Poezii pentru copii

Leru-i ler şi Dalbe flori

Leru-i ler şi Dalbe flori

Se lasă seara peste sat  

și-i ger cumplit şi ceaţă,

cu sania, la colindat

și-n suflet plini de viaţă,

cu stele, bice, clopoţei 

și globuri în mânuţe,

mai mari, mai mici şi rotofei

parcă de sub hăinuţe,

ne cântă "Ler" şi "Dalbe flori "

de sub fulare moi

și "La mulţi ani" de sărbători,

deşi-s îngheţaţi sloi,

La porţi gazdele-i răsplătesc

pe fiecare-n parte

ei bucuroși le mulțumesc 

colindând mai departe....

Micul dejun

Astăzi, la micul dejun

oul fiert a fost mai bun

decât m-aşteptam să fie,

l-am păpat cu o felie

de pâinică cu graham

împreună cu Ham-Ham,

amicul meu mititel,

e din pluş, dar mi-e fidel.

La pescuit

 Mi-am luat bărcuţa-n braţe
și-am plecat la pescuit
dar au venit două raţe
 și de nas m-au ciugulit

 Mac, mac, mac, mac, mac, mac
 Nu mai pescuiesc în lac
 
 C-o undiţă şi-un harpon
în cadă am încercat
să prind peştii din şampon,
spuma multă m-a-ncurcat.

Semn de carte

Un păianjen de hârtie
într-un colţ s-a stabilit
eu am vrut să-i cer chirie,
dar el nu s-a sinchisit.

Mai des pânza şi-a ţesut
ne luându-mă în seamă
mândră ie şi-a cusut
și-o beretă pe sprânceană.

Cariocile le-am luat
un bondar să-i desenez,
degeaba am insistat
nu am cum să-l deranjez.

Pensule am o mulțime,
și creioane colorate,
dar păianjenul se ţine
bine strâns în colţ de carte.

Pescarul cel milos

A fost odată, de demult,

în lumea asta mare

un mic pescar, deşi adult,

dar era vrednic... tare.

Avea soţia bolnăvioară

și cinci copii acasă,

muncea din zori şi până-n seară

s-aibă hrană pe masă.

Soția lui, paralizată,

de vreo doi ani zăcea,

el era mamă, dar şi tată

și nu mai contenea.

Muncea la câmp, muncea cu spor,

muncea din zori în noapte

să le-aducă copiilor

hrană şi fructe coapte.

Într-o duminică, stătea

pe mal de lac, pescarul,

spre fundul lacului privea

să-şi înece amarul...

C-o undiţă în mână sa,

se odihnea un timp,

la greutăţi se tot gândea

și la alt anotimp.

Era un ger... de nedescris...

mâinile-i îngheţase,

se gândea la acoperiş,

de-abia îl reparase.

La lemnele de foc, puţine,

la frigul lor din casă,

la primăvara ce nu vine,

la ce-o pune pe masă... ?

De-odată undiţa mişcă,

trase, şi... auzi

un glas ciudat, chiar se miră,

nu visa, era zi...

" -Mă cruţă, dragul meu pescar,

fie-ţi milă de mine!

Îţi voi da tot ce vrei în dar,

îţi va fi mult mai bine!

De mă arunci 'napoi în lac

tot ce doreşti îţi dau,

am să îţi fac numai pe plac,

în apă vreau să stau!"

Pescarul, milos aruncă

micuţul peşte-în apă,

îşi strânse undiţa, plecă

crezând că-o să înceapă

de oboseală să adoarmă

pe malul îngheţat,

și-apoi, soţia lui infirmă

poate l-a aşteptat...

Mergea gândind... ce bine-ar fi

în prag să îl aştepte

și ea lângă ai lor copii,

îe ale casei trepte.

Păşea aşa încet, mâhnit

crezând că e bolnav

și el, peştele-a auzit

vorbind, deci era grav...

Pe uliță îl copleșeau

vecinii salutând

și pas cu pas, îl năpădeau

frământări, rând pe rând...

Ajuns în faţa casei lui

rămase împietrit,

parcă o rază-a soarelui

totul a dogorit.

Dintr-un bârlog dărăpănat

văzu o mare casă...

Totul exact cum a visat...

Îl aşteptau la masă

copiii şi soţia sa 

cu hrană aburindă,

iar la intrare, îi zâmbea,

atârnat de oglindă,

un peste mic..., cât un inel 

cu gura larg deschisă.

Pescarul nostru, voinicel,

avea-n mână-o narcisă.

I-o dărui soţiei lui 

și-o sărută pe frunte

mulţumi apoi Domnului

'nainte să se-nfrupte

din darul unui peşte mic

ce-noată bucuros

în lac. Eu am vrut să vă zic:

"Pescarul cel milos".

  
   
       

Cântă luna lui April

Din cămaşa-i de mătase  
 O narcisă s-a trezit
 Toate nopţile ceţoase
 Cu parfumul le-a topit
 Un gândac pătat pe spate
 Cu solzi roşii, ruginii
 A pornit să le arate
 Iarba nouă la copii
 Din căsuţă lui firavă
 Melcu-ascultă orice tril
 Si bemol, mica octavă
 Cântă luna lui April.

   Soare cu dinţi

Azi, firavul ghiocel
Se certa cu mândrul soare:
De ce n-a adus cu el
Păsările călătoare?

Soarele n-a zăbovit
Întrebarea să-i asculte,
După nouri s-a pitit
Razele să îşi dezvolte.

O zambilă parfumată,
Albă ca un fulg de nea,
I-a răspuns îngândurată:
-N-a venit primăvara!