Pe raze albe de luceferi

În zori, când mi-ai lăsat cuvântul,
Aveam în suflet un regret,
Ţi-am sărutat fierbinte gândul
Şi-am hotărât c-am să te-aştept.

Oricâte nopţi au curs prin mine,
Oricâte luni s-au risipit,
Sunt sufletul ce-ţi aparţine
Chiar şi când spun că s-a sfârşit.

Mâine, când drumul vieţii noastre
Într-un sărut se va-mplini,
Pe boltă, stelele albastre
De fericire vor zâmbi.

Cu palmele vibrând vom pune
Stelele-n rând, ca pe-o cunună,
Întreaga lume de-ar apune,
Eu te iubesc ca o nebună.

Tu mă-nveleşti cu o privire,
Tu mă topeşti într-un sărut
Prelung ca o compătimire
Să cred că doar mi s-a părut.

Pe raze albe de luceferi
Noi ondulăm cuvânt de dor,
Îmi împleteşti aripi din nuferi
La pieptul tău pe veci să zbor.

În zori, când razele de soare
Ne vor dezmetici pe rând,
Să-mi pui în versul vid culoare,
Să te sărut fierbinte-n gând.

Însetată

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.



Sunt așa de însetată
De sărutul tău fierbinte,
Nu am dormit noaptea toată,
Te-ai plimbat prin a mea minte...

Sunt așa de însetată
De-a ta caldă mângâiere,
Nici nu cred c-am fost vreodată,
Nici nu-mi mai găsesc putere.

Sunt așa de însetată
De ochii tăi de smarald...
De privirea-ți dezarmantă
Și sufletul bun și cald...

Iubirea picurată

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt sublimul sentiment
Sacru, necondiționat,
Ce domnește consistent
Peste ceru-înseninat.

Sunt distanţa ce se-așterne
Între noi, pas lângă pas,
Focul crud ce-n suflet cerne
Flăcări de dor, ceas de ceas.

Sunt dorința arzătoare
Zămislită din sărut,
Curcubeu plin de splendoare,
Nesecat și neînceput.

Sunt izbânda camuflată
Într-un sentiment firesc,
Peste lumea asta toată
M-am născut să te iubesc!

Sunt iubirea picurată
Peste vers și poezie,
Te voi iubi viaţa toată
Într-o dulce frenezie.

Aș împleti

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

De mi-ar smulge Luna, visul
Și de ciudă l-ar distruge,
Aș împleti Paradisul,
Cu iubirea ta în sânge.

De mi-ar răpi, noaptea, zorii
Și în lanțuri m-ar reţine,
Aș împleti malul mării
Cu iubirea ta în mine.

De mi-ar fugii de sub palme
Clipele ce le trăiesc,
Aș împleti furtuni calme
Doar pentru că te iubesc!

De mi-ar lua Luna, vederea,
Sufletul ți-aș săruta
Și mi-aș regăsi puterea
Să mă sting în palma ta.

Să-ți fiu leac

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru cee a ce pot vedea.

Te-aș încălzi cu-a mea iubire,
Ți-aș da să bei sărut fierbinte,
Aș chema luna să deșire
Razele-aprinse din cuvinte.

Ți-aș îndulci ceaiul cu miere
Culeasă de pe a ta gură,
Să-ți răpesc trupul din durere
Ți-aș da suflet peste măsură.

Pe note de iubire pline
Ți-aș așeza parfum de floare,
Să sorbi în noaptea care vine
Dragostea mea nemuritoare.

Sub așternut, ți-aș pune stele
Să-ți fiu aproape-n orice clipă,
Cu toate paginile mele
Să-ți dau a dragostei risipă.

Să-ți iau durerea ca pe-un fleac,
Într-o secundă s-o topesc
Iar, trupul meu devenit leac,
Să-ți spună ce mult te iubesc!

Aceeași

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

De ce pășesc pe aceeași stradă?
Nici nu mai știu, cred c-am uitat,
Fiindcă doream să mă mai vadă
Norii care m-au fermecat.

De ce mă scald cu-aceeași apă?
Fiindcă sunt doar un vărsător,
Lacrima mea nu-i solz de ceapă,
Lacrima mea curge de dor.

De ce visez cu-aceeași geană,
Pe-aceeași pernă ca și ieri?
Fiindcă în noaptea pământeană
Am sculptat multe primăveri.

De ce îmi rog a mea tăcere
Să se reverse-n asfințit
Și nu invoc lapte și miere
Șoaptelor care-au ațipit?

De ce sărut aceeași gheaţă
Cu buze tremurânde, reci?
Fiindcă nu vreau din a mea viaţă
Să mai fii nevoit să pleci.

De ce aprind aceeași torţă
Și-aceeași candelă mereu
Fiindcă iubirea mea-i o forță
Ce vine de la Dumnezeu.

Suspiciuni

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

În căușul palmei tale
Sunt o lacrimă fierbinte,
Hrănește-mă cu petale
Cum o făceai înainte.

Sunt un fluture albastru,
Fără șansa de-a decide
Dacă-n noapte, aprig astru
În două se va divide.

Flacără nestăpânită
De vreo apă curgătoare,
Râu ce plânge, se agită
Cu ochii lucind în soare.

Fulg de nea rătăcitor,
Ferindu-se să se-așeze
În palma ta, un fior,
De dor să capituleze.

Sunt stropul de lăcrămioară
Ce se-abține, să nu curgă
Străpunsă în inimioară,
Întunericul s-ajungă.

Dă-mi în zori sărutul care
Mi-l dădeai necontenit,
Nu mă împinge în uitare
Cu sufletul pârjolit.

Dă-mi în noapte visul pur
Veșnic împletit cu tine,
Să uit relele din jur
Sus, pe culmile alpine.

Nu mă pierde-n apă rece,
Să-mi rupi aripile-n zbor,
Nu vreau sufletul să-mi sece
De iubire și de dor.

Născut în vis

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Ieri, îţi răpeam sintagma din tăcere
Cu elemente vii din univers,
Dezlănțuiam în taină bariere
Și picuram iubire peste vers.

Azi, îmi săruți surâsul de pe geană
Precum preludiul unei primăveri
Când neclintita lună vrea să cearnă
Raze de stele-n despletite seri.

Ieri, aşterneai covorul năzuinţei
Pe palma sufletului meu, plăpând,
Azi, mă lovesc pereţii neputinţei
De te ascund o clipă, după gând.

Născut în visul dintre două lumi,
Vestești izbânda pentru-a doua oară,
Seninul dimineții ți-l asumi,
Picurând în ceasornic primăvară.

O viață de iubire

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Speram să-ți fur un singur strop de noapte
Albastră, precum steaua căzătoare
Dar, rătăcești prin doruri prea departe
Iar, depărtarea asta crunt mă doare.

Speram să-mi dai secunda de uimire
Fără să-ți cer niciun cuvânt în plus,
Să născocim o noapte de iubire
În zbor feeric cu sărut inclus.

Speram să-mi lepezi haina de tristețe
Înseninându-mă doar cu o privire,
Cu stropi de șoaptă, cu vis și tandrețe
Să născocim o viață de iubire.

Tărâmul unde piere plânsul

Aș pune mână de la mână
Cu voi, să împletesc o clipă,
Sau doar o zi pe săptămână,
Să ne-adunăm, într-o echipă
Cu meșteri, calfe și zidari
Să construim o temelie,
În ciuda multor lamentari,
Ce pierd mereu în bătălie.

Să îndulcim cu-n vers amarul,
Cu-n zâmbet, norii, s-alungăm,
Din vise să-mblânzim coșmarul
Și-apoi, cu stele, să brăzdăm
Iubirea-n cea mai pură formă,
Iubirea-n haine de smarald,
Cea care viaţa îţi transformă
Din sloi de gheaţă-n suflet cald.

Să investim în banca vieții
Un sentiment nou apărut,
Ne dăruit publicității,
Născut numai dintr-un sărut,
Pe care n-ai cum să-l ascunzi,
Pe chipuri să stea încrustat,
Fără vreun credit sau dobânzi
Toți să iubim adevărat.

Când cerul nostru plin de stele,
Pictat doar de învingători,
Ne va acoperi-n lalele
Și în zambile, până-n zori.
Vom decreta stare de veghe,
Iubirea pură s-o păstrăm,
Adânc, la mii și mii de leghe
Ura și teama să-ngropăm.

În miere să-necăm apusul
Și răsăritu-n primăvară,
Tărâmul unde piere plânsul,
Să se numească orice țară.
Iubirea s-o hrănim cu pace
Și dragostea cu dezmierdări,
Pe cerul nostru să se joace
Doar curcubeie-n exaltări.

Ce n-aş da

Doamne, ce n-aş da să-mi flutur
Pletele în vânt cumplit,
Toată tristeţea să-mi scutur
De pe dorul învechit,
Să-mi acopăr disperarea
De-a te mângâia pe frunte,
Atingând palma cu zarea
Undeva, pe-un vârf de munte!

Doamne, ce n-aş da să-ţi picur
Lângă gene sărutări,
Peste noapte să mă bucur
C-am descoperit în zori
Cum adaug existenţa
Într-un sarcofag integru,
Adormind indiferenţa
Ce-a pictat atâta negru!

Ce n-aş da să-mi adormi glasul
Cu sărutul tău fierbinte
Şi împleticindu-mi pasul,
Să zburdăm, ca înainte
De-a se domoli furtuna
În oceanele secate,
Când ignorai semiluna
Printre versurile toate!

Ce n-aş da s-aud iar stropii
Lovind piatra sfărămată
Din trotuarul, unde plopii
Ne-au zărit întăia dată.
Doamne, ce n-aş da să-mi flutur
Pletele în vânt cumplit,
Să zbor pe aripi de vultur,
Dar, mi-e teamă, c-am albit!

Îmblânzirea

Din grădină mea cu vise,
Trandafirul s-a trezit,
Petalele-i erau scrise,
Versul era îmblânzit,
Totul strălucea în soare,
Ca-ntr-o lume fermecată.
Pe o rază de splendoare,
Visam pentru prima dată.

Am alungat ultim spin,
A rămas numai candoarea
Crenguţelor de măslin,
Clipele nemărginite
Înmiresmând toată marea
De cuvinte nerostite.

Am plutit iscălind norii,
Am zburat pe-aripi de stele
Şi-n pofida disperării,
Cerul plin de acuarele
A repictat curcubeul
Într-o clipă, doar atât,
Mi-ai redescoperit eul
Şi-al petalelor sărut.

Cu un sărut datoare

Tu vii şi pleci, cum pleacă o furtună
Cu adieri, fierbinţi şi stropi de rouă,
Pe plete-mi laşi mereu felii de Lună,
Al tău sărut pe trupul cald îmi plouă.
Îmi pui pe aripi praf din stele blânde,
Doar amândoi pe boltă le-am aprins
În noaptea lumii veşnic să inunde
Cu dragoste oceanele de vis.
Tu vii şi pleci, precum o noapte verde
Lăsându-ţi zorii peste trup să-mi pice
Lacrima mea, sub gura ta se pierde
Ochii-mi râvnesc spre cer să se ridice.
Îmi dai puterea de-a păşi spre viaţă,
Îmi dai lumina ta nepieritoare,
Deşi te duci ca un vapor în ceaţă,
Să îţi rămân cu un sărut datoare.

Mă grăbesc

Mă grăbesc pe-aleea vieţii să te-ntâmpin, despletită,
Mă gândesc să-ţi mângâi cerul versului nezămislit,
Mă trezesc, să-ţi dărui clipa clipelor nemărginită,
Mă strecor ca o nălucă să-ţi sărut pasul grăbit.
Mă confund cu adierea vântului pictat pe gene,
Mă ridic cu disperarea jarului veşnic stropit,
Mă renasc strivind durerea ce m-a invadat prin vene,
Mă destăinui, fără teama de-a primi necontenit
Spini crescuţi din neputinţa de-a simţi făr-a vedea
Dragostea şi biruinţa neînceputului sfârşit
Mă grăbesc, gândind trezirea strecurată pe podea,
Confundându-se cu zborul visului nedesluşit.
Mă invit la cugetarea gândurilor spre neant,
Mă hrănesc cu amintirea clipelor ce-au despletit
Mărgăritare din Luna cu simbol de diamant
Şi sfârşesc trăind iubirea fără strop de asfinţit.

Trandafirul alb din piept

Priveam în ochii tăi spre stele
Şi-am întâlnit iubirea pură
Ascunsă printre acuarele
Înmărmurită de-o pictură.
Priveam din ochii tăi spre mine
Am revăzut gheţar masiv
Prin lacrimile cristaline,
Curgând de fapt fără motiv.
Am redat aripi unui zbor
Alungând stratul de zăpadă
Ce se-aşternuse în decor
Şi ne-am lăsat iubirii pradă,
Privindu-ne ochii în noapte
Cum sub săruturi străluceau,
Aripile ascunse-n carte
Pe culmea norilor dansau.
Eşti trandafirul alb din piept,
Eu aripile tale-ntinse,
Eşti suflet în al meu suflet
Şi cerul pleoapei mele plânse.

Pentru tine-n orice noapte

Stropi de aur curg din Soare,
Picături de-argint din Lună,
Descifrând într-o splendoare
Curcubeu smuls din furtună.

Suflet de sărut pe clape,
Aşternut abstract pe pânze,
Zâmbet cald plutind pe ape,
Nuferi adormiţi în frunze.

Saci de dor pe-aripi m-apasă
Plâng şi stelele în şoapte,
Luna pare glorioasă
Dar, e singură în noapte.

I-am acoperit răceala
Ce-ar fi vrut s-o dăruiască,
I-am despletit căptuşeala
Cu-a ta dragoste cerească.

Am stors versurile toate
Din al dragostei izvor,
Pentru tine-n orice noapte
Să-ţi aştern poem de dor.

Înger răpit

Înger răpit de coala-mi albă,
Nu-mi uda paginile triste!
Lacrima ta, precum o salbă
Ascunde-o-n zori printre batiste!
Răsari ca Luna printre stele!
Răsări ca punctu-ntre cuvinte!
Din toate versurile mele
Te-aş implora, să iei aminte
Când se preling, se opintesc,
În timp ce sufletu-mi săruţi...
N-am să-ţi mai spun cât te iubesc,
N-am să te rog să mă asculţi!
Pe-aripa ta voi picura,
Din zbor grăbit spre unic nor,
La pieptu-ţi cald voi murmura,
Topindu-mă în al tău dor,
Nobleţea unui curcubeu
Şi măreţia unei stânci,
Sub care mă ascund mereu
De ochii tăi senini şi-adânci.

Bucăţi de suflet

Bucăţi de suflet, peste noapte,
Mă-nvăluie-n discretul vis
Din dorul tău, trei, patru şoapte
Se scurg prin geamul larg deschis,
Felii de dragoste pierdută
În cerul nopţii se scufundă,
Devin din ce în ce mai mută
Nu zăresc drum, nu găsesc undă...
Îngrop adânc ţipăt de groază
Din cel mai crunt de pe pământ,
Tăcerea ta mă întristează...
De mi-ai da numai un cuvânt...
Un sărut doar, şi-o mângâiere
Să ştiu că încă n-a pierit
Iubirea noastră în tăcere
Să simt că nu ne-am rătăcit...
Să îţi văd chipul o secundă,
Să-ţi simt privirea cum m-alină,
Dragostea-n piept să mă cuprindă
Şi-n suflet să-mi picuri lumină.

Cel de acum un an

Mi-e aşa un dor de tine, de n-ai cum să visezi,
Mi-e dor de al tău suflet, de ochii tăi cei verzi,
Mi-e dor de-mbrăţişarea şi de sărutul tău,
Îmi este dor de tine, cel ce ai fost mereu,
Cel de acum un an, de-acum cinci luni de zile...
Cel care-mi aşternea iubire-n multe file,
În multe versuri şchioape, dar pline de iubire,
Mi-e dor de clipa-n care mi-aduceai fericire
Pe un platou integru, cu stele luminoase
În nopţile divine..., vise spectaculoase
S-au spart în mii de cioburi, în zeci de firimituri
S-a frânt colţul de viaţă, acum păstrez frânturi
În scrinul picăturii, prea inundat de tine...
Mi-e dor să-ţi aud glasul! Mi-arde sufletu-n mine!
Oricâte ploi vor plânge peste-a ta amintire,
Nu cred că vor mai naşte vreodat-aşa iubire.
Oricâţi prinţi din poveste mă vor aprecia
Iubirea nostră sfântă n-o vor negocia
Nici dacă ceru-n lacrimi îl vor scălda visând,
Nici un prinţ din poveste nu-mi va intra în gând,
În suflet şi speranţă, în aer inspirat...
Nici dacă-mi vor jura pe cerul înstelat,
Pe roua dimineţii, pe macii din câmpie,
Pe tot ce mă-nconjoară, pe orice poezie...
Nimic nu mă încântă, nimic nu-mi dă elan
Decât sufletul tău, cel... de acum un an.

Voi scrie atât cât mai trăiesc

În viaţa asta scurtă şi plină cu de toate
Orice s-ar întâmpla, toţi mergem "mai departe"...
Cu bune şi cu rele, nu trebui să clacăm!
Oricât ne-ar fi de greu... ziduri escaladăm
În viaţa ca o carte... citim o poezie,
O învăţăm pe toată în noaptea prea târzie,
Rima i-o desluşim, versul il recitim,
Ne hrănim cu-a ei vrajă... sărutăm, chiar iubim...
Şi-apoi o dăm deoparte, ne având de ales
Chiar dacă, nu chiar toţi... versul i-am înţeles,
Durerea e prea mare, nu prea găsesc pastilă
Însă privesc cer, nicicând nu cerşesc milă!
Doar Dumnezeu prea sfântul mă poate ajuta,
Uit că îmi este greu... întorc iar pagina...
Aşa-s de când mă stiu, oricât mi-ar fi de greu...
Printre cei suferinzi, ca mine, voi fi EU,
Cea care e-nvăţată să răzbată prin foc,
Furtuni şi greutăţi... dar nu mă las deloc.
Voi zâmbi şi voi scrie atât cât mai trăiesc,
Chiar dacă nu prea văd şi nu pot să citesc.