Cititorii mei

Translate

vineri, 30 iulie 2010

Dragoste, ura, adevăr şi minciună




Am fost ieri în Piaţa mare
Să vând strop de romantism
Şi m-au călcat în picioare
Un domn plin de optimism,
Realistul şi grăbitul,
Mi-au strigat injurii multe,
Se-nfiora infinitul
De-ar fi stat să îi asculte.
Cu atacuri şi ocări
Ce n-au loc într-o valiză,
Mi-au ditrus speranţa-n zori
Agăţându-se de criză.

Azi am fost în Piaţa nouă
Să vând strop de răutate,
Cu braţele amândouă,
Deschise şi parfumate,
M-au întâmpinat sărmanii
Cu rugăminţi, plecăciuni...
Îmi înmânau iute banii
Cerând bonus şi minciuni.
Le-aş fi dat la fiecare
Şi m-aş fi îmbogăţit,
Dar, în lumea asta mare
Eu, din suflet am iubit.

N-am pretins bani şi palate,
Mască n-am putut purta,
Nu am avut răutate
Decât un strop, dar cearta
Ce s-a iscat azi în Piaţă,
Tot din vină mea persistă.
Aşa am fost eu în viaţă,
Nici veselă dar nici tristă,
Răutate să ajungă
Pentru toţi, nu am avut
Inima mea vrea să plângă,
Fiindcă nu am priceput,

De ce lumea se-mbulzeste
Să cumpere răutate
Când soarele străluceşte
Cu-aceiaşi intensitate
Peste toţi, fără s-aleagă
Laşitatea sau iubirea,
Cine poate să-nţeleagă
Că nu banu-i fericirea?
De ce dăruiţi minciuna?
Când adevăru-i frumos,
Cum este de plină Luna,
Soarele de luminos.



joi, 29 iulie 2010

Sunetul tăcerii mele



Sunetul tăcerii mele sparge zid antifonat,
Rupe lanţuri şi zăbrele imense, din fier forjat,
Sunetul tăcerii mele, clopotul îl răscoleşte,
Liniştea piere în flăcări, glasul pironit în cleşte,
Norul nu are putere lacrimile să-şi oprească,
Dezleg
ând din nou furtuna într-o goană nebunească,
Suflet amuţit pe veci, nu are cum să salveze,
Vasul naufragiat ce visa să acosteze
Pe ţărmul fără meduze, pe o plajă luminată,
Nu a nimerit cuvântul potrivit de astă dată.
N-a expus nimic fantastic, demn de a fi luat în seamă,
O iubire fără margini, neştiută, e o dramă!
O iubire ca a noastră, n-are cum să se confunde,
Peste veacuri vreau s-ajungă, Universul să inunde,
Să contamineze cerul şi pământul într-o seară,
Lacrimile neputinţei de-a fi oameni, să dispară.
Să demonstrăm că se poate, încă, să mai dăruim
Dragoste nemuritoare, chiar de nu ştim s-o rostim.
Din cochilia tăcerii voi transpune în cuvinte
Scrise cu lacrimi de sânge, povestea iubirii sfinte,
Va dăinui peste veacuri, picurând candid culoare
Peste sufletele triste, iubind fără încetare.









sâmbătă, 24 iulie 2010

Şade Luna-ntre copaci



Gălbejită de tristeţe
Şade Luna-ntre copaci,
Am ieşit să-i dau bineţe,
S-o întreb de vârcolaci.

Plină ochi şi rotofeie,
Guvernează peste noi,
Privind spre Calea Lactee
Cu zâmbetul rece, sloi.

Stă cu stelele la bârfă,
Plină de invidie,
Bolta, magică eşarfă,
Împleteşte-o simfonie.

Este sunetul iubirii
Revărsat în Univers,
De culoarea fericirii,
Aşternând vers lângă vers.

S-au strâns poeţii s-o cânte,
Iubiţii să o admire,
Reuşeşte să încânte
Zâna veşnic fără mire.

Calc în şoaptă iarba crudă,
Să nu ucid festivalul,
Iubirea bolta inundă,
Mii de stele deschid balul.

Însă Luna mi-a simţit
Durerea ce mă sfâşie,
Nici astăzi nu ai venit,
Iar o steluţă argintie

Printre frunze îmi şopteşte
Că nimic nu mă doboară,
Cât timp Luna mă iubeşte
Ca o bună surioară.



vineri, 23 iulie 2010

Suntem aşa săraci



Suntem aşa săraci de-un timp,
Aşa naivi şi mincinoşi,
Nu mai avem nici anotimp,
Nu mai avem nici ochi frumoşi.

Suntem aşa săraci de-o vreme,
Sufletul l-am pierdut pe drum,
L-am dat pe patru, cinci probleme,
Am scăpărat şi-am cules scrum.

Suntem aşa săraci pe lume,
Nici pleopele nu ridicăm,
Dezbatem amintiri postume,
În noaptea-n care nu visăm.

Suntem aşa săraci de-o viaţă,
Doar unii mai au sănătate,
Cu ea mai câştigăm speranţă
În drumul nostru către noapte.





miercuri, 21 iulie 2010

Pe cerul meu





Pe cerul meu de aş putea
Două cuvinte să sculptez,
Să pun drept virgulă o stea,
Sufletul să îmi uşurez,

Pe cerul meu, aş scrie-ntâi,
Cu pana lăcrimând pe nor,
Doar rugămintea "mai rămâi!",
Să nu mă prăpădesc de dor.

Pe cerul meu, în plină zi
Aş lăcrima torenţial
În clipa când n-ai mai veni,
Nimic n-ar fi primordial.

Pe al meu cer nu am sculptat
Nici un cuvânt mai nefiresc,
Lacrimile le-ai amputat
Din clipa-n care te iubesc.




vineri, 16 iulie 2010

În stropi imenşi de fericire


Am răsfoit filă cu filă,
Prin amintiri am colindat,
Storcând un strop de clorofilă,
În lacrimi multe m-am scăldat,

Să-mi curăţ sufletul de tine,
Să-mi limpezesc mintea de dor,
Ploaia tot peste mine vine,
Pagini nu am să o măsor.

În stropi imenşi de fericire
Mă scalzi uimindu-mă mereu,
Îmi dăruieşti a ta iubire
Atunci când îmi este mai greu,

Deşi te-mbraci în alte haine,
Să nu îţi văd paşii desculţi
Şi te pudrezi cu mii de taine
Doar inima să îmi asculţi,

Ochii încerci să îţi ascunzi
O mască rece afişând,
În suflet, tainic îmi pătrunzi,
Locuieşti doar în al meu gând.

Îmi dai perpetuu un fior
Şi mă trezeşti din amorţire,
Mereu mă încălzeşti uşor
Cu stropii tăi plini de iubire.

Nu ai motiv să fi uimit,
Când zilnic şi tu mă uimeşti,
Te voi iubi necontenit,
Din simplu fapt că mă iubeşti.

marți, 13 iulie 2010

Vreau să vă las cuvântul



Vreau să vă las cuvântul pe ape lin să curgă,
Să vă hrăniţi cu el într-o zi secetoasă,
Iubirea să vă intre în suflete şi-n casă
Inima să-l rostească, lacrimi să nu v-ajungă.

Pline de fericire, chipuri să lumineze,
Vreau să vă las cuvântul, vreau să fiu înţeleasă,
Pe suflet să vă ungă ca o blândă crăiasă
Cu aripa de înger spre nouri să vibreze.

Vreau să vă las cuvântul cald ca o sfântă pâine
Din spicul vieţii mele să vă servesc pe masă,
Să vă-ncălziti cu el în ziua cea ploioasă
Şi să vă răcorească sufletul chiar de mâine.




luni, 12 iulie 2010

Cu-n suflet mai bogată.


Sunt prea bogată să mai cer
Vieţii orice mărunt mister,
Am tot ce n-am avut cândva
De când îmi dai dragostea ta,
Chiar de a venit mai târziu
Cu ea-s' bogată şi o ştiu,
Am sufletul tău minunat
Chiar dacă a întârziat
A venit când n-aş fi crezut
M-ai subjugat cu un sărut,
Lacrima mi-ai îndepărtat
Doar cu-n sărut adevărat,
Fierbinte, avid de dorinţă,
M-ai reînviat din neputinţă
Să-mi dărui dragostea curată,
Să fiu cu-n suflet mai bogată.

sâmbătă, 10 iulie 2010

Să fac o faptă bună


Să-ncerc să fac o faptă bună, sau chiar o faptă bună-n zi
A-ncercat un ins să-mi spună când încercam al citi...
Faptă bună...gândeam eu...de ce vă miraţi aşa?
Îl iubesc pe Dumnezeu, e mereu în viaţa mea
Şi am... şi cu ce gândi, nu sunt chiar aşa de vidă,
Deşi ştiu că mulţi mă văd o fiinţă insipidă...
Cum vă spuneam...m-am gândit cam ce faptă pot să fac,
Oare ce e de făcut într-o lume fără leac?
Într-o lume ce pretinde că s-ar scălda în credinţă,
Iar după zece secunde... toarnă sare-n suferinţă,
Sau aruncă bumerangul să lovească cât mai tare,
Sperând să le crească rangul cu un pas de defilare...
Faptă bună...ce-aş putea oare să îndeplinesc?
Poate că în lumea mea, eu sunt cea care greşesc...
Nu mai iau multe în seamă...lacrimi să n-am cum vărsa,
Nu mai vreau să-mi fie teamă de acel ce va farsa
Chiar de dincolo de ziduri, de diplome sau licenţe,
Nu mai vreau să-mi iasă riduri cu unele divergenţe...
Totuşi când în preajma mea e vorba de fapte bune
N-am astâmpăr...n-am putere, dar aş face şi-o minune...
Deci ce faptă minunată aş putea să-ndeplinesc?
Dacă nu e de ajuns că-ncerc să vă-nveselesc
Ca un clovn plin de viaţă cu-o lacrimă desenată,
Deşi inima îmi plânge poate zilnic...şi-ncă-odată...
Mă gândesc ce faptă bună aş putea zilnic să fac?
De-aş fi o ciocănitoare...poate-ar fi cazul să tac...
Dar eu scriu, rele şi bune, fac şi eu haz de necaz,
Mă strecor cum pot prin viaţă... mai cu ceapă, mai cu praz...
Am crescut copii cât brazii, înc-un suflet mai ridic,
Încerc să-mi fac datoria de mamă, om, dar...nimic
Din ce fac nu-i nefiresc... oricine la fel ar face...
Eu... mi-aş dori să trăim doar în linişte şi pace,
Să nu strigăm fapta bună, chiar de-i extraordinară,
Să iubim sinceritatea, iar minciuna să dispară
Să nu facem fapte rele... şi asta-i o faptă bună
Şi-uite-aşa faptele bune ...încet, încet se adună
Fără să mai dăm cu pumnii în piept pentru ce-am făcut,
Doar nu mai sculptăm în piatră, nici nu mai cioplim în lut...
Eu n-am să mai rup o floare, cred că este un păcat.
Voi ce fapte bune faceţi? spuneţi voi! eu v-am lăsat!


vineri, 9 iulie 2010

Şapte zile


Într-o zi privindu-ţi ochii
Am luat dragostea de-aripă
Îmbrăcându-mă în rochii
De voal verde stors din clipă,

Într-o zi privindu-ţi gura
La sfârşit de săptămână,
Mi-am încrustat semnătura
Din inimă, doar cu-o mână,

Într-o zi privindu-ţi pasul
Clătinat de suferinţă
Am întors cheia cu ceasul
Dând secundei biruinţă,

Într-o zi privind privirea
Care lăcrima odată,
Ţi-am dăruit doar iubirea
Din inima mea curată,

Într-o zi, privind oglinda
Care-mi arăta tristeţe,
Ai simţit care-mi e unda
Şi-ai venit să-mi dai bineţe,

Într-o zi priveam o rază
Tu mă-mbrăţişai firesc,
De-atunci inima-mi valsează
Din acea clipă iubesc,

Într-o zi aleea vieţii
Va-nmiresma fericirea
Doar cu roua dimineţii
Ce ne-a împletit iubirea.

Sensul vieţii


Am pătruns în gânduri pline
De veninul vieţii crude
Să caut zile senine.
Am strigat si nu m-aude
Nimeni în peştera vieţii.

Am sustras cu gânduri calde
Un apus şi-un zori cu rouă,
Lacrimile vor să-mi scalde
Vieţile, pe amândouă,
Să-mi dea virusul tristeţii.

Am cântat cu gânduri lente
Apusul şi dezmierdarea,
M-au strivit adiacente,
Ura şi cu răzbunarea,
Reci în pragul dimineţii.

Am iubit cu gânduri bune,
Cu suflet plin de iubire,
Am iubit această lume
Cu şi fără fericire
Până-n pragul demnităţii.

Am sădit cu grijă-n rânduri,
Cu lacrimi la rădăcină,
M-am strecurat printre gânduri,
Picurând din ochi lumină
Printre negurile vieţii.

Am crescut copaci cât plopul,
Cum m-am priceput mai bine,
N-am pretins să am norocul
Ce nu vine după mine
Nici acum în toamna vieţii.

Am visat s-alung trecutul
Care m-a împovărat,
Cu sudoare aşternutul
L-am păstrat cât mai curat
Scăldat în lacrima nopţii.

Am cioplit cu gând firav
O iubire-n stropi albaştri,
Păşind tandru şi suav
Printre nori şi printre aştri,
Dorind limpezimea gheţii.

Am rostit cuvântul magic
Când inima mi-a şoptit
Să iubesc până la tragic,
Să iubesc la infinit
Creionând speranţa vieţii.

Am încercat să fac totul
Cât mai simpul şi curat
Încă nu mi-am găsit locul
Şi asta-i adevărat
Dar încerc să dau sens vieţii.

joi, 8 iulie 2010

Azi...trebui sa fiu cuminte



Azi...trebui să fiu cuminte...
Cum s-o fac? te-aş întreba...
Să te scot din a mea minte?
Dar... eşti în inima mea!
"Să fi cuminte!" mi-ai spus
Aşa ca în... zori de zi...
"Am să-ncerc" ţi-am şi răspuns
Poate...de nu te-aş iubi...
Aş fi cuminte mereu
Dar aşa... nu pot promite,
Martor mi-este Dumnezeu
Că-mi eşti în suflet şi-n minte
Oricât ai fi de departe
Pe oriunde-ai colinda
Te-aştept să zburăm pe Marte
Doar pe tine, nu uita!


scrisoare de sponsorizare


E viaţa grea, e-adevărat...
Luptăm pentru un strop de soare
Dar totul e mai luminat
Când ai din curcubeu culoare,
Când Dumnezeu te-a înzestrat
Cu un talent şi nu ai cum
Să îl expui, eşti dărâmat...
Te simţi pustiu, singur pe-un drum
Pe care nimeni nu păşeşte,
Nimeni nu vede că exişti
Parcă nimeni nu te priveşte...
Ochii nu-ţi pot fi decât trişti,
Chiar dacă zâmbetul îl porţi
Pe buze, în suflet ai durere
Când vezi că baţi la zeci de porţi
Şi nimeni nu are plăcere
Să-ţi dea o mână de-ajutor
Visul vieţii să-l poţi trăi
Să ai şi tu în viaţă spor,
Să ai şi pentru ce zâmbi,
Totul se surpă, se dărâma...
Oricât vrei tu să construieşti
Dar nu primeşti nici o fărâmă
De ajutor...cum să zâmbeşti?
Poate-s ciudată, am tupeu...
Sau...cum veţi vrea să mă numesc
Dar eu mă rog la Dumnezeu
Cu versul să vă-nveselesc,
Să-mi donaţi pentru-a reuşi
Să-mi public rimele-ntr-o carte
Din suflet eu v-aş mulţumii
De astăzi chiar până la moarte.

Iubeste de vrei sa fi iubit!

Povestea mea


aici gasiti banner-ul:
http://alexiamariapintea.blogspot.com/2010/03/banner-pentru-alexia.html

miercuri, 7 iulie 2010

Seninul dimineţii


Bolta se-nceţoşa, lumea era mai tristă,
Paşii-mi erau de plumb, sufletu-mi era sec,
Dorinţa-mi era clară, căutăm o batistă
Lacrima să-mi ascund, în ea să nu mă-nnec,
Eram deshidratată doar de al tău sărut,
Sub tălpi flăcări dansau urcând până la piept
Mă-nfăşurau sălbatic parcă le-aş fi cerut
Să-mi încălzească trupul în timp ce te aştept...
Dar clipa mi-a adus seninul dimineţii,
Zâmbete luminate pe chipul tuturor,
Mi-a desluşit misterul ascuns în gheara nopţii
Dăruind glasul tău ce-mi alina din dor,
Din tălpi şi până-n creştet vestea mi-a străbătut
Fiecare atom, hrănit cu-al tău cuvânt
Vibra aflând că-n dar voi primi-al tău sărut,
Că vom fi numai noi unici pe-acest pământ.
Oricât ar fi de veşted şi-avid sufletu-n mine,
Oricâţi nori între noi paşii ne-ar depărta
Simţi dorul cum m-apasă, simţi că nu-mi este bine
Şi-nvingi mereu distanţa cea care mă rănea.

luni, 5 iulie 2010

Fata de la miezul noptii







O frântură de seară din sutele de nopţi
Ai reuşit s-alegi fără să te gândeşti
Că vom descoperii gustul de struguri copţi
În miez de vară, doar pentru că mă iubeşti.
O aşchie de lună mi-ai dăruit subtil
Să mă legăn pe ea în serile prea seci,
În miez de noapte, dorul să-mi fie volatil
Când tu vei fi departe, nevoit să tot pleci.
Mi-ai dăruit iubirea ca fructul dimineţii
Să mă simt o crăiasă din vise şi poveşti
Deşi eram doar fata cea de la miezul nopţii,
Iar tu sufletul care m-adori şi mă iubeşti!

sâmbătă, 3 iulie 2010

Chiar dacă ...


Chiar dacă marea îmi va frânge
Urmele paşilor, chiar azi...
Chiar dacă-n valuri vor mai curge
Sute de lacrimi pe obraji,
Chiar dacă ploaia va ascunde
Ziua-n care ne-am sărutat,
Scrinul cu amintiri plăcute
Altă surpriză-a adunat.
Chiar dacă bolta n-am atins-o
Deşi pe aripi m-ai purtat,
Iubirea noastră a aprins-o
Zugrăvind cerul înstelat.
Chiar dacă timpul n-am putut
Nici astăzi în loc să-l oprim,
De-abia acum am priceput
Cât de mult, de fapt, ne iubim...

Luna-ai transformat-o-n Soare



În Soare Luna-ai transformat
Sub mângâierea ta fierbinte,

Stelele-n cor ne-au recitat

Imnul iubirii noastre sfinte,

Noaptea blândeţea uimitoare

Şi-a revărsat-o peste noi

Iar Luna, de-acum ca un Soare

Şi-a destrămat razele sloi.
Iubirea noastră a pătruns
Croindu-şi drumul printre raze,

M-ai urcat sus, mai sus, mai sus

Pietruind scara cu topaze...


vineri, 2 iulie 2010

Te-aşteaptă marea...





M-am chinuit să descifrez
Paşii tăi în nisip fierbinte,
Am vrut să te eliberez
Dar alergai prin a mea minte...
Prin valuri să te pierd am vrut
Dar nu m-ascultă inima
Chiar dacă-n mări te-aş fi pierdut
Te-ar fi readus iubirea mea.
Te-aşteaptă marea-n zori iubite
Să-i mângâi firul de nisip
Să-ţi cânţi iubirea ca-nainte
Să mă iubeşti ostentativ...
Te-aşteaptă marea dragul meu
Luceafărul să-l eclipsezi
Când îmi vei da sărutul tău
Şi sufletul să-mi luminezi...


joi, 1 iulie 2010

Nu am nimic când tu nu eşti




Nu am nimic, îmi este bine,
Deşi mi-e dor nespus de tine.
Nu am nimic, sunt doar tăcută,
Unii-ar putea spune că-s mută,

Totuşi ţi-aş spune cât aş vrea
Să te privesc, privirea ta,
Sărutul tău şi mângâierea
Mi-ar spulbera astăzi tăcerea,

Iar ochii tăi de m-ar privi
În orice clipă aş zâmbi,
Privirea ta năucitoare
Mi-ar readuce-n suflet soare.

Nu am nimic, mereu am spus,
Chiar de nu ţin privirea sus
În lacrimi ochii să-mi inund,
Nu am nimic, vreau să m-ascund

Numai la pieptul tău acum,
Nu am nimic, mă simt un drum
Părăsit de orice suflare
Îmi e dor de-a ta sărutare

Cum n-ai să-ţi poţi imagina
Eu n-am nimic, doar inima
A strâns în ea atâta dor,
Tu îmi dai aripi de condor,

Doar lângă tine-ntreagă sunt,
Eşti tot ce am pe-acest pământ
Lumea-ntreagă mi-o dăruieşti,
Dar n-am nimic, când tu nu eşti.


Sunt Manole, tu Ana mea...



E primă data când aş vrea
Să Nu apari în calea mea
Dar, nu vreau să te rog frumos,
Nici să vii fiindcă eşti gelos.
E prima dată când nu pot
Să îţi spun adevărul tot
Aş vrea însă, n-ar fi corect...
Tu eşti destul de înţelept
Şi simţi că e ceva cu mine...
Eu mă topesc...nu-mi este bine,
Dar nici nu-ţi pot spune decât
Că-mi eşti mereu în al meu gând
Dar azi te implor, NU veni!
Doar azi... ştii, nu te pot minţii
Şi aş fi sinceră cu tine...
Dar, NU veni, ar fi mai bine...
Sunt Manole, tu Ana mea...
Aş vrea să vii, dar n-aş putea
Nici ucenicii să-mi trădez
Mai bine-n noapte te visez,
De dorul tău un strop mi-ar trece
Oricât ar fi noaptea de rece.
Şi nici nu îţi pot explica...
Dar...te iubesc! eşti viaţă mea!
De-aceea vreau să fie bine...
Deci ai încredere în mine!