Cititorii mei

Translate

duminică, 30 iunie 2013

Suflet nemuritor

 
 
 
Eu am picat cândva din stele,
Un fir de praf  firav, inert,
Cu toate versurile mele
Născute într-un viu concert.

Încă mai rătăcesc prin lume,
Ca licuriciul plin de dor,
Stelele vor să mă consume
Pe geana albă-a zorilor.

Sunt doar un strop plin de iubire,
Prin ploi de stele mă strecor,
Am venit să vă dau de ştire
Că sunt cuvânt nemuritor.

Eu voi zbura curând spre stele,
Un fir de praf rătăcitor,
Dar vă las versurile mele
Şi sufletul nemuritor.
 
 

sâmbătă, 29 iunie 2013

De ce ţi-aş cere Soarele sau Luna?

 
 
 
De ce ţi-aş cere, astăzi, când văd bine
Că am mai mult, deşi, nu mi-am propus
Să am nicicând mai mult ca tine
Şi totuşi, vine, vine încet... de Sus.

De ce aş încerca să-ţi cer vreodată,
Să-mi umplu cu minciună conştiinţa
Când pentru mine, astăzi, înc-odată
Mi s-a îndeplinit, din patimă, dorinţa.

De ce m-aş pierde-n lacrimi fără număr,
Când văd prea bine ceea ce n-ai fost
Şi nu vei dovedi că eu enumăr
Din calendar, lozinci fără de rost.

Nu este loc pe pajiştea imensă
Să-ntind uitarea la uscat, sub soare,
Se-mparte cerul ca dup-o aversă
Şi-adună în căuşul timpului culoare.

Migrez din lacul împletit de tine
Cu sălcii, fluturi albi cu gând precis
Şi-mi refac drumul ce mi se cuvine
Încet, încet cu tine-n gând şi-n vis.

Balsamul ce-mi alină suferinţa
Se scurge-ncet dar, nu mă poticnesc
Deşi tu taci, călcându-mi năzuinţa
Cu tălpi de gheaţă ce mă îngrozesc.

Cum aş putea să urc pe-aceeaşi sfoară
Pe care-am împletit-o amândoi,
Mărturisind un zbor ce-o să mă doară
Cât voi trăi,  prin vreascuri şi noroi?!?

Prin junglă văd cum rătăceşti de-o vreme
Înlăcrimat şi plin de suferinţă,
Aduni şi limpezeşti mii de probleme
Dar, n-ai atins ca mine... biruinţă.

În urma ta presărai doar petale,
Acum nici şoapte nu elaborezi,
Eu?!? Dăruiesc iubire în pocale
Strop după strop, cum nici n-ai să visezi.

Ce pot să fac?!? Aştept să vină clipa
Când vei avea curaj să-nvingi minciuna,
Să îmi recapăt zborul şi aripa,
Nu îţi voi cere soarele sau luna.



Gânduri reţinute

 
 
 
Am încetat să-ţi bat în zori, în poartă,
Cu vorbe dulci, cu lacrimi nevăzute,
Am adunat în scrinul fără soartă
Iubirea toată,  gânduri reţinute...

N-am mai pictat pe chip zâmbete goale,
Nici n-am ascuns de ochii tăi iubirea,
Am păşit demn, tăcut, firesc, agale,
Pe-alea care mângăie privirea.

Am băut stropi amari de neputinţă
Cu insomnii ce mi-au marcat destinul,
Strângând la piept izvorul de credinţă
Mi-am construit aripi ce-au topit chinul.

Nu ţi-am destăinuit nicio-ntâmplare,
Cum nici tu n-o mai faci de mult, iubite,
Eşti prea departe, depărtarea doare...
Sau poate nu, nu-mi mai aduc aminte...!?!

Am încetat să-ţi spun seară de seară
Cu ce-am greşit, cât am înaintat,
Cât mă aprinde, cât o să mă doară
Sau poate nu... poate că te-am uitat...?!?

Poate că-n toată această întâmplare
Tu eşti cel ce-ai iubit cu-adevărat,
Eu mă aprind când depărtarea doare
Sau poate nu... poate că te-am uitat...?!?
 
 

miercuri, 26 iunie 2013

Greu

 
 
Greu aştern cuvinte calde
Pe-un perete îngheţat,
Greu fac din lacrimi smaralde
Cu sufletu-ntemniţat.

Greu înlătur de pe frunte
Urmele zilei de ieri,
Greu e drumul către munte,
Toamnele nu-s primăveri.

Greu te rătăcesc prin iarbă
Avidă de verde crud,
Cu smaraldele în barbă
Aştern ce văd şi aud.


Paşi prin beznă

 
 
Mă-nveţi cum să păşesc prin beznă
Crezându-te iluminat
De libertate, pân' la gleznă
Iar eu, cobor nedescifrat.

Nu vezi că totul se plăteşte
Cu bon fiscal însângerat,
Că tot ce nu se dăruieşte
Se ia cu forţa, neîncetat...?!?

Nu vezi cum se pictează jocul
În trei culori, din vârf de ac
Şi se adulmecă norocul
Doar după bunul nostru... sac...?!?

Nu vezi că totul se topeşte
Încet, încet, cât ai clipi
Şi nimeni nu mai conteneşte
În a zbura şi-a ciripi...?!?

Nu mai contează ce-ai în guşă
Sau câte stele-ai adunat,
Dacă ai trupul de păpuşă
Restul e vis necugetat.

Mă-nveţi cum să adorm iubirea
Sau s-o alung din pieptul meu
Deşi-mi cunoşti sufletul, firea
Şi harul de la Dumnezeu.

Nu vezi că lumea rătăceşte
Pe zi ce trece... îngrozitor,
Iar cel ce ne povăţuieşte
Se stinge-n singurul său dor?!?

Nu vezi cum plouă peste lume
De parcă totul e murdar
Iar cerul nu vrea să consume
Din stelele primite-n dar...?!?

Nu mai contează ce poveţe
Îmi poţi aşterne la picioare,
Doar Cerul poate să mă-nveţe
Drumul însângerat spre soare.
 
 
 

duminică, 23 iunie 2013

Ţi-aş fi o lacrimă



Ţi-aş fi prinţesă, fiică, soră, mamă,
Rază de soare-n nopţile târzii,
Ţi-aş fi fiorul verde, pus în ramă
De nu m-ai agita şi îmblânzi.

Ţi-aş fi mireasma florilor de tei
Când vara se grăbeşte să adoarmă
Năluci de fluturi, frânte pe alei
Şi-n taină, peste frunze, lacrimi toarnă.

Ţi-aş fi miracolul născut în zori,
Odată cu sonetul ciripit
De fericirea ce-a adus culori
Peste un câmp de lacrimi adormit.

Ţi-aş fi sărutul zilelor de azi
Ce se răsfrânge-n colţurile firii
Uitând că-n viaţă urci, cobori şi cazi
Purtând la piept petalele iubirii.

Ţi-aş fi izvorul şoaptelor firave
Pornit din coşul pieptului, arzând
De dorul tău, cu lacrimi grave
Pe-alei întinse, de vis fremătând.

Ţi-aş fi o alinare de-o secundă
Sau aripi de fiori ţi-aş împleti,
Când zorii, pregătiţi să ne surprindă
În roua pură, lacrimă ţi-aş fi.




miercuri, 19 iunie 2013

Egalitarism




De la un timp ascund printre sertare
Durerea, fericirea şi dorinţa,
Nu vreau să-mi calce nimeni în picioare
Nici bunătatea, nici îngăduinţa.

De la un timp privesc de sub cortină
Cum se încearcă a-mi despleti scopul
Păşind prin umbră, conuri de lumină,
Licori perfide ce nu-şi găsesc locul.

De la un timp cotrobăi prin ţărână,
Prin praf de stele ce-au albit de soartă
Să numai văd cum zburdă mână-n mână
Invidia şi ura-n lumea moartă.

Cu ghearele-am urcat pe stânci de groază
Să nu văd cum se calcă în picioare
Iubirea şi tandreţea ce vibrează
Sub munţi de timp uitat printre sertare.

Firescul l-am ales din prea banal,
L-am şlefuit cu zorii-ncercănaţi
Să iasă la lumină triumfal,
Dintre pereţii vremii îngheţaţi.

Am dat cu pumnu-n toate şi-am urlat
Spărgând tăcerea norilor mahmuri
Prin care egoismul a umblat
Să mă zidească din dărâmături.

Am dat de înţeles orbilor trişti
Că m-am retras în lumea mea diformă
În care-ţi voi permite să te mişti
În orice haină şi în orice formă.



sâmbătă, 15 iunie 2013

Cu Eminescu-n suflet


Purtăm cu capul în pământ,
Firimitura de simbrie,
Tăiem câinilor frunze-n vânt
În dulcea noastră Românie.

Cu ce ne mestecă vecinii,
Ne hrănim, fără de efort,
Ne castrăm motanii şi câinii
Şi dăm iubirea la export.

Din standuri procurăm de toate
Şi ţoale şi dezamăgiri,
Surprize, suveniruri, date,
Diplome false, vagi iubiri...

Ştiri explozive şi nuanţe
Din cele mai sofisticate,
Diete, boli, extravaganţe,
Multe nimicuri ambalate.

Ni se dictează mereu pasul,
Cu ce să ne hrănim pământul,
De ce să învârtim compasul,
Să nu ne respectăm cuvântul...

Străbunii să-i uităm cu toată
Îndemânarea lor divină
De-a ne lăsa ţara curată...
O, dulce ţară... o, ruină!

Te-au părăsit licenţiaţii
Pentru un ban demn câştigat,
O ţară-n care guvernanţii
Nici verbu-a fi n-au conjugat.

O ţară-n care se ridică
Sânul siliconat în rang,
Şi-n tabloide se explică
Cum să ne furişăm pe gang.

Cum să plătim biruri pe valuri,
Din sărăcie, nedreptate,
Să ne înecăm exact la maluri
Cu porţia de cer în spate.

O, ţară plină de eroi,
Inestimabile comori,
Te laşi învinsă de gunoi
În loc să străluceşti în zori?

Pe Eminescu-l ai în suflet,
Pe Vlaicu-l porţi în orice zbor,
Enescu ne-a cuprins în cântec,
Românul e nemuritor!



vineri, 14 iunie 2013

Din norii mei

 
 
Tu crezi că mie-mi pasă cât de tare
Şi de adânc pretinzi că mă iubeşti
Când..., văd în mine cât de mult mă doare
Deşi, n-ai timp de-asemenea poveşti.

Când ai ales să te întorci o clipă,
Să-mi răscoleşti din egoism trecutul
Ai simţit că mă paşte vreo risipă
Şi-ai ridicat aşa-ntr-o doară scutul.

Tu crezi că eu nu am nimic a spune
Din câte întâlnesc pe al meu nor,
Nici nu visezi... în vremurile bune
Găsesc o groază alb-negru, color...

Când ai fost nevoit să lupţi cu ploaia,
Canicula şi gerul deopotrivă,
Ai luat în seamă numai vâlvătaia
Ce-ţi ardea sufletul smuls, în derivă.

Tu crezi că eu nu văd mereu apusul
Cum curge peste zorii prea grăbiţi
Iar eu aleg din norii mei opusul
Sfidând roboţii neîndrăgostiţi.

Când tot ce-a fost se regăseşte-n taină
Ca nu cumva să râdă orbii toţi,
Iar buzunarul veşted de la haină
Îţi vinde sufletul pe ultimii doi zloţi.

Tu crezi că eu mă sting ca o durere
Hrănită-n ultimele două seri
Cu dragoste, iubire şi putere
Deşi, n-am timp de-asemenea averi?

Eu doar din norii mei seară de seară
Pot aduna comori nepreţuite
Ce-şi găsesc drum spre orice inimioară,
Pe coala asta care nu te minte.

 

 

miercuri, 12 iunie 2013

Drumuri întortocheate

 
 
 
Nu toţi au şansa să-şi atingă visul
Exact aşa cum l-au pictat în gând,
Ca nu cumva să-l afle tot învinsul
Prin fire de nisip cutreierând.

Nu toţi avem acelaşi drum cu soare,
Cu umbre sau cu stropii reci de ploi,
Unii pornesc cu lacrimile-amare
Timizi, pe alei bătătorite-n doi.

Alţii se nasc odată cu trecutul
Sau cu prezentul crud şi arogant,
Se-avântă fără-a mai şterge de praf scutul,
Se-ntorc pe-acelaşi drum, extravagant.

Alţii pudrează pur şi simplu totul
Cu flori de nuferi, lebede desculţe,
Aşa firesc, ca şi când alfabetul
De-abia s-ar zămisli ca să-l pronunţe.



marți, 11 iunie 2013

Covor de nuferi





În căuşul palmei tale,
Nufăr sunt, mă odihnesc,
Liniştea, ieşită-n cale,
Mă-ntâmpină-n strai regesc.

Vântul nu-l mai iau în seamă,
Împart clipele la doi,
Plutind fără nicio teamă
O secundă... amândoi.

Lacul cântă din petale
Mii de şoapte şi suspine,
Lacrima închisă-n zale
Şi-ascunde norul ce-o ţine.

Între noi, covor de nuferi
Se aşterne ca-ntr-un vis,
Printre stele şi luceferi
Multe mai aveam de zis.

duminică, 9 iunie 2013

Dorul tău

 
 

Pătrunde lent prin porii toţi,
Îl simt neîncetat prin vene,
Zadarnic sper că ai să poţi
Să-l stingi cumva, arde alene.

Cale de-ntoarcere nu are,
Leacul nici nu s-a inventat,
Îndulcesc clipele amare
Cu-n vers şoptit, neasortat.

Tac când nu am nimic a spune
Deşi răcnesc mereu în şoapte,
Am ales pe această lume
Un drum clădit de stele-n noapte.

Un fir de vers ce dogoreşte,
Toceşte câte-o picătură,
M-adună, iar mă risipeşte,
Mă reîncarcă de căldură.

Tac adunând pe lângă mine
Firave gânduri de cu seară,
Alung un dor când altul vine
Şi se aşterne-n inimioară.



Dincolo de oglindă

 
 
Priveam dincolo de-oglindă
Să nu-i tulbur limpezimea,
Aripile îmi colindă
Atingându-mi profunzimea.

Veşnicia stă ascunsă
Printre clipele de mâine,
Noaptea, cea cu stele unsă,
Doarme-n firimituri de pâine.

Învelesc un vis cu geana,
Să nu se mai zgribulească
La acelaşi piept cu goana
După mantia cerească.

Las secundele să zburde
Ciripind din floare-n floare,
Stropii lacrimilor surde
Le vin în întâmpinare.

Pe un mal, întins la soare
Şade dorul meu de tine
De parcă nimic nu-l doare,
Liniştea i se cuvine.

În oceanul meu de clipe
Se nasc fără doar şi poate
Şoapte, ce-şi doresc să ţipe
Chiar, târându-se pe coate.

Într-un colţ se tolăneşte
C-o imensă nonşalanţă
Tăcerea, care loveşte
Din prea pură aroganţă.

Dincolo de luciul mării
Şi de norii agitaţi
Se ivesc paşii uitării,
Ce-i credeam abandonaţi.

Doar o parte mai păstrează,
Probabil din imprudenţă,
Frunza, ce-i administrează
Roua, pentru dependenţă.

Câte-un fir de cer se crapă
Încercând să iasă-n frunte
Dar, în urma lui se sapă
Drumul iscălit din munte.

Liniştea cade divină
Călcând pe singurătate,
Vântul poate să se-abţină
Din bătăi, încă o noapte.

O poveste-a fost rescrisă
Pe-un colţ alb de sunet fals
Cu-o cerneală indecisă
Dintr-un pas firav de dans.

Ştergeam colţul de oglindă
Cu-n surâs încercănat,
Valurile să-mi cuprindă
Zorii ce m-au inundat.

Să-mi înlăture misterul
Legănat de vraja mării,
Martor să-mi fie doar cerul
Că nu te pot da uitării.
 
 
 

vineri, 7 iunie 2013

Vorbe incolore

 

 
Rătăcesc de ceva zile
Printre nori, să înţeleg
Cum, căldura unei file
Mă ajută să aleg?!?

Cuvântul meu, cum răneşte,
Când e adevărul pur?!?
Nu ridică, nu striveşte,
Nu priveşte împrejur...

Mai degrabă se ascunde
Sub cerneală şi condei,
Decât să lovească unde
Se pudrează cu mujdei.

Mai degrabă se transformă
Într-o apă curgătoare
Decât să adopte formă
De minciună-atrăgătoare.

Mai degrabă lăcrimează
Rugând Cerul să ignore
Ceea ce numai şochează,
Vorbe, vorbe incolore...

Cuvântul meu fierbe-n cupe
Nu se strecoară prin lavă,
Curge lin, nu se-ntrerupe
Să se îmbibe cu otravă.



duminică, 2 iunie 2013

Mă doare că uit şi nu te-am uitat


Final de poveste la capăt de drum,
Speranţă lichidă-n pahar argintat,
Splendoare în iarbă trecută prin scrum,
Mă doare că uit şi nu te-am uitat.

Ascult visul fraged cum geme pe nori,
Îl doare piciorul, îl doare-o aripă,
Trezesc roua crudă să-i spele în zori
O rană adâncă, o rană de-o clipă.

Lovesc cu putere pereţii ciuntiţi
De ghearele nopţii ce-ncearcă să plece
Şi totuşi îmi lasă doi ochi obosiţi
Pe pagina asta, fierbinte şi rece.

Finalul de simte de cum a-nceput
Să-şi scuture norii ţâfnoşi peste noi,
Mai sorb din paharul cu gust de trecut
S-aduc amintirea o clipă-napoi.

Un joc de lumină în umbră mă cheamă
Să-i pun dimineţii cunună de crini,
Să-i transmit curajul iubirii cu teamă,
Să-i redau verdictul, păşind printre spini.

Mor pentru-o secundă cu-o viaţă egală,
Îmi pun slăbiciunea pe targă, s-o duc
La târgul ce vinde cuvinte pe-o coală,
Uitată de vreme sub frunze de nuc.

Secunda se scurge pe geamul crăpat
De-atâta tăcere şi-atâta lumină,
Mă doare că uit şi nu te-am uitat,
Cu lacrimi de sânge hrănesc rădăcină.

Povestea se zbate în bălţi părăsite,
De mult aşternută, de-un suflet rănit,
La capăt de drum mă agăţ de cuvinte
Aduse din piaţă la preţ de granit.

Adaug o cană de ceai fără floare
Să nu mă-nţeleagă nici vântul ce vreau,
Mă doare că uit şi nu am uitare,
Că inima-mi soarbe orice vreau să beau.


sâmbătă, 1 iunie 2013

La Mulţi Ani, Copilărie!

 

 
 
 
 
 
 
 
 
Copil născut în nedreptate
În ţara unde totul pare
A fi privat de libertate,
Plecat de chin peste hotare.

Copil maturizat devreme,
Crescut de mamă sau deloc,
Împovărat de mari probleme,
Furat de dragoste şi joc.

Copil cu spate gârbovit
De un ghiozdan plin cu prea multe
Griji care te-au îmbătrânit,
Educă timpul să te-asculte!

Copil cu mâini bătătorite
De tastatură şi capcane,
Te rog să îţi aduci aminte
De zâne, poveşti şi creioane!

Copil în ţara bogăţiei
Educat de-un sistem defect,
Alungă tu umbra urgiei
Ce se aşterne în prezent!

Cu alocaţie infimă,
Crescut cu lapte vechi de ani
Şi-un corn mucegăit, cu stimă
Îţi urez astăzi, La Mulţi Ani!
 
 

 

Copilul din mine


 
 
Copilul din mine ascultă poveţe,
Deznoadă mistere visând neîncetat,
Revine în stradă cu gândul să-nveţe
Culoarea iubirii cu gust şchiopătat.

Copilul din mine, născut pe-ntuneric,
Păşeşte prin ceaţă rostind dimineţi,
Adoarme mirific în car alegoric
Visând zâne bune dansând pe pereţi.

Copilul din mine adună petale
Să plouă grădini de luceferi în gând,
Aşterne covoare de vise în cale
Ţesute cu suflet prin dor străbătând.

Copilul din mine renaşte o clipă,
Din târgul de vise un dar să-şi aleagă
Punând preţ pe-o pană sau chiar o aripă,
Să-ţi cânte iubirea o viaţă întreagă.

Copilul din mine aleargă bezmetic
Spre munţi de lumină s-aducă-napoi
Miraju-îngropat de prezent în sintetic,
Să pună pe gene copilul din voi.