Cititorii mei

Translate

vineri, 30 septembrie 2011

Compromis



Eu nu am mâna ta dibace
Să pot picta ceru-ntr-o stea,

Deşi, mereu vor să se joace

Sute de stele-n palma mea,


Eu nu am ochiul tău cel ager

Ce vede-n timp, sau după el
Dar, simt aripile de înger


Chiar dacă, uneori, mă-nşel.

Eu nu am darul tău de-a naște
Izvoare-n cupe de cleștar,
Deşi, acel ce mă cunoaște
Îmi bea din suflet al meu har.

Eu n-am privirea-
ţi jucăuşă,
Sau alt motiv întemeiat,

Deşi, am pus cifru la u
şă
Atunci când totul s-a încheiat.


Eu nu am gânduri de felină

Să sfâșii tot ce întâlnesc,

Deşi, renasc din rădăcină

Şi-a
şa firavă, eu iubesc!

Iubesc să râd când văd apusul,
Iubesc să dăinui peste nopţi,
Să lupt
şi să înfrâng opusul
Îmbătând chiar cu struguri cop
ţi.

Iubesc să dărui primăvară

Sufletului îmbătrânit,

Scăldat în lacrima amară,

Cu al meu vers, neprihănit.


Iubesc s-adun izvoru-n cupă,

Să-l redau celor însetaţi,

Chiar dacă toamna îmi astupă

Copacii goi, îndurera
ţi.

Iubesc
ţărâna gliei mele
Chiar dacă printre stele zbor,

Pot picta fără acuarele

Lumea pe care o ador.


Iubesc secundele în care
Sunt un copil nevinovat,
Dar în genunchi îmi cer iertare
Dac-am trecut neobservat!




miercuri, 28 septembrie 2011

Tărâmul unde piere plânsul


Aș pune mână de la mână
Cu voi, să împletesc o clipă,
Sau doar o zi pe săptămână,
Să ne-adunăm, într-o echipă
Cu meșteri, calfe și zidari
Să construim o temelie,
În ciuda multor lamentari,
Ce pierd mereu în bătălie.

Să îndulcim cu-n vers amarul,
Cu-n zâmbet, norii, s-alungăm,
Din vise să-mblânzim coșmarul
Și-apoi, cu stele, să brăzdăm
Iubirea-n cea mai pură formă,
Iubirea-n haine de smarald,
Cea care viaţa îţi transformă
Din sloi de gheaţă-n suflet cald.

Să investim în banca vieții
Un sentiment nou apărut,
Ne dăruit publicității,
Născut numai dintr-un sărut,
Pe care n-ai cum să-l ascunzi,
Pe chipuri să stea încrustat,
Fără vreun credit sau dobânzi
Toți să iubim adevărat.

Când cerul nostru plin de stele,
Pictat doar de învingători,
Ne va acoperi-n lalele
Și în zambile, până-n zori.
Vom decreta stare de veghe,
Iubirea pură s-o păstrăm,
Adânc, la mii și mii de leghe
Ura și teama să-ngropăm.

În miere să-necăm apusul
Și răsăritu-n primăvară,
Tărâmul unde piere plânsul,
Să se numească orice țară.
Iubirea s-o hrănim cu pace
Și dragostea cu dezmierdări,
Pe cerul nostru să se joace
Doar curcubeie-n exaltări.




duminică, 25 septembrie 2011

Ce n-aş da




Doamne, ce n-aş da să-mi flutur
Pletele în vânt cumplit,
Toată tristeţea să-mi scutur
De pe dorul învechit,
Să-mi acopăr disperarea
De-a te mângâia pe frunte,
Atingând palma cu zarea
Undeva, pe-un vârf de munte!

Doamne, ce n-aş da să-ţi picur
Lângă gene sărutări,
Peste noapte să mă bucur
C-am descoperit în zori
Cum adaug existenţa
Într-un sarcofag integru,
Adormind indiferenţa
Ce-a pictat atâta negru!

Ce n-aş da să-mi adormi glasul
Cu sărutul tău fierbinte
Şi împleticindu-mi pasul,
Să zburdăm, ca înainte
De-a se domoli furtuna
În oceanele secate,
Când ignorai semiluna
Printre versurile toate!

Ce n-aş da s-aud iar stropii
Lovind piatra sf
ărămată
Din trotuarul, unde plopii
Ne-au zărit înt
ăia dată.
Doamne, ce n-aş da să-mi flutur
Pletele în vânt cumplit,
Să zbor pe aripi de vultur,
Dar, mi-e teamă, c-am albit!





miercuri, 21 septembrie 2011

Nu-ţi cer nimic



Tu n-ai să ştii niciodată
De ce-am ochii uzi şi reci,
Inima îndurerată,
Deşi, mereu mă judeci.

Oricâte ţi-aş explica
Nu ai cum să mă-nţelegi,
Eu puteam doar exista,
Tu ai şansa să alegi.

Ca şi tine-n seri de vară,
Mă visam cândva pe-o stea,
Nu am crezut c-o să doară
Din zori, viaţa asta grea.

Nu ai cum, nici nu-ţi pretind
Să simţi ceea ce-am trăit,
Totuşi, ca şi tine tind
Spre albastrul infinit.

Ca şi tine-n seri ploioase
Poate mă credeam o floare,
Însă visele frumoase
Nu au vrut să mă-nconjoare.

Ca şi tine-mi doream clipa
S-o trăiesc din plin, mereu,
Însă mi-am pansat aripa
Din mila lui Dumnezeu.

Pentru-a dărui suspine
Mult efort nu-i necesar,
Însă pentru a face-un bine
E nevoie de mult har.

Nu cer trudă, nici sudoare,
Nu-mi doresc să fiu povară,
Deşi sufletul mă doare,
Nu-mi doresc nicio comoară.

Nu cer să fiu răsfăţată,
Nu am sufletul avar,
Liniştea mult aşteptată
Ar fi mult visatul dar.

Nu îţi cer să mă urmezi,
Nici în lume nu te-alung,
Te implor să îmi urezi
Doar atât: să nu mai plâng.


duminică, 18 septembrie 2011

Vreau linişte şi pace!




M-ascund sub picătura născută peste noapte
Să nu-mi distrugi ideea, cu jocul tău bizar,
Să nu-mi îngheţi căldura ce-o demonstrez prin fapte,
Sătulă de castele clădite sub coşmar!

M-ascund sub picătura născută-n nopţi de dor,
Sub cerul meu albastru, din care dau iubire,
Sub visul meu senin, să picur un izvor
De versuri adunate, ce tind doar să te mire.

M-ascund sub picătura dorinţe-i nebuneşti
De-a alunga tristeţea din jungla asta deasă
Şi-a clădi o grădină frumoasă ca-n poveşti,
Dar veacul mă sugrum
ă, pe vise mă apasă...

M-ascund sub poezie, sub poze diafane
Să nu-ţi mai
ştiu mirosul şi falsul tău cuvânt,
Prea sătulă de braţe ce-au devenit capcane
Şi-n prima adiere, aripile mi-au frânt.

M-ascund de tine, fiară, să nu-ţi mai simt prezenţa,
Să nu-ţi aud minciuna cu care te-ai n
ăscut,
Ţi-am dăruit iertarea, îţi dau indiferenţa
Dar văd că de la viaţă nimic n-ai priceput.

Vreau s
ă alung calvarul, să depăşesc amarul
În care m-ai scăldat un deceniu-jumate,
Mi-ai distrus demnitatea, oferindu-mi coşmarul
Şi nici măcar acum nu vrei să-mi dai dreptate.

Nu-mi pare rău deloc că m-am ascuns de tine,
Nu-mi pare rău c
ă dau fiilor tăi iubire,
Vreau doar să-i ocrotesc
, cum mă pricep mai bine,
Tu-ngropat în uitare, pierdut
în amintire...

Vreau linişte şi pace, măcar la bătrâneţe,
Nu vreau să-ţi aud glasul, nu vreau să te privesc,
Nu-ţi datorez nimic, nu vreau să-mi dai bineţe,
Eu nu urăsc pe nimeni, vreau numai să trăiesc.





această poezie este dedicată primului meu soţ.

sâmbătă, 17 septembrie 2011

La bine şi la greu

În zori, mă spăl şi eu pe faţă,
Ca orice om normal,
Trăiesc, ca voi, aceeaşi viaţă,
Învăţ să-not spre mal,
La prânz, aceeaşi supă sorb,
Cu-acelaşi gust, sărat,
Aroma pâinii o absorb,
La fel de feliat.

Am şi eu zile fericite,
Uneori, albe nopţi,
Verile-mi sunt alcătuite
Chiar şi din struguri copţi.
Prin junglă, mă strecor, cum pot,
Cu-aceeaşi chibzuinţă,
Transform veninul în compot,
Doar cu multă credinţă.

Păşesc pe-acelaşi drum cu voi,
Pe albastra planetă,
Am şi necazuri, şi nevoi,
N-am aer de vedetă,
Laude nu cer nimănui,
Nici dragoste cu sila,
Îi sunt datoare Cerului
Că-mi demonstrează mila.

El nu mă lasă în deşert,
Unde-s de mulţi împinsă,
Mă-nvaţă cum şi când să iert
Să nu mă simt învinsă,
Îmi luminează drumul greu,
Mi-alină orice rană,
După furtuni, îmi dă mereu
Un curcubeu în pană.

Cu tuş, din suflet, tălmăcesc
Lacrimile pe rând,
Pagina vieţii o hrănesc
Cu ce-am mai sfânt în gând,
Extrag din mintea mea cărbune,
Ca un miner călit,
Să dăruiesc doar gânduri bune
Sufletului rănit.

Acelor ce n-au priceput
Nicicând ce-nseamnă gerul,
Fiindcă în viaţă au avut
Dezlegat, tot misterul,
Am doar o vorbă să le spun,
Deschis şi răspicat:
Nu orice coajă de săpun
Ajută la spălat.


Nu orice rană se închide
Cu-n simplu tratament,
Aşa cum n-ai să poţi divide
Nici visul inocent.
Când ochiul vostru mă răneşte
Şi sufletu-mi îngheaţă,
Nu orice zgomot mă trezeşte
Din versul meu de-o viaţă.

Când v-aud şoaptele în spate,
Simt priviri sfidătoare,
De parcă v-am furat din noapte
Sau v-am rămas datoare,
Din ochi vă ies săgeţi cumplite,
Cuvinte de ocară,
Încerc să merg tot înainte,
Mă trageţi de pe scară.

Nu vă cer, lacrima, să-mi luaţi,
Nici haina mea cernită,
Nu vă cer să mă lăudaţi,
Nu sunt vreo Afrodită.
Sunt doar un om, şi tare-aş vrea
Să ştiu ce câştigaţi,
Când mă loviţi cu vorba rea
Şi-n lacrimi mă scăldaţi.

Cu transparenţa mea rănesc,
Cu-a mea sinceritate,
Cu adevărul vă jignesc,
Deşi îmi daţi dreptate.
Voi, cei ce-n spate mă loviţi,
Cu şoapte purpurii,
Sunteţi puţini şi osteniţi,
Şi nici n-aveţi copii.

Mă topesc ca o lumânare
Când văd cum ascuţiţi
Săgeţile, şi-n disperare
Văd, cum vă pregătiţi
Să-mi puneţi spatele la zid,
Cu pietre s-aruncaţi.
Cu sufletul vostru perfid
Mereu mă zdruncinaţi.

M-aţi arunca în tomberon
Chiar în groapa cu lei,
Dar vă ignor ca un afon
Şi-mi picur pe alei
Stropi dulci, din care să gustaţi
În orice zori sau seară,
Vă las azi, să vă bucuraţi,
Dar, v-anunţ, într-o doară:

Nu sunt o vagă adiere,
Flacăra paielor, nu sunt,
Am suferit multă durere
De când mă aflu pe pământ
Şi-am învăţat să mă ridic
În ciuda multor greutăţi.
Nu vreau trecutul să-mi dezic
Trăind după formalităţi.

Am adunat câţiva amici
De-a lungul vieţii mele,
Suntem o trupă de voinici
Ce ne hrănim cu stele,
Dăruim şi primim iubire
Aşa cum ne-a fost dat,
În lacrimi sau în fericire,
Mereu adevărat.

Nu-s singură pe-acest pământ,
Iar voi sunteţi puţini,
Eu mă pot duce, dar mai sunt
În urma mea, trei spini,
La fel de neînfricaţi şi gravi
Ce mă susţin mereu,
De dragoste suntem bolnavi,
La bine şi la greu.


luni, 12 septembrie 2011

Cât aş vrea!



Aş acosta pentr-o secundă
Pe-un fulg de norişor curat,
Să simt cum liniştea inundă
Sufletul meu îndurerat.

M-aş odihni măcar o clipă
Pe-o limbă de nufăr smerit,
Să vindec rana din aripă
A lumii, ce m-a obosit.

Aş acorda clipa-n baladă
Cu versul alb, să o-mblânzesc,
Topind nămeţii de zăpadă
În dragoste, să vă-nvelesc.

Mi-aş clăti ochii-n apă pură
Tabloul, să-l privesc curat,
Să dăruiesc peste măsură
Iubire, cum am învăţat.

Aş preschimba lacrima-n miere
Aripi de îngeri, să clădesc
Şi în momente de durere
Cu slova mea, să vă-ncălzesc.

Mi-aş opri zboru-n loc, o seară,
Să-l finisez cu o minune
Extrasă dintr-o călimară
Ce are, încă, multe-a spune.


duminică, 11 septembrie 2011

Toamnă în suflet



Mi-e sufletul un bob de rouă
În care găzduiesc iubire,
Chiar dacă straşnic mă tot plouă
Cu sloiuri ce tind să-mi răsfire
Inima-n mii de bucăţele.

Mi-e sufletul un bob de grâu
Păstrat precum o pâine caldă,
Stropită cu vin dintr-un r
âu
În care dragostea se scaldă
Oglindind mii şi mii de stele.

Mi-e sufletul un bob de soare
Aprins în amiezi arzânde,
Luptând prin pete de culoare
Cu şevaletul ce cuprinde
Un curcubeu fără perdele.

Mi-e sufletul rănit de-o toamnă
Venită-n grabă peste noi,
Ocrotesc firul ce mă-ndeamnă
Să-l apăr de vânt şi de ploi
În parcul plin de albăstrele.

Mi-e sufletul o picătură
Cu puteri neobişnuite.
Nu vreau să îl hrănesc cu ură
Ci, cu iubiri nemărginite
Ce-au colorat visele mele.



Păşind spre fericire


În cufărul cu amintiri
Am pus petală cu petală
Din cupa unei mari iubiri
Plecate, fără îndoială,

Într-un turneu spre alte zări,
Probabil mult mai luminoase,
Probabil cu mai multe flori
Mai proaspete şi mai frumoase.

Am îndesat în el fiorii
Şi clipele nepieritoare
Ce ne-aduceau pe tâmple zorii
Precum o binecuvântare.

În dans feeric de gazelă
Ne purtau paşii spre oceane,
Iar noaptea, ca o bagatelă
Ne punea aripi diafane.

Dându-ne şansa uimitoare,
De a cuprinde Universul
Până în ziua următoare,
Când învăţam la stele mersul.

În paşi de dans năucitor,
Într-o spirală argintie,
Cuprinşi de-al dragostei fior,
Cu iz
gingaș de florărie.

Ne ascundeam de-o lume nouă,
Să vedem visele pulsând,
Pe stropul cristalin de rouă
Ce fremăta-n al nostru gând.

Am ferecat în scrin iubirea,
Ca pe un nesecat izvor,
Înlănţuind nefericirea
Nopţilor îmbibate-n dor.

Ne-am prins în plete fulgi de stea
Din noaptea ce se va sf
ârşi
Şi-n vals de vis, cu dragostea,
Spre lumea noastră vom păşi.




vineri, 9 septembrie 2011

Vreau să-mi cânt iubirea




Azi, vreau să-mi cânt iubirea, cu ochii ei albaştri,

Să îmi adun pe geană săruturi desfrânate,

Să zbor, cu ea de mână, ca Luna printre aştri,

Să îi resimt căldura ca dulce vis de noapte.


Azi, vreau să-mi cânt iubirea, cu uşa larg deschisă,

Să înrobesc sfiala, luptând pentru-n sărut,

Să caut emisfera pe pagina nescrisă,

Să îi redau splendoarea tihnei de început.


Azi, vreau să-mi cânt iubirea, aşa cum mi-a fost dată,

Să o păstrez intactă şi fără vreun secret,
Să o clădesc în versuri, pură, catifelată,
Să-i redescopăr dansul nebun de cabaret.

Azi, vreau să-mi cânt iubirea, pe strune de vioară,
Să o pictez pe frunze cu lacrima de toamnă,
Să-i sorb mireasma dulce, ca pâinea de secară,
La chin de fericire, să simt cum mă condamnă.

Azi, vreau să-mi cânt iubirea, din frunzele căzute,
Să-mi plouă peste veacuri şi timpul să-l hrănesc,
Să o împart cu marea, să o ridic pe munte,
Să o păstrez fierbinte. Azi, vreau să te iubesc!



joi, 8 septembrie 2011

Ridică-te, române!


Te-au ciuruit cu ură, te-au mânjit cu minciună,
Ţi-ai dat viaţa pe stradă, luptând pentru dreptate...
Ridică-te, române, priveşte lumea "bună".
Priveşte "pacea" noastră şi-a noastră "libertate"!
Ridică-te, române, să vezi indiferenţa,
Să vezi lupta cu traiul şi cu sacoşa goală!
Nu mai avem ruşine, avem doar aparenţa.
Luptăm cu portofelul, s-avem ce pune-n oală.
Ridică-te, române, răsfoieşte ziarul,
Hrăneşte-te cu pulpe, doar imortalizate,
Clăteşte-ţi şi tu ochii şi înneacă-ţi amarul,
Doar ai murit, române, dorindu-ţi libertate,
Ridică-te, române, revino printre noi!
Să te vedem atunci cum supravieţuieşti
În lumea actuală, chiar de ai fi strigoi,
Te-ai reîntoarce-n ceruri, să râzi şi să priveşti
Ce ai lăsat în urmă, române curajos,
Ţi-ai dat viaţa pe stradă, luptând pentru un vis,
Ridică-te, să vezi lupta pentru un os,
Ridică-te, române, doar nu te-ai sinucis!


miercuri, 7 septembrie 2011

E toamnă peste mine



Le-am tot rugat, în şoaptă, împrăştiind săruturi
Să nu-şi aştearnă gândul pe clipa dureroasă,
Să nu-şi înceapă visul foşnind în aşternuturi,
Le-am tot rugat, o vară, şi-a fost vară frumoasă.

Le-am tot rugat să lupte, spre vârfuri să ajungă,
îşi declame dorul oricărui trecător...,
Să nu se risipească, în zori timizi să plângă;
Dar nu m-au luat în seamă şi-au ruginit de dor.

Le-am tot rugat să-şi toarne iubirea-n clorofilă,
Nervurile să-şi scalde în roua de opal,
Să-şi irosească cerul rupând filă cu filă,
Dar s-au pierdut în toamnă, într-un covor banal.

Le-am tot rugat să-şi pună pe frunte curcubeu,
Să nu gonească ziua spre Luna ţipătoare,
Au preferat rugina, ignorând sfatul meu.
E toamnă peste frunze, iar dorul tău mă doare!








Remember


Pe perne ţuguiate n-am vrut să mă ridic
Mizând pe moştenirea străbunilor plecaţi,
Am măturat ţărâna, fără să mă-mpiedic
De stoluri arogante; ieftini şi agramaţi,

Mi-am şlefuit aleea curat şi cu răbdare
Furând numai cu ochii, din paginile dalbe,
Acurateţea clipei n-am scăldat-o-n uitare
Deşi mi-am hrănit viaţa cu destule nopţi albe.

Şerpi veninoşi şi ageri mi-au tot umplut paharul
Răpindu-mi libertatea de a mă exprima
Mi-au ucis visul fraged, înlănţuind coşmarul
Pe gâtul neputinţei vrând a mă decima.

S-au înclinat mesteceni să-mi soarbă demnitatea,
Mi-au smuls aripa-n zbor corbii neîndurători,
Îmi păstrez echilibrul şi verticalitatea
Doar cum dictează Cerul, prin crivat şi ninsori.

Sunt salcie ascunsă de ochii reci ai vieţii
Stejar neînfricat la margine de drum,
Mă spăl pe ochi de lacrimi cu roua dimineţii
Să pot atinge cerul urcând pe munţi de scrum.

luni, 5 septembrie 2011

Căutari




Am şters un vis, uitat cândva pe geană
Şi-am înmuiat din nou peniţa-n tuş,
Mă cuprindea de mine aşa o teamă,
O ţineam strâns în palmele căuş.

Am prins o stea din cerul vieţii mele
Şi-am luminat tăcerea din nămeţi
Urcând pe firul vieţii, cu atele,
Mai sus de colţul ierbii din pereţi.

Am vindecat speranţa-ngenunchiată
Ce înota-n lacrima disperării
Spre malul trist din privirea curată
Dar pâlpâia de la-nceputul serii.

Am dezmembrat secunda din minute
Şi-am luminat precum o lumânare
Să pot pătrunde-n nopţile oculte
Ca stea din ceruri, nu ca stea de mare.




joi, 1 septembrie 2011

Regăsire


Din vise te-am desprins aseară
În versuri calde să te-mbrac,
Să opresc lacrima amară
Şi-n al tău dor să vreau să zac.

Din amintiri am smuls o clipă
Sufletul să nu-mi osândesc
Dar miezul nopţii-n pagini ţipă
Şi-n zori de zi te regăsesc.

Mi-e inima simbol de lacrimi
Şi sufletul şuvoi de vers,
Renasc sorbindu-te din patimi,
Minune-n al meu univers!

Mi-e versul plin de-a ta fiinţă,
Glasul avid de-al tău cuvânt,
Dorul tău crudă suferinţă,
Cuvântul meu nu-i vorbă-n vânt.

Din vise te-alungam aseară
În versul alb să te-nfăşor.
Nemărginita mea comoară,
În veci de tine-mi va fi dor!