Cititorii mei

Translate

vineri, 24 aprilie 2015

Înveșmântată-n sărutări

Răsfir clipele-n palmă
încercând să înțeleg totul,
iert pentru liniștea nopților mele
catifelele spinoase,
hrănesc cu zâmbete înlăcrimate,
smulse dintre bătăile inimii
cu freamătul versului meu
lunecând printre stânci
vopsite în culori palide
să n-am vreme a mă plânge
de flăcările stropite de ea
cu petrol.

Ard învolburată-n serile de taină
irosindu-mi clipele așteptărilor
înșirate pe ață
ca o primăvară pusă să-și lepede petalele
din dor de fructe.

Plâng alinată de amintirile noastre,
dorm legănată de visele tale,
înmulțesc vinul  cu încă un strop
din sufletul meu
și surâd chemându-te încă odată,
la infinit.

De acum înainte
te voi păstra în lacrimă,
să-mi mângâi retina
seară de seară,
să-mi adaugi vise fierbinți
noapte de noapte,
înveșmântându-mă  în sărutări.




sâmbătă, 18 aprilie 2015

Iremediabil

 
 
 
Când eram copil alergam
cu genunchii sfâșiați de pietriș,
ierburi, vise și
razele soarelui pe creștetul capului.

Îmi curgeau gândurile
din buzunarele găurite
în colțuri de cer.

Când eram copil
lacrimile-mi miroseau a lună
și nopțile-mi cântau a stele,
șoapta-mi dezmembra labirintul
construit pe secundele viselor
irealizabile.

Acum, când pletele-mi curg
printre versuri,
lacrimile-mi seceră chipul,
lespezile-mi răstoarnă apusul
cu susul în jos,

Crengile toamnelor
îmi întemnițează trupul,
culorile nopților devin tot mai sărace.

Cu pieptul împietrit de tine,
printre nămeți ce nu mai prididesc
să-și despletească noaptea cu cruzime
pășesc alene fără să clipesc.

Sufletul, hărăzit ție
îmi zbiară ca o fiară
și te așteaptă luptând cu demonii
ce nu-mi dau pace,

Își sfâșie pieptul,
întrebă inima
de ce nu mai sunt copil,
să nu te cunosc,
să nu contezi mai mult decât
toți la un loc.

Acum nici măcar nu te strig
pentru că m-auzi
oricum
iremediabil labirintul
brațelor tale mă hrănesc
colorându-mi viața.
 
 
 
 

marți, 14 aprilie 2015

Ce bine că nu

Ce fericit poți respira
și ce adânc te poți odihni
deoarece nu m-ai cunoscut,
în luna mai.

Pentru că nu ți-ai măsurat pașii
cu ai mei pe potecile
asfaltate cu lacrimi.

Ce bine că nu mi-ai zărit chipul
în timp ce mă priveai,
ți-ai fi amintit că exist
în fiecare clipă,
ca și mine
și ai fi suspinat.

Ce bucurie se poate picta
pe chipul tău împietrit
de lacrimile ce-mi brăzdau obrajii
așteptându-te.

Ce bine că nu
se pot întoarce acele clipe,
mi-ar fi ars sufletul
pârjolit
anunțând cod multicolor de furtună.



Fără niciun motiv


Dor brațele de-atâta depărtare,
de-atâta uitare lacrimile-mi plâng
a sloiuri de gheață,
așteptările îmi pun freamătul pe foc
și șoptesc... am obosit...

Frâng privirea în sute de bucăți
de cuvinte nerostite,
irosite pe tăceri ascuțite
ce rănesc străveziu nedeșlușitul
țipăt zadarnic
într-o cascadă de gânduri,
gânduri asurzitoare.

Oare cu ce-au plătit unii iubirea
pe care nu o merită
ci doar o simt, o trăiesc
și nici măcar nu o iau în seamă,
cu ce, cu câți arginți
moșteniți din rărunchi...?!?

Până mai ieri oblojeam gândurile
cu fulgi de mătase și plasturi de zăpadă
uniformă
în timp ce lacrimile îmi cădeau concave
pe piept.

Răcnesc istovită
pășind pe cărările îmbâcsite de dor,
deslușesc neiubirea,
nesărutul, neuitarea,
dezgolirea îmbrățișării,
smoala nesiguranței,
neavântul... gustul inert al lacrimilor seci,
tăcerea strigătoare la cer
vestind metalele ruginite
în zadar.

Trăiește-mă cu jale
și ucide-mă cu sete
renunțând la tot ce poate însemna vis,
la tot ce nu am putut atinge
și nici nu am reușit să aștern pe zăpadă
cu slovele-mi lăcrimânde.

Sângerează-mi clipele
inundându-mi trupul cu clocotul
versurilor mele,
despletindu-mi ochii peste crestele
ideilor străpunse de săgețile
ochilor tăi.


Desmoștenește-mă, te implor!
Ia-mi aroma de ceai verde cu tine
și pune-mi mâinile pe soare,
poate așa voi vedea răsăritul
apunându-ți în palme
șoptind... la infinit
-te iubesc, fără niciun motiv-.

marți, 7 aprilie 2015

M-aș ascunde

Cum să-mi curăț ochii minții
când din pleoape curg izvoare
de parcă mi-ar cere sfinții
să le fiu pe veci datoare...

Cum să uit cruda furtună
ce mi-a mistuit surâsul,
când pe boltă, doar o lună
îmi înseninează-apusul...

Cum să fac din venin miere
și din bice alinări,
când mă mistui în tăcere
pe sub cele patru zări...

Vârf de ac de-aș fi pe lume
stelele le-aș implora
sufletul să mi-l consume
să nu mă pot apăra...

Fir de iarbă de-aș pătrunde
contopit în bob de rouă,
lacrimile mi-aș ascunde
de lumea aceasta... nouă.








luni, 6 aprilie 2015

Moartea așteaptă o lună, din lipsă de fonduri

                   Anul acesta am schimbat medicul de familie... era departe și...
                  Azi plouă, frig... nu prea aveam eu chef dar... sănătatea nu știe de buletinul meteorologic. Din băltoacă în băltoacă (pentru că doar suntem într-o țară civilizată, nu?),... am ajuns cu chiu cu vai la Clinica ..., să-mi ridic rezultatul analizelor care mi-au fost recoltate săptămâna trecută, mai exact pe 1 aprilie. Știu că veți spune că nu prea am făcut bine că m-am dus în ziua păcălelilor dar, asta e.  Am ajuns la o vârstă când mai am nevoie și de un control medical, deși nu iubesc spitalele, medicii, salvările, etc...
                Cum vă spuneam, m-am dus pentru prima dată la d-na doctor (...), i-am spus printre altele că și fetița mea Ana Maria e răcită, are febră, este răgușită... etc. Doctorița, de bună credință, mi-a dat o rețetă cu unele medicamente, printre care și 10 (zece) sticle de sirop de tuse (nu contează de care), pe care, bineînțeles, că nu le-am ridicat de la farmacia.... inimii Catena, pentru că nu aveau atâtea sticle pe stoc (așa se scriu acum rețetele, cu picioarele) și...  o trimitere la laboratorul de analize medicale, pentru mine, pe care, după cum am scris mai sus, am recuperat azi rezultatele. Ei, nu le-am făcut așa ușor, cum credeți, ci după ce am stat la o coadă ca pe timpul lui Ceașcă, două ore și mai bine... pentru că nu se mai fac analizele așa cum credeți... mergi la doctor, îți dă trimiterea și a doua zi mergi să ți se recolteze analizele, NU... ''nu sunt fonduri'' veți auzi din gura asistentelor care stau la recepție și te întâmpină... și din când în când mai și răspund la telefon. Sunt fonduri numai câteva zile, la începutul lunii, după aceea... ''încercați luna care vine''... (din lipsă de fonduri, moartea așteaptă și ea o lună...)
              Când am intrat, azi, erau trei asistente la recepție. Ploaia și vântul îmi rupsese umbrela. Eram udă pe mâini și nu numai. Am salutat, încercând să nu ud prea mult podeaua cu apa care se scurgea de pe mine, poșetă și umbrelă, și le-am înmânat hârtia pe care o primisem pe 1 aprilie de la una dintre ele. Domnișoara asistentă, în dialog cu celelalte două, a căutat grăbită buletinul de analize și mi l-a înmânat. L-am luat și l-am introdus în folia de plastic în care aveam buletinul pentru ridicarea rezultatelor și am plecat acasă. 
                Ploaia, vântul, oboseala, ziua de luni... nu știu pe ce aș putea da vina, cred că eu sunt cea vinovată, cea care trebuia să verific ce mi-a dat asistenta, nu? Deși nu mă pricep la analize, am vrut să mă uit și eu ca mâța în calendar și le-am scos din geantă... unde, lângă analizele mele am mai găsit un set de analize, ale unei doamne în vârstă de 34 ani, recoltate pe 2 aprilie.  Am sunat la clinică, mi s-a răspuns după... câteva minute bune... le-am explicat ce s-a întâmplat și mi s-a răspuns foarte...- ''- se mai întâmplă, doamnă''-...
                Genial! Nu vi se pare că se întâmplă cam multe în țara asta?  De ce? Pentru că sunteți plătiți din banii contribuabilului și nu vă interesează de sănătatea noastră? Sau poate mi se întâmplă numai mie?!? Ca și atunci când, am avut nevoie de ambulanță, au sunat copiii mei la 112 și, a venit salvarea după patru ore, timp în care mi-am revenit...  
                  Voi, cei iresponsabili, când vă reveniți? Când nu veți lua salariul? 
Veți purta pe drumuri pacienta care, va veni să-și ridice rezultatul analizelor de la dumneavoastră și îi veți spune să revină, pentru că nu le veți găsi printre celelalte... Poate că doamna are nevoie urgent de analize iar clinica dumneavoastră nu mai are fonduri să-i facă altele...
                     Voi, cei iresponsabili, când vă treziți? 
                   P.S. Și nu întreb numai personalul sanitar...

joi, 2 aprilie 2015

Ecou dantelat





''Te iubesc!'' dar... parcă ți-am mai spus-o
de un milion de ori
sau de un infinit de râuri de cuvinte...
parcă sunt ecou,
un ecou ce-a uitat să-și pună tiv
dantelat cu lacrimi rupte din soare
și perle adunate din stele.

Te iubesc, chiar dacă
nu ni s-au încrucișat privirile
de un veac, un veac și mai bine,
mai bine pentru mine sau pentru cine?
pentru amândoi?

Numai așa ne vom regăsi,
risipindu-ne unul pe altul,
alinându-ne privirea pribeagă
o singură dată pe vis.

Te iubesc din adâncul râurilor de lacrimi
și munților de suspine
cu toată suflarea trupului însetat de tine
drumul nu va lua sfârșit
nici atunci când vom păși pe el
dezrobiți.



miercuri, 1 aprilie 2015

Exist numai cu tine

 
 
Strivește-mi pe pleoape,
pe buze,  pe tălpi, pe cer
singurul fior
pe care l-am hrănit
de-a lungul anilor
departe de tine.

Pune-mi capul pe perna
umărului tău,
sărută-mi lacrimile,
una câte una,
parfumându-le cu tine.

Vino în fiecare vis,
din oricare colț de lume,
pune-mi culoarea ochilor tăi
în căușul palmei drepte
și adoarme-mi
dorul de tine.

Doar așa voi putea
păși pe gheața stelelor
pe roua primăverilor,
pe flăcările Iadurilor,
amintindu-le tuturor
că exist numai cu tine.