Cititorii mei

Translate

sâmbătă, 22 noiembrie 2014

N-am de ales

 
 
 
 
 
N-am de ales, nu am nicio putere,
am încercat să-ţi dau tot ce-am primit,
iubirea, libertatea, sub durere
te-am păstrat, şi, în taină-am suferit.

am ascultat desculţii, dezmembraţii,
inteligenţii veacurilor sumbre,
iluştrii adormiţi de generaţii
care-au sculptat în ceruri şi în umbre,

am ascultat şi fiarele pădurii
care-mi şopteau poveşti fără final,
mă împânzeau cu valurile urii
şi-mi asamblau clipa de carnaval.

am ascultat prieteni, cunoştinţe,
chiar şi oglinzile-am interogat,
toţi mi-au răspuns că sunt mii de fiinţe
care-mi pot da iubirea - surogat.

n-am de ales, inima nu mă-ntreabă
ce va fi mâine, astăzi ce-mi doresc,
i-aş spune că de-aş mai avea o boabă
din viaţă, fericită să trăiesc,

să simt căldura mâini tale drepte,
să simt culoarea ochilor tăi verzi
aş obliga nopţile să aştepte,
să nu mă îngroape vie sub livezi.

chiar de va fi să mor cu tine-n pântec,
sub lespezile dorului curat,
voi şti că viaţa mea a fost un cântec,
voi şti că te-am iubit cu-adevărat.
 
 
 
 
 
 

miercuri, 19 noiembrie 2014

încă-o toamnă pierdută

 
 
Sub frunzele toamnei aceste
am strâns o cunună de dor,
o lacrimă caldă, o veste
şi-o aripă frântă în zbor.

Am smuls buruieni şi pedepse
din trunchiuri de patimă grea,
mi-am ars în cenuşă averse
de lacrimi cu tentă de stea.

Rămân încă-o toamnă pierdută
sub ceaţa şi norii plăpânzi,
în lacrima verii cusută
în doruri să nu mă inunzi.




Dacă nu ai prins curcubeul

 
 
 
 
Înşiră-mă pe sârmă,
sau pe aţă,
pe iarbă, pe gânduri,
înşiră-mă... pe sfoară.

Ai grijă,
să nu fie ghimpată,
să se irosească,
aşa, ca mine,
înnodată sau cârpită
ca ziua de mâine,
de azi şi mai ales
ca lespedea de ieri.

Înşiră-mă pe suma lacrimilor,
pe conturul nopţilor
care curg prin venele stelelor
argintând şoaptele noastre
într-un tărâm de vis.

Ai grijă
să nu mă rătăcesc
printre stele incolore,
mi-aş pierde strălucirea,
mi-aş abandona rădăcinile
şi-aş porni spre cetatea intruşilor abandonaţi.

Înşiră-mă pe sârmă,
dacă nu ai prins curcubeul
deşiră-l pentru mine,
înşiră-mă pe acele nopţi
când vom trăi
la fel de fericiţi
sub oricare petec de cer,
la fel de împliniţi
sub orice fel de streaşină.

Înşiră-mă sub genele tale
şi adoarme-mă surâzând.

Mă voi trezi
ca în fiecare dimineaţă
cu tine-n gând.
 
 
 
 
 
 

marți, 18 noiembrie 2014

Răsărit de vis






Am strâns clipele
în căuşul palmei drepte,
le-am încălzit,
răsturnat în palma stângă
şi
le-am numărat.

Erau toate.
Nu lipseai
decât tu.

Erai între ele lipsind.
Am pus parfumul lor la macerat
şi le-am sărutat
ca pe un fir de iarbă
cu călcâiul plin de rouă.

Lacrimile lor au început a striga
după tine,
erai acolo,
te simţeam, te ştiam cu toate ale mele,
dezlipeam clipele palmei stângi,
le lipeam pe cerul nostru pentru
a-mi lumina infinitul.

Erai acolo, mă priveai cu depărtarea ta,
cu dorul,
tăcerea ta îngustă,
mă priveai cu dorinţele tale îmbibate de mine,
cu suprafaţa mărilor
şi adâncul munţilor,
cu leacul ăsta fără început şi sfârşit,
fără vătămare trupească
ci doar umbrind umbrele luminilor verzi.

Soarbe-mi sufletul,
pune-mi-l la dospit,
îndulceşte-mi-l cu ochii tăi,
pune-i strop de sare din gurile rele.

S-ar putea să fie îmbâcsit de dor
şi să crească sub podul palmei,
la gura fiorului,
sub lespezile nopţilor beteşugite

Adună-ţi clipele în palmă,
în palma mea
sau a ta.

Totuna.

Suntem amândoi în clipele mele,
amândoi în clipele tale,
rezist
până în ziua când vom despleti
clipa supremă peste toată iarba lumii.

Până când voi desluşi venirea
clipei avidă de căldura mâinilor mele.

Îmi voi implora palmele să te atingă,
cerul să te lumineze,
drumul să te îndrume,
paşii să te poarte,
braţele să te cuprindă,
buzele să te dezmierde
 într-un răsărit de vis. 



vineri, 14 noiembrie 2014

Îmi eşti

 
 
 
Te port, un lanţ de vise neclintite,
ca pe-o comoară vie, fără preţ,
ca pe-o pedeapsă ce nu-mi mai admite
nici lacrimă, nici zâmbet, nici dispreţ.

Te port în suflet ca pe o speranţă,
ca pe o strofă încrustată-n stâncă,
ca pe-un ecou născut în concordanţă
cu taina lumii, nerostită încă.

Te port ca pe o meteahnă fără seamăn,
ca un balsam, prin mine, dăinuieşti,
nu am cu ce, iubire, să te-aseamăn,
îmi eşti izvor de vers, mă împlineşti.

Te port ca pe o haină de durere,
ca pe un scut de arşiţă şi dor,
ca pe o viaţă plină între himere,
îmi eşti destinul cutremurător.
 
 
 

duminică, 9 noiembrie 2014

Imaginea inginerul Icsulescu


Ieri, inginerul Icsulescu, invidios imaculat,
iniţia intimidantă imagine, interesat.
Isprăvnicească insomnie, inevitabil, i-am indus,
i-am ignorat idioţenii, ilustrului infim, intrus.




Unde s-a născut trădarea?

 
 
 
 
Într-o joi, de dor mânată,
prinse Ana-a se îmbrăca
cu fustiţa ei crăpată,
o cămaşă şi-o sanda.

În gentuţa ei de vară
puse-n grabă, cu iubire
o pâinică, rotunjoară,
şi plecă la întâlnire.

El, drăguţul, sus pe schele,
şi-l închipuia, Anuţa,
se roagă mereu la stele
să îmi sărute mânuţa.

Şi aşa nu am ce face,
ziua întreagă pe Facebook,
mie de Manole-mi place
şi pe şantier mă duc.

Zadarnic îi spune mama:
Stai acasă şi învaţă!
Ana nu distingea drama
ce se ascundea în ceaţă.

Îşi luă geanta şi porneşte,
fără-a se uita 'napoi,
spre cel pe care-l iubeşte
visând o secundă-n doi.

Merge-o staţie, sau două,
nici nu-i aşa de departe
şantierul. Pân'  la nouă
totul va fi ca la carte.

La un colţ, când semaforul
era mai roşu ca focul,
de la spate-o-mpingea dorul
şi-n grabă, s-a plesnit tocul.

Ana, pură si frumoasă,
şi-a luat tocul în mână
şi-a pornit-o curajoasă,
traversând ca prin furtună.

Peste drum, pe şantierul,
unde îşi ştia iubitul,
se-ascundea adânc misterul
care alungă apetitul.

El, cu pofta-n cui de pâine
coaptă de un suflet pur,
cu două pahare pline
cu bere, zăcea mahmur.

Lânga el o blondă fată
cu părul făcut inele,
îl desfăcea la cravată
rostindu-i cuvinte grele.

- Zaci, de-atâta băutură!
Nu te mai saturi, bărbate?
În nimic nu ai măsură?
Aşa bei şi zi şi noapte!

Pâinea-n geanta Anei, caldă
se împotrivea să iasă.
În lacrimi fierbinţi îşi scaldă
ea, ochii verzi de crăiasă.

Se opreşte, îi salută...,
cu-aroganţă o ignoră,
ea se-ntoarce abătută
acasă... biata minoră...

De o lună şi mai bine
de când Manole, în piaţă,
în magazinul de pâine
i-a spus: Ană, tu-mi dai viaţă!

Ana îşi clădise-n taină
vise multe, nedormită.
Le pusese într-o haină
din dulap, împăturită.

Cu Manole-şi visa viaţa
film de dragoste cu miere,
neştiind că dimineaţa,
prin ceaţă, găseşti durere.

Neştiind c-o altă Ană
în zid şi-a găsit sfârşitul,
fiindcă n-a ştiut ce dramă
îi pregătise iubitul...

Rămăsese întrebarea
nerostită, între buze,
unde s-a născut trădarea?
Între două-autobuze?

Într-o zi, sau într-o seară
când pe ceruri se nasc stele?
Când curge mierea amară,
sau când bătea vântu-n vele?
 
 

joi, 6 noiembrie 2014

Cu şi fără păcat




Nu vreau să aflu astăzi libertatea
de-a te purta printre nămeţi de dor,
m-am săturat să îţi despic dreptatea
în patru versuri frânte la izvor.

M-am săturat să răvăşesc oceanul
de vise, căutându-te-n zadar,
nu vreau s-aud cum curge-n mine anul,
să îţi descriu suspinul legendar.

M-am săturat să-mi pun pe suflet gheaţă
din flacără să ies, m-am săturat,
nu vreau să te mai vreau întreaga viaţă
iubindu-te cu şi fără păcat.

Nu vreau să-ţi mai înlătur amintirea
în fiecare zori de zi plângând,
să smulg din gheara morţii nemurirea
păstrându-te ca pe-o icoană gând.




sâmbătă, 1 noiembrie 2014

Când totul va fi verde




scrijeleam cu buricele degetelor,
sângerânde,
pictam sub sălcii
dorul, gerul, întristarea.

uneori treceam alene
pe alei aglomerate
peste lacrimi, peste gene,
peste tot şi peste toate.

să nu calc iarba fragedă,
să nu răscolesc pământul
căutându-te...

mi-e frig...!!!
şi ce dacă?
nu te strig...
o să-mi placă.

să mă biciuieşti
zi de zi, oră de oră,
veac de veac.
o să-mi treacă,
să mă înfloreşti.

după ce-mi vei săruta
mâinile îngheţate
îmi voi săruta umbra
răsărită din călcâiele tale.

îmi voi smulge unghiile
cu cleştele de scos stele pe cer,
îmi voi aminti de tine
biciuindu-mă cu sărutări
şi vom înflori sub ape.

scrijeleam versuri albe
pe cerul verde de dor,
acum pun virgule pe catifeaua roşie,
corectându-mă la infinit.

o să-mi treacă,
nu-i aşa?
peste veacuri
când totul va fi verde
de dorul tău.



Cutezanță


sunt mai săracă c-un apus,
un răsărit mai seacă,
nopţile calde s-au tot dus
cu stelele, la joacă.

firave gânduri mă reţin
în hora lor nebună,
aş adormi, încă puţin
cât încă mai e lună.

sunt mai săracă c-un sărut
mai goala c-o speranţă
stelele care au căzut
mi-au lăsat cutezanţă.