsună a viaţă,
Mi-e pasul albastru vestind alte zori
Pe-alei de izbândă, lipsite de ceaţă.


vineri, 15 martie 2013

Dumnezeu să-i odihnească!



Numai e nicio magie, numai e niciun mister,
Dumnezeu adună îngeri pentru a clădi în cer
Grădină înmiresmată cu suflete minunate,
Ce ne-au lăsat moştenire opere nenumărate.

Aripile lor divine se înmulţesc pe zi ce trece
Sărăcind pământul care şi aşa tindea să sece
Într-o ceaţă ce inundă ţara asta românească.
Îngeri duşi spre nemurire, Dumnezeu să vă odihnească!


 







 









 























marți, 12 martie 2013

Cu moartea la o cafea




Nu mă judeca creştine,
Ştiu că e dăunător
Să împart fumul cu tine,
Dar, sunt doar un fumător!

Nu râvnesc la bunul lumii,
Nu spăl banii îmbâcsiţi,
Nu ucid lumina lunii
Lunecând pe îndrăgostiţi.

Nu mă judeca creştine,
Mai ales în zori de zi
Când visez că-mi este bine,
La cafea, nu mă trezi!

Cu moartea, la o cafea,
De mult timp negociez
S-a cam săturat şi ea,
Prin fum veşnic o fentez.





Geana zorilor

 
 
Aşezam pe pernă visul
Înainte de culcare,
Izbind cu tot dinadinsul
În pereţii cu uitare.

Despicam secunda-n palma
Infinitului tăcut,
Să-l aud redând de-a valma
Ceea ce n-am priceput.

Având muguri de speranţă,
Apă vie de izvor,
Imploram o alianţă
Cu petala florilor.

Am catifelat suspinul
În aşa fel încât norii
Mi-au încununat destinul
Dezvelindu-mi trecătorii.

Geana zorilor, senină,
Se ridică mulţumind
Firelor de rădăcină
Ce le-aud înmugurind.



luni, 11 martie 2013

În urma mea

 
 
De mult nu te mai caut cu privirea,
De mult numai aştept pe la ferestre,
Mi-am aşternut pe-o lacrimă iubirea
Să-mi urce sufletul rănit pe creste.

De mult nu-mi mai pun clipa la-ncercare,
Nici soarele nu îl mai dojenesc
Când se ascunde după norul care
Mi-aşterne versu-n care m-oglindesc.

De mult timp cerul s-a împărţit în două,
Am înţeles ce înseamnă pasiunea
De-a mă hrăni cu boabele de rouă
Abandonând în jar perfecţiunea.

De mult nu te mai caut printre aştri
Nici paşii nu ţi-i mai sărut, de mult,
M-am oglindit în ochii tăi albaştri
Şi-mi e de-ajuns tăcerea să-ţi ascult.

Mi-e şoapta transformata în silabe,
Cuvântul vine în buchet cu tine,
Tot ce-am atins vor deveni podoabe
La gâtul vieţii ce ni se cuvine.

În urma mea povestea se trezeşte
Înmugurind în suflet vis curat,
Din dragostea care mă împlineşte,
Să pot zbura de-acum cu-adevărat.
 
 
 
 

sâmbătă, 9 martie 2013

De-ar plânge cerul

 
 
De-ar plânge cerul pentru mine,
Să-mi odihnesc un pic retina
Şi-n dimineaţa care vine
Să aflu care-mi este vina
De a mă naşte cu-o avere,
A duce-n spate-o cruce grea,
Din care picură putere,
De-ar plânge cerul şi-aş tăcea.

De-ar plânge cerul cu suspine
Să-mi limpezească drumul crud,
Să nu-mi mai fie dor de mine,
Nici lacrima să nu-mi aud,
Să mă descopăr într-o şoaptă
Din care razele-ar porni
Ca dintr-un fir de iarbă coaptă,
De-ar plânge cerul şi-aş zâmbi.
 
 
 

joi, 7 martie 2013

De 8 Martie

De ziua ta, femeie
Puternică, firavă
Precum o orhidee
Zâmbitoare, suavă,

De ziua ta, femeie
Care-ai născut, cu greu,
Pruncul, cât o scânteie
Şi-l vei iubi mereu,

De ziua ta, femeie,
Trup splendid de zeiţă
Ce iarna o încheie
Doar cu bunăvoinţă,

De ziua ta, femeie,
Ce naşti eternitate,
Dumnezeu să îţi deie
Mulţi ani cu sănătate!


Visele prind rădăcină

 
 
 
Uit durerile prin care
Am ajuns unde-am ajuns,
Pun în scrinul cu uitare
Lacrimile ce m-au uns,
M-au purificat ca mirul
Şi mi-au redat strălucirea
Ce-o emană trandafirul
Când întâlneşte iubirea.

Strălucesc prin noaptea crudă,
Metamorfozând nămeţii
Ce m-au finisat cu trudă
De la începutul vieţii.
Plămădesc vise curate
Din stropi limpezi de izvor,
Le sustrag din mări sărate
Oblojind aripi în zbor.

Desluşesc în beznă drumul
Luminat de licurici,
Mă împrospătează parfumul
Cald, al paşilor cosmici.
Pâlpâi ca o lumânare
Dăruind nopţii lumină,
Întunericul dispare,
Visele prind rădăcină.


sâmbătă, 2 martie 2013

Departe-n norii mei

 
 
Departe-n norii mei se-ascunde cerul
Cu tot ce poate însemna senin
Şi tot ce emigrează spre misterul
Ireparabil, din al meu destin.

Acolo urc atunci când plâng în şoaptă
Să nu m-audă cei ce îndrăznesc
Să-mi biciuiască slova mea, necoaptă
În moşteniri şi trai împărătesc.

Acolo urc să-mi depun nemurirea,
Să-mi las o clipă crucea îndurării,
Să-mi oblojesc sufletul şi iubirea,
Ca valul sărutându-şi malul mării.

Acolo, la un pas de Dumnezeu,
Îmi cer iertare pentru orice geană
Ce te-a atins când lăcrimam la greu
În lumea asta, rece, pământeană.

Acolo-n norii mei găsesc puterea
De a zâmbi în clipa de restrişte,
De-a îndura la fel de demn durerea
Ne-pretinzând vreodată să vă mişte.

Acolo, norii mei îmi dau din toate
Câte puţin, aşa cum îmi doresc,
Numai atunci când Dumnezeu socoate
Că este timpul meu să strălucesc.
 
 

Eu voi pleca

Eu voi pleca pe-o aripă de şoaptă,
Curând, încât nu vei realiza
Că-n roua ierbii care mă aşteaptă
Îmi spăl azi dorul ce te-analiza.

Eu voi pleca departe pentr-o clipă,
Să uiţi c-am fost un freamăt de izvor,
Că am făcut de dragoste risipă
Şi din iubire, pagină de zbor.

Eu voi pleca pe-o lacrimă fierbinte
Topită-n rugul neputinţei mele
De a domni adânc în a ta minte,
Mă vei găsi pe raza unei stele.

Eu voi pleca spre geana dimineţii
Încătuşată-n zidurile reci
Lăsând în urmă mângâierea vieţii
Din care să te-nfrupţi în clipe seci.

Eu voi pleca din lacrimile toate,
Interzicând suspinul necurmat,
Dar voi sclipi în fiecare noapte
Prin praf de stele liber exprimat.

Vei înţelege, când voi fii dorinţă
Că nu am vrut decât să străluceşti
Chiar dacă am plecat în neputinţă,
Eu voi lipsi, ca tu să mă iubeşti.