Verdele din ochii tăi

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt vis, în noaptea înghețată
În flăcări albe te cuprind
Cu galbenul de altădată
Din spicul dulce, aburind.

Sunt un portocaliu sălbatic
Al soarelui pictat sub nori,
Sunt roșu, stins într-un jăratic
De nesfârșitele ninsori..

Sunt cer senin pictat de stele
Într-un albastru infinit,
Zbor bleumarin de pagini grele
Într-un cuprins nedeslușit.

Sunt verdele din ochii tăi
Ce-mi dau fiori neașteptați
Să uit de anii negrii, grei,
De curcubeu, azi, camuflați.

Veşnicul curcubeu

Prin albul purităţii te-am întâlnit, spre seară,
După o picătură, totul în roz vopsit
S-a-ngalbenit de teamă că viaţa-i acrişoară
Şi-n roşu-violet sufletu-ai învelit,
În zbor de Voroneţ m-ai purtat peste noapte,
Cu Luna cea sfioasă trupul mi-ai luminat,
Am devenit văpaie de verde între şoapte
Când ploaia rătăcită paşii ne-au adunat,
Încerc s-adorm iubirea în aşternut albastru,
Să te-ascund printre vise de-un rece bleomarin,
Dar amintirea caldă mi-a pus deja sechestru
Mă scaldă neîncetat în lacrimi de carmin,
Când te pictez în noapte cântându-ţi somn uşor
Pământul se deschide cu un maro murdar,
Mă-nghite negrul veşnic cuprinsă de-al tău dor
Şi mă trezesc iar zorii nescrişi în calendar.
În ploaie m-ai învins, precum un Prometeu
Te voi uita vreodată, nori vor mai colinda,
Dar tu rămâi în suflet, veşnicul curcubeu
În cerul vieţii mele, nu te pot scufunda.

Spini de rege-trandafir

Spini ascuțiți de trandafir palmele mi-au străpuns
Degeaba-ncerc să le ascund, în zadar mă pansez,
Sângele curge neîncetat, degeaba-l țin ascuns
Prin fașa albă s-a prelins, n-am cui să m-adresez...


L-am prins în mână să-l sărut, să-i mângâi catifeaua,
M-a înțepat așa adânc, jalnic, ca un pumnal...
De-aș fi știut ce voi păți, aș fi vărsat cafeaua
Pe chipul său magnetizant ca un punct cardinal,


Aș fi fugit de-a lui mireasmă, culoarea-i fermecată...
Sau c-un vârf de cuțit tocit, spinii i-aș fi distrus,
L-am admirat în asfințit, m-am lăsat parfumată...
Acum respir așa de greu, purtând al lui virus,


Iar el, din vază mă privește, zâmbindu-mi triumfal
Precum un rege plin de el călcând sclavii-n picioare...
A ieșit soarele de-acum, crivăț catastrofal
N-are de unde să se iște... poate doar câte-o boare...


Petala să-i mai opărească, parfumul să il fure
Și-n miez de noapte să-l aud lacrima cum își pierde,
Pătruns de-a lui singurătate, nemaiputând să-îndure,
Din roșu-aprins, catifelat, în zori să-l găsesc verde.


Când voi dormi și voi visa în noaptea de poveste
Lângă un crin mult mai curat, chiar dacă e regal,
Rănile crude-mi vor pierii, n-am să-i mai dau de veste
Voi păși și eu pe alei la fel de triumfal.

Esti steaua mea din noapte

Mă picuri cu iubire pe fiecare geană
Când sufletul din mine neîncetat te cheamă,
Îmi luminezi secunda plină de veșnicie
Îmi umpli c-un sărut inima mea pustie,
Îmi simți cu al tău suflet lacrimile șuvoi
Și îmi dezgheți inima, de-atâtea griji, prea sloi
În voal alb de speranță atent mă înfășori
Și-n roșu-aprins de viaţă mă umpli de fiori,
Ești steaua mea din noapte și zorii mei de zi,
Cum să nu te iubesc atât cât voi trăi?
Cum să nu-i mulțumesc oare lui Dumnezeu
C-a clădit drumul nostru pe care zâmbesc eu?