Cutezanță

sunt mai săracă c-un apus,
un răsărit mai seacă,
nopţile calde s-au tot dus
cu stelele, la joacă.

firave gânduri mă reţin
în hora lor nebună,
aş adormi, încă puţin
cât încă mai e lună.

sunt mai săracă c-un sărut
mai goala c-o speranţă
stelele care au căzut
mi-au lăsat cutezanţă.

Cuvântul tău

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.



Cuvântul tău în prag de seară
Mi-a redat aripa, să zbor,
Mi-a picurat în inimioară
Putere, să uit de-al tău dor.

Cuvântul tău în miez de noapte
Mi-a adus vise și speranță,
Te iubesc, chiar de ești departe,
Te voi iubi întreaga viață!

O viață te voi iubi!

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.



Sunt fiorul ce se naşte
Din mirifica-ţi privire
Ce în suflet mi-adânceşte
Înflăcărata iubire.

Sunt iubirea despletită
Peste-o lume îngheţată,
Mă declar adăpostită
În inima ta curată.

Sunt un fir de iasomie
Oglindit în ochii tăi,
Mi-a fost inima pustie
Anii mi-au fost reci şi grei.

Sunt boboc de trandafir
În căuşul palmei tale,
Mă înfloreşti fir cu fir
Redându-mi viaţă-n petale.

Sunt crenguţa-nmugurită
În livada fericirii,
Din dragoste-alcătuită
Mă declar sclava iubirii.

Sunt fiorul ce-ţi cuprinde
Sufletul dintr-o suflare,
De-a ta dragoste depinde
Tot ce-alină, tot ce doare.

Sunt o rază de speranţă
Împletită-n seri târzii,
Doar iubirea ta-mi dă viaţă,
O viaţă te voi iubi!

Un întreg

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.






Nu aș fi sperat vreodată
Că iubirea noastră învinge
Depărtări, furtună, zloată,
Iar astăzi, cu flori va ninge.

Redescopăr alinare,
O pierdusem în trecut,
Vieții nu-i rămân datoare
Şi-o voi lua de la început.

Cu penelu-n mână dreaptă
Și cu sufletul hrănit,
Viaţa-n loc nu mai așteaptă,
Suferința s-a sfârșit.

Reîncep să-mi scald iubirea
În versuri adevărate,
Să ne trăim fericirea
Pură, dup-atâta noapte.

Am descoperit surâsul,
Sufletul mi-e îmbălsămat
Cu iubire, de-acum plânsul
Nopților, mi l-ai curmat.

Funia secundei noastre
Între palme-o ținem iar,
Zburăm spre stele albastre
După un întreg coșmar.

Nu mai e niciun mister,
Încep totul să înțeleg,
Toate stelele din cer
Ne-au unit într-un întreg.

Într-o lume-n care ceaţa
Visele ne perforează
Şi-i atât de scurtă viaţa,
Doar iubirea ne salvează.

Deşi

Deşi astăzi nu am rostit cuvinte,
Aşa cum procedam de obicei,
Tu locuieşti în suflet şi în minte
Şi-mi este dor nespus de ochii tăi.

Deşi astăzi n-am avut timp de-o frază,
Am vrut să par puternică şi rece,
Numai speranţa mă încurajează
Că timpul ăsta repede va trece.

Deşi astăzi n-am apucat să-ţi spun
Cât mi-e de greu când pleci peste hotare,
Îmi plânge sufletul de dor nebun,
Nu-mi călca lacrimile în picioare!

Zbor

Am născocit o Lună peste toate
Bifând stele aprinse între timp,
Cu dragoste am împletit în noapte
Drum nesecat, vărsat în anotimp.
E liniște acum peste poiene,
Firave seri se scurg visând duios,
Gându-mi sărută somnul de pe gene,
Hrănindu-mă cu tot ce-i mai frumos.
Iubirea mi-a dospit în palma stângă
Jocul de-a viața, fără de coșmar,
Karmei, încearcă lacrima să-i frângă
Luminând zilele din calendar.
Mă pierd între iubire și miracol,
Nopțile toate le-mpletesc cu stele,
O lacrimă de dor am drept obstacol
Pândind din umbra zâmbetelor mele.
Rodesc sămânța veacului ce vine,
Sperând că voi renaște într-o zi
Și las în urmă ce mi se cuvine,
Trăind doar din dorința de-a clădi.
Țin palmele lipite în bărbie
Udându-le, uneori, fără spor,
Visez o lume-n care n-o să fie
Xenofobia, parte din decor.
Zbor!

Renasc

Oprisem la fereastră gândul,
Uitasem glasul tău ceresc,
Mă rătăcisem precum vântul
Să uit cât de mult te iubesc.

Oprisem lacrima să curgă,
Zorilor, rouă să le dau,
În suflet pacea să-mi ajungă,
Trecutului să te predau.

Oprisem dorul tău la poartă
Deși, bătea necontenit,
Ca ploaia, peste frunza moartă
Din toamnă, când am ruginit.

Oprisem stelele să cadă
Și norii i-am împrăștiat,
Cu mâinile-am făcut arcadă,
Zadarnic, nu te-am așteptat.

Oprisem pașii pe alee
S-alerge-ntruna fără rost.
Acum renasc ca o scânteie
Și-am uitat cât de greu mi-a fost.

Perlele speranţei

Dimineaţa se răstoarnă peste seara ondulată,
Stelele se frâng şi ele, rătăcite-n zori senini,
Ne luăm dragostea de mână, pe suflete creionată
Şi-o hrănim cu sărutarea petalelor de măslini,
Definim iubirea-n pagini, îndemnaţi de-al vieţii ţel,
Picurând frânturi din Soare alinăm crudul apus,
Transformând în sărbătoare liniştea din carneţel,
Îmbibată cu splendoarea prinsă-n zborul nesupus.
Ne-mbrăcăm în calde vise, răscolind stropi de nectar,
Din izvorul nemuririi insuflăm lumii iubire
Mărturisim vers pe clipe, înşirate-n calendar
Precum perlele speranţei strălucind printre safire.

Ocean de vise

Mi-e inima un pumn de viaţă,
Sufletul orizont de dor,
Sărutul tău zorii-mi dezgheaţă,
Născând dorinţele de zbor
Spre lumea noastră dătătoare
De dragoste nemărginită,
Spre cerul nostru plin de Soare
Unde iubesc şi sunt iubită.
Mi-e inima ocean de vise
Sufletul câmp de bucurie,
Eşti totu-n paginile scrise,
Fermecătoarea mea simbrie,
Întruchiparea purităţii
Şi Universul meu sublim,
Renaşti speranţa-n iarna vieţii
Drum peste aştri să clădim.

Între "sigur" şi "precis"

Plouă cu durere, ninge cu suspine,
Lacrimile grele ne curg din retine
De-adevărul, care, e mereu ucis
Sub puhoi de "sigur" şi munţi de "precis".

Arde miezul zilei sub greaua povară
Şi-n tupeu sălbatic gerul ne-nconjoară,
Ne străpunge pacea pe câmpul de luptă,
Veninul furtunii din senin se-nfruptă.

Ţipă de durere tăcerea din noi
Iar nemărginirea se destramă-n ploi,
Ne omoară visul mahării cu bani,
Îngropând speranţa pe sub bolovani.

Ne lovesc cu patos peste demnitate
Îngropând şi visul renăscut în noapte,
În sunet sarcastic se-avântă spre cer
Ridicând minciuna la rang de mister.

Dintr-un strop de suflet, cât un puf de nor
Mă ridic semeţ, pentru viitor,
Să salvez, din gheara nopţii, strălucirea
Oricât voi scălda cu lacrimi, iubirea.

Rătăcită-n poezie

Jungla lumii mă loveşte cu săgeţi însiropate,
Urlu sub cruzimea clipei, doar iubirea ta m-alină,
Nopţile le pierd în vise, ziua se transformă-n noapte,
Dar iubind cu disperarea ochilor fără lumină,
Sufletul în mine zbiară născând dulcea simetrie,
Trupul se desprinde-n lacrimi, inundat de realism,
Smulg secundele din viaţă, rătăcită-n poezie
Şi-ţi iubesc sufletul candid, îmbibat în romantism.
Orizontul îmi îngheaţă sub durerea absolută,
Jungla lumii ne loveşte fără pic de indignare,
Ne ascundem sub cuvinte într-o dragoste acută
Şi-n mirifica speranţă păşim cu înverşunare
Prin văpaia fără margini, mână-n mână desluşim.
Din Infernul lumii goale, mă-nveţi dragoste să-ţi cern
Uluind străjerii nopţii, chiar şi-n gânduri ne iubim,
Şi ne vom iubi de-a pururi, dezmierdându-ne etern.

Am pus inimile la-ncolţit

Sub perdelele de lacrimi
Am pus astăzi la-ncolţit,
S-alung din împrejurimi
Norul negru despletit...,
Am pus strop de vis, din soare,
Am pus picături de rouă
Din iubirea noastră mare,
Inimile, pe-amândouă,
Le-am ambalat în petale
Şi le-am pus la încolţit.
Vor găsi, poate, o cale
Să răsară, în sfârşit...
Vor găsi un drum, prin vise
Să renască triumfând
Şi din paginile scrise
Să se nască, ca un gând,
Ca un porumbel albastru,
Aripile să-şi urnească
Şi numai pe-al nostru astru
Setea să şi-o domolească.
Seminţe din strop de suflet
Am pus sub perdea de dor
Să-ţi mângâi iubirea-n cântec
Peste aripi de condor.

Flacăra vieţii aprinsă

Picături de aripi frânte
Se revarsă peste timp,
Glasul tău vrând să-mi alinte
Savoarea din anotimp
Spulberă lacrima scursă
Peste clipele de ieri,
Atrăgându-mă-ntr-o cursă
Înflorită-n primăveri.
Picuri miere peste mine
Schimbând cerului nuanţa
Iar albastru lui devine,
Renăscând astăzi speranţa,
Verde viu, mângâietor
Între muguri înflorind,
Îmi picuri parfum de dor
Peste sufletul zâmbind
În palma-ţi catifelată,
Devenind din mare- stinsă,
Rece şi abandonată,
Flacăra vieţii aprinsă
În inima ta curată.

Într-un singur conţinut

Am ales această lume, prin ea să păşesc, cu teamă,
Să pierd lacrimi peste zile, peste ani şi nopţi pustii,
Să trăiesc în zori, când tu, din sărut îmi faci năframă,
Să te chem în orice clipă, să te strig fără să ştii.
Am ales această lume-n care plouă peste mine,
Cerului să-i cer miracol, transformându-te în rouă,
Să te sorb în zori de viaţă, dintr-o cupă cu suspine,
Am ales această lume, cu braţele amândouă
Să-ţi dărui suflet rănit, în flori să mă-nveşmântezi,
Pe petale de iubire să păşim, răzbind prin ierni
Ca doi ghiocei albaştri, zorii să-mi înseninezi.
Am ales această lume, la picioare să-mi aşterni
Dragoste nescrisă-n stele, noi să o reinventăm,
Să depăşim veşnicia transformând-o-ntr-un minut.
Am ales această lume, în ea zilnic să sculptăm
Visul, pacea şi speranţa, într-un singur conţinut.

Avem un an

Acum un an..., iubirea mea,
Spălam cu lacrimi dragostea,
Mi-ai rostit: "-Ce mult mi-aş dori
Să fiu şi eu iubit... o zi
Aşa cum ştii tu să iubeşti!"
Mai ştii, iubire? Ţi-aminteşti?
S-au scurs atâtea nopţi şi zile...
Ţi-am aşternut atâtea file...
Prin toată lumea-ai colindat,
Ţi-am dus dorul neîncetat,
Şi-am făcut tot ce am putut
Dragostea mea ţi-am aşternut
Pe un covor plin de petale...
Când ai întins braţele tale!!!
Mi-ai picurat sfânta iubire,
Înveşmântată-n fericire,
Mi-ai dăruit clipe fierbinţi
Cerul vieţii să mi-l alinţi,
Lacrimi de pe obraz mi-ai şters
Devenind al meu Univers,
Mi-ai spus inima să-mi ascult,
Te iubesc mult! Enorm de mult!
Un an din viaţa mea ţi-am dat,
Sufletul rănit mi-ai pansat,
De-un an, e de iubire plin,
Te iubesc enorm, Cătălin!

Noi tot mai mult ne vom iubi!

De câţiva ani, o sărbătoare
În ţara noastră s-a "născut"
Deşi, eu nu mă simt datoare,
Sigur... nici tu- satisfăcut,


Să-ţi spun, sau scriu, doar: "te iubesc!"
La noi mereu e-o sărbătoare...
Doar lângă tine înfloresc
Sub ochii tăi- raze de soare,
La pieptul tău m-adăpostesc,
Doar tu îmi dăruieşti splendoare,
Iar eu de-aceea te iubesc!
Nu fiindcă m-aş simţii datoare.
Te iubesc doar fiindcă exişti!
În zori senini sau noapte crudă,
Cu tine ochii nu-mi sunt trişti,
Nu orice suflet vrea s-audă,
Să simtă sau să înţeleagă
Cum e de fapt sfânta iubire...
Dar îi lăsăm pe toţi să aleagă...
Dacă ei cred că fericire
Le-aduce banul şi averea,
Eu n-am să mă împotrivesc,
Mie doar tu-mi dai mângâierea,
Iar eu de-aceea te iubesc!
În clipele când vii sau pleci,
În ziua când uiţi să mă suni,
În nopţile pustii şi reci,
Noi ne iubim ca doi nebuni.
Ne iubim sincer şi curat
Fără a cere-n schimb ceva
Ne iubim cu adevărat!
Oricine poate observa.



Orice zile vom importa,
Orice furtuni vor îndrăzni
Să ne atace dragostea,
Noi tot mai mult ne vom iubi!

N-am timp să văd

La margine de noapte, din depărtări firave,
Sunete parfumate, un val duios cântat,
Mă spală de-ntuneric cu-mbrăţişări suave,
Dar eu n-am timp să văd cât e de-adevărat.

La margine de noapte, ascunsă după nouri
Citeam cu indignare cuvinte de alean
Rostite fără jenă, fără de apropouri,
Dar eu n-am timp să văd decât cuvânt viclean.

La margine de noapte, cu zori goi şi ciudaţi
Priveam atâtea griji, mirându-mă discret...
Dar eu ador să-mi fie ochii înlăcrimaţi
Şi dăruiesc iubire doar unui zid absent.

La margine de noapte, stinsă ca ploaia-n foc,
Ascunsă sub cortina florilor îngheţate,
Mă-nvălui de culoare, în timp ce mă sufoc
Între ziduri incerte, cu lovituri pictate.

La margine de noapte, între cafea şi vis
Mi-ai atins versul care pe buze mi-a-ngheţat,
M-ascund sub flori pictate de al meu Paradis
Şi-aştept să mi se-afirme ce nu-i adevărat.

La margine de noapte, raze de gând m-alintă
Printre gene-mi pătrund, deşi ochii-s închişi,
Grija ta, pentru mine, aprinde orice ţintă,
Dar eu n-am timp să văd, azi stau printre învinşi.

Încă sperăm şi iubim

Cu aroma ei firavă, fragedă şi-mbietoare
Peste timp a dăinuit şi va dăinui mereu,
Printre flăcări colosale, valuri imense de mare,
Peste relele-omenirii, peste păcate şi greu,
Ea a supravieţuit şi-a rămas învingătoare,
Pe straturi de suferinţă, pe lacrimi fierbinţi de sânge,
Cu puterea ei divină, sfântă şi năucitoare
A rămas mereu aprinsă, nici iubirea n-o învinge,
Ea, speranţa tuturor în clipa ce va urma
Nu va muri niciodată, cu ea încă ne hrănim,
Mai avem încă speranţă, nimeni n-o poate curma,
Nimeni n-o poate ucide, încă sperăm şi iubim.

Dacă totu-n lumea asta s-ar clădi-ntre "DA" şi "NU"

De-ar fi toate cum se spune, cum le vezi sau cum vrei tu,
Dacă totu-n lumea asta s-ar clădi-ntre "DA" şi "NU"
De-am putea să ne ascundem lacrima în fericire,
Să-necam rana din suflet într-o mare de iubire,
De-ar fi noaptea numai stele, soare doar pe cer senin,
Cum s-ar conjuga suspinul şi sufletu-n feminin?
De-am putea într-o secundă s-alungăm nopţile-n zile,
Să n-avem timp să rostim: "mi-e un dor nespus de tine!"
De-ar fi iarna o nălucă bântuind în miez de vară,
Frunza galbenă, albastră, ruginind în prag de seară,
De-ar fi viaţa toată-un zâmbet aşa cum tu o inspiri,
Crud miros de sânge cald mirosind a trandafiri,
De-ar fi toate cum se spune, doar cum vrei s-ar întâmpla,
Iar în noaptea ce urmează stelele le-am contempla,
De-ar fi clipa următoare scufundată-n glasul tău
Mi-ar dispare lacrima şi-adânc în sufletul meu
Flori din stele şi speranţă pe frunte mi-ar înflori
De n-ar exista iluzii şi esecu-n a dori...
De-ar fi toate de-o culoare blândă, caldă cum eşti tu...
Dacă totu-n lumea asta s-ar clădi-ntre "DA" şi "NU"

Vom înflori ca-n primăvară

O picătură de speranţă şi totu-n jur a luminat
Iubirea noastră-adevărată din lacrimi iar a triumfat,
Sau soarele a renăscut-o, chiar nu mai ştiu nimic acum,
Raza iubirii m-a orbit, nu văd nimic din al meu drum
Mă-mbăt zilnic cu poezie, prin rime calde mă strecor,
Cuvântul tău îmi umple pana ce-a suferit atât de dor
Şi-o lacrimă de fericire se scurge pe obraz încet,
Doar un cuvânt rostit de tine, mă simt din nou la al tău piept.
Iubirea-n aer iar pluteşte, amurgul trist a încetat
Să mai înghită poezia, iar gândul aşternut curat,
Simplu, dar plin de sentiment mi-a dăruit din nou splendoare,
Aripi de dor nemărginit cu care voi zbura spre soare.
Pe culmea norilor de-acum voi regăsi iubirea clară
În ciuda viscolului ager, vom înflori ca-n primăvară.