Târâş

Ca frunza ruginită mă voi frânge
Sub paşii tăi, râvnindu-ţi mângâierea,
În dor de verde, lacrima-mi va curge,
Pe ritmul toamnei ce-a adus tăcerea.

Ca un ciorchine copt şi plin de sevă
Mă voi lăsa la poalele durerii,
Să smulg cuvântul tău uitat în grevă ,
Să îmi hrănesc cu el meteahna serii.

Ca un miracol printre zori voi curge
Purtând în mine cioburi de rugină,
Când lacrimile nu-mi vor mai ajunge
Să împletesc un vers din rădăcină.

Ca orice trenă istovită voi parcurge
Prin roua dimineţilor fără splendoare
Drum către ochii tăi, de-mi voi străpunge
Genunchii, adunând din ei culoare.

Mult mai crunt

Vreau să-ţi pun pe suflet soare
Cum mi-ai pus tu strălucire,
Însă, mult mai crunt mă doare
Când te-ascunzi de-a mea iubire.

Vreau să-ţi sorb toată durerea
Din sufletu' îngenunchiat,
Vreau să rupi, te rog, tăcerea
Care-n lacrimi m-a scăldat.


Vreau să-ţi împletesc cuvântul
Care să-ţi aline zborul,
Mă lovesc furtuni de-a rândul
Şi mă arde groaznic dorul!

Vreau doar glasul să-ţi ascult,
Ochii verzi să ţi-i privesc,
Ştiu că poate vreau prea mult
Dar, mult mai crunt te iubesc!

Te-am așteptat

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Te-am așteptat, plângând și-n astă seară
Sub cerul nostru, parfumat cu vise
Să-mi aduci inima, ca pe-o comoară
Să-ți dau în schimb doar paginile scrise.

Te-am așteptat, să ciocnim cupa noastră
După doi ani de cruntă așteptare,
Să-mi aduci un sărut sub bolta-albastră,
Să-ți dau în schimb o clipă de visare.

Te-am așteptat să-mi îmblânzești dorinţa,
Să-mi umpli aşternutul de parfum,
Să-mi iei din suflet toată suferinţa
Dar, te-ai pierdut, pe undeva pe drum.

Am să te-aștept cum fac mereu, iubite
Am să te-aștept să vii și mâine seară
Chiar de-am să rătăcesc printre cuvinte,
Ai fost, vei fii pe veci a mea comoară.

Doar atât

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

M-am săturat să te visez,
Să te doresc m-am săturat,
Vreau să te simt, să te pătez
Cu rujul meu catifelat.

M-am plictisit, seară de seară,
Să te privesc din depărtare,
Vreau să-mi săruți, ca-ntâia oară,
Sufletul dintr-o întâmplare.

Am obosit să-ți zăresc pașii
În zori de zi pe străzi și-alei,
Să mă vegheze îngerașii,
Vreau privirea ochilor tăi.

În sutele de poze vechi
M-am săturat să te privesc!
Vreau să-ți strecor pe la urechi:
Nu știu decât să te iubesc!

Zbor

Am născocit o Lună peste toate
Bifând stele aprinse între timp,
Cu dragoste am împletit în noapte
Drum nesecat, vărsat în anotimp.
E liniște acum peste poiene,
Firave seri se scurg visând duios,
Gându-mi sărută somnul de pe gene,
Hrănindu-mă cu tot ce-i mai frumos.
Iubirea mi-a dospit în palma stângă
Jocul de-a viața, fără de coșmar,
Karmei, încearcă lacrima să-i frângă
Luminând zilele din calendar.
Mă pierd între iubire și miracol,
Nopțile toate le-mpletesc cu stele,
O lacrimă de dor am drept obstacol
Pândind din umbra zâmbetelor mele.
Rodesc sămânța veacului ce vine,
Sperând că voi renaște într-o zi
Și las în urmă ce mi se cuvine,
Trăind doar din dorința de-a clădi.
Țin palmele lipite în bărbie
Udându-le, uneori, fără spor,
Visez o lume-n care n-o să fie
Xenofobia, parte din decor.
Zbor!

Sete de adevăr

Nu vreau ochii să închid, să visez aşa-n zadar,
Ascunzând realitatea în glastrele cu picturi,
Vreau să respir veritabil, fără pic de gust amar,
Expirat peste minute, doar de simple făcături.

Nu vreau să moţăi în zloată, pe sub cerul îngheţat,
Să îmi torturez secunda cu-ale tale terţe fapte.
Doresc să respir puternic, să respir aer curat,
Să privesc cerul cu stele, fără teamă, peste noapte.

Nu vreau să-mi aştern batista pe un maldăr de gunoaie,
Să plătesc aspiratorul pentru a-mi curăţa norii.
Vreau să las lacrimi să curgă, să mă scald în a lor ploaie
Când mă arde-n suflet dorul, nu doar de dragul ninsorii.

N-am de ce să pictez zâmbet peste chipul trist, nu vreau,
Vreau să râd, să plâng, să spulber durerea cu poezie,
Să expir parfum de floare, cu mâinile-n sân nu stau,
Mă trezesc de dimineaţă să-ţi dau zâmbetul şi ţie!

Citiţi-mă, de-aveţi plăcere!

Detest minciuna, îmi e greaţă
Să o primesc în a mea viaţă!
Şi-oricât de mult aş suferi,
Parşivii, eu nu-i pot iubi!
Sunt om, nu sunt un ambalaj!
Pentru voi toţi, scriu un colaj
De trăiri, vise şi durere.
Citiţi-mă, de-aveţi plăcere!
Sinceritatea mea loveşte,
Probabil şi-n cel ce citeşte,
Dar nu asta îmi e dorinţa,
Sub vers eu ascund suferinţa,
În care mulţi ne tot scăldăm,
Cu multă grijă o fardăm,
Cum ne pricepem fiecare.
Grădina Domnului e mare...
În ea cresc flori sau mărăcini
Şi trandafiri frumoşi... cu spini
Şi cu arome... minunate,
În ea... faptele-s judecate
Numai de Domnul Dumnezeu.
Nu am dreptul să judec eu!
Eu sunt numai... o picătură...
De vreţi să mă loviţi cu ură,
Cu bice ude sau săgeţi,
Chiar vă invit! Loviţi! Puteţi!
Pe crucea rimei voi sfârşi
Atunci când Domnul va dori
Să-mi ia minţile sau chiar viaţa,
Dar, pân' atunci... mai am speranţa
Că voi putea să dăruiesc
Iubire-n stilul sufletesc
Pe care doar eu ştiu s-o dau,
Nu vreau, nimic în plus să iau!
Vreau doar atât: Sinceritate!
M-am săturat de-atâta noapte!

De arome dezgustată

Dezgustată de arome cu gusturi pretenţioase,
De miresme-mbietoare, fragile, atent fardate
Peste pudra nedreptăţii cu amprentele soioase,
Degust puritatea apei pe deasupra parfumate,
Limpede ca o oglindă, fără valuri, fără spini,
Mă hrănesc cu picătura ce-mi măsori cu microscopul
Sorbindu-ţi sevă din frunza rece-a ochilor divini,
Mă avânt trăindu-mi clipa, fără a-ţi ascunde scopul,
Fără-ţi cere vreo ofrandă, fără-ţi cere vreun suspin,
Înfrânez dorinţe-n faşă, topindu-mă-n Iadul serii,
Zbor în ciuda nopţii crude, printre acele de pin,
De crivăţ lovită-n spate, astup retina durerii,
Mă aplec cu-ngăduinţa sufletului translucid,
Dăruiesc petale dalbe pe alei înmiresmate,
Duc disperarea tăcerii, dragostea să nu-mi ucid,
Visez doar să-ţi aud glasul, admirând nopţi seci şi mate
De culori perfide, pale, fără nici un fir de iarbă,
Fără strop de alinare, în iluzii înecată,
Lacrimile mă sugrumă înnodându-se în barbă,
Prin vicisitudini aspre de arome dezgustată.

Splendid curcubeu

O sete crâncenă m-apasă,
Fără putere mă strecor
Pe uşa focului din casă,
Vreau un sărut, nu un izvor.
O foame aprigă mă seacă,
Petalele să-ţi resărut
Dorul tău zilnic mă îmbracă,
Mi-e cald, mi-e frig, mi s-a părut
C-am auzit Luna-ntr-o seară
Şoptindu-mi tandru cu-al tău glas
Stelele reci mă atacară,
De-atunci sunt veşnic în impas.
Mi-e frig, mi-e cald, mi-e sete-ntruna,
Mi-e somn şi foame uneori,
Dar fără tine-s doar cu Luna
Ce nu mă-nvăluie în zori.
Dorinţă groaznică mă arde
Petalele să-ţi readmir
Şi printre stele miliarde,
Cu-aroma ta de trandafir
Să-nmiresmăm bolta-nstelată
Lângă un vers pitic de-al meu,
Iubirea noastră-adevărată
Să nască splendid curcubeu.

De-aş fi luat în seamă vântul

De-aş fi luat în seamă vântul
Când mă mângâia pe tâmple,
De-aş fi reţinut cuvântul
Ce urma să se întâmple...
De-aş fi luat aminte bine
La tot ce-aşternea-n oglindă...
Nu oftam de dor de tine,
N-avea cum să se extindă
Flacăra ce mă-încolţeşte
Din creştet până-n călcâie,
Dorul tău ce mă orbeşte
Cu licoare amăruie,
Astăzi n-ar fi existat,
N-ar fi tremurat în ceaţă.
Ochii în seamă ţi-am luat
Şi iubirea a prins viaţă.

În curând

A fost vis, vis minunat...
În curând pot să ofer
Tot ceea ce-am adunat,
Din petecul meu de cer...
Câte-un strop de bucurie,
Lângă un zâmbet curat,
Un volum de poezie,
Iubind cu adevărat.

Nici în astă noapte

Noaptea m-a scăpat din braţe ca pe-o clipă dispărută,
Glasul tău, leagăn lăuntric, freamată ca un ecou...
Fir de şoaptă-n noaptea crudă, pleopele nu-mi mai ajută,
Mă învăluie-n tăcere, răpindu-mi seara din nou.
Aş fi dat, din viaţa asta, toate nopţile pierdute,
Aş fi donat dimineaţa ce se naşte fără tine,
Aş fi dat şi-această noapte, clipele neprevăzute,
Aş fi dat toată tristeţea, zeci de lacrimi şi supine,
Le-aş fi pus toate pe-o frunză de sălcie adormită
Să se-nece lângă malul încrustat cu dor fierbinte,
Le-aş fi îngropat în taină pe-o planetă părăsită,
Să uit a lor goliciune, să nu-mi mai aduc aminte,
Nici de bezna fără margini, nici de somnul fără vise,
Gheare reci de insomnie plăsmuite de durere
Le-aş fi frânt în bucăţele, peste paginile scrise
Să-aştern doar două cuvinte, murmurate în tăcere.
N-aş fi ascultat cuvântul din depărtarea enormă
Ţi-aş fi simţit răsuflarea, mâinile de catifea
Mi-ar fi readus odihnă, sculptând noaptea-n altă formă
Însă nici în astă noapte ochii nu ţi-i voi vedea.

În noaptea plină de amor

Din glas ţi-am extras calmitatea,
Din trup puterea de-a zâmbi,
Din îndoială, libertatea,
Din ochi dorinţa de-a-nflori,
De sete, lacrimi ţi-am sorbit,
De frig, la pieptu-ţi mă-ncălzesc,
De osteneală-am aţipit
Pe braţul tău... mă odihnesc,
Prin pletele tale mă joc
Ca un izvor topit spre vale,
Pe-alei vopsite-n flori de soc
Renasc doar în braţele tale
Şi mă învălui în lumină
Prin zâmbetul tău minunat,
Din creştet pân' la rădăcină
Eşti visul meu adevărat,
Iederă sunt pe al tău trup,
Nestingherit susţinător,
Ca un vulcan aprins erup
În noaptea plină de amor.

Pe nerăsuflate...

E sărbătoare-n astă seară,
Un trandafir catifelat
Culoarea-şi varsă peste noi,
Din suflete vrea să răsară
Mireasma ce-a acumulat
Petalele din amândoi.

Pe boltă Luna-a azvârlit

Stele cărate în căruţe,

Cu dragostea le-a parfumat,
Cu sentiment le-a zămislit,
În mii de mângâieri finuţe
Un Univers a comprimat.

Numai o gură de cafea
Şi-un fum furat dintr-o ţigară,
Doar un cuvânt şi o privire,
Un dans pufos de catifea,
Stelele toate să tresară
Din sărutări şi din iubire.

Beatitudine intensă
Sorbită pe nerăsuflate,
Lipsită de-un strop de răgaz,
Cu-aceiaşi valoare imensă
Înmiresmând clipele toate
Din noaptea plină de extaz.

Voi sfâşia distanţa

Aroma aşteptării mă-nneacă-n astă seară,
O dorinţă nebună mă-nvăluie arzând
Sărutu-aş vrea să-ţi gust din buzele-ţi de ceară
Topindu-mă de dor, să te simt iar vibrând.
Picături de speranţă şi teamă mă inundă
Că-n noaptea asta toate visele-ţi voi sorbi
Iar roua dimineţii te va lua într-o secundă,
Ca Luna-ntre planete singură voi vorbi.
La ceas de toamnă crudă, cu frunzele picând
Voi rugini prin ploaie, peste covoru-ntins,
Voi călca în picioare norii cu tine-n gând,
Voi scurta aşteptarea ce-n ghiara ei m-a prins,
Voi sfâşia distanţa ce între noi se-aşterne
Iubindu-te mai aprig ca gerul nemilos,
Dorindu-te mai mult decât mai pot discerne
Prin ceaţa ce-mi răpeşte sărutul tău duios.

Cu-n suflet mai bogată.

Sunt prea bogată să mai cer
Vieţii orice mărunt mister,
Am tot ce n-am avut cândva
De când îmi dai dragostea ta,
Chiar de a venit mai târziu
Cu ea-s' bogată şi o ştiu,
Am sufletul tău minunat
Chiar dacă a întârziat
A venit când n-aş fi crezut
M-ai subjugat cu un sărut,
Lacrima mi-ai îndepărtat
Doar cu-n sărut adevărat,
Fierbinte, avid de dorinţă,
M-ai reînviat din neputinţă
Să-mi dărui dragostea curată,
Să fiu cu-n suflet mai bogată.

Nu am nimic când tu nu eşti

Nu am nimic, îmi este bine,
Deşi mi-e dor nespus de tine.
Nu am nimic, sunt doar tăcută,
Unii-ar putea spune că-s mută,

Totuşi ţi-aş spune cât aş vrea
Să te privesc, privirea ta,
Sărutul tău şi mângâierea
Mi-ar spulbera astăzi tăcerea,

Iar ochii tăi de m-ar privi
În orice clipă aş zâmbi,
Privirea ta năucitoare
Mi-ar readuce-n suflet soare.

Nu am nimic, mereu am spus,
Chiar de nu ţin privirea sus
În lacrimi ochii să-mi inund,
Nu am nimic, vreau să m-ascund

Numai la pieptul tău acum,
Nu am nimic, mă simt un drum
Părăsit de orice suflare
Îmi e dor de-a ta sărutare

Cum n-ai să-ţi poţi imagina
Eu n-am nimic, doar inima
A strâns în ea atâta dor,
Tu îmi dai aripi de condor,

Doar lângă tine-ntreagă sunt,
Eşti tot ce am pe-acest pământ
Lumea-ntreagă mi-o dăruieşti,
Dar n-am nimic, când tu nu eşti.

Sunt Manole, tu Ana mea...

E primă data când aş vrea
Să Nu apari în calea mea
Dar, nu vreau să te rog frumos,
Nici să vii fiindcă eşti gelos.
E prima dată când nu pot
Să îţi spun adevărul tot
Aş vrea însă, n-ar fi corect...
Tu eşti destul de înţelept
Şi simţi că e ceva cu mine...
Eu mă topesc...nu-mi este bine,
Dar nici nu-ţi pot spune decât
Că-mi eşti mereu în al meu gând
Dar azi te implor, NU veni!
Doar azi... ştii, nu te pot minţii
Şi aş fi sinceră cu tine...
Dar, NU veni, ar fi mai bine...
Sunt Manole, tu Ana mea...
Aş vrea să vii, dar n-aş putea
Nici ucenicii să-mi trădez
Mai bine-n noapte te visez,
De dorul tău un strop mi-ar trece
Oricât ar fi noaptea de rece.
Şi nici nu îţi pot explica...
Dar...te iubesc! eşti viaţă mea!
De-aceea vreau să fie bine...
Deci ai încredere în mine!

Aş vrea să fiu perfectă

Aş vrea să fiu perfectă, să nu mă prăfuiesc,
Aş vrea să fug de mine, să nu mă regăsesc,
Aş vrea să te revăd iubite o clipă, un minut,
Să-mi strălucească viaţa cea fără continut,
În lacrimi fericite să îţi scald orice seară,
Să nu resimt cum picuri pe sufletul meu ceară,
Aş vrea să fiu perfectă, să dăruiesc ce am,
Să nu primesc, în schimb, nici măcar un gram,
Aş vrea să fug de mine, la al tău piept să pier,
Să mă destram ca norul strivit de vânt pe cer,
Aş vrea să mă topesc ca visu-n trandafir,
Să îmi clătesc culoarea scăldată în zefir,
Aş vrea să-ţi fiu lumina cea călăuzitoare,
Să îţi dăruiesc totul şi să mă simt datoare
Veşnic să cuget verde ca frunza prinsă-n pom,
Aş vrea să fiu perfectă, dar sunt un simplu OM.

Trei...luni

De ce-mi seci visul la final?
De ce ai distrus acest trei?
De ce mă-îneci aşa la mal?
Spui "n-am putut" când "nu mai vrei"...
De ce simt totu-aşa tardiv?
De ce-ai tăiat aripa-n zbor
Dacă nu-i semnificativ?
Crezi că îți va fi mai ușor?
De ce tot plâng în loc să tac?
Acum trei luni oare-am visat
Că-s salcie la mal de lac?
Sau chiar a-fost adevărat?
A fost doar vis splendid de noapte?
Adică ...ochii tăi n-au fost?
Dar versurile noastre toate?
Cum s-au născut? fără vreun rost?
Din somn refuz să mă trezesc!
Nu vreau să-l transform în coșmar
Vreau doar atât să-ți dăruiesc:
Al meu sărut imaginar.