Te du cu bine!

Eu recunosc că sunt ciudată,
Chiar de spui că sunt ce-ţi doreşti,
Nu-ţi pot da dragoste curată
Oricât îmi juri că mă iubeşti.

Ţi-am explicat din prima clipă
Că lupta nu va fii uşoară,
Că nicio vorbă spusă-n pripă
Nu-mi va rămâne-n inimioară.

Eu recunosc, nu-mi este teamă,
De adevăr nu mă ascund
Ochii lui verzi mereu mă cheamă
Sub orice văl vreau să m-afund.

Ţi-am spus, pe mine cu minciuna
În veci n-ai să mă cucereşti,
Eu am şi soarele şi luna
Degeaba-ncerci să zăboveşti.

Eu recunosc că sunt ciudată,
Nici nu pretind să-mi dăruieşti
Ceea ce nu-mi poţi da vreodată
Fiindcă... nu vreau să mă iubeşti!

Nu vreau să-ţi pierzi timpul cu mine,
Nu pot să-ţi dăruiesc nimic!
Te du pe drumul tău, cu bine!
Atât mai am de-acum să-ţi zic.

Sentimentul sfânt

Tu, suflete, ce baţi la poartă,
Într-un costum nou de zăpadă,
De ce mă-ntrebi despre-a mea soartă
Când ştii că orbii pot să vadă
Cortina-n care mă-nvelesc
Şi fardul care mă ascunde,
Să nu-ţi mai spun cât te iubesc
La fiecare trei secunde.

De ce mă-ntrebi, ca un străin,
Deschizând gura într-o doară,
Când ştii că viaţa mi-e un chin
Dar, nici n-o mai visez uşoară,
Când ştii prea bine cât de tare
Şi de imens te pot iubi,
Că-mi hrănesc clipa cu răbdare
Şi te aştept în orice zi.

De ce mă-ntrebi, ce fac, iubite?
Oare ce-ai vrea să îţi răspund?
Că te-ai mutat în a mea minte,
Oriunde-aş vrea să mă ascund...?!?
Că nu am clipă fără tine
Cum nu am zi fără poem,
Că noaptea-n lacrimi şi supine
Te strig, te caut şi te chem...?!?

De ce mă-ntrebi, când ştii deja
Prin ce-am trecut, n-a fost de-ajuns?
Tu n-ai văzut că dragostea
Adânc în suflet ne-a pătruns?
Nu ai simţit la fel ca mine,
Că universul a pierit
Sub lacrimi crude şi suspine
În clipa când ne-am despărţit?


De ce mă mai întrebi odată,
Tu crezi că noaptea m-a schimbat?!?
Neîncrederea e vinovată,
Ea ne-a lovit! Tu m-ai uitat?!?
Atunci, de ce mă-ntrebi mereu
De parcă n-ai ştii cine sunt?!?
Eu Îl întreb pe Dumnezeu
De ce-a dat sentimentul sfânt?

Le-am răspuns că te iubesc!

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

M-au întrebat așa într-o doară,
Mulţi anonimi sau cunoscuți,
De ce te port ca pe-o comoară,
Ce-aș face, de-ar fi să mă uiți?!?

M-au întrebat minți curioase,
Ce nu mă știu, cum mă știi tu,
Dacă în nopțile geroase
Nu-mi arde-n mine sufletu'?!?

M-au întrebat multe guri rele,
De ce în versuri te slăvesc
Și-n toate paginile mele
Repet mereu că te iubesc?!?

M-au întrebat, ce pun în gânduri,
Cu ce licoare le hrănesc,
M-au citit unii printre rânduri,
Eu le-am răspuns că te iubesc!

M-au întrebat, de ce mă laud
Cu-a mea iubire uimitoare
Și-orice cuvânt, de-al tău, aplaud
De parcă-ai fi rază de soare?!?

M-au întrebat, mulţi cititori,
Cum fac, de nu mă plictisesc
Să-mi aștern dorul în culori?!?
Eu le-am răspuns că te iubesc!

În ciuda înserării

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.


Cum se face că-ntr-o lume
În care totu-i trecător,
Stau și scriu, de parc-aș spune:
"Mâine s-ar putea să mor"?!?

Cum se face că n-am tihnă
Până nu aștern un vers,
De parcă a mea odihnă
Ar distruge-un Univers?

Cum se face că-ntr-o clipă
Totu-n jurul meu îngheață
Iar, în alta se înfiripă
O iubire cât o viaţă?

Cum se face că-ntr-o viață
Toți urcăm firesc pe trepte,
Dar, uităm de dimineață
Să-mpletim vise deștepte?

Cum se face că iubirea
Devine tot mai plăpândă
Totuși, visăm nemurirea
În orice zi și secundă?

Cum se face că o mână
Pe-alta o poate spăla
Dar, când palmele adună
Vis, nu-l putem modela?

Cum se face c-aleg drumul
Plin de spini și cu efort
Îmi înlătur apoi fumul
Să văd soarele din port?

Cum se face că-întrebării
Nu-i găsesc mereu răspuns
Dar, în ciuda înserării
Stelele-n mine-au pătruns?

Tristeţea s-ar risipi?

Oare, dacă n-aş mai fi,
Tristeţea s-ar risipi?
Lacrimile s-ar zvânta,
Ciocârliile-ar cânta
Mult mai vesele prin crâng?
De-o viaţă de când tot plâng
Norii mei, nimic nu-i spală.
Oare se-nvaţă la şcoală
Cum alungi nefericirea?
Tot acolo şi iubirea
Rătăcită-i printre file?
Se-nvaţă-n câteva zile
Sau doar după ani de chin,
Cu lacrimă şi suspin,
Poţi cumpără zâmbet cald
Şi iubire de smarald?
M-aş duce în depărtare!!!
Mă reţine o-ntrebare:
Oare, dacă n-aş mai fi,
Tristeţea s-ar risipi?

Cu tine zbor

Prin noaptea rece mă strecor
Cu-n mare semn de întrebare:
De ce-mi dai aripă să zbor
Şi te iubesc atât de tare?
Din noaptea crudă iar renasc
Fără răspunsul cuvenit,
Mi-e tare somn, până-n zori casc
Păşind pe drumul troienit,
Mi-e dor ochii să ţi-i privesc,
Să-ţi mângâi pletele în vânt,
Mi-e dor să-ţi spun cât te iubesc
Şi cât de fericită sunt
La pieptul tău să mă răsfăţ,
La pieptul meu să te topeşti,
Mi-e dor şi n-am să mă dezvăţ
Să ne iubim ca în poveşti.
De întrebări n-am timp acum,
Nici de răspuns nu mă-opintesc,
Cu tine zbor oricând, oricum
Din simplu fapt că te iubesc!

Răspuns... din al tău zbor

De-ar fi apa limpede şi pură,
Cerul veşnic fără nori de-ar fi,
Pe suflet de n-aş avea arsură...
Aş putea şi eu în zori zâmbi.
În căuşul palmei mele drepte
Aş putea s-adun frânturi de dor,
Dar în urma vorbei înţelepte,
Am găsit răspuns... din al tău zbor.
În căuşul palmei mele stângi
Aş putea s-adun sfântă licoare,
În adâncul ei mă tot alungi
Răspunzând incert la întrebare.
Marea-nvolburată e de veacuri,
Cerul fără nori nicicând n-a fost,
S-a ascuns, ca mine, după farduri
Să nu strălucească fără rost.
E prea otrăvită şi murdară
Doar tăciunii încă mai hrăneşte,
Nu a fost nicicând atât de clară
Sub seninul care se zăreşte.

Un nor ratacit

Mă simt o sticlă spartă în mii de cioburi fine,
De lacrimi sugrumată dup-o noapte pustie,
Cu zori fără concluzii, doar cu dorul de tine,
Mă simt un vid imens, ca după o beție,
Doar un nor rătăcit fără nici o speranță,
Respir, gândesc, răspund la unele-întrebări,
Dar în adânc de suflet nu am nici o siguranță
În cuptorul torid să mai renasc în zori,
M-ar transforma-n cristal sărutul tău divin,
Lacrimile obrazul nu mi-ar mai inunda,
Simt doar că te iubesc și nu pot mai puțin,
Sărutul tău mirific chipul mi-ar lumina .

De ce?

De ce eu nu pot spune nu?
De ce nu pot fi cum ești tu?
Cum sunteți voi, toți împreună
Și vă plimbați prin lumea bună,
De ce nu pot și eu uita?
De ce nu te pot evita?
Cum o faci tu de-atâtea ori...
De ce n-am și eu sărbători?
De ce nu pot minții ca mulți?
De ce-mi tot spui și nu-mi asculți
Nici visul până la sfârșit
De ce nu plec când n-am venit?
De ce mă scuz când motiv n-am?
De ce pierd zilnic câte-un gram?
De ce mă doare-aşa de tare?
De ce nu te-nec în uitare?
De ce nu vii în loc să pleci
Și sufletul în mine seci,
De ce îmi ceri să mă prefac
Când toate au câte-un capac?
De ce gândul nu-mi controlez?
De ce oare te tot visez?
De ce iubesc aşa de mult?
De ce-mi doresc să te ascult?
De ce n-am cum să te observ
Și-n mintea mea te tot conserv,
Aşa cum ai fost prima dată
De ce mă simt abandonată?
De ce poți spune că te doare
Enorm de mult în depărtare
Și nu faci nimic s-o scurtezi?
De ce tot spui că mă visezi?
De ce spui că îți este dor
Și nu-ți pui aripi de cocor?
De ce simt că beau iar venin?
De ce zâmbesc și nu suspin?
De ce să-ți fac ție plăcere?
De ce mă sfârșesc de durere?
De ce tot scriu și nu citesc?
De ce enorm te mai iubesc?
De ce zâmbesc fiindcă vrei tu?
De ce eu nu pot spune nu?

Răspunsu-mi e greşit.

Tu mă iubeşti prea mult, ca să te pot uita,
Eu te iubesc imens, să ieşi din viaţa mea,
Eu te iubesc cu spaţiul care ne înconjoară,
Tu mă iubeşti în zori, cînd noaptea-ncet coboară.
Şi de-aş putea din toate, o secundă măcar
Să uit, o picătură din al nostru pahar,
Numai o sărutare de-aş pierde-n infinit ,
Ţi-aş spune la plecare: ,, ce bine c-ai venit! ''
Iar de te-aduc, cu cerul pământului din veci,
Din mintea mea străpunsă, nicicând nu ai să pleci!
Să te alung în zare, cu infinit cu tot?
Să te-adorm în visare? Nicicând nu am să pot!
Iar dacă-n miez de noapte m-aştepţi pe caldarâm,
Visez pe alta pernă, sărutul să-l sfărâm,
La-ntrebări insistente sincer să nu-ţi răspund
Nici când te joci prin plete, nici când te port în gând,
Nici când în miez de ziuă mă-ntrebi necontenit,
Sincer n-am să-ți răspund, răspunsu-mi e greşit.

i