Cititorii mei

Translate

marți, 20 iunie 2017

Descoperindu-mă

Mi-am propus așa de multe,
mi-am frânt aripa cu bună știință
de atâtea ori încât
versul mi-a curs
de-a lungul și de-a latul clipelor
lovindu-se de zmei, otrăvuri,
complici, perverși,
tirani neasemuiți, noroi,
mironosițe despletite-n
liniștea pe care-o așteptam
la capătul puterilor,
deoarece
capătul tunelului nu se mai ivise de mult,
șoapte de șerpi crescuți la sânul îmbujorat
în ciuda nesăbuinței cu care mă gratulasem,
autopedepsindu-mă din copilărie.

Mi-am propus să depășesc acele ceasornicului,
firele nisipului din miezul perlelor,
visele,
gândurile,
lespezile cu duritatea lor cu tot...

Mi-am promis că mă voi înălța spre fiecare
fir de cer din universul poeziei mele
și încovoia dorința din rărunchiul
sufletului pironit în durere,
spre a desluși cu binecuvântare
zorii acelor dimineți pe care
îi merit.

 Mi-am primit răsplata,
de-abia acum,
o simt, o ating, sărut, privesc
și mă minunez... ca într-o oglindă...

Oare de ce a trebuit să trăiesc așa de mult
fără a te cunoaște?
Și oare de ce spun că te-am găsit de-abia acum când,
de  fapt tu ești doar jumătatea mea...?!?

Ești ceea ce nu aș fi îndrăznit să-i cer
Domnului Dumnezeu,
pentru că nu aș fi crezut că existai pentru mine,
un eu în varianta masculină,
un suflet atât de asemănător
încât,
îmi este teamă să nu mă trezesc
din acest vis...

Deși tu spui că suntem adevăratul întreg.
Nici nu-mi mai amintesc dacă vreodată
mi-am spus rugăciunea implorând
mângâierea sufletului tău.

Acum Dumnezeu mi te-a trimis.
Totul este de partea noastră,
chiar și întunericul în care domnesc
cei ce ne urăsc.
Cum aș putea să nu-i mulțumesc
pentru că mă învață să mă iubesc iubindu-te ?

Cum?
Mă faci să înțeleg cine este cel mai important,
cine sunt, suntem și de ce existăm,
doar pentru a demonstra că încă mai există minuni.



marți, 13 iunie 2017

Am dreptul de-a zâmbi

 
 
 
 
 
Am mușcat din nori cu versul, 
Mi-am pus viața la dospit
Și-am descoperit că-n mersul
Către ieri, m-am risipit. 
 
Am mușcat din depărtare, 
Drumul să-mi fie mai scurt,
Durerea să se strecoare
Ca o lacrimă, un furt.
 
Am clădit poem din stele
Și l-am pus la încolțit, 
Pentru lacrimile mele, 
Ce nu s-au mai înmulțit.
 
Am clădit o dimineață 
Dintr-un galben trandafir 
Și-am pornit în altă viață
Cu miros de tei și mir. 
 
Mi-am întins, a implorare,
Mâinile, spre cer senin
Și-am ales să mă-nconjoare
Dragostea fără suspin. 
 
Nopțile au dat năvală
Să-mi îngroape zorii-n ploi, 
Dar de-acum,  pe-această coală
Doar versul va fi-ntre noi. 
 
Pierdusem orice speranță,
Nici măcar nu mai visam 
Că va avea importanță 
Cerul spre care zburam.
 
Dumnezeu mi-a scos în cale,
Limpezindu-mi slăbiciunea, 
Căldura brațelor tale…
Și-a înfăptuit minunea.
 
De o viață, și mai bine, 
M-am rugat noapte și zi
Să te întâlnesc pe tine,
Să am dreptul de-a zâmbi.
 
Acum înțeleg trecutul
De ce-a fost așa hain,
Fiindcă--mi zidea așternutul
Cu tine, prins în destin.
 
 

sâmbătă, 10 iunie 2017

Din lacrimă - o stâncă



Nici nu mai știu pe care parte cerul,
a ruginit de-atâtea ploi și vânt.
Nici n-am să-ncerc să deslușesc misterul
ce s-a desprins din lacrimă și cânt. 

Nici nu mai știu de ce se mai zidește
firescul ieri pe frunze de ferigă,
când drumu-acesta nu mă mai ferește
de nicio lacrimă ce-n mine strigă. 

Mi-e drumul greu, dar când mi-a fost mai bine?!?
Nici nu mai știu, nici nu mai vreau s-aud
ce va urma sub streașina ce ţine
loc de răscruce între Nord și Sud. 

Aș vrea să zbor, dar nu e vremea încă
la poalele tăcerii să vorbesc,
eu m-am născut din lacrimă - o stâncă,
și m-am zidit cu Cerul să răzbesc

joi, 1 iunie 2017

A doua petală




Trezește-mă, te rog, și spune
Că ne-am născut în luna mai,
Că nimeni nu ne va răpune
Și nu-ţi va ordona să stai.

Că voi zbura la braț cu tine
Și vom păși pe-același drum
Care de fapt ni se cuvine
Clădit de amândoi, din scrum.

Trezește-mă când se mai moare,
Învie, fără importanţă,
Când doar noi împletim culoare,
Și despletim albă speranță.

Când aripile-ncep să-mi crească
Trecutu' încet, încet adoarme
Și cu blândețea-ţi îngerească
Îmi pui săruturi peste arme.

Trezește-mă când zorii-n rouă
Ne scaldă, fără să clipim,
Când ne îndeamnă-n viața nouă
Neîncetat să ne iubim.

Când totul curge la-ntâmplare
Făr-a fi fost cândva trasat.
Trezește-mă din nopţi, visare
Și spune-mi că-i adevărat.

Trezește-mă când în petale
De trandafir mă învelești,
Mă legeni în visele tale
Și cu iubire mă trezești.