Aşteptare

Să nu mă-ntrebi de ce am mai rămas
Şi nu m-am avântat pe alte căi,
Purtată de zefirul fără glas,
Am aşteptat, în lacrimi, ochii tăi.

Mi-am pus în ordine clipele toate
Şi nopţile le-am înşirat pe aţă,
Să nu mă mai târăsc aşa pe coate
Ca firul ierbii, pur, de dimineaţă.

Să nu mă-ntrebi cum am urcat pe nouri
Sau cu ce-am şters bucata mea de cer
Când mă loveau sferele în carouri
Şi versul alb împovărat de ger.

Mi-am împletit, din amintiri, aripa
Şi am zburat pe unde-am fost cu tine,
Să-mi pot păstra neîntinată clipa,
Să te privesc, în ochi, fără ruşine.

Să nu mă-ntrebi cum de mai sunt în viaţă
Deşi mă sting cât-un izvor pe zi,
De zece vieţi aştept să-ţi spun în faţă
Că te iubesc şi-am să aştept să vii.

Un nor ratacit

Mă simt o sticlă spartă în mii de cioburi fine,
De lacrimi sugrumată dup-o noapte pustie,
Cu zori fără concluzii, doar cu dorul de tine,
Mă simt un vid imens, ca după o beție,
Doar un nor rătăcit fără nici o speranță,
Respir, gândesc, răspund la unele-întrebări,
Dar în adânc de suflet nu am nici o siguranță
În cuptorul torid să mai renasc în zori,
M-ar transforma-n cristal sărutul tău divin,
Lacrimile obrazul nu mi-ar mai inunda,
Simt doar că te iubesc și nu pot mai puțin,
Sărutul tău mirific chipul mi-ar lumina .

Îmi ordon să te rătăcesc printre rînduri

Nu eşti vântul care-adie,
Nu eşti soarele-arzător,
Nu eşti nici noaptea pustie,
Eşti un simplu muritor.
Nu eşti steaua ce-mi zâmbește,
Nu eşti flacăra-n cuptor,
Nu eşti frunza ce plutește,
Dar, nu îmi este ușor.
Când lipsești, vântul nu bate,
Soarele nu luminează,
Noaptea rece ne desparte,
Curcubeul se-întristează,
Stelele pe rând se sting,
Cuptorul a înghețat,
Frunzele salciei plâng,
Sufletul mi-e dezmembrat
În milioane de gânduri,
În mii şi mii de suspine...
Te rătăcesc printre rânduri,
Te-adun în suflet la mine,
Îmi promit şi îmi ordon
Să te uit, dar nu am spor,
Îmi apari mereu în somn
Şi-mi picuri frânturi de dor.