Cititorii mei

Translate

miercuri, 28 noiembrie 2012

Un leu şi-o picătură



Din geana lunii am cules
Parfumul ei exotic
Şi soarele l-am înţeles
De ce-o iubea platonic.

Am sustras raze de lumină
Din aştrii cenzuraţi
De norii prinşi la rădăcină,
Pufoşi, catifelaţi.

Am împletit un curcubeu
Din ale vieţii foi
Şi am rămas doar tu şi eu
Un trup din amândoi.

Din gene soarele sclipea
Parfumând universul
Iar noi, luna şi dragostea
Le cântam veşnic versul.

Luna, prin noi a reuşit
Soarele să-şi sărute,
Cerul, în schimb, ne-a dăruit
Stelele neîncepute.

Firave gânduri se unesc
Într-un mănunchi de stele
În ochii verzi când te privesc,
Iubirea vieţii mele.

Stelele-n limba lor grăiesc
Legenda noastră pură
Cum eu, un singur leu iubesc
Iar tu, o picătură.


luni, 26 noiembrie 2012

Doar o clipă

 
 
O clipă doar aş vrea să fiu
Fărâmă de lumină,
Să-ţi decupez până târziu
Tristeţi de pe retină.

Să-ţi mângâi sufletul sortit
Pe veci să mă iubească,
Să te iubesc necontenit
Cu-o grijă îngerească.

O clipă doar aş vrea s-adun
În palme dezmierdarea,
Să te sărut şi să îţi spun
Cât mi-aduci alinarea.

Să-ţi împletesc un aşternut
Din norii mei de-o viaţă
Să te îmbrac într-un sărut
În orice dimineaţă.

O clipă doar să-ţi dau în dar
În noaptea asta crudă,
Să uităm de orice coşmar
Doar cerul să ne-audă.

Să-ţi dăruiesc fără-ncetare
Lumină din lumină,
Să te iubesc la disperare
Şi fără strop de vină

O clipă doar aş vrea să zbor
Cu a luminii grabă,
Să-ţi salvez sufletul din dor
Ca pe-o sfântă podoabă.
 
 

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

De-atâtea ori m-am ridicat din moarte

 
 
De-atâtea ori m-am simţit fără vlagă,
De-atâtea ori m-am scăldat în tăceri,
Am ascultat ce spune-o lume întreagă
Să-mi înţeleg durerile de ieri.

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă
Înveşmântată-n arşiţă şi ger
Încât, din suflet, lacrima-mi usucă,
Doar versul care pot să-l mai ofer.

De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul
Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă
Încât, acum, când dăruiesc cuvântul
Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

De-atâtea ori m-am ridicat din moarte
Şi am luptat cu morile de vânt
Încât, acum, aştern pe a mea carte
Cu sufletul, cuvânt după cuvânt.

De-atâtea ori m-au lovit trecătorii,
De-atâtea ori mi-au frânt în cioburi luna
Încât, acum, când mă cuprind fiorii
Primesc smerită gerul şi furtuna.

De-atâtea ori am adormit în ploaie
Visând mereu că cerul e senin
Încât, acum, lacrimile şiroaie
Curg doar să spele noaptea de venin.

De-atâtea ori am cerşit îndurare
Scânteilor care m-au biciuit
Încât, acum, zilnic îmi cer iertare
Soarelui ce-n tăcere m-a încălzit.

De-atâtea ori mi-am înfrânat dorinţa
De-a păşi drumul deja pietruit
Încât, acum, când îmi revăd voinţa,
Realizez c-aşa am biruit.

De-atâtea ori m-am năpustit spre soare
Implorând zorii să mă lumineze
Încât, acum, nimic nu mă mai doare
Orice va fii, e liber să urmeze.

De-atâtea ori mi-am modelat o lume
Vopsită-n verdele din ochii tăi
Încât, lacrimile transform în glume,
Zburând cu tine peste munţi şi văi.


vineri, 23 noiembrie 2012

Happy-end

 Eu sunt la fel ca mâine, aşa am fost şi ieri,
Nici nu-mi permit să cumpăr iluzii pentru-o zi,
Deşi găsesc pe gratis costum pentru plăceri,
Stofa boţită strânge şi n-aş putea zâmbi.

Eu stau la fel de bine în metrul meu pătrat,
Chiar dacă-s cam uimită descoperind întruna
Cum se transformă chipul sufletului mascat
Şi ce gust avusese odată mătrăguna.

Eu ştiu că timpul trece cum trec în zbor cocorii,
Mă remontează clipa, liniştea mă cuprinde,
Tu ţi-ai dorit aleea ce-o aleg trecătorii,
Pentru nimic în lume sufletul nu-mi voi vinde.

Eu nu pot să-mi dreg vocea rostind minciuni în trend,
În valuri ipocrite n-aş putea să respir,
Aleg realitatea, zâmbind în happy-end,
Sunt doar o picătură dar, nu-s un chilipir.

Aş pleca sus, sus pe munte

 
 
Doamne, de-ar durea prostia,
Spitale peste spitale
S-ar clădi în România
Şi-ar curge râuri de jale.

De-ar putea vorbi nisipul
Cum, din stâncă, s-a format,
Cum pierdem cu proştii timpul
Într-un lift aglomerat...

Lenea şi ipocrizia,
De-ar ieşi ca prostu-n frunte...
Aş termina poezia
Şi-aş pleca... sus, sus pe munte .

Zorii ce vin



De ce încă mai cred în şoapte
Când nimeni nu le mai aude,
Când întunericul din noapte
Adânc în adevăr pătrunde?

De ce încă mai sper că ploaia
Vă spăla ziua mincinoasă,
Când veşnic umblă Gheonoaia
Strident fardată şi hidoasă.

De ce încă mai cred că fiara
Prin dor se poate îmblânzi,
Când încă se topeşte ceara
În lacrima de peste zi?

De ce îmi pasă-aşa de tare
De fiecare fulg de nea,
Topindu-mă? Din întâmplare,
Ştii ce înseamnă iarna grea?

De ce mai cred că nu se poate
Să tratăm cu indiferenţă,
Înaintând târâş pe coate,
Cerul, ucis din imprudenţă?

De ce încă mai cred în vise
Când insomnia mă loveşte,
Iar rândurile-acestea scrise
Nici orbul nu le mai citeşte?

De ce mai cred în puritate
Când ceaţa-i tot mai îmbâcsită
Când după colţ, plângând se zbate
Luna, ce pare adormită?

De ce mai cred? E-a mea voinţă
Să cred că se va lumina
După atâta suferinţă,
Zorii ce vin, vor alina.


miercuri, 21 noiembrie 2012

Mai la urmă


Râzi de mine că-s săracă şi n-arunc nicio hârtie
În timp ce tu cheltui banii donaţi de la primărie,
Râzi de mine că îmi pasă de păduri şi de ozon
În timp ce arunci cu sticle de plastic la tomberon.

Râzi când mă aplec pe stradă, zece bani să îi ridic,
Că mereu sunt econoamă şi totuşi n-am strâns nimic,
Râzi când strâng apă de ploaie să-mi spăl sufletul de dor
În timp ce dormi la piscină ca puiul la rotisor.

Râzi când car cu căruciorul fiindcă tu ai portbagaj
Dar, n-ai rostit niciodată adevărul cu curaj,
Râzi acum cât poţi de tare, ştii că nu mă deranjează,
Voi zâmbi şi eu când roata, cea rotundă, derapează.
 
 

marți, 20 noiembrie 2012

Infinit



Ai venit,
Pe chipu-mi palid de atâta aşteptare,
Zâmbetul se creionează,
Totul este-o desfătare.

Împietrit
Se stinge dorul, ce zbiera de disperare,
Liniştea se asortează
Cu iubirea nostră mare.

S-au ciocnit
Trei stele parcă, colo sus în depărtare
Şi planetele valsează
Dintr-o zare-n altă zare.

Surghiunit
În noaptea rece şi în lacrimile-amare,
Un sărut de-al tău pictează
Infinitul cu splendoare.

În sfârşit
S-a născut clipa, îmbibată-n alinare
Stelele cu noi dansează
Într-o sfântă îmbrăţişare.

luni, 19 noiembrie 2012

Nu sunt sculptor de zăpadă

 
 
 
Sus, în vârful meu de munte,
Lângă norul alb, pufos
Se-aşează, să mă asculte
Un vultur, maiestuos.

Curg, ca un izvor fierbinte
Din pocalul de cristal,
Dăruind ce am în minte,
Nu-mi doresc vreun piedestal.

Sus, în vârful meu de munte,
Lângă norul alb, plutesc,
Sufletu-mi nu vrea s-asculte
Circul ieftin, vid, grotesc.

Vulturul, cu-a lui aripă,
Îmi pune sare pe rană
Să-mi oprească într-o clipă
Sângerarea mea umană.

Stau pe vârful meu de munte,
Nu pot picura la vale,
Din râpă poa-să m-asculte
Toţi şerpii ce-mi ies în cale.

Nu sunt sculptor de zăpadă,
Nici gheţar în devenire,
Singur nor am în ogradă,
Din el dăruiesc iubire.
 
 

duminică, 18 noiembrie 2012

Rămân un suflet


Ai ales să-mi torni otravă
Dintr-o cupă aurie
Iar acum, te dai bolnavă
Sperând că sunt o piftie.

Ai ales cu a ta mână
Sufletul să mi-l hrăneşti
Cu esenţă de furtună
Însă, n-ai să izbuteşti.

Ai ales de-acuma drumul,
Fără mine poţi zbura,
Eu rămân să port costumul
Pur, precum inima mea.


Iubirea de la Dumnezeu

 
Ascunsă-n norul meu de-o viaţă,
De lumea ce nu conteneşte
Să mă-nfăşoare-n a ei ceaţă,
Tu mă iubeşti dumnezeieşte.

Ascunsă-n pagina în care
Îţi schiţez câte un poem
Şi te iubesc la disperare,
Numai din dragoste te chem.

Sunt slova fără pic de viaţă
Când eşti departe, peste munţi
Şi versul fără de esenţă
Ucis de sclavi goi şi desculţi.

Te strig să-ţi dau din nou dreptate,
E lumea plină de nimic,
Doar noi trăim în libertate
Iubindu-ne,... deşi... nu-i "şhic".

Mi-ai spus mereu că nu există
Iubire ca a noastră, pură,
Nu sunt nici veselă, nici tristă
Rămân, pe veci, o picătură.

Peste trei luni, trei ani de zile
Se împlinesc, iubitul meu,
Din stele-am aşternut pe file
Iubirea de la Dumnezeu.




Judecată

 
 
Între Nikita şi Nichita
Sărutul îl primeşte vita
Şi îl striveşte orice bou,
Nu-i ceva vechi, nici ceva nou.

Între Becali şi Brâncuşi
Masa tăcerii are uşi
Coloana-i blondă platinată,
De doctorul Ciomu sculptată.

Între ce-a fost şi va urma
Jivinele vor deforma
Pădurile cu verde crud,
Doar cu: "nu văd, tac, nu aud!"

Între romantici şi bancheri
Misterul zilelor de ieri
S-a spulberat când au ajuns
În faţa porţilor de Sus.
 
 
 

vineri, 16 noiembrie 2012

Singurul din Univers


Sub nămeţii de zăpadă
După gardul viu de vie,
Nimeni n-are cum să vadă
Flacără mai argintie.

Nici minuscula scânteie,
Ca un pui de licurici,
Nu-mi mai stoarce vreo idee,
Tot ce simt am strâns aici.

Totul ţipă, totul zbiară
Între pagini, sub copertă
Ca o lacrimă de ceară,
Curge setea elocventă.

Curge dorul tău fierbinte
În cascade grăitoare
Din suflet, în trup şi minte
Domneşti, raza mea de soare.

Multe suflete rănite
Se-ncâlzesc, sorbind iubirea
Slovelor acoperite
De dor, născând fericirea.

Mulţi se-nclină ascultându-ţi
Sufletul, prin mâna mea,
Eu aştern, pe veci, purtându-ţi
Fericită, dragostea.

Tu eşti singurul din lume,
Singurul din Univers
Ce zilnic, îmi poate pune
Lumea-ntreagă într-un vers.


marți, 13 noiembrie 2012

Răsplata

 
 
Din lumea asta, aş putea,
Să-mi iau tot ceea ce-mi doresc,
M-aş răcori cu dragostea
Când ochii tăi mă încălzesc.

Din glasul tău, îmi e de-ajuns
Un sunet cât o-nghiţitură
Şi aş simţi cum m-a pătruns
Iubirea pură, din scriptură.

Din mâna ta iau mângâiere,
Pentru trei lumi de sihăstrie,
Privirea ta-i a mea avere,
Sărutul tău a mea simbrie.

Din lumea asta, aş putea,
Să-mi iau tot ceea ce-mi doresc,
Îmi e de-ajuns iubirea ta,
Nu încetez să te iubesc!

Tu eşti răsplata vieţii mele
Pe care n-am visat s-o am,
Eşti luna plină printre stele
Şi soarele zâmbind în geam.
 
 

duminică, 11 noiembrie 2012

Picături de rouă



Aici, sub cerul nostru cu furtună
Ascunsă după nouri argintaţi,
Stă lacrima ce-n cârduri ne adună
Să ne-ngropăm artiştii decedaţi.

De câte ori se-nchide o fereastră,
De câte ori se frânge câte-un zbor,
Rămâne mai săracă lumea noastră
Îmbogăţind cu înc-un înger lumea lor...

De câte ori se pierde câte-o floare,
De câte ori se stinge câte-un nor,
Rămâne cerul trist, fără culoare
Îmbogăţindu-se cu-n suflet lumea lor...

De câte ori se sfarmă câte-o piatră,
De câte ori mai pierdem câte-o stea
Nici măcar căinii, luna n-o mai latră
E linişte deplină-n lumea mea.

Se-aud doar picăturile de rouă
Făcându-şi drum, din pieptul tuturor,
Se-mparte lumea noastră iar în două,
Devine mai bogată lumea lor.

De câte ori se-aprinde-o lumânare,
Mă arde gândul că vom fii mai trişti
Cu înc-un îngeraş răpit de soare
Din lumea noastră... plină de "artişti".

În memoria celui care a fost Iurie Darie. R.I.P

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Flăcări vii



Aş învăţa un grai aparte
Pe care-l ştie numai vântul,
Când ploaia lacrima-şi împarte,
Scăldând în primăveri pământul.

Aş învăţa graiul pe care
Nu-l ştie niciun muritor,
Să-mi opresc lacrimile-amare
Ce se preling de al tău dor.

Aş învăţa stâncă să fiu,
Să rostesc slove pietruite,
Să nu-mi frământ până târziu
Sufletul ars, cu tine-n minte.

Aş despica o noapte-n două,
Tăcerea stelelor să-nvăţ,
Să-mi scald iubirea-n stropi de rouă,
Să-ţi aduc zorii la ospăţ.

Aş tăia ziua-n miliarde
De clipe fără înţeles,
Dorul, în flăcări vii mă arde
Iar eu, de mult n-am de ales.

Aş învăţa să fiu clepsidră
Să-mi macin sufletul de dor,
Să-l împletesc cu praf de pudră
Strâns din lumina stelelor.

Aş învăţa să-ţi spun, iubite,
În două clipe de tăcere,
Cu trei cuvinte nerostite,
În flăcări dorul tău nu piere.

miercuri, 7 noiembrie 2012

Îţi mulţumesc!



O altă zi s-a derulat
Cu bune şi cu rele,
Cu lacrimile m-am scăldat
Să-mi spăl clipele grele.

O carte-am început în zori,
M-am regăsit în ea,
Simţeam cum mă cuprind fiori...
Doamne, ce viaţă grea!!!

Ce multe lacrimi, câtă jale,
Imensă suferinţă!!!
Dumnezeu mi-a adus-o-n cale
Pentru-a mea biruinţă.

Capitole de nedreptate,
Dureri cât pentru-o mie
De vieţi întregi, păşind spre moarte
Şi viaţa ce-o să vie.

Obrajii mi-am scăldat din nou
Cum fac de obicei,
Probabil sunt doar un ecou
Rămas în urma ei.

Mai pot încă să mă ridic,
Să dăruiesc iertarea,
S-o pot primi s-apoi să-mi zic:
Mi-am găsit alinarea!

Aş vrea să-i mulţumesc cumva
Că mi-a-mpărţit secretul,
Nu-i de ajuns lacrima mea,
Eu... învăţ alfabetul.

Eu printre slove lenevesc
În lacrima de-o viaţă,
De-abia încep să gânguresc
Luptându-mă prin ceaţă.

Pe-aleea ei am păşit eu
Sau ea pe-aleea mea...?!?
Aşa vrea Bunul Dumnezeu
Să-mi deschid inima.

În miez de noapte-am aşternut
Aceste rânduri, tristă,
Să-i mulţumesc, am priceput,
Miracolul există.

Ştiam că Dumnezeu m-ajută
Mereu e lângă mine,
Am înţeles c-am fost născută
Să te citesc pe tine.

Să-ţi mulţumesc c-ai suferit
Şi ai mers mai departe,
Chiar dacă viaţa te-a lovit,
.Mulţumesc pentru carte!!! 


marți, 6 noiembrie 2012

Suflet pe pâine

 
 
Mulţi au spus că sunt nebună,
Că locul meu potrivit
Nu ar exista pe lună,
Aşa cum am stabilit.

Mulţi au spus să-mi schimb alura
Şi surâsul să-l ascund,
Să-l înlocuiesc cu ura,
Fiindcă... numai corespund.

Mulţi m-au sfătuit s-acopăr
Firea mea, cu versuri albe
S-o îngrop şi să descopăr
Iubirea pe miliarde.

Mulţi mi-au oferit palate
Şi o noapte de regină,
Mulţi mi-au picurat... de toate
Numai că, n-aveau lumină.

Mulţi privesc a mea iubire
Ca pe-o simplă vechitură,
Au tot dreptul să se mire
Fiindcă-s doar o picătură.

Sunt un strop plin de cerneală,
Numai Dumnezeu mă ştie
Că iubirea mea-i reală
Iar tu, eşti a mea hârtie.

De palat n-am trebuinţă,
Nici coroana nu-mi stă bine,
Iubesc singura fiinţă
Ce-mi dă sufletul pe pâine.


luni, 5 noiembrie 2012

Temere



Mă tem că nopţile din rânduri
Mult prea târziu le vei zări,
Că lacrimile strânse-n gânduri
Din nou mă vor înlănţui.

Mă tem că voi muri în lacrimi
Când pleoapele-mi vei săruta
Iar, universul, plin de patimi
Secundele va amputa.

Mă tem că tot ce ne-nconjoară
Este-un imens nor de tăcere
Şi nici măcar nu-i prima oară
Când o transformi în mângâiere.

Mă tem că voi lăsa să zboare
Minutele în patru zări
Cum fac mereu, doar sunt datoare
Să te iubesc, din depărtări.

Mă tem că n-am puteri ascunse
Să-ţi sărut cerul înnorat,
Că lacrimile-n taină scurse
Sufletul mi l-a perforat.

Mă tem că numai am puterea
De a lupta cu mori de vânt,
Că m-a împovărat durerea
Şi veşnicia pe pământ.

Mă tem că şoaptele de îngeri
Din stele, încă le măsor,
Că numai tu poţi să-mi acoperi
Pleoapele pentru somn uşor.

Mă tem că-n lanţuri de-aşteptare
Inima mi se va topi,
Că stelele nemuritoare
Doar noi le putem contopi.





sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Flori de măr

 
 
Aici, sub lespezi de durere
Mor genii, fără apărare,
Se nasc profeţi fără putere
De undeva... din buzunare.

Se rupe cerul în cădere,
Se limpezesc ploi prin noroaie,
Răcnesc doar stelele-n tăcere
Împletind razele-n şuvoaie.

Aici, sub cremene, se sfarmă
Izvoarele-n ciorchini, de dor
Icnesc condorii a alarmă,
Ascuţind aripile-n zbor.

Se crapă pietrele de moară
Să se lungească lângă mal,
Ca depărtarea să nu doară
Păşim prin ceaţă, triumfal.

Aici, iubirea se transformă
În labirint fără ieşiri,
Tot ce-a fost drept, ia altă formă,
De teama vreunei plăsmuiri.

Se iscălesc pe stânci himere
Îngropând purul adevăr
Sub temeliile-austere,
Albe ca florile de măr.

Aici, sub ceaţa asta groasă
Tăiată numai de noi doi,
La pieptul tău mă simt acasă,
Versul îmi curge în şuvoi.
 
 

vineri, 2 noiembrie 2012

Iubirea ne-a ţinut în viaţă




Nu ştiu de ce-am crezut că sensul,
Unic va fii, de-aceasta dată,
Ştiam că totul stă în versul
Din dragostea adevărată.

Ştiam c-ai să revii pe file
Măcar din curiozitate,
Chiar dacă mii şi mii de mile
Ne despărţeau, aveai dreptate.

Iubirea noastră nu se pierde,
Nu-i doar un vis, uitat în zori,
Mereu va-nmugurii, mai verde
Va înflori-n mii de culori.

Ştiam c-am să-ţi descopăr paşii
În jar, nestins de nicio ploaie,
Întreţinut de îngeraşii
Scăldaţi de lacrimi în şuvoaie.

Nu ştiu de ce-am crezut că totul
În jurul meu s-a năruit,
Doar ştiam că eşti antidotul
Oricărui drum nepietruit.

Ştiam că uşa nu se-nchide,
Că-n prag doar tu te poţi ivi,
Că universul va decide
Firescul sens al inimi.

Acum văd totul fără ceaţă,
Din licurici s-au născut stele,
Iubirea ne-a ţinut în viaţă,
Ca mugurii pe rămurele.



joi, 1 noiembrie 2012

Miracolul ţine de cer







Efectul de seră,
Cu cârje şi leacuri
De ieri, mă disperă,
Mă-ngroapă sub veacuri.

Miracolul pare
Că-n timp se produce,
Un ceai cu mult soare
În pagini te-aduce.

E noaptea prea lungă
Şi versul prea scurt,
Scotocesc prin pungă
Să beau un iaurt.

Secunda aleargă,
Durerile cresc,
Întinsă pe-o targă
Încerc să zâmbesc.

Beau calde speranţe
Din căni de metal,
Să-mi înfrunt instanţe
Din cercul vital.

Mi-e greaţă să-mi plouă,
Mi-e teamă să-mi ningă
Tai nopţile-n două
Să nu mă învingă.

Mă doare durerea
Din cord pârjolit,
Mă-ngroapă tăcerea
Ce s-a scrijelit.

Istoria cerne
Nădejdi cu ecou,
Din nori se discerne
Visarea, din nou.

Simetric se-ascunde
Un gând desluşit,
Pe-aici nu am unde
S-aştern un sfârşit.

Mi-e teamă de zorii
Ce noapte aduc,
Când toţi cititorii
Vor ştii că mă duc.

Mi-e teamă de leacul
Prea scump pentru noi,
Păcat doar de veacul
Scăldat în noroi.

De lespezi prea plină
Mă las într-o parte,
Doar tu-mi dai lumină,
Doar tu, pân' la moarte.

Descifrez o umbră
Uitată pe ring
Dansând în penumbra,
Cu stelele-o-nving.

Mirajul e-n palma
Ce-ţi scrie plăpând,
Iubire de-a valma
Să-ţi soarbă din gând.

Te-aşez pe-o petală
De nufăr smerit,
Firav ca o coală
Pe-un râu însorit.

Iubirea revine
In orice cuvânt,
Miracolul ţine
De cer şi pământ.