Zbor șoptit

 

De n-ai să poți ajunge-n timp util

iar noaptea peste ochii mei va pune

stele aprinse-n lacrimi de copil

prin iarba crudă, și-am să pot apune,

 

De n-ai să poți interveni cât încă

mai aud pași grăbiți pe caldarâm,

cât mai am cerul rătăcit sub stâncă,

cât dorul n-am avut cum să-ți sfărâm...

 

Cât încă mă mai arde disperarea

de-a te simți aici pentr-o secundă,

cât mai zâmbesc și lăcrimez ca marea,

uitată-n valuri calde, muribundă...

 

De n-ai să poți, mă voi ruga, desigur,

de tot ceea ce-nseamnă Univers,

și-ți voi păstra în suflet, te asigur,

iubirea noastră, scrisă vers cu vers...

 

De n-ai să poți veni, voi înțelege

că-n Carul Mare n-ai mai avut loc,

iar pe cel mic tu nu îl poți alege,

cât încă suntem lacrimă de foc.

Cât încă ne dansează gându-n stele,

la pieptul tău, cât încă mă visez,

și toate, toate lacrimile mele

se-aștern aici... nu am să-și reproșez.

 

Am să te-aștept ca pe o ultimă dorință

care-a uitat să-și mai adune pașii,

să te sărut, să scap de suferință

și-apoi să zbor, șoptit, cu îngerașii.

 

 

 

 

Doar un cuvânt

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.



Să-mi spui să tac când aberez,
Să-mi spui orice, când tac prea mult,
Să mă întrebi de ce vibrez
Chiar și când șoapta ți-o ascult.

Să-mi spui doar un cuvânt șoptit
Din cele două repetate
De amândoi, la infinit,
Aproape-n fiecare noapte.

Un sunet doar să îmi rostești,
Șuvoi de vers vei îndulci,
Voi știi cât de mult mă iubești
Iar, eu enorm te voi iubi.

Pași

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.




Sunt un ulcior plin cu sfială
Privit de-atâția curioși,
Cu lacrimi modelez cerneală
În pași mici dar, ambițioși.

Sunt un copac, de fulger, ros
Și de furtuni năucitoare,
În lumea întoarsă pe dos
Dau tihnă pletelor din soare.

Sunt fir de iarbă zgribulită
Sub roua ochilor tăi verzi,
Izvor de șoaptă, plăsmuită
În noaptea-n care mă dezmierzi.

Sunt coală albă de hârtie,
Sub glasul tău mă împletesc
Îngemănând doar poezie,
Să-ți demonstrez cât te iubesc!

Reinventând iubirea

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.



Să împletim un vis din două,
Să-l facem să vibreze,
În zori târzii, stropiți cu rouă
Să ne-acompanieze
Șoaptele soarelui născut
Din valurile mării,
Să-ți spun cât te iubesc de mult,
Să nu mă dai uitării.

Să vii cu braţele deschise,
În fiecare seară,
Să împletim visul din vise
Pe flori de primăvară,
Să ne hrănim doar cu iubire
Alungând clipe reci,
Nopțile calde să se-înșire,
Nicicând să nu mai pleci.

Să devenim copac de vise
Iar, roua dimineții
Să-mi scalde paginile scrise
De lacrimile vieții.
Să te trezești sub ochii mei,
Să îți sărut privirea,
Să zburăm veșnic printre zei
Reinventând iubirea.

Mister

Este-un mister inexplicabil
Sau poate-i doar telepatie?!?
Credeam că nu mai eşti capabil
Să-mi săruţi inima pustie.
Credeam că s-a schimbat ceva,
Visele toate-mi dovedise.
Ştiam că eşti pe undeva,
Te rătăcisem printre vise.
Ştiam că eşti în depărtări,
Ascuns de fapt în umbra mea,
În toate cele patru zări
Şi-mi era dor de vocea ta!
Doar un crâmpei de sărutare
S-a strecurat ca o nălucă,
Topind stropii de aşteptare
Şi-a reuşit să te aducă,
Şoaptele calde să-ţi sărut,
Să-mi dăruieşti argint de stea,
Să-mi spui că nu a dispărut
Din lume încă dragostea.
Totuşi, misterul e mister,
N-am reuşit să-l lămurim
Dar martorii lucesc pe cer...
Nu-i un mister cât ne iubim.

Pentru tine-n orice noapte

Stropi de aur curg din Soare,
Picături de-argint din Lună,
Descifrând într-o splendoare
Curcubeu smuls din furtună.

Suflet de sărut pe clape,
Aşternut abstract pe pânze,
Zâmbet cald plutind pe ape,
Nuferi adormiţi în frunze.

Saci de dor pe-aripi m-apasă
Plâng şi stelele în şoapte,
Luna pare glorioasă
Dar, e singură în noapte.

I-am acoperit răceala
Ce-ar fi vrut s-o dăruiască,
I-am despletit căptuşeala
Cu-a ta dragoste cerească.

Am stors versurile toate
Din al dragostei izvor,
Pentru tine-n orice noapte
Să-ţi aştern poem de dor.

Eu te iubesc!

Ce mult aş da să pot rosti că te-am uitat!
Ce mult aş vrea să pot şopti: nu te-am visat!
Cât mi-aş dori să te alung în depărtări!
Prin noaptea grea, să trec mai iute până-n zori.
Să te înec în zeci de lacrimi şi-n suspin,
Să-mi amintesc de tine doar ca de un spin,
Să uit c-ai fost un trandafir catifelat,
Să-mi spun că eşti un vis..., n-ai existat.
Nici măcar paşii să nu-mi amintesc...
Dar aş minţii, n-ar fi corect... eu te iubesc!

Ce mult aş da visul pierdut să-mi retuşez
Să-ţi uit parfumul, să nu mă-ntristez,
Să nu te port cu mine-n suflet zi de zi
Să redescopăr bucuria de-a zâmbi.
Să-mi regăsesc pacea la al tău piept,
Ce mult aş da să fii aici, să nu te-aştept!
Să ne ascundem de necazuri şi dureri
În vraja ploii oglindită-n primăveri,
Să îmi aşterni în palmă praf ceresc...
Ce mult aş da să te aud... eu te iubesc!

Sunt un strop plin de speranţă

Sunt în lumea asta mare,
Un bob de nisip fierbinte,
Stropi de verde-n depărtare
'S-ochii tăi, în a mea minte.
Picătură-s în ocean,
Uscată, ca frunza-n dud,
De mai bine de un an
Renasc, când glasul ţi-aud,
Zbor, când ceru-mi dăruieşti
Sub sărutul tău fierbinte
Şi-n verde crud zămisleşti
Clipele de-acu-nainte.
Pe-al tău umăr, număr stele
Ce-mi remodelează drumul,
Iar cu versurile mele
Topesc ceaţa, alung fumul,
Culeg raze vii din noapte,
Din iubirea noastră, ninse,
Veşnic cele două şoapte
Să rămână neatinse...
Sunt în lumea asta mare,
Un bob de nisip, pe-o plajă,
Transformi drama în visare
Cu-o silabă, ca o vrajă
Ce-mi deschide ochii minţii
Dăruindu-mi dar din dar
Ce-nveseleşte şi Sfinţii...
Nimic nu este-n zadar,
Totul are importantă,
Totul e prestabilit:
Sunt un strop plin de speranţă
Că iubirea n-a murit.

Să-mi cânţi iubirea

Mă grăbesc păşind alene
Prin pădurile tăcerii
Ce mi se aştern pe gene
Scurse-n aripa durerii,

Mă grăbesc s-aştern pe iarnă
Fulgi din vise colorate,
Ascunse adânc sub pernă
Cu speranţele furate,

Mă grăbesc, nu-i prima dată
Când alerg pe câmpuri pline
De neghină-amestecată
Şi buruieni mult prea fine,

Mă grăbesc să aştern totul,
Cuvântul parcă s-ar pierde
Fără să-şi găsească lotul
În pustiu-acesta verde,

Mă grăbesc să vă las zborul,
Aşternând fără aripă,
Pana-mi cere ajutorul,
Gârbovită-n mare pripă,

Mă grăbesc s-ating prezentul
Filtrat prin ceaţa necoaptă,
Simt că-mi pierd abonamentul
Printre lacrimă şi şoaptă,

Aripile mi se zvântă
Picătura-mi se goleşte,
Inima-mi zvâcneşte încă,
Însă viaţa mă grăbeşte,

Mă grăbeşte să te caut,
Mă grăbeşte să te strig,
Să-mi cânţi iubirea din flaut,
Mă grăbesc... mi-e-aşa de frig!

M-am intersectat aseară

M-am intersectat aseară
Cu nori adunaţi pe clipe.
Ca un zvon de primăvară
Din retină vrea să ţipe,
Înmugurind peste şoapte
Dintr-o dragoste nebună,
Nelipsită-n nicio noapte.
Ghemuită de furtună,
M-am intersectat cu norii
Plini de dorul tău fierbinte,
M-au simţit şi cititorii...
Lacrimile din cuvinte.
Încercam să le opresc,
Ochii nu m-au luat în seamă,
Se-agitau... să te găsesc.
De sub pleoapele ce-ţi cheamă
Glasul tău vibrând pe clape,
Mângâierea ta divină
Peste suflet, peste pleoape...
M-am intersectat, cu vină
Şi fără vinovăţie,
M-am intersectat cu tine,
Inima ţi-am dat-o ţie,
Sufletul îţi aparţine.
M-am intersectat aseară
Cu stropi ce m-au invadat,
Ca un dor de primăvară.
Te iubesc neîncetat!

Picurând iubire sfântă

Lan de maci stropiţi de rouă,
Picături de albăstrele,
Strop de grâu crud frânt în două
De la mine pân' la stele.

Picuri galbene de soare
Din rochiţa rândunicii
Pictând ziua următoare
Ca în basmele bunicii.

Aroma îmbietoare
Mă pătrunde lent, dar sigur,
Peste pagini călătoare
Te priveam, să mă asigur
Că nu pleacă noaptea goală
Fără rost şi fără tine,
Din tăcerea abisală
Vom pluti pe culmi alpine .

Printre maci stropiţi de rouă,
Regina nopţii firavă,
Trupurile amândouă
Vor clădi pacea suavă,
Picurând iubire sfântă
Peste nopţi şi peste zile,
Sufletul în mine cântă,
Dar mi-e tare dor de tine!

Şade Luna-ntre copaci

Gălbejită de tristeţe
Şade Luna-ntre copaci,
Am ieşit să-i dau bineţe,
S-o întreb de vârcolaci.

Plină ochi şi rotofeie,
Guvernează peste noi,
Privind spre Calea Lactee
Cu zâmbetul rece, sloi.

Stă cu stelele la bârfă,
Plină de invidie,
Bolta, magică eşarfă,
Împleteşte-o simfonie.

Este sunetul iubirii
Revărsat în Univers,
De culoarea fericirii,
Aşternând vers lângă vers.

S-au strâns poeţii s-o cânte,
Iubiţii să o admire,
Reuşeşte să încânte
Zâna veşnic fără mire.

Calc în şoaptă iarba crudă,
Să nu ucid festivalul,
Iubirea bolta inundă,
Mii de stele deschid balul.

Însă Luna mi-a simţit
Durerea ce mă sfâşie,
Nici astăzi nu ai venit,
Iar o steluţă argintie

Printre frunze îmi şopteşte
Că nimic nu mă doboară,
Cât timp Luna mă iubeşte
Ca o bună surioară.

Sa-mi spui din nou cat ma iubesti!

Nu vreau să port giulgiul minciunii,
Nu vreau să mă ascund de dor,
Vreau să zâmbim pe geana Lunii
Cuprinsi de-al dragostei fior,
Nu pot să mă prefac că-n noapte
De al tău dor n-am suspinat
Că nu mi-au lipsit două şoapte
Şi zborul nostru minunat,
Nu pot să rostesc ce nu simt,
Nu pot să nu oftez de dor
Chiar îmi doresc iar să presimt
Că ne vom rătăci în zbor,
Prin cerul nostru minunat
Vom rătăci plini de iubire
Să-mi spui că este-adevărat
Şi să mă scalzi în fericire,
Dar eşti departe dragul meu
Azi mă hrănesc c-o amintire,
Cu-o poză şi cu glasul tău
Care mă învăluie-n iubire.
Te vei întoarce într-o zi
Din nou la piept să mă topeşti ,
Să-mi dai motiv pentru-a trăi
Rostind cât de mult mă iubeşti.

Soaptele tale

Vântul ușor adie peste frunzele crude
Soarele ne zâmbește, în suflet ne pătrunde,
Șoaptele tale încă le mai aud și-acum
În mintea mea bolnavă de dorul tău nebun,
Au rămas peste noapte ascunse undeva
Adânc întipărite...doar în inima mea,
Aștept să-ți aud glasul, să pot din nou vibra,
Să-mi spui că mă iubești oriunde te-ai afla...

Sau poate nu...

Stau și-ți privesc ochii-n noapte
Nici nu-mi doresc altceva
Poate doar câteva șoapte,
Sau poate nu, nu aș mai vrea
Decât o fină mângâiere
Și poate-o dulce sărutare,
Sau poate nu, poate-n tăcere
Privindu-te mi-ar reapare
Ființa ta de dor purtată,
Sau poate nu, a mea suflare
Și inima mea transformată
Te va iubi mai mult, mai tare,
Purtat de dor de-ai reveni
Pe-același drum, să-mi dăruiești
O viaţă plină într-o zi,
Rostind din nou că mă iubești.

Rasfoind ceea ce ai scris

Încerc să mă dezbrac de tine,
Amintirea să-ți alung
Încerc zilnic pe culmi alpine
Să rătăcesc, dar tot te-ajung.
Încerc s-adorm, mă relaxez...
O oră...poate... mai puțin
Brusc mă trezesc...iar te visez,
De dorul tău noaptea-i un chin.
Încerc să plâng...mi-ai interzis,
Citesc o pagina de carte,
Răsfoiesc tot ceea ce-ai scris
Și nu pot merge mai departe.
Cerul cu-o stea un semn îmi face,
Primăvara deja-mi zâmbește,
În suflet lacrima îmi zace,
Iar dorul tău mă năpădește.
Te privesc ochii să-mi hrănesc,
Te mângâi, palma să-mi alint,
Însă aș vrea să îți șoptesc
Eu te iubesc și nu te mint!

Soarele nu se trezise

Nici soarele nu se trezise când glasul ți l-am auzit
De parc-ai coborât din vise, m-ai sărutat și m-ai trezit,
Nici Luna nu se hotărâse să-și facă patul de culcare
Când mi-ai șoptit că-ţi este dor nespus de a mea sărutare,
Stelele încă-aveau putere să lumineze drumul tău,
Ai venit plin de gingășie să te joci iar în părul meu,
Cu sărutări nenumărate să mă îmbeți de fericire,
Să zburăm peste zile-n noapte, să-mi dai doar mie-a ta iubire.

Amandoi pe un vapor

M-am trezit aşa speriată...
Marea și tu-n vis de-odată
Tot ce ador și-am adorat,
De-această dată te-am visat.
Am adormit fără să vreau
Şi te-am visat, de unde iau
Mâinile ce m-au mângâiat
Și glasul care... ai sunat...
Și glasul ți l-am auzit...
De cinci minute m-am trezit
Am crezut că e dimineață...
Cred că eram verde la față...
Un vis de zi...stăteam la soare
Și ne bronzam...eram pe mare,
Pe un vapor, numai noi doi
Nu era ger, nu erau ploi
Era vara caniculară
Noi eram pentru prima oară
De valuri legănați ușor...
A fost un vis născut din dor,
Din dorul meu de-a te vedea
Dar m-ai sunat, iubirea mea
Și glasul ți l-am auzit,
Sufletul meu iar a zâmbit.

Asculta-ti inima!

Mi-ai spus: ascultă-ți inima!
Sub duș m-am dus să o ascult
Însă n-am putut sta prea mult
Și am ieșit, era doar ea
Cea care într-una te striga,
Eu doar m-amăgeam ca nebuna
S-o liniștesc, dar n-am putut
Eu te iubesc, prea mult, prea mult!
Asculta-ți inima! mi-ai spus,
Nu am găsit nici un răspuns
Degeaba am pus capul jos
Și am visat așa frumos,
Degeaba somnul m-a luat
Pe perna pe care-am udat
Visele toate-n orice zi,
Iar inima mea tu o ști
Am ascultat-o ...și mi-a dat
Răspunsul clar, net și curat
Numai pe tine te iubesc!
Ce aş putea să-mi mai doresc?
Cât aş putea să o ascult
Când te iubesc aşa de mult?
Am încercat ploaia plângând
S-ascult, mi-erai numai în gând...
Cântecul ce m-a fermecat
De zeci de ori l-am ascultat,
De sute sau de mii de ori,
L-am ascultat chiar până-n zori
Și te-am visat ca de-obicei.
Cu dor aprins de ochii tăi
M-am trezit inima s-ascult...
Dar te iubesc aşa de mult!
De nu mă regăsesc deloc
Nici pe pământ nu mai am loc
Sufletul îmi e plin de dor
Aş vrea cu tine doar să zbor
Și-n timp ce doar ne sărutăm
Inimile să ne-ascultăm.

Fir de vis

Lin pe geana dimineții fir de vis se desfășoară,
Timpul curge peste mine, aripa clipei coboară
Peste-a zorilor lumină, palidă, cu o petală
Răsare din întuneric o cupă albă de cală,
E în mâna ta, întinsă către mine, s-o primesc
Mă întreb nedumerită, la schimb eu ce-ți dăruiesc?
Te-am refuzat într-o doară, ochii îmi simțeam zâmbind,
Într-o clipă am auzit ușa în urma ta trântind.
Zadarnic am alergat, chiar prin ușa ferecată,
Iar dincolo se-așternea o grădina parfumată,
Te-am căutat cu privirea, zorii cruzi mi te răpise,
Seara-mi dăduse-și iubire, acum, ascuns printre vise
Te-ai topit lăsând în urmă parfumul de vis ciudat,

În zori mi-ai adus buchetul, fir de vis adevărat.