Cititorii mei

Translate

luni, 31 ianuarie 2011

Câte nopţi îmi vei răpi?



Dragoste şi dezrobire,
Strânse-ntr-un buchet imens,
Mi-au ascuns a ta privire
După galbenul intens
Ce-l ţineai la al tău piept
Lacrimile să-ţi ascundă...
Oare cât să mai accept
Tristeţea ce mă inundă?
Câţi ani oare peste mine
Vor mai curge? Câte vise,
Câte lacrimi şi suspine?
Câte file vor fi scrise?
Din petale de lalele,
Câte nopţi îmi vei răpi?
Cât timp vor răsări stele
Somnul îmi vei risipi?
De ce nu rămâi de-a pururi
Pe-acea bancă... blestemată?
Fără lalele şi chinuri
Să dorm şi eu noaptea toată...
Ochii să-mi mai odihnesc
Fără tine-n vis... o seară.
Buchetul să-ţi regăsesc
Doar în amintirea clară.



duminică, 30 ianuarie 2011

EU NU POT IUBI MINCIUNA!



Sunt ciudată, sunt nebună,
Sunt dementă, zăpăcită,
Oricine poate s-o spună...
Sunt bătrână şi tocită,
Nu-s înaltă, nici măruntă,
Nici prea grasă, nici slăbuţă,
Sunt vopsită, că-s căruntă
Cum ar fi o bunicuţă.
Am defecte... o mulţime,
Sunt simplu om pe pământ,
Îmi transpun viaţa în rime,
Mă hrănesc cu orice cânt,
Îmi plac florile şi cerul
Mai ales când e senin,
Divinizez adevărul,
Minciuna e doar un chin
Şi-un mod de-a mă-ndepărtă
De cel ce mi-o va expune,
Poate nu mă veţi ierta,
Dar eu pe această lume
Minciuna n-o înţeleg,
Nici n-am de gând să lovesc,
Dar am dreptul să aleg
Şi-adevărul să-l iubesc.
Sigur nu veţi înţelege,
Ceea ce am vrut să spun,
Nu există nici o lege
Pentru-a fi rece sau bun,
Nu vreau să dau vreun decret,
Pe nimeni nu judec eu,
Eu adevărul respect
Şi-l iubesc pe Dumnezeu!
Cine minciuna-mi oferă,
Cu apa sau cu sifon,
N-are loc în a mea sferă,
Sunt un om, nu un bufon.
Iubesc cerul plin cu stele
Şi-adevărul cel curat,
De-am lovit cu rime grele,
Tot în rime m-am scuzat,
De-am glumit, am pus şi sare
Să fie gluma pufoasă,
Însă în suflet mă doare
De mă crezi o mincinoasă,
Sau mai rău, un suflet vid
Ce nu poate înţelege
Cu ce-aş putea să divid,
Sau cu ce să pot culege.
Cred că am cuprins de-acuma
Ceea ce-adânc m-a rănit:
EU NU POT IUBI MINCIUNA!
Adevărul l-am rostit
Aşa cum m-am priceput
Din primul vers de mai sus,
Toate au un început
Şi-un sfârşit... vă pup! m-am dus!








vineri, 28 ianuarie 2011

Destin





Când destinul va decide să aştearnă peste mine
Linişte desăvârşită, de ţărână din ţărână,
Fără pic de nedreptăţi, dureri, lacrimi sau suspine,
Hotărând c-am potolit sete cu a mea fântână.

Când destinul va închide capacul cu-n ultim cui,
Renăscându-mă-ntr-o lume doar de mine cunoscută
N-am să mai sculptez cuvântul, n-am să fac rău nimănui
Nici măcar cu-o biată rimă între lacrimi concepută.

Când destinul va decide secarea mea ca izvor,
Şi vor răsări Luceferi pe sub bolta mea de seară
Îmbuibată de necazuri, reproşuri, dureri şi dor,
Cu a Lui milă enormă, să-mi deschidă porţi spre vară.

Când destinul va decide c-a sosit clipa supremă,
Avidă de a-mi sorbi trupul din gheara durerii,
Păşind fără de regrete pe alei cuprinse-n schemă,
Vreau să simt mireasma sfântă prinsă-n braţele tăcerii.




joi, 27 ianuarie 2011

Splendid curcubeu




O sete crâncenă m-apasă,
Fără putere mă strecor
Pe uşa focului din casă,
Vreau un sărut, nu un izvor.
O foame aprigă mă seacă,
Petalele să-ţi resărut
Dorul tău zilnic mă îmbracă,
Mi-e cald, mi-e frig, mi s-a părut
C-am auzit Luna-ntr-o seară
Şoptindu-mi tandru cu-al tău glas
Stelele reci mă atacară,
De-atunci sunt veşnic în impas.
Mi-e frig, mi-e cald, mi-e sete-ntruna,
Mi-e somn şi foame uneori,
Dar fără tine-s doar cu Luna
Ce nu mă-nvăluie în zori.
Dorinţă groaznică mă arde
Petalele să-ţi readmir
Şi printre stele miliarde,
Cu-aroma ta de trandafir
Să-nmiresmăm bolta-nstelată
Lângă un vers pitic de-al meu,
Iubirea noastră-adevărată
Să nască splendid curcubeu.






marți, 25 ianuarie 2011

Cât iubesc, cât mă iubeşti






Suflet de iubire plin,
Suflet cald în miez de iarnă,
Te iubesc mult, Cătălin!
Dragostea ta vrea să-mi cearnă
Zilnic, boabe de lumină
Învelite-n stropi de rouă,
De departe, vocea-ţi fină,
Palmele tale-amândouă
Obrazul simt cum mi-alintă,
Simt îmbrăţişarea-ţi caldă,
Te-ascult cum mă-ncurajezi
Glasu-ţi în zâmbet mă scaldă
Ştiu cât mă aprecizi,
Nimic nu mă întristează,
Alte vorbe nu m-ating,
Doar iubirea ta contează
Doar la pieptul tău mă sting
Să m-aprinzi cu-a ta iubire,
Aripi să îmi dăruieşti,
Chiar de nu toţi ştiu s-admire
Cât iubesc, cât mă iubeşti.








NU TRANSFORMAŢI RIMA-N DRAMĂ!



De la nimeni n-am furat,
De la nimeni n-am cerut,
În loc să plâng neîncetat
Cuvântul l-am aşternut
Mai cu rimă, mai cu sete,
Mai cu lacrimi şi suspine
Am aşternut pe-ndelete
Tot ce-am ştiut eu mai bine,
N-am rănit, cum mulţi o fac
Mai ales acum, prin spate...
Printre rime mă complac,
Nu rănesc pe nimeni, frate!
N-am cerut nici îndurare,
N-am cerut nicio minune,
Nu pretind c-aş fi vreo "mare",
Nu cerşesc compasiune,
Nu v-am cerut niciodată,
Nici măcar să mă citiţi
Dar, din inima mea toată
Cer atât: NU MĂ RĂNIŢI!!!
Mă şantajaţi cu privirea,
Cu purtări de zero bani,
Nu-mi veţi otrăvi gândirea,
Nu iau în seamă duşmani,
Nu-mi e teamă de buchete
De pătrunjel sau mărar...
Le curăţ... pe îndelete
Chiar de au gustul amar.
Dac-al meu zâmbet loveşte,
Deşi nu vă iau în seamă,
Azi vă declar româneşte:
NU TRANSFORMAŢI RIMA-N DRAMĂ!




luni, 24 ianuarie 2011

Scriu şi mâine


De ce nu ai curaj a-mi spune
Tot ce gândeşti în urma mea?
Doar nu sunt singura pe lume
Ce trec prin viaţa asta grea
Lăsând în urmă-orice coşmar,
P
ăşind spre zorii următori...
De ce tot vorbeşti în zadar
Şi-arunci cu vitriol pe flori?
De ce nu ai curaj a-mi spune
Mie..., în faţă..., tot ce crezi?
Loveşti strivind mugur anume,
Sperând să-mi smulgi fructele verzi,
Visezi să-mi coci sufletu-n smoală
Râzând în urma-mi pe-mbufnate?
Dar, recunosc..., n-am a ta şcoală
Iar de-am făcut pas mai departe
Nu ţi-am cerut nici un crâmpei,
Nici măcar firicel de aţă,
N-am luat nimic din ochii tăi...
De ce nu-mi spui totul în faţă?
Mă urc cumva pe-un piedestal,
Te privesc eu astăzi de sus?
De ce m-ataci aşa brutal?
Pretind cumva că-s mai presus?
Mi-am pus azi lauri verzi pe frunte?
Oare cu ce te-am rănit eu?
Te-am alungat de pe-a ta punte?
Răspunde-mi! Pentru Dumnezeu!
Îţi este bine să m-afunzi,
Lovindu-mă mereu prin spate
Iar după-aceea să te-ascunzi
Strigând că fac o nedreptate...?!?
Mi-ai şters tu lacrima vreodată?
Mi-ai dat firimituri de pâine?
De-ţi fac vreun rău, te rog mă iartă!
Mă duşmăneşte?!?... Scriu şi mâine.



duminică, 23 ianuarie 2011

Înger alb din fulgi de nea













Scriu în lipsa ta iubire,
Scriu pe fulgii de zăpadă
Ce se aştern în neştire,

Sunt doar sufletul din stradă,

Scriu de dorul tău să-mi treacă,
Scriu cu lacrima pe clape,
Printre note-ar vrea să-mi zacă

Dorul tău, ce nu-mi încape

În inima mea enormă,

De mult nu mai are loc

A crescut, a luat o formă...

Prea mare, mult, prea mult foc...

Mă apasă peste pleoape,

Peste suflet mă cuprinde,

Mi-aş dori să-mi fi aproape
Să nu mă mai pot desprinde
De-al tău suflet cald, iubire...

Să-ţi fac îngeri de zăpadă,

Să mă-neci în strălucire,

Numai ochii tăi să vadă

Înger alb din fulgi de nea,
Să fiu veşnic pentru tine
Ghiocel, de s-ar putea

Să răzbesc pe culmi alpine.














sâmbătă, 22 ianuarie 2011

O altă... Rugăciune



E noapte, totu-i liniştit,
A nins destul şi s-a oprit,
M-aşez în genunchi pe covor,
Toţi îngerii vreau să-i implor
Drum spre cer să îmi creeze,
Sufletul să-mi lumineze,
Rugăciunea s-o rostesc:
Mai întâi să mulţumesc
Pentru ceea ce-am primit,
Mulţumesc că n-ai dormit
Doamne, Dumnezeul meu!
Atunci când mi-a fost mai greu,
Mulţumesc c-ai avut milă
Să-mi asculţi filă cu filă!
Să-mi dai Doamne-a ta răbdare,
Să nu mă îneci în uitare,
În oceanele fierbinţi...
Că nu mi-am ieşit din minţi
Atunci când mi-a fost mai greu,
Doamne!!! Dumnezeul meu!!!
Oare cum să-ţi mulţumesc?
Iartă-mă de-am să greşesc!!!
Şi ajută-mă să fiu,
Cum am fost, un suflet viu
Cu frică mereu de Tine,
Printre lacrimi şi suspine,
Nu mă schimba niciodată!
Vreau s-am inima curată
Orice mi s-ar întâmpla,
Stelele de-aş contempla
Îngheţată-n ger cumplit
Şi cu părul despletit,
Lasă-mi Doamne, Tu puterea
De a nu-mi iubi averea
Ce am strâns-o într-o viaţă
Şi-o pot pierde-oricând în ceată,
Lasă-mi Doamne mâna-ntreagă
Să fac lumea să-nţeleagă
Că... tot aurul din lume,
Sau altă avere-anume,
Ce-o tot strângem cât trăim,
De-o furăm sau de-o muncim,
Niciunde nu ne-o urma,
Am venit şi vom pleca
Tot cu mâinile pe piept.
Dă-mi Doamne gând înţelept
Să nu las ochii-n pământ
Atâta timp cât mai sunt!
Chiar de-am să mă întristez,
Nu vreau să mă ruşinez
Pentru vreo faptă păgână,
Nu vreau îngerii să-mi spună
Că de ei m-am folosit
Şi cu suflet îmbâcsit
Mai vreau încă să-i implor
Să-mi mai sară-n ajutor
La nevoie când voi fi.
Doamne!!! La ai mei copii
Dă-le minte luminată,
Inimă cât mai curată,
Durerea ce îi pândeşte
Doamne! mie-mi dăruieşte!
Învaţă-i Tu ce e bine!
Poate n-ascultă de mine,
Eu sunt... suflet, plâng..., suspin...
Tu poţi tot, Doamne! Amin!







Respir alt început de viaţă



De la cinci ani tot scriu mereu,
Pe unde şi... când am putut,
Iar acum bunul Dumnezeu
M-a ajutat... extrem de mult,
Mi-a scos suflete dragi în cale,
Fiinţe blânde, minunate,
Ce nu m-au mai lăsat spre vale
Să mă tot duc, şi nici în noapte
Să hoinăresc fără vreun ţel,
Mi-au aprins steaua adormită,
Mi-au intrat până-n sufleţel.
Simt că trăiesc, sunt împlinită...
Ca dup-un vis, prea minunat
Zăresc alţi zori de dimineaţă,
Am atins ceea ce-am visat,
Respir alt început de viaţă.


vineri, 21 ianuarie 2011

Doar de fericire plâng



Sprijinită... într-o parte,
Sfâşiată de durere,
Şade Luna-n miez de noapte

Cufundată în tăcere.

Prin fereastra larg deschisă

O privesc cu-n gând himeric

Oare cui a fost promisă

Zâna-această-n strai feeric?

Telefonul sună-n grabă,

Îţi răspund să-ţi aud glasul,

Vocea mea nu te întreabă

Nici măcar cât mai e ceasul...

Ţi-ascult şoapta obosită
Şi-n acelaşi timp, fierbinte
Eram aşa plictisită

Cu trei secunde-nainte...

Luna s-a trezit din vise

Nu mai doarme răstignită

Peste paginile scrise

Din nou e bine venită.

Şoapta-ţi caldă mă îmbie

Plictiseala s-o alung

De-acum nu mai sunt pustie,

Doar de fericire plâng.






Pe Culmea Norilor


Vă doriţi să m-ajutaţi?
Volumul să-l comandaţi?
Vă doriţi să fiţi iubiţi?
Aici mereu mă găsiţi:
danap1967@gmail.com



Volumul are 100 pagini
72 poeme
preţ: 25 lei

joi, 20 ianuarie 2011

Iubirea, nu are moarte!





Prim volum de poezie

Compus sub anestezie-

Totală de-ndrăgostit,

Azi, iubirea a vestit.
Iubirea cea fără preţ
Ce se zbate-ntre dispreţ,

Minciună şi ironie...

Aşternută pe hârtie

Cu lacrimi, dar cu speranţă,

Iubirea ce ne dă viaţă,

Va contamina de-acum

Tot ce-i va mai sta în drum.

Iubirea, cea fără plată,

Dintr-o inimă curată
Va pluti în Univers,

Prin poem, strofă sau vers.

Infinitu-îl va-ncălzi...

Feriţi-vă!!! Într-o zi,

Toţi cei ce-o ironizaţi

De ea ve-ţi fi dezgheţaţi!

În suflete va pătrunde,

Nu aveţi unde v-ascunde!

Dumnezeu ne dă iubire
Tuturor, noi, nemurire
Suntem datori să-i redăm

Fără plată, s-o păstrăm

În suflet, cât mai curată,

Iubirea, cea minunată,

Sentimentul- triumfal,

Sfânt, unic, fenomenal...

Să-l dăruim mai departe...,

Iubirea, nu are moarte!

De-acest lucru sunt convinsă

Fiindcă-s de iubire-nvinsă.





Tuturor prietenilor mei























Tuturor v
ă dăruiesc
Ceea ce imens iubesc!












miercuri, 19 ianuarie 2011

Pe-obrazul cerului pustiu


O seară sfântă se-aşternea
Pe-obrazul cerului pustiu,
Doar Universul pregătea
Drumul izbândei, argintiu,
O şoaptă fără de culoare
Din gura ta zborul şi-a luat,
Iar dragostea a luat amploare,
Surâsul meu s-a creionat.
Încet, încet la al tău piept
M-ai transformat într-o văpaie,
Poate n-a fost prea înţelept
Să ne unim sub stropi de ploaie,
Poate nu este nici acum
Prea important să mă veghezi,
Sub stele-aş fi păşit oricum,
Dar fără ochii tăi cei verzi
Nimic n-ar mai surâde-n ceaţă,
Nimic n-ar lumina pustiul,
Nici un cuvânt n-ar prinde viaţă,
Steaua şi-ar pierde argintiul,
Luna s-ar rătăci pe boltă,
Furtunile de crengi s-ar frânge,
Dragostea noastră dezinvoltă
Îngenunchiată, s-ar prelinge.
Ar dispărea de pe planete
Petalele de trandafiri,
Doar lacrimi prinse în buchete
S-ar perinda printre iubiri.
Vom desluşi-ntr-o seară glasul
Ce ne-a-ndemnat pe-aleea firii
Fără a mai domoli pasul
Ce duce-n braţele iubirii.





În sfârşit prind rădăcină



Nu ştiu cât de mult doriţi
Versurile să-mi citiţi...
Eu v-anunţ, cum fac de fel:
Din stropul de sufleţel,
Mic cât bobul de afină,
În sfârşit prind rădăcină,
Ca un bob mic de orez.
Vă anunţ că joi lansez
Prim volum de poezie
Compus sub anestezie
Totală de-ndrăgostit.
Vă urez un: BUN VENIT!
Celor care veţi veni
În cea mai sublimă zi
Ce-mi va fi dat să trăiesc.
Din suflet vă mulţumesc!


Pizzeria Classic

Adresă:
Bulevardul Unirii 31
Sectorul 3 Bucureşti, Bucureşti-Ilfov
Repere/Indicaţii:
În apropiere de Piaţa Unirii


20 Ianuarie între orele 18.00-21.00

marți, 18 ianuarie 2011

Acum 11 luni de zile



Acum 11 luni de zile
Dumnezeu ne-a dat dăruit
Cu aromă de zambile
Iubirea ce-a dăinuit
Ce va-împrăștia splendoare
Peste secole şi veac,
Peste viaţa viitoare...
Dragoste fără de leac.



La mulţi ani! Iubirea mea!

Peste lacrimi călătoare




Bob de grâu, în lan de lacrimi
Peste tâmple, se revarsă
Înghioldit de-atâtea patimi,
Obosit de calea-ntoarsă,
Fir de păr căzut din plete
Pe mochetă deşirată
Înecat de-atâta sete
De linişte drept răsplată,
Strop de praf din pielea Lunii
Înţepat de-un crivăţ aspru
Stors din mijlocul furtunii
A-ncetat pe-un nor albastru
Să dea curs luminii clare
Rătăcind pentru vecie
Peste lacrimi călătoare
Nu de ieri..., de-o veşnicie.





Rătăcesc zâmbind prin lume




Rătăcesc din glumă-n glumă
Să-mi ascund zgura durerii,
Sufletul simt că-mi sugrumă
Malul grav al disperării.
Mă agăţ de neputinţă,
De răbdare, de păreri
Să-mi transform din suferinţă,
Clipele în primăveri.
Rătăcesc zâmbind prin lume
Tristeţea să n-o presar
M-ascund zilnic după glume,
Să-ndulcesc gustul amar.
Mă spăl în apa speranţei
Îngropând adânc durerea
Să topesc gheaţa distanţei...
Ce-mi absoarbe fericirea.






sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Dragostea covârşitoare

Zbucium alungat din noapte,
Două picături de rouă,
Ochii tăi, fructe necoapte
Luminoşi ca Luna nouă,
În stropi de cerneală fină
Pana mi-au recufundat
Nopţii i-au redat lumină,
Sufletul mi-au dezmierdat.
Ochii tăi verzi ca pădurea
Adormită peste timp,
Mi-au alungat amintirea
Durerii prinsă-n răstimp,
Puf din norul biruinţei
Mi-ai aşternut sub călcâie
Strop din adâncul fiinţei
Peste veacuri să rămâie
Inundând o lume-ntreagă
Cu iubire şi candoare
Universul să-nţeleagă
Dragostea covârşitoare.









joi, 13 ianuarie 2011

O săptămână





Aş vrea s-adorm, timpul să-l pierd
Făr
ă a-mi păsa vreo clipă,
Deşi doresc să te dezmierd
Făcând mare risipă.
Aş vrea de dor să-mi netezesc
În fiecare seară
Un drum, pe el să rătăcesc,
Lacrima mea amară
Să nu-mi înnece nicio stea
Din tot ce stă pe boltă
Să-ţi dăruiesc iubirea mea
Simplă dar, dezinvoltă.
Aş vrea să aţipesc măcar
O oră, numai una,
Al dragostei ceasornicar
Să-mi fure săptămâna.
O săptămână-a mai rămas
Şi visul meu cel mare
Se va-mplini, mai am un pas
Şi va fi sărbătoare.



miercuri, 12 ianuarie 2011

Ciucuri albi am prins în stele



Dintr-o virgulă de Lună
Am extras acum cuvântul,
Să-ţi împletesc o cunună
Pe care s-aţipesc vântul,
Ciucuri albi am prins în stele
Prin perdeaua din fereastră,
Geamăt blând de micşunele
Tresărite dintr-o glastră,
Să ne-nlăture distanţa
Aşternută peste noapte,
Însuşindu-mi cutezanţa
De a-ţi demonstra prin fapte
Cât de aprig îmi e dorul
Ce m-apăsa crud în piept,
Nici furtunile, nici gerul
Nu m-opresc să te aştept,
Iar când Luna-ncet va creşte
Atingând perfecţiunea,
Argintul ne dăruieşte
Să ne împlinim minunea,
De a ne iubi frenetic
Presărând iubirea-n lume,
Cu stilul nostru poetic
S-o zugrăvim în volume.










marți, 11 ianuarie 2011

Rămâi acolo, în trecut




În vis din nou mi-ai apărut
Ca o nălucă-n noapte,
Nu vrei tu să rămâi trecut
Chiar dacă ne desparte
Atâţia ani şi ani la rând
Şi-atâta suferinţă,
Te reîntorci din când în când
Să-mi seci a mea fiinţă,
Rămâi acolo unde eşti,
Rămâi în lumea mare!
E prea târziu să mă iubeşti
Nu-ţi mai cere iertare!
M-ai îndemnat mereu să fiu
O mare luptătoare
Şi ai plecat... atât mai ştiu:
Sufletul încă doare,
Încerc să-l ung, să-l lecuiesc
Cu alţi ochi şi-alte buze
Mai buni, mai dulci... dar mă trezesc
Din nou c-or să m-acuze
Cei ce-mi cunosc rana de-o viaţă,
Că nu mi-aş da silinţa
Să te acopăr bine-n ceată,
Să-mi lepăd suferinţa.
Rămâi acolo, dragul meu
Pe-aceea alee goală,
Nu-mi mai veni în vis mereu.
În lumea actuală
Îmi este bine... tu ai vrut
Să pleci peste hotare,
Rămâi acolo, în trecut
Ca o rază de Soare
Înnăbuşită-n veci de nori,
Fără vreun fir de gheaţă
Acoperită de ninsori,
Fără vreo dimineaţă.
De-acum iubesc un suflet cald
Ce inima-mi topeşte
Cu vorba lui, iar eu îl scald
În vers cum îşi doreşte.
Iubesc din nou, nelimitat
Doar de-asta sunt în stare,
Un alt suflet locul ţi-a luat,
Nu-i doar o întâmplare,
El este totul pentru mine,
Sunt pentru el speranţa,
Ne-avem, de-acuma ne rămâne
Doar să ne trăim viaţa.