Mare-i mila lui Dumnezeu

Mult prea firav, mult prea fragil,
Un suflet tandru de copil,
Ai spus stop clipei ce urma
Şi ai lăsat în urma ta
Numai durere, foc şi chin.
Ăsta a fost al tău destin
Să dai iubire pân' la moarte.
Noi toţi vom păşi mai departe,
Păcat de tinereţea ta!
N-ai avut cu cine lupta
În lumea asta rece sloi,
Luptai singur cât pentru doi.
Când te-am născut de-aş fi aflat,
Aş fi umblat în lung şi-n lat
Să-ţi schimb destinul, dragul meu...
Mare-i mila lui Dumnezeu
Ca şi durerea ce-ai lăsat
În urma ta, când ai... plecat.

Mi-a dispărut lumina

Un gol imens, fără pereţi,
Un nimic fără putere.
Biciuiţi, dacă puteţi!
Voi zbiera, dar în tăcere,
Voi răcni fără strigare,
În zadar mă tăvălesc...
Un nimic imens de mare,
Oare cum să mai trăiesc???
Sufletul mi-a luat în ceruri,
Mai bine zis în mormânt,
M-a învăluit în geruri
Nu ştiu de unde mai sunt
Stâncă mi-este inima
Strop de suflet nu mai am
Mi-a dispărut lumina
Ce-o născusem, o aveam.

Cui s-o spun?

Nu se mai văd de-acum, deși se simt, aud,
Nu le țin la vedere, nu mai vreau să arăt
Ca dușul s-au tot scurs, de acum le ascund
Sub umbrela imensă unde ne-am sărutat,
S-au confundat cu ploaia cea care ne-a unit,
N-am să le mai arat, nimănui de acum,
Pumnalul s-a înfipt în sufletu-mi rănit
N-am să le mai arăt, doare, dar cui s-o spun?