Cititorii mei

Translate

joi, 29 decembrie 2016

Cât mai e vreme



De-ar fi să fiu un fir de crin albastru, 
Să-mi fii parfumul ce alungi suspinul
Cu glasul tău - fiorul unui astru -
Mi-aș răstigni în inimă tot chinul.

De-ar fi să fiu iubirea înghețată 
În pieptul celor ce frâng răsăritul, 
Aș înflori din ochii tăi, purtată 
De-un dor nebun, ce-ntrece infinitul.

Ești sufletul ce-mi toarnă-n suflet soare,
​Pe l​acrima ce-a ​curs​ neîncetat 
Când versul se așterne la-ntâmplare
Din călimara cerului visat.

Ești cel ce mi-a ucis lacrima tristă 
Pe care o purtam în buzunar 
La loc călduţ, un nufăr pe-o batistă, 
Sub gerul iernii, rupt din calendar. 

Ești ceea ce ar trebui să fiu
La brațul dimineților prezente, 
Aprinde-mă cât nu e prea târziu, 
Iar stelele, geloase, nu-s atente. 




sâmbătă, 24 decembrie 2016

Trezește-mă la viață!




Și azi mi-e dor de tine,
parcă mai mult ca ieri…
Oare mi se cuvine
atât de multe seri
cu lacrimi fără număr
și fără de senin… ?
atâta ger și zloată
și-atâta dor și chin?

Am înțeles că mie
așa mi-a fost destinul,
Galben - de păpădie,
Verde - precum pelinul,
Roșu - ca marea-n valuri
când a rescris destine
triumfătoare-n hamuri…
Oare mi se cuvine?

Mi se cuvine dorul
ce-l port cu-atâta jale
în piept, și nu-mi iau zborul…
Oare ce-mi stă în cale?
De ce n-am dimineață
zorii să mă aline?
Trezește-mă la viață!
Și azi mi-e dor de tine!



vineri, 23 decembrie 2016

Destin...?!





Mi-a fost dat să mușc din soare
într-o lume fără cer,
Să rămân lumii datoare
pentru tot ce-am tras în ger.

Mi-a fost sortit să-mi iau zborul
ieri, cu aripile frânte,
Să renasc murind din dorul
ce n-a vrut să mă încânte.

Mi-a fost scris să-mi scriu trecutul
în culori nepământene,
Să-mi despletesc începutul
nopților zburând spre stele.

Mi-a fost dată depărtarea
să-mi pot cântări iubirea,
Să adun lacrimi ca marea
risipindu-mi nemurirea.

Mi-a fost dat să scriu pe stele
și pe norii mei aprinși,
Pentru lacrimile mele
născute printre învinși.



miercuri, 21 decembrie 2016

Paralelism




Nici nu-mi mai pasă 
de stațiile rămase
de lumina care s-a stins
 la capătul tunelului,
de fluieratul trenului,
 de vagoanele goale,
de călătorii torturați
de țipetele roților,,
 roțile alea ce luptă...
fără oprire... 
nu le auzi?

Ele înving timpul,
îl calcă în picioare,
îl strivesc pe șinele alea înghețate,
ca pe o amintire
pe care nu am unde să o ascund
și o privesc lipită de buza roții...
o împing, se duce... dar,
se întoarce imediat...

nu-mi mai pasă 
de becul pe care
vrei să-l schimbi
cu o rază de soare...
sau stea...
nu mai contează,
oricum vom rămâne
striviți de șinele căilor ferate,
timpul nu va cădea perpendicular,
ci secerat de dor.



duminică, 18 decembrie 2016

Mai mult vers decât mi se cuvine

 
 
 
M-am înțepat într-un vers
 încercând să-mi șterg o lacrimă
ce se chinuia să nu se nască,
tremurând ca marea între țărmuri.

Catargul lui s-a înfipt 
în buricul inelarului.

Sângeram un poem
despletit, 
dospit în flăcările dorului
de a-mi săruta degetele,
unul câte unul.

Lacrimile nu-mi mai curg simetrice,
ochii se întrec în metafore...,
care mai de care mai darnic,
care mai de care mai versificate.
unul lăcrimează vers alb,
celălalt rime bătătorite.

Ce s-ar fi întâmplat 
dacă aș fi avut mai mulți ochi 
decât mi se cuvine?
Cu ce fel de vers aș fi nins pagina vieții?




 

Cu Dumnezeu mână-n mână





Mulți cred că am mintea-n pantă,
că visez ca toți poeții,
că sunt foarte arogantă,
luptându-mă cu nămeții
de iubire și de dor...

Unii cred că-mi este teamă
adevărul să-l rostesc,
habar nu au cum mă cheamă,
pe care lume trăiesc,
nici cu ce aripă zbor.

Se-mbulzesc, să mă răsfețe,
la-nceput, pe limba lor,
însă au atâtea fețe...
încât aleg doar să zbor
în ciuda lichelelor.

Cu Dumnezeu mână-n mână,
n-am cum să mă rătăcesc,
printre nori, din stele-n lună,
pot oricând să despletesc
versul meu, răscolitor.





sâmbătă, 10 decembrie 2016

Resemnare





Am vrut să-ți scriu ceva cât o scânteie 
 Dar am sclipit o clipă și-am uitat, 
M-am tot gândit, dar n-am nicio idee
 Ce-am vrut să-ți spun, deși e-adevărat. 

 Am vrut să-ți spun că lumea se sfârșește 
 Dar aș minți, și-ar fi mare păcat, 
Că sufletul meu nu te mai dorește, 
 Nici asta nu-i deloc adevărat.

 Am vrut să-ți spun o vorbă, numai una,
Nu am avut cui să i-o mai rostesc,
Tu știi prea bine că urăsc minciuna
Și doar cu tine pot să mai zâmbesc. 

Am vrut să-ți spun c-am devenit scânteie 
Că te-am ascuns în zorii următori, 
Dar vezi tu, eu nu am nicio idee
 De voi putea să trag atâtea sfori.

Nu am prea multe pile-n catedrale,
Nici printre doctori nu m-am infiltrat,
Ei sunt prea sus, eu curg mereu la vale,
Cu sufletul, de lacrimi, amputat.

Am vrut să-ți spun două cuvinte parcă
Dar ți le-am repetat de mii de ori,
Încât acum sunt singură pe-o barcă,
O lacrimă zvântată de culori.

De ce mi-aș pierde timpul cu istorii
Care de care mai ieșite din comun
Când orice-aș face, nu te dau uitării,
Doar - te aștept - ... atât voiam să-ți spun. 




Înţepător





Mă înţeapă inima,
de fapt ceea ce a mai rămas din ea,
și sufletul îmi colindă
printre frunzele rugite,
crengile abătute,
sau cam așa ceva… 

nu mai știu ce zbor,
nu mai zbor colindând,
nu mă mai abat printre crengi,
ruginesc ca și fierul lăsat la îndemâna
inimilor sfâșiate.

  Înțeapă ceva,
nu mai știu ce,
poate că sunt doar o părere
de rău.
Sau poate că nu.
Poate că doar atât a mai rămas din mine.
Un ac.




Scrisoarea mea pentru Moș Crăciun




Moș Crăciune te-aș ruga
de ai timp, din partea mea
să treci pe la cei sărmani,
să le urezi ,,La mulți ani!",
pace, multă sănătate,
pâine, apă și dreptate!
Cer senin și calde seri,
flori de crin și primăveri
parfumate cu iubire
și cu multă fericire! 

Celor ce n-au loc de mine,
lângă felia de pâine,
să le pui și-o prăjitură
să li se topească-n gură
exact când mă vor lovi...
Moșule, nu-i gârbovi
că de asta se ocupă
viaţa, le va pune-n cupă
câte-un strop de apă chioară,
spune-le viaţă ușoară,
fericire, sănătate
și iubire cât încape!
Să fie din partea mea...
și... mai du-le și-o cafea. 

Celor care m-au lovit,
de zeci de ori, m-au mințit,
crezându-mă fără minte...
Moșule, să iei aminte
ce le transmiți de la mine...
eu le doresc numai bine,
limuzine, sărbători,
fericire, pace, flori,
toate câte au visat,
să primească,... îndesat
să le fie buzunarul,
să nu cunoască amarul,
să le urezi sănătate
și... două minciuni sfruntate.
Care-s alea? Moș Crăciun,
Tu, care ești așa bun,
spune-le că-n ger cumplit
darul mi s-a-nzâpezit. 

Celorlalți să le urezi
ceea ce nici tu nu crezi
că cineva și-ar dori...
Iubire... nu pentru-o zi
ci pentru o viață-ntreagă...!
Sigur o porți în desagă,
de aceea nu-nflorește
și tot omul se rănește
în loc sufletul să-și ţeasă
numai cu iubire-aleasă!
Iar în anul care vine
zile de iubire pline
să aibă tot muritorul,
nimeni să nu ducă dorul
pe care-l adăpostesc...
Moș Crăciune-ţi mulțumesc! 




duminică, 4 decembrie 2016

Înger de zăpadă

 
 
 
 


Îmi e așa de teamă iarna,
 totul e de-o singură culoare,
lacrimile-mi sunt identice,
amintirile-s incolore,
urmele pașilor tăi... albesc.

Nu e nevoie să deschid umbrela,
 mă pot ascunde de stele,
îmbrăcată în dorul tău,
undeva, oriunde, totul e alb,
iar eu ning...

Ning cu poeme,
cu crengi de brad, cu ceață și ger,
cu colinde, cu singurătate...
cu șoapte pierdute-n zadar,
suspinând,
implorând culoare
ning cu nămeți vineți de frig.

Ning
brodând bulgări de zăpadă
la poarta iernii
care mă înspăimântă.

Deszăpezirea
nu o poți face decât tu,
îngerul meu de zăpadă.
Ninge-mă!