Cititorii mei

Translate

joi, 30 mai 2013

Visat-au strămoşii?

Visat-a vreodată păgânul să-şi poarte
Călcâiul crăpat pe pământ strămoşesc?
Visat-a să-şi ţină, să-şi pună deoparte
Vreun fir de făină din grâu românesc?

Pământul să-l vindem, crezut-a vreodată
Măria Sa Cuza sau Mircea Bătrânul?
Conduşi la pieire ca Horea la roată,
Visat-au strămoşii, visat-a păgânul?

Crezut-a vreodată al nostru străbun
Că veni-va vremea să tot rătăcim,
O viaţă întreagă pentru trai mai bun,
Iar limba română să n-o mai iubim?

Crezut-au vreodată ai noştri strămoşi
Că ţara aceasta, grânarul vestit
Să înghită atâtea şi-atâtea gogoşi?
Visat-au aceea ce ne-au cotropit?

miercuri, 29 mai 2013

Sorbim otrăvuri



Prea lesne punem grele hamuri
Pe sufletele îngenunchiate,
Necugetat privim prin geamuri
Aplaudând clipe trunchiate.

Ne cocoţăm în ranguri sfinte
Cu trupuri goale de păgâni,
Călcând neîncetat morminte
Ne-ntrecem în instrucţiuni.

Ne vindem fraţii într-o doară
Pe-un portofel mai burduşit,
Sorbim otrăvuri pentru-o seară
Ce ne aşteaptă negreşit.

Lovim cu piatra tot ce mişcă
Şi se smereşte milostiv,
Pentru un tort înalt cu frişcă
Şi-un decolteu mai atractiv.

La normă ne clădim palate
Din colbul ochiului vecin,
Înveninaţi de-o libertate
De care Cerul e străin.

Întindem mâini a implorare
Doar atunci când suntem lihniţi,
Dar pân-atunci nimic sub soare
Nu taie goana spre arginţi.


marți, 28 mai 2013

Dorinţele ochilor mei


Adesea se ciocnesc cuvinte
În goana lor după accent,
Nici nu-ţi dai seama cine minte
Când vântul bate permanent.

Adesea se întâlnesc izvoare
În colţul fluviilor verzi
Şi-n pletele sfântului soare
Pe care îl abandonezi.

Adesea se disting iluzii
În clubul goalelor făpturi,
În goana lor după perfuzii
Ajung nişte dărâmături.

Adesea se şoptesc noiane
De vorbe fără conţinut
Se soarbe viaţa din flacoane
Irosind tot ce-ai obţinut.

Adesea ne lovim iubirea
Cu-n singur gest nesăbuit
Mizând pe faptul că tăcerea
Nu-i tocmai ce s-a plănuit.

Adesea cad şi eu pe gânduri
Lovind pereţii cu idei,
Ascund în doar câteva rânduri
Dorinţele ochilor mei.




Mai sunt pe lume încă

 
 
 
Mai sunt pe lume pietre, mai sunt pe lume stânci
Mai sunt şi ape tulburi, chiar şi fântâni adânci,
Mai sunt şi lacrimi sfinte curgând pentru un dor,
Mai scriu şi eu o slovă în ciuda anilor.
 
Se împletesc iluzii, se sting pe albe flori,
Se nasc iubiri de-o clipă, se prăbuşesc comori,
Se reclădesc speranţe din florile de măr,
Aştern încă odată un strop de adevăr.

Mai sunt încă speranţe, mai sunt încă minuni
Mai sunt suflete care înveselesc tăciuni,
Mai regăsim iubirea ce se credea pierdută,
Pun un fir de amprentă şi mor ca o redută.

Se pierd atâtea clipe în scrinul nepăsării,
Se duce la osândă umbra însingurării,
Se pune preţ pe-o oală din nopţile târzii,
Pun virgulă-ntre rime cu rang de poezii.

Mai sunt pe lume versuri şi adieri de vânt,
Mai am curaj să sufăr pentru orice cuvânt,
Mai iscălesc o rugă  pe geana stelelor
Şi-apoi în noaptea surdă mă voi topi de dor.
 
 
 
 

luni, 27 mai 2013

Nu te mai caut

 

 
Nu te mai caut cu privirea,
Nici nu-mi mai este dor de tine,
Mi-am agăţat cândva iubirea
În colţul lacrimilor fine.

Nu-ţi mai rostesc cuvinte calde,
Nici pagina nu-ţi răsfoiesc,
Mi-am pus pe inimă smaralde
Din ochii tăi, să înmuguresc.

Nu te mai caut, nici n-am unde,
Mi-am oprit paşii pe alei,
În lacrimile muribunde
Răsună fila dragostei.

Nu-ţi mai şoptesc nicio silabă,
De-acum te mai sărut  în gând,
Te voi păstra ca pe-o podoabă
Înţepenită-n primul rând.

Nu te mai caut la fereastra,
Nici stelele numai implor
Să înlesnească clipa noastră
De dragul unui simplu zbor.

Din stropii verzi, plini de speranţă,
Nici unul n-am să-ţi mai cerşesc,
Am înţeles că-n astă viaţă
Incontestabil te iubesc!
 



duminică, 26 mai 2013

Chiar dacă nu vei mai veni

Am scris cât te iubesc pe-o frunză
Dar, s-a uscat a doua zi
Îngăduind să mă pătrunză
În suflet, cu săgeţi târzii.

Pe razele fierbinţi de soare
Mi-am iscălit iubirea-n zori,
Pe ploi şi vânturi uimitoare
Ce-au pus sechestru pe ninsori.

Am încercat să scriu pe vreme,
Ceea ce simt, nimic în plus,
Pe ceasul încleştat, ce geme
Pe paginile ce-au apus.

Am scris pe stele, fără număr,
De parcă aş fi vrut să pun
Pecete peste-al nopţii umăr
Şi Cerului să mă supun.

Pe vata norilor am scris,
Să pară mai pufoşi un timp,
S-au rătăcit şi mi-au transmis
Să-mi caut liniştea-n răstimp.

Am scris, cu gândul că-n tăcere
Îţi vei clădi alt univers
Şi-n urmă vei lăsa durere,
Pe care s-o transform în vers.

Ţi-am dezmembrat clipă cu clipă,
Te-am regăsit şi te-am pierdut,
Se zvântă şi se înfiripă
Iubirea ce ne-a conceput.

Eu curg ca un izvor de lacrimi
Pe paginile sângerii,
Să te iubesc plină de patimi
Chiar dacă nu vei mai veni.

Pe strune-n pragul înserării
Îţi voi aşterne alt poem
Şi tot n-am să te dau uitării
Chiar dacă, nici n-am să te chem.




vineri, 24 mai 2013

O lacrimă pe pânză

Pusesem visele de-o parte
Pentru o clipă, şi-am urcat
Prin zbuciumate ploi, să-mi poarte
Umbrela, cel ce m-a visat.

Am alungat, aşa-ntr-o doară
Realitatea la gunoi,
Sub ultima piatră de moară
Ce rămăsese între noi.

Păşeam ţinând-mă de mână
Cu năzuinţele ascunse
De guri, avide să rămână
Căscate, pentru a fi unse.

De-o parte şi de alta-n taină
Vedeam cum se-mpletesc iluzii,
Cum buzunarele de haină
Se îmbulzeau după transfuzii.

Unul mai ciuruit ca altul
Îmi desenau pe caldarâm
Scări, ce mi-ar fi adus înaltul
Loc impresionant, în scrum.

Vedeam pe paginile goale
Cum se împrăştiau cuvinte,
Care de care mai astrale,
Lăsând impresia că-s sfinte.

Le urmăream cu-abilitatea
Unui meticulos vestit
Ce-şi şterge zilnic nedreptatea
Depusă după asfinţit.

Sclipiri cu iz extravagant
Încercau să-mi preia controlul,
Să mă împingă în neant,
Confundând sufletul cu rolul.

Paşii mei prin furtuna dârză
Înspăimântau fără tăgadă
Fiindcă o lacrimă pe pânză
Din vârfuri riscă să se vadă.

Numai că-n a ei transparenţă
Şi liniştea care-o emană
Striveşte cu intransigenţă
Visul oricărei buruiană



luni, 20 mai 2013

Pe-un picior de plai

 
 
 
Pe-un picior de plai
Pe-o gură de rai
Unde mulţi trăiesc
Doar din ce cerşesc,
Cel care munceşte
Se îndobitoceşte,
Iar cel care fură
Fără de măsură,
Trăieşte ca-n rai,
Pe-un picior de plai
Unde multe feţe
Fără să înveţe
Ajung cei mai tari
Din parlamentari,
Unde fără scuze
Ştiu să se amuze
Pe seama tăcerii
Noastre, şi averii
Ce şi-au adunat
Într-un timp ciudat
De scurt, şi-au "plătit"
Taxe, impozit,
Unde-ţi faci palat
După ce-ai furat,
Unde numai ştii
Dacă vei primi
Mâine pensia
Sau vei sfâşia
Cămaşa de forţă,
Arzând ca o torţă,
De ciudă c-ai fost
Tratat ca un prost
Şi-acum eşti şomer,
Nefiind şmecher,
Azi l-au condamnat
Pe-un adevărat
Războinic vestit
Că n-a reuşit
Aseară, tiptil
Până-n Israel
Un picuţ să zboare.
Acum la răcoare
Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai
Să îţi păzeşti c...
Că tu nu eşti Guru.
 
 
 

duminică, 19 mai 2013

În palma ta

 
 
Ia-mă-n palma ta o noapte,
Pune-mi stelele pe tâmple
Visele mele răscoapte
În zori să mi se întâmple.

Pune-mi numai o privire
În suflet, să mă ridice,
Frânte aripi să-mi deşire,
Să zbor, plină de alice.

Pune-mi glasul tău sub coală
Să-mpletesc un colţ de cer
Fără nicio bănuială,
Fără niciun grănicer.

Sub pernă, să pot dormi,
Mi-ar fi de ajuns o geană,
Stelele ar aţipi
Mângâiate pe sprânceană.

Fără trudă, aş putea
Sufletul să-mi odihnesc,
Topindu-mă-n palma ta,
Pe tărâmul îngeresc.
 
 
 

vineri, 17 mai 2013

E prea târziu...


E prea târziu să-ţi spun cum sunt
Sau că aş vrea să-ţi mai rostesc
Vreo vorbă, pe acest pământ
De doi ani nu te mai găsesc.

De doi ani numai sunt ce-am fost,
M-am transformat într-un vas plin
Cu lacrimi scurse fără rost,
Înăbuşită în destin.

Surâd ca orbul fără soare,
Mă mişc ca un olog, pe nori
Tot ce-ai lăsat e gol şi doare,
Zadarnic te-aştept până-n zori.

Mă rog la Bunul Dumnezeu
Seară de seară, să mă ierte
Că mă topesc de dorul tău,
Zadarnic toţi vor să mă certe.

Nimic pe lumea asta mare
Sufletul nu-mi va consola,
De doi ani sunt o lumânare
Ce arde-n amintirea ta.



miercuri, 15 mai 2013

Prinos


Un frate de suflet a scris un poem,
Cu mult adevăr şi multă durere
Ascunsă sub versuri precum un blestem,
Aşa plâng poeţii în vremuri de fiere.

Ne ducem speranţa în pânzele albe,
Hrănindu-ne pruncii cu lapte la plic,
Înecăm durerea în doze şi halbe
Golind cardul care şi-aşa-i de nimic.

Azvârlim gunoiul pe geam, nu la ghenă,
E drumul prea lung, iar groapa-i păzită,
De-atâţia gurmanzi, ca leii-n arenă
Aşteaptă o pungă cu jale dospită.

Am luat ieri salariul, l-am dat pe o rată,
Am fiert arpacaşul cu lacrimi cu tot,
Mai am de-o secundă şi-o ultimă plată,
Iar greva loveşte c-un bici peste bot.

Nu am nici tigaie, să fiu gospodină,
Să-nlătur uleiul din publicităţi,
Citesc pe-ndelete poeme-n surdină
Şi-mi caut menirea prin alte cetăţi.

Răcnim fără noimă, răcnim fără rost,
Sfârşiţi de durere ne purtăm amarul,
Îl punem de strajă, visând contra cost
La ziua de mâine, ne-ngroapă coşmarul.

Avem libertatea de-a scrie cu jale,
Aveţi libertatea de a ne citi,
Cu sângele nostru pe filele goale,
Ne-aducem prinosul c-un poem pe zi.




marți, 14 mai 2013

Modernizare

 
 
 
Ieşim din vitrină cu pumni încleştaţi,
Ne ţinem de soartă cu dinţii, căzuţi,
Cerşim orizonturi, de soare furaţi,
Ne vindem pe-o coajă, lihniţi, abătuţi.

Ne ştergem durerea cu-o ţoală piloasă
Spărgând derizoriu paharul prea plin,
Lucind de oroare, ne-ntoarcem acasă
Pe pajiştea seacă cu gust de pelin.

E-o sete cumplită-n afişe jilave
Lipite pe ziduri bătrâne, crăpate,
Vopseaua-i prea scumpă, nuanţe mârşave
Acoperă setea, jelim nedreptate.

Firescul, blocat într-un lift, se ascunde,
Vândut într-o doară, la preţ de neghină,
Ca şi omenia, mirajul pătrunde
Prin sufletul lacom, donând ne-lumină.

O cruce cât palma, de clown agăţată
Adună mâl negru în valuri, clădind
O forfotă hâdă-n jurnale serbată
Pe munţi de-ntuneric, a silă duhnind.

Ne seacă prezentul prescris de lichele,
De dragul ieşirii în frunte, răcnim,
Insecte flămânde, în goana spre stele,
Săpăm gropi în suflet, doar praf dobândim.

Prea mulţi Dumnezei s-au născut peste noapte,
Prea mulţi cotizanţi sunt trimişi spre infern,
Ne plouă cu scuze păcatele coapte
Pe somnul flegmatic, costumul modern.

 

În ambele mâini

 
 
 
Privesc către stele prin ceaţa iscată
Luându-mi o mostră de zbucium sub braţ,
Visez că, iubirea, în lume plecată
Îmi smulge-o privire, din cea cu nesaţ.

Gândesc că, de ploaie se-ascund, ciripind,
O mână de păsări, la streaşină-n zori,
Să-mi zdrobească visul în care mă-ntind
S-apuc o fărâmă de iarbă din nori.

Mă pierd ca o şoaptă purtată de vânt,
Ca mierea în ceaiul fierbinte de soc,
Îmi strâng rădăcina la piept, şi-n cuvânt
Găsesc alinare, nu-i vorba de joc.

Tu-mi sapi un tunel prin munţi de nisip
Şi-mi dai mătrăgună la micul dejun,
Implor bolta sfântă, şoptind, să nu ţip
De-atâta durere, şi n-am cui să spun.

Sunt flori ce mă-mbată sperând să inspir
Culoarea perfidă cu iz aparent,
Le simt de departe, nu le deconspir,
Încerc să fac jocul, tăcând insistent.

Privesc către stele, un joc de lumini
Ce zburdă purtând firul ierbii în gând,
Mi-aduce răspunsul, în ambele mâini
Am raze din care hrănesc rând pe rând.




sâmbătă, 11 mai 2013

Sub tăcere

Ascult iarba cum respiră
Toropită-n fericire,
Pentru că nu mă mai miră
Decât râul de iubire.

Tac răcnind spre ceruri 'nalte,
În iluzii de-o secundă
Vântu-ncearcă să mă salte,
Sufletul să mi-l pătrundă.

Pe cei ce n-aud tăcerea
Cum se zbate-n al meu trup
Şi-mi pun vreascuri pe durerea
Ce-o port, n-am să-i întrerup.

N-am să le mai arăt drumul,
Tac cu şoaptele pe buze,
Îmi voi modela costumul
Printre stelele confuze.

Voi sclipi din ce se poate
Când sub biciul lor voi geme,
Strecurându-mă pe coate
Printre lacrimi şi probleme.

Tac izbindu-mă de ziduri
Construite-n lipsa mea,
Tulpina plină de riduri
Îmi ascultă liniştea.

Tac, cum tac cei fără aripi,
Fără slovă şi îndemn,
Aştern ţipetele-n pagini
Desfrunzind limbaj de lemn.

Tac, când mă confunzi cu ceaţa
Învinsă spre amiază,
Oferindu-ţi toată viaţa
Dacă ţi se asortează.

Tac, cum tac fulgii de nea
Topindu-se-n palme crude,
Ca o lacrimă de stea
Ce-n roua ierbii se-ascunde.

Ca o simplă lumânare
Aprinsă când se-nserează,
Iar când soarele răsare
Tăcerea-o avantajează.

vineri, 10 mai 2013

Într-o zi

 
 
Îmi păstrez aripile frânte
Ştiind că doar al tău sărut
Sufletul poate să-mi încânte,
Nu am nevoie de mai mult.

Desigur, depărtarea arde,
Lacrimile m-au gârbovit
Dar, dintre stele miliarde
Doar ochii tăi m-au cucerit.

Îmi păstrez sufletul curat
Ştiind că vor veni şi zorii
Când inima ce mi-ai furat
Va rupe lanţu-nsingurării.

Desigur, ţi se vor opri
Uimiţi, ca de-obicei, să îmi sărute
Fiinţa toată, când va reuşi
S-adune dorul vârfului de munte.

Îmi păstrez la fel de pură
Inima încătuşată,
Însă fără vreo măsură
Am să te-aştept viaţa toată.

Desigur, într-o zi te vei întoarce
Ca orice trubadur îndrăgostit,
Iar Cerul va-nceta să mai descarce
Atâtea ploi şi-atâta asfinţit



Vis între vise

 
 
 
 
Cu ochii-n lacrimi urmăream cuvântul
În timp ce-i mulţumeam lui Dumnezeu
Că a oprit pentru o vreme vântul
Să pot primi, simbrie, glasul tău.

Căzut din visul ce-mi ardea grumazul
Cu vorbe dure, rupte din neant,
Care-mi brăzdau sub lacrimă obrazul,
Ai atins punctul cel mai culminant.

Nălucă smulsă din realitate
Sau şoaptă înmugurită-n Paradis,
Mi-ai pus îndată lacrima deoparte
Pătrunzând printre vise, ca un vis.

Zadarnic sper să te scald în uitare,
Sufletul nu am cum să-mi împietresc,
Iubirea noastră nu-i o întâmplare,
Nici vis de-o noapte, veşnic te iubesc!

 
 
 
 

miercuri, 8 mai 2013

Văd ce-ascunde acuarela

 
 
 
Te-ai abătut din drum pentru o clipă
După ce ţi-am şoptit că-i prea târziu,
Te-ai năpustit nebun să-ţi faci aripă
Lovind cu adevărul străveziu .

Ai încercat s-adopţi surâsu-acela
Pe care mai mereu l-am demascat,
Însă eu văd ce-ascunde acuarela,
Zadarnic speri, izvorul n-a secat.

Probabil vor mai trece multe clipe
Ca cea pe care-ai încrustat-o acum,
Dar când pe pagini versul o să ţipe
Vei regăsi în noapte-acelaşi drum.



Exişti pe veci



Ştiam că vei întoarce-alene capul,
Că vei zâmbi firesc, nevinovat,
Dar, n-am crezut c-ai să reverşi rucsacul
Dilemelor, aşa nemotivat.

Ştiam că va veni şi clipa-n care
O singură silabă-ţi va impune
Să defineşti iubirea ca pe-o mare
De lacrimi, inundând întreaga lume.

Ce nu ştiai, deşi stă scris în stele,
Dar, ai omis să îţi aduci aminte,
Un fapt infim, în versurile mele
Exişti pe veci, fără de jurăminte.

Ce nu vei înţelege niciodată
E ceea ce am înţeles demult,
Când ploile vor şterge orice pată
Voi înceta inima să-mi ascult.

Dar, pân-atunci şi soarele şi luna
Vor străluci pe cerul răbdător,
Pentru că raza lor întotdeauna
Va alina sufletul plin de dor.

luni, 6 mai 2013

Dorul de tine

 
 
 
Am scris pe frunze dorul de culoare
Să desluşesc un tainic curcubeu
Din razele ce-mi dăruiau un soare
Aprins adânc în sufleţelul meu.

Am scris pe adierea lor firavă
Cu-n verde crud, din ochii tăi cules
Să rătăcesc de-a pururi prin dumbravă,
Întrebând Cerul, de ce te-am ales.

Mi-a răspuns vântul, trubadur sălbatic
De secole, prin codrii hoinărind
S-ascundă-n modul cel mai enigmatic
Istorisiri de-o clipă, ce se-aprind.

Mi-a răspuns ciripind o melodie,
Compusă-n premieră pentru mine
Cu triluri lungi, o blândă ciocârlie,
Că-mi pot ascunde-n vers dorul de tine.



Strop de iubire

 
 
 
Ţi-aş împleti iluzii pe hârtie
Din toate câte mocnesc pe pământ,
Dar teamă mi-e că-n ziua de simbrie
Voi găsi doar furtună sub cuvânt.

Ţi-aş împleti o arşiţă albastră
Din dorul lunii de a se ascunde
De soarele ce-mi bate în fereastră,
Dar teamă mi-e că-n vise-ţi voi pătrunde.

Chiar m-aş trezi, în zorii verzi, cu gândul
La toate clipele neînţelese
Şi-aş aduna, din ochii tăi, cuvântul
Din care, pod de muguri peste dor, ţi-aş ţese.

Îţi împletesc din şoapte frânte-n zori
Un râu înverşunat în nemurire,
Înăbuşit în roua de pe flori,
Făr-a pretinde-n schimb strop de iubire.
 
 

sâmbătă, 4 mai 2013

Paşte Fericit!



Citeşte-mi cuvântul

 
 
Citeşte-mi cuvântul şi-afirmă, te rog,
Că nu-mi eşti în suflet în fiece clipă,
Că mi-ai dat speranţă şi-ai pune zălog
Că nu-mi eşti văzduhul, că nu-ţi sunt aripă.

Citeşte-mi cuvântul şi spune-mi măcar
Că poţi fără mine s-aduni primăveri,
Că nu mi-ai dat aripi, că sunt un coşmar
Ţi-aduc disperarea şi n-ai ce să-mi ceri.

Citeşte-mi cuvântul şi smulge-mi din piept
Iubirea nebună ce-o port fără grai,
Orbită de ochii pe care-i aştept
Să-mi dea doar speranţă şi-o gură de Rai.



vineri, 3 mai 2013

Paşte Fericit!



Ouşoare, cozonaci,
Pască şi lumina vie
Pentru voi, prieteni dragi
Sufletul să vi-l mângăie!


Un vin roşu şi-o dorinţă,
Cu toţi sănătoşi să fim,
În suflet s-avem credinţă,
Pe Dumnezeu să-l slăvim!