Vesnic datoare c-un sarut

Totul era pierdut, simțeam cum se destramă,
Simțeam cum mă afund, mă pierd prin umbre reci,
Nici seara înstelată, nici ploaia ce ne cheamă,
Nimic nu exista, eram pierdută-n veci.
Seara venea grăbită, iar eu simțeam cum pierd,
Mă simțeam dezgolită, de suflet, de culoare,
Visam să te sărut, speram să te dezmierd,
Dar totu-n jurul meu se-ofilea ca o floare.
Minutele treceau, orele mai grăbite,
Erau ca niciodată, prăpastia imensă
Se năștea-n al meu suflet, se lansa-n a mea minte,
Iar ploaia noastră dulce se transforma-n aversă.
Mă inunda iubite, mă lovea înghețată,
Eram dusă pe gânduri, eram prea rătăcită,
Dar ți-am auzit glasul, și viața dintr-odată
Mi s-a schimbat total, am rămas împietrită...
Ce-aș fi putut să spun, oare ce să rostesc?
Pluteam de acum prin vise deși erai cu mine,
Stelele-au strălucit când ți-am spus te iubesc
Seara-asta minunată, doar ție-ți aparține...
Doar tu ai reușit să-mi dăruiești speranța
Zilei ce va urma, zilelor următoare,
Doar cu a ta iubire acum conturez viața
C-un alt sărut fierbinte mă simt veșnic datoare.