Cititorii mei

Translate

luni, 31 octombrie 2016

Renaștere




Îmbracă-mi trupu-nfierbântat
Într-un sărut sublim,
Șoptește-mi că m-ai așteptat
Febril să ne iubim.

Topește-mă sub gura ta
Și-ngheaţă-mă la loc,
Să-ţi spun că nu te voi uita,
Să zbor cu-aripi de foc.

Ca un pârâu neliniștit
La pieptul tău să mor
Și să renasc necontenit
În versul plin de dor.

Să mă ridici, să mă cobori
Din stele pe pământ,
Să mă-nflorești, să mă adori
În adieri de vânt.






Niciodată nu-i târziu




Când 25% din amici
M-au îndemnat să îmi urmez destinul,
I-am ignorat și-am așteptat aici
Să-mi îndulcesc secunda cu pelinul.

Mi-am făcut frați, prieteni și dușmani,
Am bătut palma de sute de ori,
Am lăcrimat zile în șir, chiar ani
Așteptând ochii verzi, să-mi dea fiori.

Din lacrimile toate-am scris poem
În nopțile pustii și înnorate,
Am îndurat arsuri ca de blestem,
Așteptând clipele înmiresmate.

Acum, când așteptarea se sfârșește,
Când toamnele covoare și-au țesut,
Te-ntorci la sufletul ce te iubește
Cu șase ani mai mult ca la-nceput



duminică, 23 octombrie 2016

Surâd a păcat




Nici măcar un ceas
din întreaga lume
nu face un pas
fără să-mi consume
șoapta de pe buze,
zorii din cuvânt
ce vor să m-acuze
de ceea ce sunt.

Nici măcar o ciută
nu se lasă prinsă
de o lesă mută
și o soartă stinsă.

Eu, un zbor de flutur
limpezind furtuni,
căutând să scutur
zilele de luni,
adorm iar securea
bine ascuțită
îmblânzind pădurea
pentru-a fi iubită.

Rătăcesc cu capul
mai mereu plecat,
pun suflet cu sacul,
surâd a păcat...

Doar pentru o naștere deplină



Când m-am născut
credeam
că sunt singura care
văd altceva decât
ceea ce mi se oferă,
credeam că
e mai firesc să tac
decât să visez,
mai zvelt
să adorm pe nori
decât să curg a ploi,
să desenez infinitul
lunecând
printre scări
ce nu-mi arătau decât
săgeți spre cer.

Credeam că sunt
un sloi de gheață
din raze de soare verzi,
mă priveam în oglinzi adormite
și nu-mi recunoșteam umbra ...

Acum știu că
nu sunt singura
care îndrăznește
să descopere cerul
adormind între
curcubeu și luceafăr.

De-abia acum.

Și eram atât de sigură că nu sunt,
așa de singură că sunt,
încât
aș fi pus rămășag
pe o grămadă de stele,
doar pentru că
ele mă știu,
îmi sunt surate,
îmi sărută razele
adunându-mă
din cer și până în călcâie
doar pentru o naștere deplină.

miercuri, 19 octombrie 2016

Incredibil





Acum, când cerul mi-a zâmbit, în fine,
Când viața-n verde crud s-a colorat,
Acum, când totul curge de la sine,
Mă-ntreb ca un nebun... e-adevărat?

Oare-am primit a doua șansă-n viață?
Oare-am deschis un lacăt fără cheie?
E prea târziu să fie dimineață,
Și totuși zbor, zbor prin Calea Lactee.

Așezăm stelele după tiparul
Pe care numai noi l-am modelat,
În așa fel încât întreg amarul
Acestei lumi, instant, s-a vindecat.

Am așteptat atât amar de vreme
Să-mi sărut leul meu plin de iubire,
De-acum numai de stele mă pot teme
Deși, și ele plâng de fericire.




Umbrele veșniciei




Când dospește depărtarea
șoapte calde de iubire,
deși încercase zarea
să ne-alunge în pieire,

Când istoria repetă
clipe albe de alint,
lespezi reci din eprubetă
m-acuză de tot ce simt.

Când destinul îmi aduce
umbre ale veșniciei,
cuvânt pur, firav și dulce,
las versul pradă hârtiei.

Când în mine înflorește
dorința unui sărut,
lumea toată mă uimește.
Tu de unde-ai apărut?

Te doream de când sunt stele,
și speranțe la zenit,
acum în brațele mele
ești doar visul împlinit.



luni, 17 octombrie 2016

Iubind orbește



Azi am atins cu palmele-amândouă 
un vis pe care nu l-am mai visat,
am așezat o stea călcând pe rouă,
și am zburat spre viață, am zburat...

Am învins doar istoria și dorul,
trecutul l-am strivit sub stânci solide,
am reușit azi numai să-mi iau zborul,
de-acum doi la nimic nu se divide.

De-acum pe flăcări vom păși spre nouri,
vom devora iluziile toate,
vom clădi curcubeul în carouri
chiar de va fi să-naintăm pe coate.

Un cer senin doar pentru noi se naște,
de-acum nimic pe lume nu ne-oprește,
stelele toate ne vor recunoaște,
noi ne iubim ca doi nebuni, orbește. 






sâmbătă, 15 octombrie 2016

Statornicie


Ieri pretindeam că voi rămâne
aici, să pot rosti precis
că nu ai rezervare mâine,
că te-ai topit, precum un vis.

Azi mă întorc la mal, ca marea,
lovind cu-același sentiment
am încercat să chem uitarea
dar, am făcut antrenament.

Am încercat, nu-i prima oară,
nici n-am crezut că voi lupta
cu-același gust în călimară,
atât și nu voi accepta.

Ieri ți-am promis că voi învinge
sub lespezile reci și grele,
că voi uita verbul ''a plânge'',
 dar, vai de păcatele mele!

Mâine voi încerca probabil
să te înlocuiesc din nou,
dar sufletul nu-mi e capabil
să spulbere al tău ecou





joi, 13 octombrie 2016

Clipa de început

 
 
 
 
Ieri mi-era teamă să-ți adun cuvântul,
azi mi-ai sorbit șoaptele rând pe rând,
nu ne-a păsat de ce adie vântul,
ne-am împlinit dorințele visând.

Azi toamna pare doar o bagatelă
oricât de ruginită ne-a urmat,
am zburat sus de tot, fără de schelă,
fără de aripi, fără de păcat.

Triumfători ne-am furișat spre stele,
spre culmi de soare și de sentiment,
am alungat hainele lungi și grele
într-o secundă, trăind consistent.

Azi am învins, cum nu am mai făcut-o,
am hrănit soarele cu-al tău sărut,
m-am născut iar, deși n-aș fi crezut-o
am trăit clipa vie de-nceput.





duminică, 9 octombrie 2016

Îndemn





Chiar dacă dorm pe-un fulg de nea
cu aripile prinse-n chingi,
să mă trezești, iubirea mea
și să mă-nvingi.

Să mă săruți de două ori
peste călcâi,
să mă înalți de subțiori,
șoptind ''rămâi!' 

Chiar dacă zbor peste nămeți
cu șoaptele copilărești,
de lacrimă să mă dezveți,
să mă iubești.

Să mă aduni când te privesc,
minute-n șir fără-a clipi,
să mă îndemni să te iubesc
cât vom trăi.

Chiar dacă ceru-i înnorat
și stropii reci,
tu nu uita că te-am visat,
n-ai un' să pleci!

Doinesc





azi mi-a nins un biet mesteacăn
pe umeri, cu gălbenele
arse în doruri și jale,
pentru paginile mele. 

mâine, când din stol de fluturi
se va asculta baladă,
pe al lacrimilor muguri
se va naște altă stradă.

sub călcâiele ce astăzi
au strivit galben sărut
se vor desfăta lăstarii
încropind alt început.

ning un vers împleticindu-mi
visele în palma stângă
ca o toamnă ce-și croiește
drum spre cer... doinind să plângă.

vineri, 7 octombrie 2016

De ce-ai rămas?

 
 
 
Aș fi vrut să nu te-oprești,
șoaptele să nu-mi dorești,
aș fi mers mult mai departe,
nu citeam nicio carte,
leneveam pe o treaptă,
ce nicicând nu se-ndreaptă.

Rămâneam pe vecie
lacrima ce sfâșie,
nu veneam după tine
să mă lepăd de mine...

Mă întreb mai mereu...
Oare tu? De ce eu?
De ce tu te-ai oprit
și mi-ai spus ''S-a sfârșit!''
peste zorii aprinși,
oare noi suntem prinși?

De ce n-ai mers
peste alt vers?
De ce-ai rămas?
E doar popas?




miercuri, 5 octombrie 2016

Nebuni de dor





''- Să-mi scrii, iubirea mea, seninul
ce ţi-l aduc, mizând pe-o stea
ce recunoaște că destinul
nu-l scriem noi, ci dragostea.

Să-mi scrii doios, să nu-nţeleagă
nicicând oricare cititor,
doar noi, în lumea asta-ntreagă
pictăm în vers cuvântul dor.

Să-mi scrii, iubirea mea, pe ceaţă,
așa cum doar tu știi să scrii,
pe zori, în orice dimineață,
cu stele, verbul "a iubi".

Să scoți din gheara nopților
cu versul tău catifelat,
mirajul sfânt al zorilor
din cerul nostru adorat.

Să-mi scrii, doar mie, pe vecie,
să-ţi fiu tot ceea ce-ai visat,
să ne scăldăm în poezie
și-n șoapta plină de păcat.

Să-mi scrii pe toate, câte-n lună
și-n stele vor să mă supun.
să mă iubești ca o nebună,
să te iubesc ca un nebun!''

''- Să-mi scrii, în versuri adorate
de toți cei ce le vor citi!''
mi-a șoptit muza mea-ntr-o noapte,
''- Să-mi scrii, iubita mea, să-mi scrii!''

marți, 4 octombrie 2016

Geamăt imens



Dezveleam clipe reci în miimi de fiori,
Dezgropam șoapta mută, mângâiată pe frunte.
Stele verzi și căprui dezgolisem din zori
Dezmierdând peste pleoape, lacrimi calde de munte. 

Adoram infinitul lunecând izbitor,
Imploram raza caldă să-și croiască alt sens
Între șoaptele noastre și-o petală de dor,
Ne uneam biruința într-un geamăt imens. 

Aprindeam noaptea crudă și-o plimbam peste timp,
Să clădim vers bezmetic rătăcind printre flori
Izgonite din lume, zămislind anotimp
Din petale de nuferi adormiţi în culori.


luni, 3 octombrie 2016

Rescrie-mă în versuri albe




Azi dimineață,
după ce m-am spălat
pe ochi cu tine,
pe tâmple,
pe umbră,
mi-am pus soarele-n priviri
și-am plecat
spre eternitate.

Șoaptele tale
se hârjoneau încă
în buzunarul de la piept,
în spatele meu,
se auzeau dorințele tale,
susur fierbinte
a unui singur
fir de dor.

Parfumul zorilor trecuți  
îmi mângâia coapsele,
surâsul pleoapelor
îmi săruta cuvântul 
nescris încă.

Rescrie-mă în versuri albe,
descrie-mă într-un cuvânt,
pune-mi pe tâmple miliarde
de sărutări... cu tine sunt.

Cu tine zbor peste vecie
și peste toate câte-or fi,
cu tine lumea e pustie,
noi ne iubim ca doi copii.



duminică, 2 octombrie 2016

Mă plec în fața ta, iubire

 
 
 
Mă plec în fața ta, iubire,
recunoscându-ți iscusința,
triumfătoare plăsmuire,
îți poți petrece biruința.

Ai reușit într-o secundă
privirea să ne-o rătăcești,
să ne-o aduni pe-aceeași undă
ca-n visele copilărești.

Mă plec în fața ta, iubire,
deși credeam că n-ai să vii
să-mi tulburi clipele-n neștire,
să-mi conjugi verbul ''a-ntregii''.

Nici timpul nu ne mai îndeamnă
să mai pășim pe-același drum,
ciorchinii acrii ne condamnă,
că suntem copți, iar ei sunt scrum.

Mă plec în fața ta, iubire,
cu stima bine-meritată,
deși credeam că-n amintire
te voi ascunde viața toată.




 
 
 

sâmbătă, 1 octombrie 2016

Prinț și cerșetor




Cândva, un imens cub de gheață,
Prin lumea rece picuram
Zadarnic, bâjbâind prin ceață,
Între pereți mă congelam.

Cerul plângea, de multe ori,
Cu flăcări negre de coșmar,
Din iarbă rea nu zăream flori,
Doar vorbe goale-n calendar. 

Nopțile seci, ca de salină,
Mă saturau de-ngenunchiat,
Îmi umpleau sufletul cu vină
Și-un singur vis... De mult plecat. 

Azi m-am împiedicat în norii
Prin care mi-am clădit un drum
Să nu-mi îngrozesc cititorii
Cu-atâta ger și-atâta scrum.

Am tras în piept strop de speranță
Și-am răstignit cioburi de vis,
Pornind în ultima instanță
În zbor, spre cerul interzis. 

Am îndrăznit să mângâi gura
Ce-a pronunțat fior cumplit
Și-a reușit, ca picătura
S-o rupă, dintr-un drum greșit. 

Am reușit să sărut glasul
Celui ce mi-a oprit suspinul,
Să-i sorb cuvântul, doresc pasul
Și îndulcesc cumva pelinul. 

Azi zorii îmi aduc o rază
De care nu am vrut să știu,
Visul în șoapte dulci vibrează,
Sufletul nu-mi mai e pustiu. 

Azi zâmbetul mă încolțește
Deși credeam cândva că-i stins
Iubirea cântă nebunește
Un singur vers: "Eu v-am învins!"

Eu dintr-o dată-am devenit
Un "noi" plutind pe-un singur nor
Soarele vieții-a răsărit
Pentru un prinț și-un cerșetor. 

Gurile toate se pot strânge
Pasul pentru a-mi defăima,
Dar eu voi înceta a plânge,
Așa mi-a prescris inima.