Doar pentru o naștere deplină

Când m-am născut
credeam
că sunt singura care
văd altceva decât
ceea ce mi se oferă,
credeam că
e mai firesc să tac
decât să visez,
mai zvelt
să adorm pe nori
decât să curg a ploi,
să desenez infinitul
lunecând
printre scări
ce nu-mi arătau decât
săgeți spre cer.

Credeam că sunt
un sloi de gheață
din raze de soare verzi,
mă priveam în oglinzi adormite
și nu-mi recunoșteam umbra ...

Acum știu că
nu sunt singura
care îndrăznește
să descopere cerul
adormind între
curcubeu și luceafăr.

De-abia acum.

Și eram atât de sigură că nu sunt,
așa de singură că sunt,
încât
aș fi pus rămășag
pe o grămadă de stele,
doar pentru că
ele mă știu,
îmi sunt surate,
îmi sărută razele
adunându-mă
din cer și până în călcâie
doar pentru o naștere deplină.

Curcubeu triunghiular

 

 

 

 

Am cunoscut odată
un pui de mohair,
pufos și cald la suflet,
dulce... ca un copil
în pragul dimineții,
când razele prind viață.

Când lacrima se pierde-n
roșu de catifea,
când versul meu ajunge
pân'la inimi zdrobite.

Când visul se îngână
cu geana libertății,
când pășeam mână-n mână
topind urmele gheții...

Am întâlnit mireasma
ploilor de sărut
pe vise, gând, pe struguri,
pe nalbe și cuvânt.

Nicicând n-am priceput
de ce și-a pus tăcerea
în gheara nopții crude
și-a dezrobit durerea.

De ce nu mă aude
cum curg,
și mă deșiră ca pe un
curcubeu triunghiular,
se miră de ce sunt eu... și eu
mă strecor printre rânduri
să-i împletesc speranțe...

Un pui dospit de vreme
sub aripa aprinsă,
de la un timp se teme,
crezându-mă învinsă,
c-aș putea într-o doară
trupul să i-l deșir...

Timpu-n lacrimi măsoară
clipele de delir
și slova-mi neînțeleasă
de puii tricotaţi
din lână deșirată...

Treziţi-vă curați
și vrednici de iubire,
treziți-vă-n pruncie
când ura-i invalidă
faceți economie
de lacrima toridă...!

Dacă nu ai prins curcubeul

 

 

 

 

Înşiră-mă pe sârmă,
sau pe aţă,
pe iarbă, pe gânduri,
înşiră-mă... pe sfoară.

Ai grijă,
să nu fie ghimpată,
să se irosească,
aşa, ca mine,
înnodată sau cârpită
ca ziua de mâine,
de azi şi mai ales
ca lespedea de ieri.

Înşiră-mă pe suma lacrimilor,
pe conturul nopţilor
care curg prin venele stelelor
argintând şoaptele noastre
într-un tărâm de vis.

Ai grijă
să nu mă rătăcesc
printre stele incolore,
mi-aş pierde strălucirea,
mi-aş abandona rădăcinile
şi-aş porni spre cetatea intruşilor abandonaţi.

Înşiră-mă pe sârmă,
dacă nu ai prins curcubeul
deşiră-l pentru mine,
înşiră-mă pe acele nopţi
când vom trăi
la fel de fericiţi
sub oricare petec de cer,
la fel de împliniţi
sub orice fel de streaşină.

Înşiră-mă sub genele tale
şi adoarme-mă surâzând.

Mă voi trezi
ca în fiecare dimineaţă
cu tine-n gând.

 

 

 

 

 

 

Saturaţi de depărtări

Mi se pare că rugina
frunzelor se scurge-n grabă,
şi... se pierde când lumina
are foarte multă treabă...
Fir cu fir îmbălsămează
din zori, până oboseşte,
aproape de amiază
când  sufletu-mi cucereşte.

Mi se pare că verdictul
norilor, aşteaptă ton
înecându-se-n argintul
greu, adus doar din creion...
Curg culori predestinate
dintr-un desculţ curcubeu,
Stelele se-ascund sub noapte
ca mine, cu dorul tău.

Lacrimile curg izvoare,
şoaptele nu contenesc
să ardă din depărtare,
nevoia să te iubesc...
Nevoia să-ţi pun pe gleznă
şi pe frunte sărutări,
să putem păşi prin beznă,
saturaţi de depărtări.

Nu se mai poartă uşa larg deschisă

De la un timp mă limpezesc în soare
şi-n lacrimile mării mă usuc,
de la un timp nu-mi mai trimiţi culoare,
nici eu nu plec deşi încet mă duc.

De la un timp mă îngrozesc netoţii
cu vorbe aruncate la-ntâmplare,
încătuşez iubirea cum fac hoţii
să nu mă rătăcesc în bălţi de soare.

De la un timp izbesc în laşitate
cu braţele-ncleştate de durere,
nu-ţi cer nici timp, nici aur, nici dreptate,
nici frunzelor ce cad nu le cer miere.

Mă duc spre miazănoapte să-mpart stele,
spre miazăzi să-mpart ce-a mai rămas
din curcubeul frânt în acuarele
şi ploi torenţiale fără glas.

Mi-e teamă să-ţi repet ce-mi arde pieptul,
nu se mai poartă flăcări de prisos,
acum se osândeşte alfabetul
şi se alungă tot ce-i mai frumos.

Nu se mai poartă dorul sărutării,
nici ochii dragi nu se aşteaptă-n prag,
acum ne tăvălim ca valul mării
şi rătăcim icoana celui drag.

Aş fi ridicolă dacă ţi-aş cere
să te gândeşti cât un sărut la mine,
un strop infim... Imensa mea avere
e sentimentul ce-a uitat să se încline.

Nu se mai poartă uşa larg deschisă,
nici sufletul la purtător nu-i de bone-tone,
iubirea e o noapte contrazisă
de-o lacrimă ascunsă sub beton.

Zidit în al meu nume

 

 

Ardeam ca flăcările vii, în taină,
Strângând la pieptul obosit lumina
Ce-mi pătrundea misterios prin haină,
Cu dorul nemilos, ca ghilotina.

Mă strecuram cu lacrimile nopţii,
Înveşmântată ades în vise reci
Ce-mi sfâşiau sufletul ars, cu colţii,
Să rătăcesc aiurea, pe poteci.

Am adunat cuvintele răzleţe,
Ce mi le azvârleai din când în când,
Să-mi întreţină cu-aceeaşi nobleţe
Flacăra neştirbită prinsă-n gând.

Am aşternut dorinţele, de-a valma
Sau cum m-am priceput şi eu mai bine,
Lacrimile-mi ardeau adesea palma
Deşi, păreau atât de cristaline.

Cu tălpile crăpate-am străbătut,
Şi zi şi noapte stânca nemiloasă,
Ca o furnică-n lanţuri m-am zbătut
Şi m-am rugat să te întorci acasă.

Nici numai ştiu când ai plecat în lume,
Nici numai ştiu, de fapt, dac-ai plecat
Sau ai rămas zidit în al meu nume,
Un curcubeu de dor catifelat.

 

 

 

O slovă

Ţi-a fost vreodată teamă de-un pescăruş în zbor?
Dar de răceala lunii ce-ncearcă să redea
În fiecare seară, mai greu sau mai uşor,
Din tot ce-agoniseşte, lumină, stea cu stea...?!?

Ţi-a fost vreodată sete de-un curcubeu curbat?
Dar de oceanul care, avid de mări, izvoare
Adună lacrimi albe în care s-au scăldat
Iubiri nemăsurate sub stele, nori sau soare...?!?

Ţi-a fost vreodată teamă de-un pui de pescăruş?
De valurile mării privindu-le din munţi
Cu ochi de vultur mândru, că-n zboru-i jucăuş
Ne-a zărit într-o vară, păşind pe ţărm desculţi...?!?

Ţi-a fost vreodată sete de dragoste curată?
De-o mângâiere fină ca puful păpădiei,
 Că noaptea se destramă mai dur ca niciodată
Iar eu n-am să-i destăinui nicio slovă hârtiei...?!?

Furnica nu mănâncă în sicriu

 

 

Să-i dai unei furnici un strop de rouă
Când soarele şi-a instalat vâltoarea
E ca şi când cu braţele-amândouă
Ai picura în univers culoarea.

Degeaba-i dai oceanul plin de alge
Când s-a uscat de-atâta nepăsare
Nu-i mai sunt de folos mii de catarge,
Nici universul inundat în zare.

Să-i dai unui grăunte strop de soare
Când el e însetat până la lacrimi
E ca şi când, din curcubeu culoare
Ai lua, să îţi pictezi clipele-n patimi.

Degeaba-ncerci să stingi cu lacrimi jarul,
Să dai grăunţe când e prea târziu,
Ai irosit şi stelele şi farul,
Furnica nu mănâncă în sicriu.

 

 

 

Un leu şi-o picătură

Din geana lunii am cules
Parfumul ei exotic
Şi soarele l-am înţeles
De ce-o iubea platonic.

Am sustras raze de lumină
Din aştrii cenzuraţi
De norii prinşi la rădăcină,
Pufoşi, catifelaţi.

Am împletit un curcubeu
Din ale vieţii foi
Şi am rămas doar tu şi eu
Un trup din amândoi.

Din gene soarele sclipea
Parfumând universul
Iar noi, luna şi dragostea
Le cântam veşnic versul.

Luna, prin noi a reuşit
Soarele să-şi sărute,
Cerul, în schimb, ne-a dăruit
Stelele neîncepute.

Firave gânduri se unesc
Într-un mănunchi de stele
În ochii verzi când te privesc,
Iubirea vieţii mele.

Stelele-n limba lor grăiesc
Legenda noastră pură
Cum eu, un singur leu iubesc
Iar tu, o picătură.

O virgulă pusă-ntre lacrimi

Eu numai sunt de mult o veste,

Din noaptea-n care m-am născut,

În curând voi fii o poveste

Şi nu vei afla cine sunt.

Vei întâlni din întâmplare

O slovă, poate neuscată,

Ce-am aşternut-o-n graba mare

Şi nici n-ai s-o-nţelegi vreodată.

Eu numai sunt de mult o boare,

Din ziua-n care-am gângurit,

La prima mea aniversare

Şi flăcările-am biruit.

Vei întâlni sigur pe-o foaie

O virgulă pusă-ntre lacrimi,

Un curcubeu născut sub ploaie

Înviorat ades din patimi.

Eu numai sunt de mult povară,

Din noaptea-n care am primit

Iubire pură-n călimară

Şi muntele l-am cucerit.

Ai să-nţelegi târziu că timpul

Se scurge ca şi lacrima,

Că nu contează anotimpul

Ci doar ce laşi în urma ta.

Curcubeul iubirii

Când marea mă-ntreba de tine
Şi-n lacrimi acre mă scălda,
Te rătăceam prin valuri fine
Răspunsul să nu il pot da.

Nisipul sfârâia sălbatic
Sub tălpile de dor crăpate
Dar, marea-n dansu-i acrobatic
Readucea valul aproape.

Îl alungam spre geamandură
Cu-a ta mireasmă prinsă-n el
Dar, revenea cu-atâta ură...
Acelaşi val iubit, fidel.

Mă-mbrăţişa cu o putere,
Ce numai tu o poţi avea
Când îmi sorbi lacrimi şi durere
Înveselindu-mi inima.

De-abia acum, când totul pare
Că nici în vis n-a existat,
Avem răspuns la întrebare,
Iubirea noastră n-a cedat.

Mireasma ta m-a urmărit
Oriunde aş fi colindat,
Speranţa nu s-a irosit,
Un curcubeu ne-a invadat.

Zadarnic îmi dai dreptate

Vezi, stelele se plâng că iarna
Le-ngheaţă aripile-n zbor
Dar, nu şi-au pus din timp alarma,
Să-şi zvânte lacrima pe-un nor.

Vezi cum zâmbeşte, dimineaţa,
Un fluture ce ştie bine
Cât are el de scurtă viaţa
Şi cât de verde va fii mâine...

Vezi, curcubeul cum zâmbeşte?
În colţul gurii, plictisit,
Atâtea fulgere-l loveşte
Şi totuşi nu s-a irosit.

Vezi cum revine trenu-n gară
Pe două linii paralele?
Cum poartă paie-n miez de vară
Spre cuib, acele rândunele?

Vezi cum baloane de săpun
Se risipesc împestriţate
Deşi, sunt pe ultimul drum
Dăruiesc zâmbete, nu noapte.

Vezi cum se scurge timpu-n mine?
Prin câte flăcări am trecut
Şi totuşi ard, la fel ca tine
În ritm vioi, necunoscut.

Vezi câte paie am sub geană?
Şi totuşi zbor în lumea mea,
Nu-ţi cer pervers, lacrimi în cană
Dar, nu-mi distruge liniştea.

Zadarnic azi îmi dai dreptate
Iar, mâine ceru-mi demolezi,
Eu văd prea multe, văd prin noapte
Chiar dacă nu realizezi.

Un singur drum

Din norii grei mi-am smuls privirea
S-o dăruiesc cui se cuvine,
Nu-mi voi mai irosi iubirea,
Nici lacrimile cristaline.

De-acum furtunile vor naşte
Un curcubeu nestăpânit,
Oricine sufletu-mi cunoaşte,
Ştie cât am de oferit.

De-acum voi colora secunda
Cu dragoste adevărată,
Nu voi mai plânge ca flamanda
Dup-un colţ de pâine uscată.

De astăzi, negru va fi negru
Când peste alb se va aşterne,
Cuvântul meu, mereu integru,
Pe pagini, dragoste va cerne.

De-acum, să ştie întreaga lume,
Cu munţi şi apele adânci,
Oricine va-ntreba de mine,
Sunt sus, acolo, printre stânci.

De-acum inima îmi va bate
În ritmuri de săruturi noi,
De-acum iubirea va străbate
Un singur drum pentru-amândoi.

De ieri, de azi

O noapte goală şi prelungă
Prin plete sufletu-mi răsfiră,
De azi a încetat să plângă,
De ieri, cuvântul tău inspiră

De azi un nou drum se iveşte,
De ieri cerul s-a luminat,
Un crin în suflet înfloreşte,
Stelele-n cor s-au adunat.

Ne cânta toate la vioară
Pe vocea unui curcubeu,
De azi nu se mai face seară,
De ieri eşti în sufletul meu.

De azi prin vise vom pătrunde,
De ieri putem lua culori
Din curcubeul ce ascunde
Mireasma dragostei în zori.

Zâmbeşte, dragul meu!

Când eşti lovit de-o floare
Şi mângâiat de-un spin,
Când adevărul moare
Sub tone de venin,
Când viaţa te loveşte
Cum n-ai visat vreodată,
Nu te-ntrista, zâmbeşte
Pentru întâia dată!

Când aripa plăpândă
Din suflet ţi-a fost smulsă,
Tristeţea îţi inundă
Inima prea pătrunsă,
Când soarele-ţi şopteşte
În zadar vorbe dulci,
Nu te-ntrista, zâmbeşte,
Nu are rost să plângi!

Când dorul te doboară
Cu gheara lui de foc,
Când scumpa ta comoară
Te-a transformat în joc,
Când lacrima sporeşte
Cum n-ai fi meritat,
Nu te-ntrista, zâmbeşte,
Eşti binecuvântat!

Când cerul te apasă
Pe piept, cu-a lui culoare,
Când simţi inima arsă
Şi sufletul te doare,
Când crezi că nu mai ai
Pe lume, vreo putere,
Nu te-ntrista, zâmbeşte,
Iubirea e-o avere!

Când lacrima se zbate
Din suflet să ţâşnească,
Când te ascunzi în noapte
Să nu te mai privească
Nici luna întunecată,
Nici blândul curcubeu,
Zâmbeşte încă-odată!
Zâmbeşte, dragul meu!

Am furat un curcubeu

Am furat un curcubeu 

Acum câteva secunde

De la tine, dragul meu,

Lumea toată s-o inunde.

Te rog nu te supăra,

Eu nu am răpit, ca tine,

Cu ochii verzi, inima,

S-o port peste culmi alpine.

Eu, cu slova mea peltică

Ochii încerc să îţi sărut

Deşi-mi este tare frică

Că norii n-au dispărut...

Ţi-am furat secunda-n care

În iubire m-ai scăldat,

Ca o ploaie dătătoare

De-un curcubeu dezmierdat.

 Ţi-am furat, să pun pe frunte,

Curcubeul tău, iubite,

Atunci când vei fi pe munte,

Să mă porţi în a ta minte.

Doar o întrebare

Cine poate să înţeleagă
Ce se-ntâmplă azi în lume,
Cred că n-are mintea întreagă
Sau, eu n-am nimic a spune?!?

M-am decis în astă seară
Să scriu vrute şi nevrute
Ca şi când din călimară
Ar ieşi cuvinte mute.

Să spun lumii ce m-apasă,
Rostind purul adevăr,
Fără metafora grasă
Ce-ascunde viermele-n măr.

Nu ştiu de-mi veţi da dreptate
Sau mă veţi contraria
Dar, trăim în libertate
Şi-mi expun părerea mea.

Tare-aş vrea să ştiu ce-înseamnă,
Pentru unii muritori,
Care din ură ne-îndeamnă
Să trăim cu capu-n nori.

Mă uimesc, pe zi ce trece
Afirmaţii, fapte crude
Petrecute-n lumea rece
Ce nu vede, nu aude.

Mă uimeşte goana-n care
Mulţi aleargă după-averi
Şi-n această disperare
Uită ceea ce-au spus ieri.

Pânza peste noi se-aşează,
Sufletul devine negru,
Mai nimic nu mai contează,
Mai nimic nu e integru.

Nimeni nu mai ia în seama
Adevărul şi iubirea,
Viaţa devine o dramă
Denumită: "fericirea".

Dragostea n-a luat vacanţă,
Se iubeşte tot ce mişcă
Şi nu are importanţă,
Dacă are bani şi... frişcă.

Sunt uimită de tupeul
Celor fără Dumnezeu,
Ce-ar distruge curcubeul
De-ar gusta un strop de greu.

Mă uimesc acele pietre
Aruncate-n răzbunare,
Ignorându-se concrete
Bogăţii nemuritoare.

Simt că totul se dizolvă
Într-o mare de cenuşă,
Nepăsarea nu rezolvă
Praful ascuns după uşă.

Nu aspir să-mi daţi dreptate
Nici să mă elogiaţi,
N-am în mânecă vreo carte
Pe care să vă bazaţi.

Am numai o întrebare
Ce-mi distruge inima,
În această lume mare
A murit încrederea?

Dor nemăsurat

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Cum să văd în zorii zilei

Bezna ce mă va răpune,

Cum să-i dau dreptate filei

Când n-are nimic a spune?

Cum să înlătur viitorul 

Ca pe-o felie stricată,

Ştiind cum va arde dorul?

Doar nu este prima dată.

Cum să văd prin curcubeul

În care m-ai îmbrăcat,

Lacrima din apogeul 

Dorului nemăsurat?

Cum să-ngheţ în toiul verii

Pentru a-mi estompa durerea,

Prinsă-n gheara depărtării

Ce-mi va dărui tăcerea?

Cum să trec şi de-astă dată

Printre flăcări şi furtuni,

Să-mi pun inimă de piatră

Fără de dimensiuni?

Voi păstra iubirea-n piept

Ca pe o imensă comoară,

 Te iubesc şi-am să te-aştept,

 Dragul meu, în orice seară!

Sărut de curcubeu

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt o carte răsfoită
Numai de al tău sărut,
Gingăşia împletită
Într-un vis neînceput.

Sunt izvor cu apă vie,
Curg fierbinte peste nori,
Doar sărutul tău mă-învie
Într-un Paradis de flori.

Sunt cascadă de iubire,
De-a ta gură, zămislită
În susur de fericire
Precum lava biruită.

Sunt din lacrimă răpită,
În sărut înveşmântată,
De ochii tăi absorbită,
Cu iubire parfumată.

Sunt un freamăt desluşit
Doar sub buzele-ţi flămânde,
Căldura m-a copleşit,
Sufletul simt că-mi pătrunde.

Sunt un lan de maci, sub soare,
Sărutat de curcubeu,
Numai tu îmi dai splendoare,
Numai tu, iubitul meu.

Iubirea picurată

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt sublimul sentiment
Sacru, necondiționat,
Ce domnește consistent
Peste ceru-înseninat.

Sunt distanţa ce se-așterne
Între noi, pas lângă pas,
Focul crud ce-n suflet cerne
Flăcări de dor, ceas de ceas.

Sunt dorința arzătoare
Zămislită din sărut,
Curcubeu plin de splendoare,
Nesecat și neînceput.

Sunt izbânda camuflată
Într-un sentiment firesc,
Peste lumea asta toată
M-am născut să te iubesc!

Sunt iubirea picurată
Peste vers și poezie,
Te voi iubi viaţa toată
Într-o dulce frenezie.