De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă Versul, pe care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.
miercuri, 28 aprilie 2010
Ochii tăi de-un verde crud
Ai apărut pe-această lume
Să-mi dai tot ce-aveai mai curat,
De nicăieri, aș putea spune
M-ai vrăjit când m-ai sărutat,
M-ai legănat cu-al tău sărut
Și stelele le-ai revărsat
Din miez de noapte-n așternut
Cu-al tău sărut la noi în pat.
Privindu-ți ochii neîncetat,
Pluteam spre Luna ce părea,
Pletele când ți-am dezmierdat,
Că-a coborât în palma mea
Sărutul divin să-l privească,
Pe chipul nostru visător,
Argintul ei să își golească
Și-apoi... condusă de un nor
Să se întoarcă printre stele,
Ca ochii tăi să lumineze,
Să le picteze-n acuarele,
Și-un verde-crud lin să așeze
Peste o lume de culoare,
Peste o lume de povești
Plină doar cu-a ta sărutare,
Cu-ai tăi ochi verzi ce mă vrăjesti.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Faină declaratie în versuri...
RăspundețiȘtergereMultumesc frumos Cristian! Sper sa-i placa si lui...doar ca azi nu le poate citi, dar...
RăspundețiȘtergere