Cititorii mei

Translate

sâmbătă, 23 august 2014

Ţi-am spus?

Ţi-am spus cumva că mi-a fost dor de tine?
Şi ce-ai răspuns? sau... nu m-ai auzit?
Nici luna n-am zărit-o dar, în fine...
mi-am urmat drumul şi m-am limpezit.

Ţi-am spus că ploile nu vor a mă-nţelege,
că nici pe munte n-am să pot urca,
că-n viaţă mea... doar moartea face lege,
în rest... nimic nu poate bifurca.

Ţi-am spus că dimineţile senine
se-ascund de mine printre nori şi ploi?
Ţi-am spus cumva că mi-a fost dor de tine?
Şi ce-ai răspuns? Că suntem amândoi?

Ţi-am spus că te-am simţit călcând pe urmă?
Şi lacrimile îmi zdrobeai... oftând...
De dorul tău şi soarele îşi curmă
surâsul, şi ne-adoarme rând pe rând.

Azi am murit şi-am înviat o clipă
cu noaptea zămislind la subţiori,
din dorul tău mi-am împletit aripă
şi m-am născut murind de două ori.

Nici să murim nu mai putem, de avaritatea preoţilor

      Alaltăieri am cumpărat biletele de tren. Pe 28.08 plecăm pe Litoral...dar, ca de obicei, am vrut să las totul în ordine, să plec în vacanţă cu sufletul împăcat. Aşa că, de aseară, mi-am propus să merg şi la fiul meu la mormânt să-i smulg buruienile, să-i aprind o lumânare, să-i pun o floare... deşi, nimic nu-l mai ridică de acolo... Am fost şi de ziua lui de naştere, acum 3 săptămâni, dar... azi, când am ajuns, am văzut poza lui căzută de pe cruce. Motivul? Nu mai contează... 
     În timp ce smulgeam buruienile şi-i vorbeam printre lacrimi fiului meu răposat, îi spun Anei (fiica mea cea mică) să meargă la câţiva metri de noi, să cheme unul dintre groparii care, tocmai săpa groapa unui alt fericit că a scăpat de această lume. Omul a venit imediat. Sincer, nu-mi amintesc dacă era acelaşi pe care l-am plătit acum doi ani să-mi lipească poza pe cruce... poate da, poate nu...
    I-am spus omului pricina deranjului şi l-am întrebat cât îmi cere să o lipească la loc. Omul m-a privit, a privit poza fiului meu, s-a sucit, s-a învârtit, şi mi-a zis:
    - Cât vreţi dumneavoastră, doamnă. Cine v-a lipit poza nu a săpat în marmură şi a lipit-o pe deasupra, de aceea a căzut...
    - Dacă m-aş pricepe şi la asta... aş fi pus-o eu dar, ... cine mi-a lipit-o şi-a luat banul, destul de gras... chitanţă nu am primit nici măcar la cruce, ce pretenţie să am la lipitul pozei?!?
    - Vă cred, doamnă... daţi şi dvs cât credeţi şi nu vă las poza nelipită, spuse omul, privind chipul copilului meu... care şi-a luat viata în mână la numai 28 ani şi şi-a agăţat-o într-un nuc, sătul de ceea ce ne înconjoară.
    Groparul s-a retras cu poza în mână, deoarece alt mort aştepta în capelă să fie transportat către locul de veci ce-i fusese săpat.
    La plecare preotul se afla pe aleea principală împreună cu femeia care "îngrijeşte" mormintele. Am întrebat-o pe dânsa dacă ştie unde este groparul care mi-a promis că-mi lipeşte poza, în ideea să plătesc omul.
    Preotul, ţanţoş ca un cocoş, mă întreabă, înainte ca femeia să îngaime ceva:
    - Da' ce doriţi de la el?
    - Am constatat că poza fiului meu a căzut după cruce şi... mi-a promis că o va lipi dânsul, i-am răspuns eu, ştergându-mi ultimele lacrimi.
    - Nu are timp acuma, veniţi luni!... mi-a răspuns preotul... de parcă prezenţa mea acolo deranja odihna morţilor.
    - Dar... eu am vorbit cu dânsul să...
    - Cu cimentul meu? Să va lipească poza? Nu se poate aşa ceva!
    Înlemnită... şi eu şi femeia care nu ştia pe unde să scoată cămaşa că... ne prinsese popa cu poză-n mână... am încercat să mă îndrept spre capela unde era groparul, şi să-i dau banul pe care-l stabilisem.
    Preotul strigă după mine:
    - Nu aţi înţeles, doamnă? Veniţi luni cu 50 lei şi, cel care se pricepe va săpa în marmură şi va pune poza, vă va da garanţie la ea...
    - 50 lei? am replicat... de unde? acum doi ani am plătit 80 lei ca să dau acum încă 50 lei? peste doi ani iar vin cu bani şi tot aşa...
    În acel moment cortegiul ieşea din capelă şi preotul strigă la omul care exact în acel moment căra coşciugul pe umeri:
    - Marine, cât ţi-a dat doamna să-i lipeşti poza pe cruce?
    - Nu mi-a dat nimic, a... 10 lei... s-a corectat imediat omul, cu care negociasem preţul.
   - Cu cimentul meu? se răsti preotul nervos... veniţi luni doamnă... a mai rostit popa, fără frică de Dumnezeul care, tocmai ierta mortul de păcatele pe care probabil le făcuse....
    Mi-am luat copila de mână... şi-am plecat... gândind (încă mai am cu ce)... zic eu... oare, acestor păcătoşi, care Dumnezeu le va ierta păcatele? O mâna de ciment... 50 lei... nu le-ar fi ruşine!
    Dumnezeu să vă dea sănătate, prieteni sau duşmani ai mei! Dumnezeu să vă apere de toate cele văzute şi nevăzute care v-ar putea afecta viaţa în vreun fel! Dumnezeu să te binecuvânteze cititorule!





joi, 21 august 2014

Pumnalul morţii











Ce sentiment ciudat, inexplicabil...,
Să simţi că orice-ai face... e-n zadar,
Să ai de toate, să nu fi capabil
Să ştergi pumnalul ei din calendar...?!?

Al morţii voal mi-ntunecă privirea,
În lacrimi rătăcesc ca un nebun
Ce n-a gustat în viaţa lui iubirea,
E prea târziu şi nu am cui s-o spun.

Ne împăunăm cu sute cu  perdele,
Ne cocoţăm pe ziduri mai mereu,
Ne vopsim sufletul în acuarele
Uitând ades c-avem un Dumnezeu.

El din grădina lui îşi pune-n glastră
Tot ce doreşte, fără-a întreba
Neputincioşii ce zac la fereastră
Realizând că nu au ce salva.




miercuri, 20 august 2014

Te iert robot bătrân şi fără minte!






Eu te iubesc, ateu ciudat şi singur
deşi n-ai înţeles cât te admir,
ce mult aş vrea să pot să te-asigur
că Dumnezeu nu-i doar în cimitir!

Eu m-am născut să îţi aduc aminte
că te transformi într-un robot cumplit,
că Dumnezeu ne iartă şi-n morminte,
şi asta chiar de când ne-a zămislit.

Eu te iubesc, chiar dacă nu pot ţine
Luna-ntr-o mână, soarele la piept,
şi voi ierta blestemul de la tine,
mă-nclin în faţa Domnului şi-aştept...

Te iert şi te iubesc ca pe-o furnică
ce-a greşit drumul şi s-a rătăcit
prin lumea-n care iarba se ridică
sub talpa ce-a strivit necontenit.

Te iert robot bătrân şi fără minte!
Tu eşti doar un ateu, nimic mai mult,
eu sunt un strop de suflet, ia aminte,
de-aceea te ignor şi nu te-ascult.






marți, 19 august 2014

dor de noi...

 
 
 
 
 
Şi-aşa de mult aş vrea să-ţi simt făptura
cum mă îmbracă în priviri fierbinţi
şi îmi dezbracă lacrima şi ura
cu sufletul, scoţându-mă din minţi...

E mult de când te-ai dus pe-a ta potecă,
e mult mai mult de când te-am alungat,
din viaţa mea, ca pe o etichetă,
ce-n timp s-a scorojit şi a picat.

Mult prea puţini mai rămân după noapte,
mult prea din zori se întunecă în doi,
e linişte şi pace între şoapte
şi-mi e un dor de tine..., dor de noi...

Tu-mi eşti la fel, cum te-am aflat cândva,
un strop de vis, căzând uşor pe păr,
ce mi-a zdrobit, în taină inima
cu-al tău venin, dulce - mângâietor.






miercuri, 13 august 2014

Anunţ






               Pentru iubitorii de poezie şi mai ales pentru iubitorii poeziei mele, recitată de Ştefania Popescu în cadrul emisiunilor de la Radio Clipa, pot oferi un strop de suflet, editat pe un audio-book, realizat de mine. Audio-book-ul conţine 40 poezii. Vreau să-l distribui, absolut gratuit, prietenilor postului de Radio Clipa, în mica mea vacanţă pe Litoral, care se va desfăşura în perioada 28.08.2014 - 03.09.2014, în staţiunea Eforie Sud. Doritorii sunt rugaţi să mă contacteze!

          Cu stimă,
       
      Daniela Pătraşcu - O Picătură de Suflet

luni, 11 august 2014

Mi-e milă de tine, român orb şi prost!


Mi-e milă de tine, român orb şi prost!
Tu nu vezi nimica? Nu-ţi e de ajuns?
Uitat-ai, se pare, ce vrei şi ce-ai fost,
Acum ieşi în stradă ca oaia la tuns!?!

Copiii, române, nu cresc doar cu apă!
Au cotă infimă, din care nu iei
O lună de zile cartofi şi nici ceapă...
De ce n-ai curajul să ceri câţiva lei?

Tu ieşi pentru Gâdea, să-l pui preşedinte...
Şi pentru Băsescu ieşit-ai, cândva,
După ce minerii ţi-au scos câte-un dinte
Iar de la Antene, Ion ne rânjea.

Tu nu-ţi vezi bătrânii cum cerşesc prin piaţă?
Se hrănesc cu pâine şi apă... că-i post,
Şi-au muncit, române, au muncit o viaţă...
 Mi-e milă de tine, român orb şi prost!
.
 Tu ieşi pentru Gâdea şi Badea, pe stradă,
Te cerţi şi te baţi, te înjuri, pentru ei,
Cei care-n curând, n-au cum să te vadă,
Tu eşti... lumea-a III-a, ei - Antena 3.


duminică, 10 august 2014

Şi totuşi eşti

 
 
 
Voiam, să-ţi spun că noaptea vine
numai aşa... să nu mă lase
să uit complet, în vis, de tine
sau de-amintirile frumoase.

Voiam, să te ascund sub pernă
ca pe un fulg de nea, plăpând,
să te absorb, fir de lucernă
cu ochii verzi, din al meu gând.

Voiam, să te adun din toate
nopţile albe, şi, să-ţi spun,
că n-ai plecat, că ai dreptate,
iubirii tale mă supun.

Voiam, să-ţi împletesc o altă
istorisire de moment,
dar nici pe pagina cealaltă
nu te-am găsit, erai absent.

Şi totuşi eşti, chiar dacă luna
nu-mi luminează noaptea toată,
vei străluci întotdeauna
precum o boltă înstelată.

Îţi voi destăinui probabil,
cât te iubesc, în altă zi,
că sufletul nu-mi e capabil
să te alunge, orice-ar fi.





vineri, 8 august 2014

Contur




Am pus sub noapte perna ferecată
cu stele, înroşită la refuz,
mi-am făcut rondul, alb, ca altădată
şi mi-am permis să fac, de vise verzi, abuz.

Am tălmăcit, sub stânci, o lume rece
în care să m-adăpostesc, de lut, cândva,
atunci când piatra prin izvor va trece
şi ochii tăi mă vor elibera.

Nu voi mai ştii pe care drum să caut
izvoarele bătute de pietriş,
nu pot lăsa să plângă, un alt flaut
pe umeri goi, avizi de umbra ta, clipocind pieziş.

Cu luna am făcut contract pe viaţă,
să-mi dăruiască, fără drept de-apel,
un fir de stea, zdrobit, uitat de gheaţă,
să-l tai felii, cercel după cercel.

Cu soarele nu mă mai joc de-o vreme,
nici el nu vrea să-mi lase cerul sur,
cu nori răzleţi, dansând fără probleme,
să te aştept, să-mi dai din nou contur.



luni, 4 august 2014

Sunt tot la fel





Azi nu mai plâng deşi, oglinda-mi strigă
cu glasul ei de val, lovind sarcastic:
"eşti galbenă, precum o mămăligă,
cu aer şters de vis ciudat, năprasnic!"

Nici nu mai curg, cum o făceam odată,
m-atrag doar florile-n tăcerea lor,
pe faţă-mi dau cu rouă... e curată,
dar cerul plânge, plânge lin... de dor.

Azi nu mai strig, de strigăte sunt plină,
şi de tăceri, de-asemeni, înlemnesc,
mi-e cerul nins cu vreascuri de lumină
şi însetat de stele ce zâmbesc.

Nici nu mai ştiu de ce-am iubit cu totul,
nici nu mai ştiu de ce-aş mai încerca
să mai iubesc, la fel, să-mi caut locul,
când drumul meu de mult se bifurca.

Ieri mă-ntrebam de ce-ai plecat din lume,
azi te-nţeleg deşi nu te aprob,
mâine joc teatru, râd şi gust din glume...
sunt tot la fel... sunt al iubirii rob.



sâmbătă, 2 august 2014

Eu vin din altă lume!



Eu vin din altă lume!

Sau nu mai văd eu clar?!?

La noi, acolo, spune,
adevăr, nu coşmar,
cum să educi tristeţea
să fugă în păduri,
să desluşeşti blândeţea
printre dărâmături,
să-i dai în schimb, iubirii,
când ţi-a fost dat s-o ai,
lacrima fericirii
şi şoaptele de Rai.

Aici, iubirea umblă
în haine reci, pe stradă,
se zbate în penumbră
şi n-are cin' s-o vadă.

În lumea mea, iubirea,
cea fără de perdele,
inspiră împlinirea,
nu moare printre stele.

În lumea voastră, parcă
e un păcat a spune:
Cum să nu poţi? Încearcă!
Vei vedea..., clipe bune
vor inunda prezentul,
şi, pacea, mult visată,
va curge-n afluentul
în care niciodată
nu te-ai simţit mai bine,
decât în zori de zi.

Ai încredere-n mine?

Sau din ce lume vii?