De la mine la noi

De la imensul "a plăcea"
Pân' la infimul "te iubesc"
E cât de la un fulg de nea
La întreg globul pământesc.

De la iubirea ce-o trăiești
Până la cea adevărată,
E drumul care ți-l croiești
Dar nu-l vei păși niciodată.

De la iubirea ce-o pretinzi
Până la cea pe care-o simți,
Doar dacă mâinile întinzi,
Sufletul nu ai cum să-mi minți!

 

 

 

 

 

 

 

Ecou dantelat

''Te iubesc!'' dar... parcă ți-am mai spus-o
de un milion de ori
sau de un infinit de râuri de cuvinte...
parcă sunt ecou,
un ecou ce-a uitat să-și pună tiv
dantelat cu lacrimi rupte din soare
și perle adunate din stele.

Te iubesc, chiar dacă
nu ni s-au încrucișat privirile
de un veac, un veac și mai bine,
mai bine pentru mine sau pentru cine?
pentru amândoi?

Numai așa ne vom regăsi,
risipindu-ne unul pe altul,
alinându-ne privirea pribeagă
o singură dată pe vis.

Te iubesc din adâncul râurilor de lacrimi
și munților de suspine
cu toată suflarea trupului însetat de tine
drumul nu va lua sfârșit
nici atunci când vom păși pe el
dezrobiți.

Plini de început

plec, să-mi depăn depărtarea
într-o altă încrengătură,
să realizez că zarea
a început cu-o picătură...

nu se va sfârşi cu mine,
nici nu tine-n rol de spin,
sigur este cel mai bine
să iubesc... şi... nu puţin.

vântul urlă-n miezul verii
ca şi când s-a-ndestulat
de tăcerile durerii
şi de dorul netrunchiat.

lacrimile curg, cu ploaia,
fără seamăn, peste noi
se produce vâlvătaia,
plini de dragoste şi... goi.

 

 

 

 

 

 

 

Clasat

Acum e mai bine 

dar ieri,

întrebam de tine

sub seri.

O voce plăpândă 

şoptea

încercând s-ajungă

o stea.

în noaptea pustie 

aprind 

o luna zglobie

şi tind

să-mi pierd amintirea

pe drum

să-ţi ascund iubirea 

în scrum.

De mâine toţi norii

zâmbesc,

stăpânesc fiorii

şi cresc...

Te pun într-un scrin 

la presat,

şi-ţi scriu pe copertă:

 clasat.

Zeiţa ce-ţi aşterne vers

 

 

 

Visez cum te caut şi-ades rătăcesc
prin codru de vise, stingher,
în noaptea mai albă ca luna, râvnesc
la stele înşirate pe cer.

Visez cum mă cauţi prin lan de dureri,
prin lacrimi vărsate de chin,
îmi pui alinare pe ziua de ieri
şi-mi cerni stele-n palmă şi flori pe destin.

Visez căutarea pe-un drum rătăcit,
trăgând după ea mii de stele,
răcnesc fericirea că te-am întâlnit
să-mpart toate clipele grele.

Trăiesc pentru seara când vei reveni,
şiraguri de stele eterne
să-mi atârni la gât şi voi deveni
zeiţa ce versuri ţi-aşterne.

 

 

 

 

Să nu mă cauţi prea târziu!

Să nu mă cauţi când prea lesne
adie vântul deşucheat
frunzele toamnelor aceste,
să nu mă cauţi, c-am plecat.

Să nu mă cauţi când fiorul
a încetat să mai tresară,
la colţul unde zăcea dorul,
să nu mă cauţi, e prea seară.

Să nu te-ntorci pentru-o secundă
din al tău drum, să te măsori
cu stelele ce stau la pândă
când cerul doarme peste nori.

Acum când încă se discerne
firave urme de călcâi,
când naşterea clipei eterne
se zbate-n mine, mai rămâi...

Acum când soarele împarte
lumina binefăcătoare,
iubeşte-mă până departe,
nu m-alunga ca pe-o ninsoare.

E timpul să mă-ntorc o clipă
în veacul scurs al zorilor,
să pansez fluturi cu-o aripă
şi îngeri trişti, zdrobiţi de dor.

În noaptea asta... mai precis în zori

 

 

 

În noaptea asta voi pleca, iubite,
pe-un drum pe care-ai fost de multe ori,
voi păşi calm, firesc cu tine-n minte,
în noaptea asta... mai precis în zori.

În geamantan am pus dorul de tine
ca nu cumva să-mi rătăcesc privirea
în timp ce voi visa că-mi este bine
deşi-mi lipseşti şi tu ca şi iubirea.

În buzunarul de la piept voi pune
petala unui trandafir regesc
şi-n fiecare clipa îi voi spune
cât mi-e de dor şi ce mult te iubesc!

 

 

 

Plec departe

 

 

Drumul e lung dar nu-mi mai pasă
oricâte staţii voi străbate
e timpul să dispar de-acasă
şi să colind tot mai departe...

M-aştepţi cu braţele deschise
de parcă sunt rază de soare,
povestea nopţii fără vise
sau ciocârlie migratoare...

Drumul e lung dar nu-mi mai pasă
de voi zbura sau voi străbate
cărări din vise de crăiasă,
numai contează, plec departe...

 

O lacrimă pe pânză

Pusesem visele de-o parte
Pentru o clipă, şi-am urcat
Prin zbuciumate ploi, să-mi poarte
Umbrela, cel ce m-a visat.

Am alungat, aşa-ntr-o doară
Realitatea la gunoi,
Sub ultima piatră de moară
Ce rămăsese între noi.

Păşeam ţinând-mă de mână
Cu năzuinţele ascunse
De guri, avide să rămână
Căscate, pentru a fi unse.

De-o parte şi de alta-n taină
Vedeam cum se-mpletesc iluzii,
Cum buzunarele de haină
Se îmbulzeau după transfuzii.

Unul mai ciuruit ca altul
Îmi desenau pe caldarâm
Scări, ce mi-ar fi adus înaltul
Loc impresionant, în scrum.

Vedeam pe paginile goale
Cum se împrăştiau cuvinte,
Care de care mai astrale,
Lăsând impresia că-s sfinte.

Le urmăream cu-abilitatea
Unui meticulos vestit
Ce-şi şterge zilnic nedreptatea
Depusă după asfinţit.

Sclipiri cu iz extravagant
Încercau să-mi preia controlul,
Să mă împingă în neant,
Confundând sufletul cu rolul.

Paşii mei prin furtuna dârză
Înspăimântau fără tăgadă
Fiindcă o lacrimă pe pânză
Din vârfuri riscă să se vadă.

Numai că-n a ei transparenţă
Şi liniştea care-o emană
Striveşte cu intransigenţă
Visul oricărei buruiană

Prinos

Un frate de suflet a scris un poem,
Cu mult adevăr şi multă durere
Ascunsă sub versuri precum un blestem,
Aşa plâng poeţii în vremuri de fiere.

Ne ducem speranţa în pânzele albe,
Hrănindu-ne pruncii cu lapte la plic,
Înecăm durerea în doze şi halbe
Golind cardul care şi-aşa-i de nimic.

Azvârlim gunoiul pe geam, nu la ghenă,
E drumul prea lung, iar groapa-i păzită,
De-atâţia gurmanzi, ca leii-n arenă
Aşteaptă o pungă cu jale dospită.

Am luat ieri salariul, l-am dat pe o rată,
Am fiert arpacaşul cu lacrimi cu tot,
Mai am de-o secundă şi-o ultimă plată,
Iar greva loveşte c-un bici peste bot.

Nu am nici tigaie, să fiu gospodină,
Să-nlătur uleiul din publicităţi,
Citesc pe-ndelete poeme-n surdină
Şi-mi caut menirea prin alte cetăţi.

Răcnim fără noimă, răcnim fără rost,
Sfârşiţi de durere ne purtăm amarul,
Îl punem de strajă, visând contra cost
La ziua de mâine, ne-ngroapă coşmarul.

Avem libertatea de-a scrie cu jale,
Aveţi libertatea de a ne citi,
Cu sângele nostru pe filele goale,
Ne-aducem prinosul c-un poem pe zi.

Drumul firului de apă

 

 

Aşa şi-a adus aminte
Că pe-acolo mai trecuse,
Pietrele-o păstrau în minte
Ca pe un sirop de tuse.

Salcia părea bătrână
Dar la fel se oglindea,
Cu smerenie divină
Oferindu-i umbra sa..

Vântul nu-nceta s-o bată
Provocându-i valuri sparte,
Ea tăcută şi curată
Spală stânca mai departe.

Uneori mai poposeşte
În căuşul palmelor,
Dar se scurge şi porneşte
Redând viaţa florilor.

Enigmatic se ascunde
Hrănind orice rădăcină
Însă drumul ei pătrunde
Pentru-a ieşi la lumină.

Cuib de petale

 

 

 

Prin ceaţă deasă şi prin fum
Am răzbit fără încetare,
Chiar dacă am vărsat pe drum
Oceane de lacrimi amare.

Am trecut prin orice obstacol
Cu-ncrederea în Dumnezeu,
Clipă de clipă, un miracol
A-nflorit din sufletul meu.

Multe buruieni vopsite
Mi-a fost dat să-mi iasă-n cale
Dar mi-am pictat în cuvinte
Lumea mea, cuib de petale.

Am împărtăşit menirea
Doar celor ce au înţeles
Că pe tărâmul meu, iubirea
S-a infiltrat adânc în vers.

De-ar plânge cerul

 

 

De-ar plânge cerul pentru mine,
Să-mi odihnesc un pic retina
Şi-n dimineaţa care vine
Să aflu care-mi este vina
De a mă naşte cu-o avere,
A duce-n spate-o cruce grea,
Din care picură putere,
De-ar plânge cerul şi-aş tăcea.

De-ar plânge cerul cu suspine
Să-mi limpezească drumul crud,
Să nu-mi mai fie dor de mine,
Nici lacrima să nu-mi aud,
Să mă descopăr într-o şoaptă
Din care razele-ar porni
Ca dintr-un fir de iarbă coaptă,
De-ar plânge cerul şi-aş zâmbi.

 

 

 

Purtându-te pe gene

 

 

 

Ştiu să te-mbrac în gânduri
Să nu-ţi îngheţe zborul,
Născut între amurguri,
Astâmpărându-mi dorul.

Ştiu să-ţi citesc alene
Fiorii despletiţi,
Purtându-te pe gene
În clipele fierbinţi.

Ştiu să-mi transform secunda
Durerii infinite,
Remodelând izbânda
De-a te purta în minte.

Ştiu să-mi clătesc puterea
În roua ierbii crude,
Îndepărtând tăcerea
Ce sufletu-mi pătrunde.

Dar, nu găsesc aleea
Ce drumu-mi micşorează
Spre pieptul tău, de-aceea
Totul mă întristează.

 

 

 

Îmi cânt iubirea

În timp ce cauţi alinare,
Eu mângâi soarele în zori
Cât timp, pe boltă, mai apare
Şi izbuteşte printre nori.

În vremuri grele, de furtună,
Prin ceaţă, eu răzbat uşor,
Mă sfătuieşte blânda lună
Să strălucesc, ca ea, de dor.

Prin geruri trec cu amintirea
Clipelor pline de alean
Şi-mi încălzesc, la piept, iubirea
Ca pe un bob de porţelan.

În timp ce eu privesc spre munte
Precum un vultur glorios,
Stelele toate vor s-asculte
Versul meu cald, şoptit duios.

În timp ce greierii răstoarnă
Mirajul serii în chitări,
Doar cerul, peste pleoapă, toarnă
Visele mele până-n zori.

N-am timp să dorm în zorii zilei,
Miezul nopţii nu-mi e duşman,
M-aşteaptă lacrimile filei,
Să le-ndulcesc, fără vreun plan.

În timp ce tu îmi dai tristeţe
Şi mă ridici pe-un nor de fum,
Eu îţi voi şopti cu blândeţe
Un singur sfat: vezi-ţi de drum!

În timp ce cauţi cu privirea
Să-mi furi din suflet simţământul,
Îmi voi hrăni, aici, iubirea
Iar ea îmi va sorbi cuvântul...

Eu sunt iubită peste poate
De-un suflet cald, mărinimos,
Îl cânt în versurile toate
Fiindcă-l iubesc ca pe-un Hristos.

Iubirea ne-a ţinut în viaţă

Nu ştiu de ce-am crezut că sensul,
Unic va fii, de-aceasta dată,
Ştiam că totul stă în versul
Din dragostea adevărată.

Ştiam c-ai să revii pe file
Măcar din curiozitate,
Chiar dacă mii şi mii de mile
Ne despărţeau, aveai dreptate.

Iubirea noastră nu se pierde,
Nu-i doar un vis, uitat în zori,
Mereu va-nmugurii, mai verde
Va înflori-n mii de culori.

Ştiam c-am să-ţi descopăr paşii
În jar, nestins de nicio ploaie,
Întreţinut de îngeraşii
Scăldaţi de lacrimi în şuvoaie.

Nu ştiu de ce-am crezut că totul
În jurul meu s-a năruit,
Doar ştiam că eşti antidotul
Oricărui drum nepietruit.

Ştiam că uşa nu se-nchide,
Că-n prag doar tu te poţi ivi,
Că universul va decide
Firescul sens al inimi.

Acum văd totul fără ceaţă,
Din licurici s-au născut stele,
Iubirea ne-a ţinut în viaţă,
Ca mugurii pe rămurele.

Mai stai o noapte!

Mai stai o noapte, dragul meu!

În linişte să te sărut,

Să mă topesc la pieptul tău,

Să nu spui că ţi s-a părut

C-a trecut timpul în zadar.

Să capturăm stelele toate,

Să le sorbim dintr-un pahar,

 Întreaga seară, întreaga noapte.

 Mai stai o noapte, dragul meu,

O noapte doar să te iubesc,

Să-i mulţumesc lui Dumnezeu

 Că mi-a dat dreptul să zâmbesc.

Mai stai o noapte pentru toate

Nopţile care vor urma,

Să-mi picuri elixir şi poate

Durerile îmi vei curma.

Mai stai o noapte, dragul meu

Să-ţi mângâi pletele-n tăcere,

Să uit de tot ce-a fost mai greu

Când noaptea-mi dăruia durere.

Mai stai o noapte pentru mine,

Să pun deoparte amintirea

Clipelor şi te du cu bine,

Intactă-am să-ţi păstrez iubirea.

 

 

Orice va fii, toţi suntem lut

 

Tu ştii că eu nu aş pleca

Doar pentru-a face cale-ntoarsă.

Te-ai speriat, iubirea mea?

Cum să îţi las inima arsă?

Eram pe drumu-acela dar,

Ştiam că mai am mult de scris.

Cât m-am zbătut, nici n-ai habar

Şi câte-n gând aveam de zis...

Ştiam că nu s-a terminat,

Că voi mai scrie mult şi bine,

Doar te iubesc neîncetat

Chiar şi în viata care vine.

Eram pe acel drum, iubite

Dar, nu-ncetam să mă gândesc

Că locul tău e-n a mea minte,

 Oricâte stele mă pândesc.

Iar, dacă totuşi, voi zbura

Mai sus decât îmi e permis,

Tu să nu uiţi, iubirea mea

C-ai fost mereu în al meu vis.

Orice va fii, toţi suntem lut

Dar, numai eu ţi-am dat iubire.

Fii sigur că nu m-ai pierdut,

Voi fii sus, s-adun fericire.

 

Oricâte aripi voi avea

Sau poate vele de vapor,

Pe cerul tău voi fii o stea

Care va tremura de dor.

Îţi voi zâmbi, cum fac mereu,

Voi încerca să strălucesc,

Să îţi arăt, iubitul meu

Că şi din ceruri te iubesc!

 

 Orice va fii, toţi suntem lut,

Tu-mi eşti ulcior cu apă vie,

Oriunde-aş fii, n-am dispărut,

 Sunt aşternută pe hârtie.

Mă poţi citi în orice seară,

Oricând vrei, mă poţi răsfoi,

Sunt aburul din călimară

Ce-n veci de veci te va iubi!

Mă voi întoarce-n graba mare

Bagajul e deja făcut,
Mai e o zi şi voi pleca,
Am pus în el şi-al tău sărut,
Să-mi liniştească inima.

Am pus iubirea-n buzunare,
În genţi cu role, peste tot...
Nici nu gândeşti ce rău mă doare!
Din suflet n-am cum să te scot!

Voi avea grijă-n noaptea rece
Inima caldă să-ţi păstraz
Iar, dacă dorul tău nu-mi trece
Voi încerca să te visez.

Adânc, în piept,  pun amintirea
Primului pas făcut cu tine,
Să păstrez proaspătă iubirea,
O binecuvântată pâine.

Mă voi întoarce-n graba mare,
La pieptul tău să mă topesc
Cum se topeşte-o lumânare
Şi să-ţi şoptesc iar te iubesc!.

Acum, când era mai bine...

Cum să mă strecor prin noapte
Când la pieptul tău plutesc,
Nu prin vise, ci prin fapte,
Când în suflet te privesc...?!?

Cum să caut prin cuvinte,
Unul... mult mai special,
Să sune de-acu'-nainte
Ca marea din al ei val...!?!

Cum să nu mă pierd cu firea
Când, în ochii tăi, privind,
Mă întâmpină iubirea,
Sigură pe ea, zâmbind...!?!

Cum să plec de lângă tine,
Acum, pentru întâia dată,
Acum, când era mai bine...
Viaţa asta-i deşucheată!?!

Cum să fac timpul să zboare,
Ce aripi să-i împletesc
Să-mi facă-o mică favoare
Şi-n vise să te-ntâlnesc?

Cum să fac trenul să plângă?
El e vinovat, mereu!
Gările să îl ajungă...!?!
Cum să plec, cu dorul tău?!?

Cum să-mi pun dorul pe fugă
Când mă va acoperii?!?
Deja, de azi, mă subjugă,
De mâine mă va întregii!