Cititorii mei

Translate

marți, 30 aprilie 2013

Începutul săptămânii

 
 
 
 
Cu privirea-ţi pătimaşă
M-am spălat pe ochi în zori,
Soarele-mi făcea cămaşă
Şi maramă, de fiori.

Zorii au venit cu tine
Prin fereastra larg deschisă,
Reuşind din nou să-mbine
Poezia mea nescrisă.

Timpul s-a oprit s-asculte
Vibrând, inimile noastre,
Noaptea, cea cu stele multe
Mi-a lăsat două, albastre.

Am rămas datoare lunii
Să-i brodez albe petale,
La-nceputul săptămânii
Mi-a întins braţele tale.





luni, 29 aprilie 2013

Zadarnic cauţi umbre

 
 
 
Va trebui să zbier, să strig cu frenezie,
Să mituiesc trompeta sau tobele stridente?
Dar eu nu ştiu s-o fac, eu aştern poezie
Sau doar gânduri mărunte, zic eu, adiacente.

Ce-ar trebui să fac să-mi înţelegi amarul,
Ce-ar trebui să scriu ca să mă poţi citi?
Sunt doar un strop de suflet ce spulberă coşmarul,
N-am stânci otrăvitoare în dreptul inimii.

Încerc să-ţi aflu scopul, să-ţi dau masca deoparte,
Să-ţi pun în palme totul, aşa cum e de fapt,
Dar mă loveşti întruna, cu laude deşarte
Şi nu cred în fantasma unui tablou inapt.

De vei pleca, ştiu sigur că-n zori te vei întoarce
Să-mi răscoleşti tăcerea aşa cum faci de fel
Când roua dimineţii o lacrimă îşi stoarce
Din iarba primăverii în al meu sufleţel.

Zadarnic cauţi umbre, s-au dus de-o veşnicie,
Nu le mai iau în seamă de când s-au dezmembrat,
Ignor a lor culoare, albastru-i pe hârtie,
În versul meu răsună ce s-a concretizat.




duminică, 28 aprilie 2013

De Florii (pamflet)




De Florii, femeia-i floare
Atunci când n-o poţi avea,
Când o ai, îţi e datoare
Să-ţi aducă-n pat berea,
Să te spele, să-ţi gătească,
Să-ngrijească de copii,
Rugămintea femeiască:
Dă Doamne, numai Florii!



Un miez de nucă



De la un timp sunt ca un miez de nucă,
Mă-nchid în mine tot mai apăsat,
Orbirea lumii sufletu-mi usucă
Şi nu-mi găsesc lichidul adecvat.

De la un timp sunt ca o frunză-n vânt
Mă las lovită de orice furtună,
Ascult uimită groaza din cuvânt
Şi mă întreb, în gând, ce-o vrea să spună.

De la un timp îmi plânge plânsu-n mine
Îmi adâncesc lacrimile pe rând,
Aştept răsplata ce mi se cuvine
Să văd şi eu de fapt ce-ascunzi în gând.

Cu ochii minţii, văd doar sărbătoare,
De iarna crudă chiar m-am săturat,
Nevăzător, cu ochelari de soare
Şi-un ger cumplit în suflet, m-am mutat.

Sub coaja nucii mi-am găsit popasul,
Mă apară de orice lovitură,
Nu-ţi cer bineţe, încă-ţi aud glasul,
Mă calcă apăsat pe bătătură.

De la un timp sunt ca un miez de nucă,
Adun în mine toată-amărăciunea,
Tu mă loveşti cu ura ta năucă,
Eu mă ridic spunându-mi rugăciunea.




sâmbătă, 27 aprilie 2013

La mulţi ani, tuturor de Florii!




Celor cu nume de floare
O caldă îmbrăţişare,
La mulţi ani, senini, frumoşi,
Fericiţi şi sănătoşi!






Aici n-a murit iubirea

 
 
I-am scris soarelui o notă
S-o recite când adoarme,
Când va pune redingotă
Nopţilor fără de arme.

I-am spus totul verde-n faţă,
Nimic nu mă mai reţine,
Nici măcar de dimineaţă
Când fură vise divine.

Nu se aştepta, desigur,
La a mea seninătate,
Am vrut numai să-l asigur
Că n-are mereu dreptate.

M-a privit o clipă-n grabă,
Încruntat ca şi-altădată
Apoi şi-a văzut de treabă
Luminând lumea cealaltă.

Într-o seară, printre creste
L-am zărit cum îmi citea
Sufletul, ca pe-o poveste
Ce emană dragostea.

S-a ascuns de după dealuri
Punând nopţilor candoare,
Stropi de suflet curg în valuri
Numai dintr-o lumânare.

Nu-i nevoie de furtună
Pentru-a crea omenirea,
Strop cu strop aici se-adună,
Unde n-a murit iubirea.

Pâlpâie în continuare
Flacăra iubirii sfinte,
Când voi pleca la culcare,
Luminez printre morminte.

Iar dacă din întâmplare
Strada îmi vei lumina,
Nu uita că eşti o floare
Ce-mi alină pagina.

 

Suflete neconturate

 
 
Nu-mi plac cei ce trag cortină
Peste sufletul mizer,
Iubesc doar floarea divină
Ca pe soarele din cer.

Nu-mi plac minţile bolnave
Ce m-atacă neîncetat,
Lespezile reci, concave
Ce vor s-atragă-n păcat.

Nu-mi plac cei ce-atacă noaptea
Pe la colţuri, fără teamă
Că-şi pot pierde-abilitatea
De-a uita şi cum îi cheamă.

Nu-mi plac cei ce-şi pun pe frunte
Laurii altor minuni,
Prin spate vor să mă-nfrunte
Cu gesturi de căpcăuni.

Nu-mi plac cei ce mă pătează
Cu-ntunericul din ei,
Sufletul meu sângerează
Într-o lume de mişei.

Îmi plac norii mei albaştrii,
Cerul neumbrit şi pur,
Razele blânzilor aştri,
Sufletele cu contur.
 
 
 

vineri, 26 aprilie 2013

Drumul firului de apă

 
 
Aşa şi-a adus aminte
Că pe-acolo mai trecuse,
Pietrele-o păstrau în minte
Ca pe un sirop de tuse.

Salcia părea bătrână
Dar la fel se oglindea,
Cu smerenie divină
Oferindu-i umbra sa..

Vântul nu-nceta s-o bată
Provocându-i valuri sparte,
Ea tăcută şi curată
Spală stânca mai departe.

Uneori mai poposeşte
În căuşul palmelor,
Dar se scurge şi porneşte
Redând viaţa florilor.

Enigmatic se ascunde
Hrănind orice rădăcină
Însă drumul ei pătrunde
Pentru-a ieşi la lumină.


Cerul mai presus ca mine

 
 
Mă cuprinde uneori
O tristeţe uimitoare
Ca şi când printre ninsori
Sunt un fulg picat din soare,
Ca şi când în mine fierbe
O infimă picătură
Fiindcă-n clipele acerbe
Mulţi aleg ocean de ură.

Câteodată mă cuprind
Flăcările îngheţate,
Ca şi când aş vrea s-aprind
Clipa când îmi dai dreptate,
Îmi pun zborul la păstrare
În seiful norilor,
Pentru că mă simt datoare
De-a pururi îngerilor.

Îmi frâng aripile rupte
De invidia vecină,
Între stâncile abrupte
Le azvârl, dar în lumină
Mă scaldă Cerul de-o viaţă,
Doar El, mai presus ca mine,
Cu El de mână prin ceaţă
Mereu am trecut cu bine.

 



joi, 25 aprilie 2013

Doar în El

 
 
Am ucis un gând în faşă
Devenind o criminală,
L-am lovit cu o cravaşă
Până l-am strivit pe coală.

M-am luptat cu soli de pace
Ce-ncercau să-l reînvie
Dar, o lacrimă dibace
L-a distrus pentru vecie.

Timpul încerca să-l spele
De suspine şi dureri,
Ciripit de rândunele
Prin petalele de ieri.

L-am ucis, lăsând aripa
Să plutească-n crezul său,
Ador să-mi descopăr clipa
Cu-ncredere-n Dumnezeu.

El e singurul ce-mi ştie
Sufletul misterios,
Doar în El, pentru vecie
Mă încred, visând frumos.

Cei ce vor să mă doboare
Din orice motiv minor,
Ştiu că n-au nicio culoare
Sub lumina stelelor.
 
 

luni, 22 aprilie 2013

Bâjbâind prin vis




De-ar fi fost de vină luna
Şi nu şarpele pervers,
Fructul Evei cât aluna,
Iar Adam cântat în vers,
Ca şi luna de poeţii
Visători neobosiţi,
Lupii şi-ar ascuţii colţii
În şerpii încolăciţi,
N-aş fi stat seară de seară
Să-mi pun viaţa chezăşie
Că stelele or s-apară
Doar să îmi aducă mie
Alinarea şi speranţa
Ce-l transmite versul meu,
Aşternut în concordanţa
Iubirii de Dumnezeu.

Aş fi adormit odată
Cu toţi norii nemiloşi,
Lăsând pagina curată,
Luna pentru somnoroşi,
Mărul lui Adam pe masă,
Stelele la locul lor,
Noaptea asta călduroasă
Pe lumina ochilor,
M-aş trezi de dimineaţă
Fără vrere, fără vis
Bâjbâind veşnic prin ceaţă
Ca Eva în Paradis.
Mi-a dat Dumnezeu putere
Şi iubire, cât pot duce,
Asta e a mea avere,
Harul meu curat şi dulce.





sâmbătă, 20 aprilie 2013

Cruda realitate

 
 
O cortină înceţoşată
Se aşează peste noi,
Numai e ce-a fost odată,
Sufletul devine sloi.

Soarele de după nouri
Mai zâmbeşte câteodată,
Căutându-şi autorii
De iubire adevărată.

Câte unul se descrie
Ca fiind cel mai de soi,
În cel mai scurt timp se ştie
C-a iscat doar tărăboi.

De prin colţuri se adună
Iluştrii cercetători,
Câte-n stele şi în lună
Ne promit, trăgând de sfori.

Unii sfarmă piatra-n patru
Înainte s-o privească,
Alţii înlesnesc un teatru
Universul să uimească.

Lumea prinde-o altă formă
Şi-un miros fenomenal,
Se iubeşte fără normă,
Cu contract prenupţial.

Uneori, păşind sfioasă
Printre spini, se mai zăreşte
Câte-o dragoste aleasă
Dar, se pierde cum sclipeşte.

Nopţile ascund durerea
Lacrimilor insomniei,
Tinerii-şi găsesc plăcerea
Pe braţele infamiei.

Fecioarele despletite
Se întrec în operaţii,
Oferindu-şi dezgolite
Sufletul, la licitaţii.

În biserici se bârfeşte
Mai ceva ca în troleu,
Doar când necazul loveşte
Îl găsim pe Dumnezeu.

Cerul plânge şi suspină
Dând ofrandă câte-o stea
Dar, ascundem de lumină
Şi sufletul şi fruntea.

Dragostea adevărată,
Se aruncă la gunoi,
O lume robotizată,
Păşind de fapt înapoi.

Crapă piatra de durere,
Lemnul verde se usucă,
Viaţa se trăieşte-n sere,
Zâmbeşte doar cine-apucă.

 
 
 

vineri, 19 aprilie 2013

Cuib de petale

 
 
 
Prin ceaţă deasă şi prin fum
Am răzbit fără încetare,
Chiar dacă am vărsat pe drum
Oceane de lacrimi amare.

Am trecut prin orice obstacol
Cu-ncrederea în Dumnezeu,
Clipă de clipă, un miracol
A-nflorit din sufletul meu.

Multe buruieni vopsite
Mi-a fost dat să-mi iasă-n cale
Dar mi-am pictat în cuvinte
Lumea mea, cuib de petale.

Am împărtăşit menirea
Doar celor ce au înţeles
Că pe tărâmul meu, iubirea
S-a infiltrat adânc în vers.


miercuri, 17 aprilie 2013

Vis de-o noapte

Într-o lume ca a noastră
Nu sunt bună când fac bine
Mi se spune că sunt proastă,
De cei ce n-au loc de mine.

Când ignor prostia pură,
Minciuna sau răzbunarea,
Mulţi cred că-s o picătură
Agitată precum marea.

Într-o lume asortată
Cu războaie de-orice fel
Nu voi cere niciodată
Să iubeşti un sufleţel.

Nu sper să-ndrept cotitura,
Fiindcă nu sunt în schimbare,
Prea trecută-i picătura
Prin flăcări nepieritoare.

Într-o lume ca a noastră,
Unde totul te uimeşte
Îmi propun să rămân proastă
Fiindcă Cerul mă iubeşte.

Este liber fiecare
Să gândească cu ce poate,
Cei ce vor să mă doboare
Cu minciuni, sunt... vis de-o noapte.



marți, 16 aprilie 2013

Fluturi adormiţi

 
 
Mătură vântul cu mine
Grădinile suspendate,
Fluturi albi, printre verbine
Se-ntrec  în maturitate.

Şi-au cusut viaţa la gură
S-o trăiască-n disperare,
Fluturând peste măsură
Genele, din floare-n floare.

Uneori se-ascund în taină
Ca nisipul în sidef,
Îmbrăcând singura haină
Ce-au ţesut-o la gherghef.

Curg şiroaie de lumină
Din ochii stelelor triste,
Au clipit pline de vină
Trecând noaptea în reviste.

Razele-au străpuns aripa
Fluturilor fericiţi,
În zadar şi-au ţesut clipa
Vrând să zboare adormiţi.

Praf de stele garnisite
Cu polen, pulverizat
Se distinge sub cuvinte
Într-un mod cicatrizat.


duminică, 14 aprilie 2013

O grămadă de cuvinte



Florile se nasc în glastră
Creponate îndeajuns
Pentru năzuinţa noastră
De-a distruge ce-am ascuns.

Numai e ce-a fost odată,
Nici măcar miezul de pâine
Nu se simte pe lopată,
Prânzuind ziua de mâine.

Sfertul academic duce
Undeva-n ipocrizie,
Naftalina-i mult mai dulce
Ca ceaiul de păpădie.

Cel ce iartă, nu devine
Mai puternic, ci uituc,
În scurt timp i se cuvine
Răstignirea pe butuc.

Fiul se dezice-n grabă
De părintele bătrân,
Dezmierdând pe bani o babă,
Ce-are silicon în sân.

Teii plâng loviţi de soartă
C-au prins ultima-nfrunzire,
Peste gard nu se mai poartă
Lecţiile de citire.

O metaforă se smulge
Dintr-un soi de măr pitic,
Şarpele la sân ajunge
Cu veninul pus în plic.

Timpul pironit priveşte
Cum i-o ia moda-nainte,
Palme de lozinci primeşte
Hămesite de cuvinte.

Toată floarea tolănită
S-a înverşunat, în glastre
Să emane, otrăvită,
Bir pe sufletele noastre.

Buruienile-s păstrate
În ghivece poleite,
Blestemând înverşunate
Ferestrele aburite.

Podul cade peste mine
Plin de sfaturi şi idei,
Dumnezeu mă mai susţine
Printre lupi, ciobani şi miei.

Nu cobori Tu, Doamne Sfinte
Din a Ta Împărăţie,
Să ne-arăţi că în morminte
Nu e loc de avuţie?


Mult şi bine

 
 
Ceasul este mult şi bine,
M-am trezit cu chef de ducă
Şi-am chemat ziua de mâine
S-o privesc cum se usucă.

Care mai de care urlă
Către cer, să se despice,
Unul s-a suit pe-o turlă
Să absoarbă tot ce zice.

Pe grămada de petale
S-a găsit un maidanez
Să picteze cu fecale
Vântul unui titirez.

Cei ce-au luat măsuri din spate,
Din dreapta şi-n diametru,
Acum moştenesc departe
Umbra unui centimetru.

O cafea cu gust de ceară
Se topeşte în stomac
Sau în sfânta călimară
Despuiată, ca un drac.

Teoretic, mi se pare
C-am deschis fereastra-n grabă
S-aud mâţele de care
Niciun maidanez nu-ntreabă.

Ceasul este mult şi bine
Mă întorc la tolăneală
Şi-am să dau vina pe tine
C-ai pus puiu-ntreg în oală.

O găleată de cuvinte
Din fântâna pustiită
Răscoleşte flăcări sfinte
Sub cortina măsluită.

Intra dacă ai curajul
Să-ţi dai cu ciocanu-n frunte,
Doar aici găseşti mesajul
Retransmis din văi în munte.

Dau mileniul pentru-o clipă
De-atentică iubire!
De suflet, de faci risipă,
Te rog, nu-mi mai da de ştire.

Nu-mi mai place adevărul,
S-a tocit de-atâta praf,
Voi parca de-acum covorul
Pe un stâlp de telegraf.

Excepţional, mirific,
Totul numai la doi lei,
Dacă treci peste Pacific
Furnizând mereu scântei.

Ceasul este mult şi bine,
E-ntuneric la amiaz'
Doar că, fără de lentile
Nu-ţi vezi norii din obraz.

Jocul ăsta mi se pare
C-a fost prins în colţ de vis,
Bea din cupa cu uitare,
Să-nţelegi ce-aveam de zis!

Cincisprezece mi se pare
C-ar fi nota potrivită
Numai în cazul în care
Aş dormi neadormită.


Numai este loc în vis


I-am dat voie nopţii hâde să-mi înece zorii-n vise
Dintre cele mai albastre, precum ochii tăi plecaţi,
Să-mi inunde întristarea şi cuvintele nescrise
Cu iubire arzătoare, rătăcind nemotivaţi.

Am lăsat năluca rece să-şi aştearnă picătura
De venin linguşitor, ignorând mesajul care
Într-o zi-mi oferea luna doar dac-aş fi deschis gura,
Acum totul e penibil, acum totul e uitare.

Între timp, venind furtuna, într-o seară oarecare
S-a regăsit în popasul ce-alina orice arsură
Dar, uitând să descifreze valul rătăcit de mare
A primit răspunsul veşted, ruginit peste măsură.

Numai este loc pe coală, numai este loc în vis,
Jocurile mult prea crude mi-au înceţoşat privirea,
Numai sunt cuvântu-n care te scăldai de cum l-am  scris,
Infloresc în primăvara, redescoperind iubirea.


vineri, 12 aprilie 2013

N-am să-nţeleg


De când mi-ai luat zâmbetul de pe buze
Luând în ceruri tot ce-aveam mai bun,
Toată suflarea vrea să mă acuze
Că nimănui nu vreau să mă supun.

Că numai Dumnezeu îmi e aproape,
Mă protejează permanent de zloată,
Că-n mine fericirea nu încape,
Iar de-o primesc, o-napoiez pe toată.

Ai luat cu tine-n lumea subterană
Tot ceea ce speram să mă ferească
De ceaţa asta dură, pământeană,
Ce-ncearcă zilnic să mă biciuiască.

Ai reuşit să iei cu tine-n ceruri
Tot ce străluce, fără nicio teamă,
Sufletul mi l-ai cufundat în geruri,
Mi-e dor de tine, dor de tine, mamă!

N-am să-nţeleg de ce a fost să fie
Ca tu, copil plăpând, să putrezeşti
Iar eu s-aştern cu lacrimi pe hârtie,
Mi-e dor de tine, mi-e dor să-mi zâmbeşti!

În vise-mi spui că nu e loc de mine
Deşi în lacrimi multe te implor,
Să-mi faci şi mie-acolo lângă tine
Un locuşor, atât, un locuşor.



Iubind

 
Pe trupul meu s-au scris istorii
De care s-au ferit învinşii,
Din care şi-au luat actorii
Sorţ de izbândă pentru dânşii.
.
Din trupul meu s-au smuls petale
Însângerate, zi de zi
Şi-au năvălit în a mea cale
Năluci, cu verbul a iubi.
.
Pe trupul meu se scriu nuvele
Din care se hrănesc cu jind
Căutători de praf de stele
Ce vise-au destrămat zâmbind.
.
Din trupul meu s-au scurs izvoare
Născute dintr-un ger înfrânt,
În urma lacrimilor care,
Sufletul mi-au pus la pământ.
.
Pe trupul meu se mai scriu încă
Neverosimile poveşti,
Prin lacrimile vii de stâncă
Păşesc, pentru că mă iubeşti.
 

joi, 11 aprilie 2013

Egalitate


Probabil îngerii veghează
Şi acţionează atunci când văd
Că sufletul se antrenează
Să depăşească vreun prăpăd.

Altfel de ce şi-ar pierde timpul
Să biciuiască-n primăvară
Cu lacrimi repezi, întreg câmpul
De nu ar ştii ce-o să răsară?

Probabil visele-s frumoase
Atunci când noaptea cea mai dură
Adună stele graţioase
Plătindu-şi unica factură.

Altfel de ce-ar transmite luna,
Ciobită-n fiecare seară,
Cât de frumoasă e minciuna
Când adevărul te doboară?

Probabil muntele suspină
Lăcrimând în izvoare reci,
Ştiind că n-are nicio vină
Că ai ales în zori să pleci.

miercuri, 10 aprilie 2013

Timpul spune mult mai multe

 
 
Nu te voi lua de aripă,
Ca pe-un simplu muritor,
Să-ţi arăt ce-nseamnă clipă
Risipită pe covor.

Nici nu vreau a mă cuprinde
Din răsărit la apus,
Pe doi zloţi, tainic mă vinde
Când orbeşti privind prea sus.

Nu-s demnă de piedestale,
Nici de stele prinse-n plete,
Aţipesc printre petale
Măcinată de regrete.

Nu te voi lua de guler
Să-ţi modelez nepăsarea,
În genunchi, mă rog, pe taler
Să nu-ţi fie pusă sarea.

Nu cunosc, nici nu mă-ncântă
Zbor cu pietre căptuşit,
Sufletu-n mine cuvântă
Chiar şi când am răguşit.

Timpul mut va spune totul
Grăbindu-se să plătească,
Nu cu bâta sau cu zlotul
Ci cu mila Lui cerească.

Poate am eu vieţi în spate,
Sau poate ieri m-am trezit,
Obosită-s de dreptate
După ce ai pătimit.

Zborul meu, dus în tăcere,
Pretins de clarvăzători
Poartă aripi de durere
Dar, m-alină printre nori.

Cuvântul meu n-are plasă,
Nici la bine, nici la greu,
Am pită caldă pe masă
Din mila lui Dumnezeu.

Timpul spune mult mai multe
Decât aş putea descrie
Deşi, mulţi n-au cum s-asculte
Susurul de pe hârtie.