Nevindecată

Să nu mă laşi s-adorm vreo noapte fără tine,
să-mi scuturi cerul, însetat, pe tâmplă
şi să-mi şopteşti, aşa cum se cuvine,
poemul ce sub geană se întâmplă...

Să nu mă laşi să-mi zdruncin visu-n creste,
să mă transform în puf de păpădie,
să mă iubeşti mai crud ca în poveste
să împletim poem pentru vecie.

Să nu mă laşi s-adorm în noaptea crudă
tânjind la gura ta înfierbântată,
te voi visa, stelele să m-audă
cum strig la tine... surd... nevindecată.

Mi-e dor de adevăr!

Mi-e dor de... ceea ce, cred eu, c-a existat
Odată... în vechime, acum sute de ani
Când nu domnea minciuna, iar adevăr curat
Ieşea din gura noastră făr-a ne costa bani.
Mi-e dor să nu ne-ascundem chipul sub fixativ
Rostind fără vreo jenă minciuni pictate-n alb,
Mi-e dor de adevăr, oricât e de tardiv,
Mi-e dor să ningă-n iarnă, vara să mor de cald,
Mi-e dor să privesc lumea fără lentile mate,
Mi-e dor de siguranţa zilei care apare,
Să simt cum înfloresc copacii cu dreptate,
Mi-e dor să privesc cerul scăldând raza de soare,
Îmi e extrem de dor de chipuri nevopsite,
De suflete firave şi umeri calzi, vânjoşi,
Mi-e dor să mai fim oameni cum eram înainte,
Să fim... doar cum pretindem, în suflete frumoşi,
Nu doar pe dinafară, mascaţi, la patru ace,
Cu diplome plătite, postate pe pereţi,
Iar sub costum de firmă, ura-n noi să se joace
Apretând o cămaşă cu nasturii defecţi.

Un singur telefon

Un singur telefon aripile mi-au frânt,
Glasul ce mi-l doream atât să îl ascult,
Sunetul scos din gura atât de mult dorită,
Mi-a înfipt alt pumnal în inima rănită.
Un singur telefon și toate s-au distrus...
Ați auzit voi oare? voi, stelelor de sus!
Ați auzit planete? și nu v-aliniați ?
Atunci de ce-mi priviți ochii-n lacrimi scăldați?
Ați auzit voi, Sfinţi?Tu, Doamne-ai auzit?
În lumea asta crudă mai este de trăit
Aşa fără iubire, aşa doar printre gheață?
Atunci...Doamne...de ce? de ce ne mai dai viața?

Nu esti Adam, nici eu nu-s Eva...

Iar dacă, ai sperat vreodată, să-mi calci inima în picioare,
Îţi poți lua gândul, dragul meu, de tine, azi, nu mă mai doare.
Ai încercat să-mi seci iubirea, curată, dar, eu am destulă,
Nu ai ştiut să o primeşti, în nopţile cu clar de lună,
Dar, ai pretins-o pe vecie, deşi loc de ea-n suflet, n-ai.
Cum ai fi vrut să-ţi mai rostesc cuvântul magic, ieri, "mai stai!"?
Cât de naivă m-ai crezut? te-am aşteptat, ca pe-o comoară,
Te-am aşteptat şi-ţi dăruiam lacrimi fierbinți, seară de seară,
Nu s-au sfârșit nopțile încă, iubire pot primi, pot da,
Oricât sălășluiești în minte, n-am să-ţi mai dau iubirea mea,
Nici măcar pentru o secundă în urma mea n-am să privesc
Şi nici măcar o biată clipă din viață, nu-ţi mai dăruiesc.
Rana ce tu mi-ai provocat-o, găsesc cine să-mi lecuiască,
Nu eşti Adam, nici eu nu-s Eva, altu-ar putea să mă iubească,
Să-mi simtă sufletul fierbinte, avid doar de iubire pură,
Nu de cuvinte nerostite, sau amăgiri, scoase din gură.
Te du cu Dumnezeu iubite! rămân tristă, dar nu în drum
"Nu-i treaba ta!" mi-ai spus odată, de ce ți-aş spune tot acum?

GENERATIA CE VINE ...

Vrând-nevrând, în România,
Unde crește-în gard prostia
Şi umorul a murit ,
Supraviețuiesc, grăbit
Îmi e pasul mai mereu
Pentru-a avea timpul meu
De respiro şi elan ,
Încerc să zâmbesc la mal
Când algele put jegoase ,
Însă neghina din oase
Plutește şi iese-n faţă
Începând de dimineață ,
Menținând nestingherită ,
Mintea netedă-stupidă ,
Siliconată şi vidă
Dar când ... lângă geamandură
Un cuvânt le-ai scos din gură ...
Totul se transformă-în scrum .
Românie de acum ...
Cu umorul şters şi gol
Îmbibată de nomol ...
I se scândârmâr de tine
Generației ce vine ,
Calcă totul în picioare
Atât timp cât mai e soare ,
Fără-a se uita în urmă ,
Cum viitorul se curmă ,
Timp nu mai au să le pese
Dar dansează-în ritm pe mese ,
De gură-cască-ajutați
Susținuți şi promovați .