Cititorii mei

Translate

miercuri, 31 august 2011

Trăim din ce în ce mai bine!



Sub pleoape ţin realitatea
Să pot zbura spre cer frumos,
Să nu mai mestec libertatea
Ce-au îmbrăcat-o mulţi pe dos.

Trup rănit să-mi pot odihni
Pictez un falnic viitor,
Deşi pe-alei voi întâlni,
Verde nesatisfăcător.

Sub glezne-am pus realitatea,
Sub crăpătura din călcâie
Neînţelegând tonalitatea
Glumelor stoarse din lămâie.

Mi-s paginile aşa triste...
Toamna - dobândă dureroasă,
Strălucesc doar după batiste,
Mi-e zdrobit pasul către casă.

Ca mine-s mulţi, se vor mai naşte
O groază, după faliment,
În indigoul ce ne paşte
Clocind ouă
în parlament.

Ne ştergem lacrima-ntr-o doară,
Ne închinăm la silicoane,
Ne facem viaţa mai uşoară
Priz
ând morfina din flacoane.

Spurcăm în piaţă omenia,
Mila şi pacea împuşcăm,
Le otrăvim cu simetria,
Real Infern modernizăm.

După modele şi lozinci
Crude, cu dublu înţeles,
Adunăm patru lângă cinci
Să pudrăm ceea ce-am ales.

O lume nouă tot clădim
Fără a lua în seamă Cerul,
Legile-s doar să le vorbim,
Noi dezlegăm oricând misterul.

Bine de faci, faci un incest!
Mila-i prostie-ncununată,
Din Nord la Sud, din Est în Vest
Trăim - ca şi ultima dată.

Ne veselim cum e mai bine,
Dându-ne arama pe faţă,
Din coate înotăm spre mâine
Cu-acelaşi ideal în viaţă.

De ochii lumii ţinem post
Fără un ban în buzunar,
Nici trei'spe nu mai e ce-a fost,
Demolăm totul cu-n pahar.

Din grădiniţă suntem mame,
Numai ziua de azi contează!
Nu judecăm, facem reclame!
Şi-n suflet noaptea defilează.

Toţi boii sunt licenţiaţi,
Ciulinii miros a verbine,
Trandafirii sunt dezmembraţi,
Din lac în puţ..., e-aşa de bine!

Ne pasă doar de ce se vede
N-avem timp de cele creştine,
Bradu' e-înalt, şi încă verde
Trăim... din ce în ce mai bine!


luni, 29 august 2011

La porţile dorului


Lumea, seara, oboseala,
Dorul tău, toate deodată,
Mă inundă ca cerneala
De pe bolta înstelată...

Poate rătăcesc pe creste
Într-o scorbură uitată,
Dintr-o lume de poveste
Ca o şoaptă-ndepărtată.

Poate mă strecor ca noaptea
Printre stelele aprinse,
Învingând opacitatea
Lacrimilor neprelinse.

Poate c-am acumulat
În pahare prea mulţi stropi
Şi-n graba mea, am uitat
Cum se zboară peste plopi.

Poate caruselul vieţii
M-a ademenit o clipă
Şi-am căzut pradă tristeţii
Făcând din lacrimi risipă.

Un gri-ntunecat m-apasă
Ca o toamnă ruginie,
Mă simt cuprinsă de-o plasă,
Rătăcită-n agonie...

Pumn de zâmbete-am sustras
Şi-am depus pe-a serii geană,
Versurile m-au atras
În a dragostei capcană.

Las rimele să vorbească,
Sufletul să mi-l hrănesc,
Flori de stele să se nască
Din dorul meu nebunesc.

Las secunda să mă-mbete
Cu-ale versului culori,
Sorb din ale tale plete
Dragostea, până în zori.

Las ecoul să mă-ngâne
Lecuindu-mă de dor,
Sorb de pe-ale tale gene
Dragostea, leac uimitor.



duminică, 28 august 2011

Îmblânzirea


Din grădină mea cu vise,
Trandafirul s-a trezit,
Petalele-i erau scrise,
Versul era îmblânzit,
Totul strălucea în soare,
Ca-ntr-o lume fermecată.
Pe o rază de splendoare,
Visam pentru prima dat
ă.

Am alungat ultim spin,
A rămas numai candoarea
Crenguţelor de măslin,
Clipele nemărginite
Înmiresmând toată marea
De cuvinte nerostite.

Am plutit iscălind norii,
Am zburat pe-aripi de stele
Şi-n pofida disperării,
Cerul plin de acuarele
A repictat curcubeul
Într-o clipă, doar atât,
Mi-ai redescoperit eul
Şi-al petalelor sărut.




vineri, 26 august 2011

Sete de adevăr


Nu vreau ochii să închid, să visez aşa-n zadar,
Ascunz
ând realitatea în glastrele cu picturi,
Vreau să respir veritabil, fără pic de gust amar,
Expirat peste minute, doar de simple făcături.

Nu vreau să moţăi în zloată, pe sub cerul îngheţat,
Să îmi torturez secunda cu-ale tale terţe fapte.
Doresc să respir puternic, să respir aer curat,
Să privesc cerul cu stele, fără teamă, peste noapte.

Nu vreau să-mi aştern batista pe un maldăr de gunoaie,
Să plătesc aspiratorul pentru a-mi curăţa norii.
Vreau să las lacrimi să curgă, să mă scald în a lor ploaie
Când mă arde-n suflet dorul, nu doar de dragul ninsorii.

N-am de ce să pictez zâmbet peste chipul trist, nu vreau,
Vreau să râd, să plâng, să spulber durerea cu poezie,
Să expir parfum de floare, cu mâinile-n sân nu stau,
Mă trezesc de dimineaţă să-ţi dau zâmbetul şi ţie!








joi, 25 august 2011

Trăim...


Ne ridicăm pe vârfuri cu tocuri mari de gheaţă,
Împletind din cuvinte firave, sentimente,
Purtăm haine vopsite pe trupuri de faianţă,
Şi rătăcim frenetic pe-alei adiacente.

Reinventăm menirea şi rostul dimineţii
Născând lozinci ne-coapte şi fără conţinut,
Cu aripa de plumb zburăm spre poarta vieţii
Fixând lac
ătu-n cheie şi soarele-n trecut.

Ne-ascundem după paie de bolta înnorată,
La umbra unui vis abandonăm cearceaful,
Trasăm drumul spre stele cu dobânda fixată
Şi-nchidem uşa casei să nu se vadă praful.

Ca un magnet ne-atrage sculptura-n bisturiu,
Răcnete neînţelese din haos infernal,
Ne loveşte timpanul tăcerea din pustiu,
Şi otrăvim lumina cu-n neînţeles banal.

Spectacolul îl cernem prin secunda grăbită,
Îngropând adevărul sub pagini de minciuni,
Strângem în buzunare averea nedospită,
Gonind spre noaptea clară, prea siguri în minuni.

Nu luăm în seamă vântul, ignorăm tot şi toate,
Trăim astăzi secunda, mâine... vom mai vedea,
Ne dorim tava plină de bine peste noapte,
Şi cu-ochelari de soare, stelele pot cădea.

În şanţurile care doar noi le-am construit
Săpând groapa vecină cu lopata de lemn,
Murim pe zi ce trece pentru un biscuit...
S-a spulberat de mult ce-a fost real şi demn.

Nici morile de vânt nu vor să se trezească,
Au măcinat sămânţa ideilor născute
Şi-au ruginit făina preferând să gonească
Spre culmile tărâței valsând pe clipe mute.

Trăim cu sula-n coastă, numărând ouă sparte,
Călătorim pe-o frunză cu creanga zdrenţuită
Mizând pe neuronii bâlbelor de sub carte
Dăm bice-n herghelie într-o lume-adormită.

Umblăm din poartă-n poartă în graba spre feeric
Luminând cu lanterna bezna realităţii,
Acoperim perfidic geneza-n întuneric
Pretinzând mântuirea în schimbul libertăţii.

miercuri, 24 august 2011

Eşti mereu aici



De teamă că te vom uita...
Zilnic ne aduci aminte!
Ţi-e teamă, mamă, nu-i aşa?
Dar noi te-avem în suflet, minte,

De noi, nimic nu te desparte,
De-aici, nicicând n-ai cum pleca
Chiar dacă peste nori, departe
Te-ai dus, rămân tot mama ta!

Eu ţi-am dat viaţă, dragul meu,
Rămân măicuţa ta pe veci,
Chiar dacă eşti la Dumnezeu,
Din sufletul meu... n-ai să pleci!

Săptămânal, pufoase ploi,
Ne şterg lacrima pe obraz
Eşti mereu numai printre noi,
Cu sufleţelul veşnic treaz!




marți, 23 august 2011

Abecedarul iubirii



Pe-o fâşie de speranţă
Un vis tainic se năştea...,
Pentru prima oară-n viaţă
Mi-era dor s-ating o stea!

Mi-era clar că-ţi ating palma,
Sufletul fermecător,
Clipele treceau de-a valma
Prin al dragostei izvor.

Mi-era limpede că-n stele
Era scris de mult destinul,
Chiar dacă-n palmele mele
Încă persista suspinul.

Ştiam sigur că iubirea
Nicicând nu s-a destrămat,
Doar învăţasem citirea
Pe un cer catifelat.

Învăţasem s-ating norii,
Să-i înlătur, lângă tine,
În timp ce-împărțeam fiorii
Izvoarelor cristaline.

Învăţasem s-ating Luna
Chiar şi-n noaptea fără ea,
Astăzi vreau să-i pun cununa
Cu tine, zburând spre-o stea!






luni, 22 august 2011

Vis hoinar




În largul inimii mele,
Undeva, în câmp deschis,
Sub cer luminat de stele,
Şlefuit, plutea un vis.

Pictat cu bune intenţii
Cu miresme şi speranţă,
Fără mofturi sau pretenţii,
S-a izbit de-un colţ de viaţă.

Răceala ei l-a şocat,
L-a distrus pentru o noapte,
Poate s-ar fi înecat
De nu se târa pe coate
Prin oceanele uitării,
Prin jungla arsă-n coşmar
De sub valurile mării
Cu acelaşi gust amar.

Undeva, pe-un cer albastru
Şi-un soare verde de dor,
Visul palid şi sihastru,
Mă grăbea, nerăbdător
Spre înaltul ţărm de fum,
Îmbrăcat în curcubeu.
Cu al versului parfum
Să vă-nseninez mereu.




Tristeţea s-ar risipi?



Oare, dacă n-aş mai fi,
Tristeţea s-ar risipi?
Lacrimile s-ar zvânta,
Ciocârliile-ar cânta
Mult mai vesele prin crâng?
De-o viaţă de când tot plâng
Norii mei, nimic nu-i spală.
Oare se-nvaţă la şcoală
Cum alungi nefericirea?
Tot acolo şi iubirea
Rătăcită-i printre file?
Se-nvaţă-n câteva zile
Sau doar după ani de chin,
Cu lacrimă şi suspin,
Poţi cumpără zâmbet cald
Şi iubire de smarald?
M-aş duce în depărtare!!!
Mă reţine o-ntrebare:
Oare, dacă n-aş mai fi,
Tristeţea s-ar risipi?







sâmbătă, 20 august 2011

Dorul tău


Doar mirajul piere-n vânt
Precum stelele în zori,
Ele, ca şi-al meu cuvânt,
Repetat de-atâtea ori,
Prind viaţă, se
înfiripă
Sub stropi de rouă divină,
Dar în fiecare clipă
Recunosc că-i a mea vină,
Doar eu îi dărui minute
Doar eu îi dau importanţă,
Chiar dacă eşti sus pe munte
Recunosc că-n a mea viaţă,
Dorul tău nu-i doar o toană,
Nu-i doar vorbă azvârlită
Din vocală sau consoană...
Ca o stea rostogolită
Dorul tău m-apăsa-n noapte,
Dorul tău nu-i o părere
E cruda realitate
Consumată în tăcere.
Orice-aş face sau aş spune
La lumina stelelor
Nimic din această lume
Nu-mi va topi al tău dor!





vineri, 19 august 2011

Numai tu


În cascadele de vise, ai trecut brăzdându-mi gândul,
Apăreai ca o nălucă printre sălcii adormite,
Printre lacrimi de izvoare ce-şi păstrau în taină rândul,
Să-mi adape dorul aprig, dintre inimă şi minte.

În crenguţe-nlănţuite peste umerii mei goi
Apăreai ca o meteahnă ce nu-şi regăsea finalul,
Te-nşirai la gâtul meu, dulce ploaie între ploi
Ca un curcubeu albastru, cucerind pe veci astralul.

În picături de licoare, îndulcind crivăţul dur
Apăreai, spărgând tăcerea, aşternută-n straturi clare,
Ca un fluture bezmetic, un excentric trubadur,
Ce mângâie graţios corzile unei chitare.








joi, 18 august 2011

Borcanul cu magiun



Din borcanul cu dulceaţă
Aruncat prin frigider
A ieşit azi dimineaţă
Un fecior plin de mister,
Avea ochii migdalaţi,
Obrajii ca nectarina,
Buzele... nu mă-ntrebati
Cum erau, avea maşina
Parcată chiar lângă hol,
Destul de încăpătoare...
N-am vrut să mă dau de gol
Cât mi-e dragostea de mare
Şi-am dat ochii peste cap,
Simulând un mic leşin,
L-am întrebat dacă-ncap
În borcan, ochi de măslin,
Trupul zvelt şi arogant,
Chipul dulce ca o dudă...,
Însă... cât un elefant
Nici n-a vrut să mă audă.
Mă gândeam să-l ţin o seară,
Să-i recit vreo poezie,
Să-l vrăjesc ca pe-o comoară,
Dar era doar o... piftie,
Uitată de la Crăciun,
Stropit cu mult usturoi,
În borcanul de magiun
Bun de-aruncat la gunoi.
Nici măcar să ung clătite
Nu mă voi încumeta,
Sigur de-acum înainte
Gemu-l voi eticheta.






miercuri, 17 august 2011

Cuvântul Argument


Greu mi-a fost să-not în viaţă
Printre valuri fără număr
Ce m-au lovit drept în faţă,
Nici n-am timp să le enumăr...

Greu mi-a fost să-not în lacrimi,
Strivită de stânci enorme,
Ce-au ascuns dureri şi pătimi
Îmbrăcate-n uniforme.

Greu mi-a fost s-alung ciulinii
Bărăganului infect,
Să-nlătur cu mâna spinii
Trandafirului select...

Greu mi-a fost să stau pe scaun
Fără firesc-ul spătar,
Miezul zilei lângă-un clawn
Mi-a lăsat un gust amar.

Greu mi-a fost să trasez clipa
Labirintului imens,
Am răzbit doar cu aripa
Tălmăcită peste vers.

Greu mi-a fost fără speranţă
Printre valuri fără număr,
Pentru prima dată-n viaţă
Simt că am primit un umăr.

Simt că s-a aprins lumina
Din pocal când am sorbit,
A căzut de-acum cortina,
Am un umăr, în sfârşit!


dedicată bunului meu prieten...

marți, 16 august 2011

Luna feliată



Am tăiat din Luna plină
O felie jumătate
Şi-am lăsat fără tulpină
Visele de peste noapte.

Tu le-ai îmbrăcat în zale
Să nu-şi piardă densitatea
Iar pe paginile goale
Să-şi clădească libertatea.

Au strălucit cu sfială
Şi tăcerea din privire,
Fără urme de-îndoială
Le-ai parfumat cu iubire.

Ai luat Luna în palmă
Picurându-i la ureche,
Cu-a ta voce mult prea calmă,
Dragostea fără pereche.

Mângâierea ta fierbinte
A topit realitatea
Ce-înghețase-n a mea minte,
Stopând continuitatea.

Şi-a prins aripi peste vise,
Peste Luna faliată,
Mi-ai redat stelele-aprinse
Redecorând noaptea toată.





Dedicată îndrăgostitei mele prietene, Sabina...

Uneori


Uneori, m-aş duce-n crâng
Să-mi pot găsi liniştea,
Să uit tot, să nu mai plâng
Printre lumea asta rea!

Să-ntreb frunzele, pe ramuri,
Şi crenguţele plăpânde,
Când le rupe vântu-n valuri...
Şi-ele se ascund? Pe unde?

Să m-afund şi eu cu ele
Pentru-n timp, nu pentr-o viaţă,
Doar cu lacrimile mele
Să mă trezesc dimineaţă.

Să mă spăl de-atâta ură,
Să reînvăţ să mă iubesc
Mai mult, nu cu-o firimitură
Din ce am, să mă hrănesc.

Să devin şi eu firavă,
Cum sunt unele femei,
Să n-ascund că sunt bolnavă,
În urma anilor grei...

Să devin altă persoană,
Cu-o mască impunătoare,
Dulce, precum o bomboană
Dar, de fapt otrăvitoare...

Uneori, ca-n astă seară
M-aş ascunde-n noaptea grea
Să fug de lumea de-afară,
Să n-aud de nimenea...

M-aş ascunde sus pe-un munte
Să fiu doar cu Dumnezeu,
Numai El să mă înfrunte,
Dar să-mi lase eul meu.





duminică, 14 august 2011

Ţi-aş fi



Pe un câmp plin de splendoare
Te-aş fi transformat în vers,
Cântat de-o privighetoare
Minunând un Univers,
În fluture rătăcit
Peste roua dimineţii,
Din poemul sărăcit
De amărăciunea vieţii,
Ţi-aş fi dăruit căldura
Soarelui nepieritor
Pe un ţărm ce-ngroapă ura,
Printre valuri călător,
Ţi-aş fi dăruit elanul
Vulturilor peste munţi,
Invadând chiar şi oceanul
Îngeraşilor desculţi,
Ţi-aş fi destrămat mâhnirea,
Tainică, ce-o porţi în tine
Şi ţi-aş dărui iubirea
Până-n veacul care vine.
Eşti minune-n Univers
Fără semne de întrebare
Îmi transformi viaţa-ntr-un vers
Dându-i clipei o valoare.





Noaptea asta


Mie, noaptea asta-mi pare
Fără nici un conţinut,
Parc-ar fi o simulare
Dintr-un neînceput trecut.
Noaptea asta, vine, parcă
Pe aripi de rândunele
Adormite pe o barcă
Ce se-nalţă pân' la stele.
Chiar îmi pare o nălucă
Ce revine şi se pierde,
Neştiind und' să se ducă
Cu cine să se dezmierde,
Mie, noaptea asta-mi pare
Scurtă, precum o clipire
Ce-n sărutul tău dispare
Ca o simplă amăgire.
Flacără din rugi de mure
Peste bolta răsturnată
Luminată de-o secure
Limpede şi argintată.
Noaptea asta-mi pare mie
Un vals tandru, îngeresc,
Plecat în călătorie
Să-ţi şoptească: Te iubesc!


sâmbătă, 13 august 2011

S-a frânt un ram





S-a frânt o creangă, mult prea încărcată
De flori şi fructe, dulci şi aromate
Lăsând un gol cum n-ai simţit vreodată,
S-a sfâşiat, ignorând tot şi toate.
Ignorând crengi, frunză, chiar şi tulpină
S-a lepădat de toată demnitatea.
Şi-a deschis drumul său spre rădăcină
Ducând în pumnul stâng realitatea.
Omizi mai mari ca frunza-i delicată
I-au încolţit speranţa-n dimineţi,
I-au destrămat tăcerea adunată
În pieptul ars de flăcări şi săgeţi.
S-a frânt un ram, în locul său rămâne
Vid neîndulcit de niciun fel de floare,
Niciun balsam de pe această lume
Nu poate dărui aceeaşi boare.






dedicată fiului meu Doru-Costinel, adormit pe 18.05.2011

joi, 11 august 2011

Aşa am fost sortită




Mă lupt cu ceaţa şi cu norii
Din colţul greu de stăpânit
Unde-şi fac cuiburi amatorii
Cu-a lor culoare de granit,
Le-ascult cuvintele mieroase
Şi laudele, neîncetat,
Prin colţurile veninoase,
Pe-un şevalet imaculat
Au aşternut iluzii fine,
În catifele ambalate,
Şi-au coborât din limuzine
Răcnind la stele c-au dreptate.
În propriul suc îi las să fiarbă,
În propriul fum să se
înece,
Mă odihneasc un timp pe iarbă
Şi-apoi presar prin lumea rece,
Din darul meu, primit în zori,
Când Soarele se spovedeşte
În faţa mată-a unei flori
Ce doar cu el se mai hrăneşte.
Răstorn căruţa cu beteală
Pe omul iernilor perfid
Ce se înalţă-n fandoseală
Cu gustul sterp şi insipid.
Strâng în buchete mici suspinul
Şi-l torn în cupa cu iubire,
Să-mi îndulcesc cumva destinul
Cu adevăr, nu cu-amăgire.
Din Floarea-Soarelui, strivită
Voi scoate mir fără venin
Fiindcă aşa am fost sortită
Să rânduiesc vers peste spin.








marți, 9 august 2011

Cu un sărut datoare





Tu vii şi pleci, cum pleacă o furtună
Cu adieri, fierbinţi şi stropi de rouă,
Pe plete-mi laşi mereu felii de Lună,
Al tău sărut pe trupul cald îmi plouă.
Îmi pui pe aripi praf din stele blânde,
Doar amândoi pe boltă le-am aprins
În noaptea lumii veşnic să inunde
Cu dragoste oceanele de vis.
Tu vii şi pleci, precum o noapte verde
Lăsându-ţi zorii peste trup să-mi pice
Lacrima mea, sub gura ta se pierde
Ochii-mi râvnesc spre cer să se ridice.
Îmi dai puterea de-a păşi spre viaţă,
Îmi dai lumina ta nepieritoare,
Deşi te duci ca un vapor în ceaţă,
Să îţi rămân cu un sărut datoare.




luni, 8 august 2011

Magna cum laudae





N-am brăzdat felii din Soare
Pentru-a dezgropa cuvinte,
N-am furat povestioare
Aşternute pe morminte,
N-am cioplit chip în oglindă
Pentru-a demonstra contrariul,
Într-o clipă furibundă
N-am vărsat pe nimeni ceaiul.
N-am zidit vorbe mieroase
Pe mormanul de zăpadă,
Nici din bulele spumoase
N-am râvnit să fac paradă.
Mi-am bătut în cuie pragul
Să mă-mpiedic mai mereu
Dacă voi iubi belşugul
Uitându-l pe Dumnezeu.
Plasă n-am putut întinde
Peste sufletul rănit,
Cu dulceţuri aburinde
Să-l lovesc necontenit.
Am dat ceaţa la o parte
Cu-n surâs adevărat,
Între două paşapoarte
Intrarea mi-am luminat
Şi-am văzut spinul viteaz
Sub cămaşa de mătase,
Stând la pândă, veşnic treaz,
Cu silabele-i duioase,
Fără seamăn, să atragă
Cu masca lui sidefată
Orice inimă beteagă,
Plină de dor, dar curată.
N-am sustras argint din Lună,
Nici aur din blândul Soare,
Dar când simt a ta minciună
Nu pot spune că nu doare,
Când îţi văd scoarţa hidoasă,
Îţi ştiu frunza ruginită
Şi tulpina-ţi scorburoasă...
Descopăr că-s fericită.
Am lămâie-n limonadă
Greaţă n-are cum să-mi fie,
Te-ascund după acoladă
Cu a ta ipocrizie,
Şi-ţi voi da, cu indulgenţă
Premiul bine meritat,
Stropi reci de indiferentă
Fiindcă, eu, te-am dezbrăcat.





Flăcări de dor



Flăcări de dor nemărginit
Mă-nvăluie seară de seară,
În versul alb te-am învelit
Să-mi fie clipa mai uşoară.

Flăcări de dor pleopele-mi ard
În orice asfinţit căzut,
Dar mă ridic, ca un stindard
Când simt pe gene-al tău sărut.

Flăcări de dor mă înconjoară
Din gleznă până-n arc de cer,
Doar glasul tău, sfântă comoară
Îmi mângâie sufletu-n ger.

Flăcări de dor din piept ţâşnesc
Spre orizontul absolut
În care tainic te iubesc
Cu zi ce trece, tot mai mult!



duminică, 7 august 2011

Mă grăbesc






Mă grăbesc pe-aleea vieţii să te-ntâmpin, despletită,
Mă gândesc să-ţi mângâi cerul versului nezămislit,
Mă trezesc, să-ţi dărui clipa clipelor nemărginită,
Mă strecor ca o nălucă să-ţi sărut pasul grăbit.
Mă confund cu adierea vântului pictat pe gene,
Mă ridic cu disperarea jarului veşnic stropit,
Mă renasc strivind durerea ce m-a invadat prin vene,
Mă destăinui, fără teama de-a primi necontenit
Spini crescuţi din neputinţa de-a simţi făr-a vedea
Dragostea şi biruinţa neînceputului sfârşit
Mă grăbesc, gândind trezirea strecurată pe podea,
Confundându-se cu zborul visului nedesluşit.
Mă invit la cugetarea gândurilor spre neant,
Mă hrănesc cu amintirea clipelor ce-au despletit
Mărgăritare din Luna cu simbol de diamant
Şi sfârşesc trăind iubirea fără strop de asfinţit.




joi, 4 august 2011

Cu tine zbor






Prin noaptea rece mă strecor
Cu-n mare semn de întrebare:
De ce-mi dai aripă să zbor
Şi te iubesc atât de tare?
Din noaptea crudă iar renasc
Fără răspunsul cuvenit,
Mi-e tare somn, până-n zori casc
Păşind pe drumul troienit,
Mi-e dor ochii să ţi-i privesc,
Să-ţi mângâi pletele în vânt,
Mi-e dor să-ţi spun cât te iubesc
Şi cât de fericită sunt
La pieptul tău să mă răsfăţ,
La pieptul meu să te topeşti,
Mi-e dor şi n-am să mă dezvăţ
Să ne iubim ca în poveşti.
De întrebări n-am timp acum,
Nici de răspuns nu mă-opintesc,
Cu tine zbor oricând, oricum
Din simplu fapt că te iubesc!





Moment de reculegere






Nici toate florile din piaţă
Nu-ţi pot da, ce ţi-am dat eu: VIAŢĂ
Trandafirii de pe pământ
Nu te pot scoate din mormânt,
În amintire vei rămâne
Un înger dus din astă lume
Avidă dup-averi şi bani,
Înger de 28 ani.
Dumnezeu să te odihnească!