Anunţ

               Pentru iubitorii de poezie şi mai ales pentru iubitorii poeziei mele, recitată de Ştefania Popescu în cadrul emisiunilor de la Radio Clipa, pot oferi un strop de suflet, editat pe un audio-book, realizat de mine. Audio-book-ul conţine 40 poezii. Vreau să-l distribui, absolut gratuit, prietenilor postului de Radio Clipa, în mica mea vacanţă pe Litoral, care se va desfăşura în perioada 28.08.2014 - 03.09.2014, în staţiunea Eforie Sud. Doritorii sunt rugaţi să mă contacteze!

          Cu stimă,
       
      Daniela Pătraşcu - O Picătură de Suflet

În umbra mea

 

 

Nu am venit să iau din astă lume
nimic mai mult decât ce-am inspirat,
am îmblânzit cu lacrimi fără nume,
lăsând în urmă versul meu curat.

Nu am venit să iau averi cu mine,
acolo nu le pot amaneta,
să iau pe ele culmile alpine
înmiresmate cu iubirea ta.

Am poposit cu stropul meu de rouă
să desluşesc un drum înseninat
prin lumea asta rece, lume nouă,
lăsând în urmă versul meu curat.

Am poposit o clipă să m-asigur
c-ai înţeles că nu m-am rătăcit
în lumea-n care totul e nesigur
şi totuşi te iubesc şi te-am iubit.

Nu voi pleca ducând cu mine ape
însângerate de atâta nerăbdare,
nici lacrimile care tind să sape
vreun drum prin ceaţă aşternând uitare.

Nu voi pleca, probabil voi rămâne
până voi prinde visul adorat,
ce stă ascuns aici, în astă lume,
mărturisindu-ţi versul meu curat.

Să mă simţi, să mă auzi...

 

 

 

Până nu mi-a spus o brută
cât de groaznică-i arsura,
n-am ştiut c-am fost bătută
din iubire, şi-am ars ura.

Până nu mi-a spus furtuna
câte bice foloseşte
să-i pună ploii cununa,
credeam că mă osândeşte.

Am crezut că râul curge
doar aşa din întâmplare,
că ochiul tău mă parcurge
numai când sufletul doare.

Până n-am urcat pe munte
cu rucsacul plin de stânci,
n-am intrat în amănunte
nici sub şoaptele-ţi adânci.

Am crezut că braţu-ţi plânge
de dorul meu când îngheaţă,
că te pierde şi ajunge
râul zorilor pe faţă.

Până nu m-a vândut Iuda
iarmarocului întreg,
n-am ştiut zâmbi în ciuda
nodului, ce nu dezleg.

Am crezut că tot ce zboară
este liber şi curat,
că durerea mă doboară
dacă te-ai îndepărtat.

Am crezut că pot atinge
şarpele hrănindu-l des,
că-n sfârşit îl voi convinge
că n-am niciun interes.

Până n-am primit osânda
clipelor fără de tine,
n-am ştiut s-ascund dobânda
lacrimilor cristaline.

Am crezut că ştii întinde
braţele a sărutare,
că mă porţi oricând, oriunde,
ca şi mine-n zbor spre soare.

Am crezut că-ţi sunt fărâma
ce te-ntregeşte prin veac,
stropul ce-adoarme ţărâna
umbrelor fără de leac.

Am gândit că existenţa
dorului nepământesc
va pieri din imprudenţa
faptului că te iubesc.

Mi-am pus lacrima pe pânză
alinând gheţarii cruzi,
rostind pe-o singură frunză
să mă simţi, să mă auzi...

 

 

De ce ţi-aş cere Soarele sau Luna?

 

 

 

De ce ţi-aş cere, astăzi, când văd bine
Că am mai mult, deşi, nu mi-am propus
Să am nicicând mai mult ca tine
Şi totuşi, vine, vine încet... de Sus.

De ce aş încerca să-ţi cer vreodată,
Să-mi umplu cu minciună conştiinţa
Când pentru mine, astăzi, înc-odată
Mi s-a îndeplinit, din patimă, dorinţa.

De ce m-aş pierde-n lacrimi fără număr,
Când văd prea bine ceea ce n-ai fost
Şi nu vei dovedi că eu enumăr
Din calendar, lozinci fără de rost.

Nu este loc pe pajiştea imensă
Să-ntind uitarea la uscat, sub soare,
Se-mparte cerul ca dup-o aversă
Şi-adună în căuşul timpului culoare.

Migrez din lacul împletit de tine
Cu sălcii, fluturi albi cu gând precis
Şi-mi refac drumul ce mi se cuvine
Încet, încet cu tine-n gând şi-n vis.

Balsamul ce-mi alină suferinţa
Se scurge-ncet dar, nu mă poticnesc
Deşi tu taci, călcându-mi năzuinţa
Cu tălpi de gheaţă ce mă îngrozesc.

Cum aş putea să urc pe-aceeaşi sfoară
Pe care-am împletit-o amândoi,
Mărturisind un zbor ce-o să mă doară
Cât voi trăi,  prin vreascuri şi noroi?!?

Prin junglă văd cum rătăceşti de-o vreme
Înlăcrimat şi plin de suferinţă,
Aduni şi limpezeşti mii de probleme
Dar, n-ai atins ca mine... biruinţă.

În urma ta presărai doar petale,
Acum nici şoapte nu elaborezi,
Eu?!? Dăruiesc iubire în pocale
Strop după strop, cum nici n-ai să visezi.

Ce pot să fac?!? Aştept să vină clipa
Când vei avea curaj să-nvingi minciuna,
Să îmi recapăt zborul şi aripa,
Nu îţi voi cere soarele sau luna.

Nicio diferenţă

 

 

Când îţi văd privirea tristă,
Ochii obosiţi şi goi,
Mă întreb dacă există
Diferenţă între noi?!?

O lehamite de toate,
Plictis şi nemulţumire,
Mă întreb-oare cum se poate
Trăi fără de iubire?!?

Să alungi orice speranţă,
Să topeşti visele toate...
Pentru ce? Pentru o viaţă
Îmbâcsită doar cu noapte?!?

Pentru ce să porţi o mască,
Iar sub ea, munţi de durere,
Sufletul să-ţi împietrească
Într-un soi de băi de fiere !?!

Pentru ce-aş deschide uşa,
Ţinând visu-n pod închis,
Şi aş vântura cenuşa,
Doar pentru un compromis?

Viaţa este-atât de scurtă
Oricât de mult ai fugi,
Clipele-s cât o ciozvârtă,
Trăieşte pentru-a iubi!

În lacrimi de fericire
M-aş scălda, dac-aş zări
Doar un strop de mulţumire
Pe-al tău chip... şi aş zâmbi.

 

 

 

Un strop între petale

 

 

Nu pot să-ascund în şoaptă
Ceea ce ştii deja,
Nici n-am să fiu nedreaptă
Prin a mă repeta.

Pot descifra secunda
În veşnicie pură,
În tine-mi găsesc unda
De amplă picătură.

Nu pot să-mi transform clipa
Într-un etern ecou,
Din nori să-ţi smulg aripa
Pierzându-te din nou.

Nu îngâna de-a pururi
Aceeaşi rugăminte,
Păşim printre ecouri
De astăzi înainte.

Căuşul palmei tale
Mă poate obloji,
Un strop între petale
Ce nu vor ofili.

Putem clădi iubirea
Oricât ne-ar fi de greu,
În ea stă nemurirea
Cea de la Dumnezeu.

 

 

 

Clipa în care tu nu eşti

Vreau să mă spăl de ploaie sub stropii reci de apă,
Să sorb din picătura unui ocean imens,
Aştept ceva-ul care în veci n-o să înceapă,
Frângând sufletul fraged ce l-ai învins, l-ai şters.

Vreau să mă spăl de lacrimi în ploaia milostivă,
Să-mi lepăd disperarea de-a înota-n nisip,
Vreau multe, mult prea multe, dorinţa mea-i tardivă,
Vreau să te şterg din suflet totuşi, spre tine ţip.

Vreau ploaia să mă rupă în mii de bucăţele,
Să-mi macine durerea ce-o laşi în urma ta,
Să-ntorc sufletu-n pagini, să mă înalţ spre stele,
Să-ţi simt iar răsuflarea învingând planeta.

Vreau să te-ascund în mine, adânc să nu mă ştie
Nicio planetă albă, nici stelele măcar,
Să te înec în gânduri, cu luna argintie
Pe care mi-ai trimis-o de-atâtea ori în dar.

Vreau să te-ascund sub pagini şi sub cerneala-ţi verde
Să-mi smulg inima-n grabă cu-n ac de gămălie,
Să-mi împletesc cuvântul ce-n lipsa ta se pierde
Devenind doar o boare roasă la temelie.

Vreau să te uit dar, totul în preajma mea loveşte,
Nimic nu mă mai cheamă, nimic nu mă ridică,
Nici măcar ploaia-n care ne-am răsfăţat regeşte
Nu-mi spală primăvara, soarele-n cer abdică.

E noapte-n poezie, e trist şi glacial,
Se spulberă iubirea, se duce spre poveşti,
Nu pot să opresc ploaia, nu pot opri un val,
Nu pot păşi spre clipa în care tu nu eşti.

Un strop imens de dor

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt un strop fără putere,
Biciuită uneori
Dar, am imensa plăcere
Să mă rătăcesc prin nori.

Sunt un strop de ploaie lină,
Uneori torențială
Dar, mă știe-a mea gradină
Cât sunt de rațională.

Sunt un strop imens de dor,
Ghemuită în cuvânt
Par un simplu visător
Dar, picioru-i pe pământ.

Sunt și apă, sunt și gheaţă,
Sunt și zorii și apusul,
Dau mereu câte-o speranță
Dar, ades primesc opusul.

Sunt un strop plin de iertare,
Așa-mi spune Dumnezeu
Deși, inima mă doare
Că nu primesc ce dau eu.

Sunt un strop de suferință,
Numai eu știu cât trudesc
Însă, în a mea credinţă
Chiar pe Iuda îl iubesc.

Sunt un strop, nimic mai mult,
Nu am sufletul de vulpe,
Nu sunt un ocean ocult,
Norii pot să mă disculpe.

Durere argintie

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Nicio perdea nu-ţi stă în cale,
Nimic nu poate să m-ascundă,
În suflet îmi pătrunzi, agale
Deşi, voiam s-ai cale lungă.

Păşeşti exact spre punct ochit
Cu-abilitatea ta perfectă,
Sufletul mi l-ai nimerit,
L-ai capturat ca pe-o insectă.

Din taine-ai cules strop cu strop
Ca pe o vie de ciorchini,
Din oţet ai făcut sirop 
Şi trandafiri albi din ciulini.

Nu pot s-afirm că nu mă doare
Dar, e-o durere argintie,
Un sentiment ce ia amploare
Sub ochii tăi, nu pe hârtie.

Atât de mult mi-aş fi dorit
Să fiu puternică şi dură,
Adânc în suflet ai păşit
Ştiind că sunt doar picătură.

RUGĂ FĂRĂ SFÂRȘIT

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt românul ce dorește,
Numai liniște și pace,
În ruga ce se clădește
Pentru un scop eficace.

Sunt umbra ce nu lovește
Nici în cel mai crâncen vis,
Sufletul ce te iubește
Chiar de-mi este interzis.

Sunt fir de nisip fierbinte,
Strivit de călcâie reci,
Voi rămâne-n a ta minte
Chiar dacă vei vrea să pleci.

Sunt un strop din Marea Neagră,
Rătăcind peste hotare
Pentru o pâine întreagă
Și un loc, al meu, sub Soare.

Croşetând vers de iubire

Pe faţa blândă a Lunii croşetez vers de iubire
Aşternut în seara pură, redând stelelor safire,
Caut perlele în scoica ce-n ocean de dor se-afundă
Învingând râul de lacrimi care-n noapte mă inundă.
Caut iubirea albastră, rătăcită peste munte,
Printre stelele-adormite, printre pletele-mi cărunte,
Caut aripa de înger, pleoapele să îmi ridice
Şi cu mila Lor, imensă, sărutul divin s-aplice,
Geana spre cer să-mi purceadă, Dumnezeu să mă mângâie
Cu puterea Lui, enormă, o secundă să rămâie,
Să-mi dea picături de rouă, din ele să mă hrănesc,
Să pot păşi mai departe, viaţa din nou s-o iubesc,
Iar din slava Lui, prea sfântă, strop din cerul înstelat,
Să pot dărui în lume versul meu, mic, dar curat.

Sunt un strop plin de speranţă

Sunt în lumea asta mare,
Un bob de nisip fierbinte,
Stropi de verde-n depărtare
'S-ochii tăi, în a mea minte.
Picătură-s în ocean,
Uscată, ca frunza-n dud,
De mai bine de un an
Renasc, când glasul ţi-aud,
Zbor, când ceru-mi dăruieşti
Sub sărutul tău fierbinte
Şi-n verde crud zămisleşti
Clipele de-acu-nainte.
Pe-al tău umăr, număr stele
Ce-mi remodelează drumul,
Iar cu versurile mele
Topesc ceaţa, alung fumul,
Culeg raze vii din noapte,
Din iubirea noastră, ninse,
Veşnic cele două şoapte
Să rămână neatinse...
Sunt în lumea asta mare,
Un bob de nisip, pe-o plajă,
Transformi drama în visare
Cu-o silabă, ca o vrajă
Ce-mi deschide ochii minţii
Dăruindu-mi dar din dar
Ce-nveseleşte şi Sfinţii...
Nimic nu este-n zadar,
Totul are importantă,
Totul e prestabilit:
Sunt un strop plin de speranţă
Că iubirea n-a murit.

Cu lacrimile mele

Cu lacrimile mele
Ce curg adeseori
Nu vreau s-ajung la stele,
Nu vreau s-ofilesc flori,
Nu vreau să primesc daruri,
Nu vreau nimic în schimb,
Nu vreau averi în valuri,
Printre zei să mă plimb
Nu vreau, chiar nu-mi doresc!
Sunt doar un strop de viaţă,
Printre lacrimi zâmbesc
Când nu mă-nec în ceată,
Când nu mă-nec în vers,
Când viaţa nu loveşte
Şi-ntregul Univers
Lângă mine zâmbeşte.
Eu plâng să-mi spăl necazul
Ce groaznic mă apasă,
Să-l topesc pe obrazul
Inimii mult prea arsă.
Plâng să-nţeleg mai bine
Lumea ce ne-înconjoară
Iar lacrima ce vine
Deşi nu e uşoară
Încerc s-o îndulcesc
Aşa cum pot şi eu
Să nu mai otrăvesc
Nimic în drumul meu.

Nu mă cumperi!

Mie veşnic mi-a fost frig...,
Veşnic mi-a lipsit căldura,
Prin şoapte am vrut să strig,
Să depăşesc conjunctura
Sloiului de gheaţă tristă...
Şi-am tot lăcrimat pe ea,
Am devenit optimistă
Zburând pe o sfântă stea,
Gerul crud al dimineţii
M-a pătruns până la ceruri,
Dar prin valurile vieţii,
Din mistere în misteruri
Am clădit un mal de mare,
Printre valuri liniştite
Scăldat în raze de soare,
Din senin atribuite,
I-am dat tot ce-aveam ascuns,
I-am dat viaţă şi culoare,
În inimă mi-a pătruns
Fără semn de întrebare,
Fără geru-ascuns sub stele,
Fără crivăţ şi furtuni.
Leagănul iubirii mele,
Legănat de semiluni
A zburat cu-o stea polară
Într-o lume mai aprinsă.
-De ce-mi faci clipa amară?
-De ce-mi tai aripa-ntinsă?
L-am întrebat într-o doară,
Când era la înălţime...
Mi-a urat... viaţă uşoară,
Alungând ziua de mâine.
Frigul m-a cuprins o noapte,
Şi-nc-o noapte fără stele,
În vise pluteam prin şoapte.
Peste versurile mele
Se-aşternea nota uitării,
Îngropam zilnic securea
Smulsă-n pragul disperării,
Până a-nfrunzit pădurea,
A-nflorit un bob de stâncă
Printre pagini călător,
În inima mea adâncă
Îmi şoptea că-mi va fi dor,
C-am greşit cu difuzarea,
Zborului vânat de-aripă
Ce mi-a adus depărtarea.
Îmi şopteşte, plânge, ţipă...
Nu-mi e frică de-ntuneric
Nu am frică de-anonim
Care-n zborul lui himeric
Mă împroaşcă cu venin.
Lumea mea e prea curată
Ceaţa nu o mai cuprinde
Viaţa nu-mi e plagiată!
Nu mă cumperi! Nu mă vinde!

-Strop de suflet-

Spun unii că-s demodată
C-aş fi falsă sau absurdă,
Că nu-mi place niciodată
Să-nchid ochii, să fiu surdă...

Spun unii că-s ipocrită,
Că-mi doresc ce nu mai este
Nici în pustiu, că-s rănită,
Şi visez doar o poveste...

Că n-am să găsesc vreodată,
Oricât de enorm doresc
Dragostea adevărată...
Că n-am timp să izbutesc.

C-aş fi simplă, sau firavă,
Că sunt mult prea doritoare
Să sorb aburii din tavă,
Dar vărs doar lacrimi amare.

Spun unii confraţi de-ai mei
Că m-ascund sub garderobă
C-aş avea paşii prea grei,
Mulţi sunt cei ce nu m-aprobă...

Eu vă spun, prieteni dragi,
Amici, fraţi, chiar şi duşmani,
Pe alei cu iz de fragi,
Eu, nu mă hrănesc cu bani.

Sub versul meu fac cauş
Cu iubirea mă îmbrac,
În felul meu jucăuş
Mă colorez ca un rac.

Mă-verzesc ca primăvara,
Mă scald în lacrimi fierbinţi,
Îmi repansez inimioara
Fără a cerşi arginţi.

Nu sunt hohot de splendoare,
Nu sunt ceea ce visaţi,
-Strop de suflet- sunt, sub Soare,
Vă rog să mă criticaţi!

Am mai spus-o, ştiu, odată...
Criticii-au întârziat,
Dar nu sunt abandonată,
Prin iubire-am înviat.

Iubirea mi-a deschis ochii,
Mi i-a ridicat spre stele,
Mă dureau de mult genunchii
De atâtea clipe grele,

Iubirea mi-a redat aripi
M-a purtat pe culmi alpine,
Dreptul de a ciripi
Şi încrederea în mine.

Pe nerăsuflate...

E sărbătoare-n astă seară,
Un trandafir catifelat
Culoarea-şi varsă peste noi,
Din suflete vrea să răsară
Mireasma ce-a acumulat
Petalele din amândoi.

Pe boltă Luna-a azvârlit

Stele cărate în căruţe,

Cu dragostea le-a parfumat,
Cu sentiment le-a zămislit,
În mii de mângâieri finuţe
Un Univers a comprimat.

Numai o gură de cafea
Şi-un fum furat dintr-o ţigară,
Doar un cuvânt şi o privire,
Un dans pufos de catifea,
Stelele toate să tresară
Din sărutări şi din iubire.

Beatitudine intensă
Sorbită pe nerăsuflate,
Lipsită de-un strop de răgaz,
Cu-aceiaşi valoare imensă
Înmiresmând clipele toate
Din noaptea plină de extaz.

Te-aş alunga

Eu te alung departe, visul nopţii te cheamă,
Le promit tuturor, dar gândul îmi destrămă
Cuvântul fără suflet, rostit doar să se-audă
Fără pic de culoare, sufletul îmi inundă
Cu mult prea multe lacrimi şi mult prea adâncite,
Te-aş rătăci departe, dar, nu-mi dispari din minte,
Te-aş alunga departe, departe în trecut
Dar nu mă pot opri din plâns şi doar ascult,
Nimeni nu-mi dă dreptate, toţi îmi spun să zâmbesc,
Eu văd de-acum doar noapte, în vise mai trăiesc.
Te-aş rătăci departe, mulţi viaţă îmi oferă,
Eu încă te iubesc, deşi eşti o himeră,
Te-aş alunga departe, dar, încă n-am putere,
Zâmbesc, zâmbesc dar sunt sfârşită de durere,
Te-aş rătăci departe, ca pe-o carte citită,
Dar îmi apari în versuri şi colind rătăcită,
Te-aş alunga chiar astăzi, dacă aş fi în stare
Dar n-am de unde lua nici un strop de uitare,
Te-aş rătăci departe, nimeni nu mă-înţelege
Cât te iubesc de mult, fără să-ncalc vreo lege
Te-aş alunga departe, te-aş alunga din gând,
Şi am s-o fac, fi sigur, dar nu pot spune când.

Asculta-ti inima!

Mi-ai spus: ascultă-ți inima!
Sub duș m-am dus să o ascult
Însă n-am putut sta prea mult
Și am ieșit, era doar ea
Cea care într-una te striga,
Eu doar m-amăgeam ca nebuna
S-o liniștesc, dar n-am putut
Eu te iubesc, prea mult, prea mult!
Asculta-ți inima! mi-ai spus,
Nu am găsit nici un răspuns
Degeaba am pus capul jos
Și am visat așa frumos,
Degeaba somnul m-a luat
Pe perna pe care-am udat
Visele toate-n orice zi,
Iar inima mea tu o ști
Am ascultat-o ...și mi-a dat
Răspunsul clar, net și curat
Numai pe tine te iubesc!
Ce aş putea să-mi mai doresc?
Cât aş putea să o ascult
Când te iubesc aşa de mult?
Am încercat ploaia plângând
S-ascult, mi-erai numai în gând...
Cântecul ce m-a fermecat
De zeci de ori l-am ascultat,
De sute sau de mii de ori,
L-am ascultat chiar până-n zori
Și te-am visat ca de-obicei.
Cu dor aprins de ochii tăi
M-am trezit inima s-ascult...
Dar te iubesc aşa de mult!
De nu mă regăsesc deloc
Nici pe pământ nu mai am loc
Sufletul îmi e plin de dor
Aş vrea cu tine doar să zbor
Și-n timp ce doar ne sărutăm
Inimile să ne-ascultăm.

Fir de vis

Lin pe geana dimineții fir de vis se desfășoară,
Timpul curge peste mine, aripa clipei coboară
Peste-a zorilor lumină, palidă, cu o petală
Răsare din întuneric o cupă albă de cală,
E în mâna ta, întinsă către mine, s-o primesc
Mă întreb nedumerită, la schimb eu ce-ți dăruiesc?
Te-am refuzat într-o doară, ochii îmi simțeam zâmbind,
Într-o clipă am auzit ușa în urma ta trântind.
Zadarnic am alergat, chiar prin ușa ferecată,
Iar dincolo se-așternea o grădina parfumată,
Te-am căutat cu privirea, zorii cruzi mi te răpise,
Seara-mi dăduse-și iubire, acum, ascuns printre vise
Te-ai topit lăsând în urmă parfumul de vis ciudat,

În zori mi-ai adus buchetul, fir de vis adevărat.

Cu tine-n gînd...m-am sinucis!

Noapte de noapte, strop cu strop
Din lacrimi am făcut potop.
Noapte de noapte, stea cu stea
În Iad îmi arde inima.
Noapte de noapte, zi de zi
Doar lăcrimați mi-au fost ochii,
Noapte de noapte, ore-n șir
M-am uscat ca un trandafir,
Pe lângă mine totu-i vid,
Degeaba plâng, degeaba strig,
Noapte de noapte-n clipe seci:
De ce a trebuit să pleci?
Noapte de noapte, vis de vis
Cu tine-n gând...m-am sinucis!