Ecou dantelat

''Te iubesc!'' dar... parcă ți-am mai spus-o
de un milion de ori
sau de un infinit de râuri de cuvinte...
parcă sunt ecou,
un ecou ce-a uitat să-și pună tiv
dantelat cu lacrimi rupte din soare
și perle adunate din stele.

Te iubesc, chiar dacă
nu ni s-au încrucișat privirile
de un veac, un veac și mai bine,
mai bine pentru mine sau pentru cine?
pentru amândoi?

Numai așa ne vom regăsi,
risipindu-ne unul pe altul,
alinându-ne privirea pribeagă
o singură dată pe vis.

Te iubesc din adâncul râurilor de lacrimi
și munților de suspine
cu toată suflarea trupului însetat de tine
drumul nu va lua sfârșit
nici atunci când vom păși pe el
dezrobiți.

Îmbracă-te, pentru a mă iubi!

 

 

 

Îmbracă-te cu mine-n astă seară,
să nu-ţi îngheţe sufletul de dor,
să-mi picuri calmul tău în călimară
şi-n mângâieri de vis s-adorm, uşor.

Să-ţi dai cu mine, caldă, peste pleoape
să-ţi redau tihna scursă peste zi,
să-ţi dăruiesc iubire cât încape,
îmbracă-te, pentru a mă iubi!

Îmbracă-te cu mine-n iarna rece,
la poarta sufletului meu să-ţi aud paşii,
să te ascund în mine până trece,
ninsoarea ce-o presară îngeraşii.

Să-ţi împleteşti din mine o cunună,
la gâtul tău să mă porţi zi de zi,
să-ţi dăruiesc argintul pur de lună,
îmbracă-te, pentru a mă iubi!

Îmbracă-te cu mine-n noaptea asta,
să-ţi aduc stelele în trup vibrând,
să înflorească-n gerul crud fereastra,
să mă porţi veşnic doar în al tău gând.

 

 

 

 

 

Ce bine-ar fi

 

 

Ce bine-ar fi să te iubesc
numai când luna-n cer zâmbeşte,
ca o prinţesă-n strai regesc
ce nimeni n-o mai întregeşte.

Ce bine-ar fi să te iubesc
numai când ceru-n ploi se sfarmă,
ca un izvor împărătesc
ce curge-n zori, ca o alarmă.

Ce bine-ar fi să te iubesc
numai când stelele azvârle,
din neamul lor nepământesc,
câte-o surată, doar să urle.

Ce bine-ar fi să uit de tine
măcar când soarele apune,
când cerul cade, în cortine
de stele albe, peste lume.

Ce bine-ar fi să-mi amintesc
de tine doar atunci când ninge,
când jocul ierni, îngeresc,
obrazul nopţii îl învinge.

Ce bine-ar fi să fiu petală
de crin albastru, fără trup,
pe coala plină de cerneală
dorul de tine să-ntrerup.

Sunt doar un suflet ce-ndrăzneşte
să se strecoare printre spini,
să te iubească nebuneşte,
mereu cu ochi de lacrimi plini.

Singurul din Univers

Sub nămeţii de zăpadă

După gardul viu de vie,

Nimeni n-are cum să vadă

Flacără mai argintie.

Nici minuscula scânteie,

Ca un pui de licurici,

Nu-mi mai stoarce vreo idee,

Tot ce simt am strâns aici.

Totul ţipă, totul zbiară

Între pagini, sub copertă

Ca o lacrimă de ceară,

Curge setea elocventă.

Curge dorul tău fierbinte

În cascade grăitoare

Din suflet, în trup şi minte

Domneşti, raza mea de soare.

Multe suflete rănite

Se-ncâlzesc, sorbind iubirea

Slovelor acoperite

De dor, născând fericirea.

Mulţi se-nclină ascultându-ţi

Sufletul, prin mâna mea,

Eu aştern, pe veci, purtându-ţi

Fericită, dragostea.

Tu eşti singurul din lume,

Singurul din Univers

Ce zilnic, îmi poate pune

Lumea-ntreagă într-un vers.

Cea mai frumoasă şi mai fericită

Sunt cea mai frumoasă femeie din lume!
Cu mâini încleştate pe nori,
Călcâiele-nfipte în modul de-a spune:
Sunt cea mai frumoasa femeie din zori!

Sunt cea mai frumoasă şi mai fericită
Femeie din lumea de azi,
Iubesc cât tot cerul, în care iubită
Mă urci, mă cobori, limpezeşti şi mă scalzi.

Sunt cea mai frumoasă femeie cu tine!
Am trup de izbândă şi dor,
Speranţa deplină în ziua ce vine,
Sunt cea mai frumoasă, cu tine în zbor!

Sunt cea mai frumoasă femeie din stele,
Fărâmă infimă pe cerul imens,
Sunt cea mai frumoasă în braţele tale,
Cu-o singură clipă, îmi dai vieţii sens.

Sunt mult mai frumoasă decât orice zână,
Mai purificată decât orice ger,
Sunt cea mai frumoasă cu tine de mână,
Prin tine renasc, prin tine am cer.

Simetrie

Din mâlul neputinţei împărtăşesc dorinţa
De-a traversa cu barca minunilor cereşti,
Luându-mi libertatea de-a-mi biciui fiinţa
Cu dragostea nebună în care mă zideşti.

Mi-e dor să-ţi străpung gândul cu mine de cu zori,
Să-ţi inund noaptea rece cu trupul meu fierbinte
Colorând curcubeul în sute de culori,
Să te ridici din vise zburând cu mine-n minte.

Strivesc o amintire sfrijită de durere
Pe un perete verde, înţepenit de frig,
Împachetez în vise eterna mea avere
Cautând o ieşire prin care să te strig.

Mi-e dor să-ţi simt privirea cum mă îmbracă-n dor,
Să-ţi fiu prizonieră pe veci fără simbrie,
Să-mi spui că mă iubeşti, să-ţi spun că te ador
Scăldându-ne iubirea într-o oglindă vie.

Să-ți fiu leac

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru cee a ce pot vedea.

Te-aș încălzi cu-a mea iubire,
Ți-aș da să bei sărut fierbinte,
Aș chema luna să deșire
Razele-aprinse din cuvinte.

Ți-aș îndulci ceaiul cu miere
Culeasă de pe a ta gură,
Să-ți răpesc trupul din durere
Ți-aș da suflet peste măsură.

Pe note de iubire pline
Ți-aș așeza parfum de floare,
Să sorbi în noaptea care vine
Dragostea mea nemuritoare.

Sub așternut, ți-aș pune stele
Să-ți fiu aproape-n orice clipă,
Cu toate paginile mele
Să-ți dau a dragostei risipă.

Să-ți iau durerea ca pe-un fleac,
Într-o secundă s-o topesc
Iar, trupul meu devenit leac,
Să-ți spună ce mult te iubesc!

Am prins visul de picioare

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

A fost odată..., sau n-a fost?!?
S-a prelins timpul, nu mai știu.
Un suflet fără adăpost,
Sau avea trup și e târziu?!?

A fost, sigur a fost, cândva,
Pe o planetă oarecare
Ce dragostea ne conserva
Pe-a ei orbită visătoare.

Avea și umbră, așezată
Mereu în faţa lui, pieziș,
În spate n-avea niciodată,
Să nu adune-n van pietriș.

Încălțat cu petale albe,
Țesute-n taină de-o albină,
Se odihnea în zori, pe nalbe
Și dăruia umbrei lumină.

Se scălda-n razele de crin
Ce-i picurau licori călduțe,
Pierdute pentru-n pelerin
Ce rătăcea pe-alei desculțe.

Din pânza apelor albastre,
O trenă lungă-l urmărea,
Ca o cometă printre astre,
Toți norii negrii, răspândea.

Vestit în lumea lui plăpândă
C-ar rătăci printre nămeți,
Un sloi imens gândi s-ascundă
Sub pagina firavei vieți.

Să prindă visul de picioare,
Doar cu cerul deasupra lui,
Să uite cât de mult îl doare
Fireasca lipsă-a trupului.

Să-și împletească el o haină,
Dintr-un material ciudat
Ce-n lumea lui, nepământeană,
În lacrimi nu l-ar fi scăldat.

A început pânza să-și țeasă
În seara unei primăveri,
Ferit de lacrima din casă
Și de durerile de ieri.

A muncit în zadar o noapte,
Poate chiar două, poate cinci
Dar, lacrimile, de departe
Îi fixau aripile-n chingi.

Dormea o noapte-ntr-o secundă,
Muncind din zori și până-n zori,
Spera că-n haine-o să pătrundă
Acel parfum divin de flori.

Au trecut ani și ani de-a rândul,
Sufletul e tot dezbrăcat,
Îl bat furtunile și vântul
Dar, el visează neîncetat.

Oricâte lacrimi te-ar străpunge
Și-oricât de răvăşit ai fost,
Când dragostea te va atinge
Niciun costum nu are rost.

Iubirea-n orice trup mocnește,
Pe orice stea sau anotimp
Iar, dacă-n tine încolțește,
Să te îmbraci nu mai e timp.

Primește-o-n haina ta, oricare,
Nu-ți lăsa sufletul pustiu,
Nu aștepta visul în care
S-auzi: deja e prea târziu!

Mi-e dor de tine!

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Domnești ca un lichid în mine,
Din gene, neîncetat te scurg,
Dorindu-mi doar să-ți fie bine.
Dar, mă topesc într-un amurg.

Cu vorbe dulci te-aș dezmierda,
Însă, din piept nu te pot scoate,
Inima mea ți-aș acorda
Dar, e la tine, prea departe.

Și-mi este greu, îmi este dor,
Fără de inima, doar trup
Sunt doar un fir de muritor
Și-aș vrea din mine să te rup.

Să-ți sărut șoaptele și glasul,
Să-ți împletesc iubirea pură
Să fii cu mine la tot pasul
Și în oricare conjunctură.

Aș vrea să nu te mai visez,
Să mă alint la pieptul tău,
Nu vreau să mă mai resemnez,
Mi-e dor de tine, leul meu!

Aştept

Lacrimile mi-au ars obrazul,
Nu-i ceva nou, nici ceva vechi,
Numai aşa-mi îngrop necazul,
Le tot revărs, perechi, perechi,
Suspinele mi-au secat viaţa,
Durerea m-a îngenunchiat,
Am trăit numai cu speranţa
Că Dumnezeu nu m-a uitat,
Că va avea şi pentru mine
O zi, o zi din viaţa mea, măcar
Când lacrimile cristaline
Nu vor mai curge în zadar,
O linişte mă va putrunde
În trupu-mi, de griji, ostenit,
Iar fericirea ce se-ascunde
Se va întoarce, în sfârşit.
Voi uita străzile pe care
Cu lacrimi multe le-am stropit
Şi voi păşi pe-alei cu soare
Cu sufletul reîntinerit.
Voi învăţa ce-i bucuria
De-a legăna nepoţi la piept,
De-ai adormi cu poezia
Ce-o voi aşterne-n timp ce-aştept.

Nu esti un vis abstract

Doar n-am făcut un legământ
Să te iubesc o viată-ntreagă,
Dar m-am trezit din vis plângând...
Visam că azi nu-ţi mai sunt dragă.
Doar n-am plătit servici prestat
Chiar de te simt sub trupul meu
Iar zboru-a fost prea minunat...
Visam din nou sărutul tău...
Doar n-am dormit o veşnicie
Şi m-am trezit acum la viaţă
Noapte de noapte numai ţie
Să ţi-o descriu de dimineaţă.
Doar n-am făcut nici un contract,
Nici un pas nu-i deja trasat,
Deşi n-a fost un vis abstract
Şi ne iubim cu-adevărat...

Jupiter, Venus sau Marte

Îți scriu iubirea mea, să știi
C-am să te-aștept... când vei veni
La pieptul tău să mă topești,
Să îmi șoptești că mă iubești
Să-ți repet pentru-a mia oară...
Doar e-o sfântă de primăvară
Ce ne-a unit cu stropi de ploaie,
Ce-au curs, cum ai spus tu, șiroaie
Pe trupurile noastre-n noapte...
Mi-e tare greu când ești departe,
Dar știu că va veni și clipa
Când îmi vei mângâia aripa
Și-amândoi vom zbura... departe...
Pe Jupiter, Venus sau Marte.

De pe Marte spre Soare

Cu sânii tari ca piatra, cu gura-nfierbântată
Ți-am răspuns la sărutul mai blând ca altă dată,
Buzele-mi tremurau pline de pasiune,
Când m-ai luat pe braţe zburând spre altă lume...
Am închis ochii-o clipă să nu mă rătăcesc
Și-n liniștea nebună să uit să mai zâmbesc,
Învăluiți în ceaţa dorinței disperate
Am uitat că e ziuă și am plutit spre noapte...
Cămașa de pe mine nu știu unde-a rămas
Știu doar că-mi era bine, nu mai aveai nici glas,
Nici o șoaptă cuminte, nu mai puteai rosti
Erai prea ocupat de-acum cu-a mă sorbi
Cu ochii tăi ca marea-nverzită de dorință,
Supraîncărcat de tandru și de bunăvoință
M-ai lăsat lent pe pat ca pe-un fin bibelou,
M-ai privit o secundă, eram un scump tablou,
Cu palmele-amândouă trupul mi-ai explorat...
Să vibrez sub săruturi deloc n-am încetat,
Mi se-ncordau năvalnic șoldurile arzând,
Sub sărutări fierbinți m-apăsa doar un gând.
Nu era nici o grabă, mă priveai sfidător
Câte-o secundă bună apoi ca un izvor
Curgeau din nou săruturi pe corpu-nfierbântat
Și am zburat spre Marte... amândoi am zburat
Două trupuri unite, minunea s-a-ntâmplat...
Cu o poftă nebună de tot m-ai dezbrăcat
Mi-ai aruncat pudismul departe-n depărtări
Și-ai reuşit tot trupul să mi-l scalzi în fiori,
Cu-amestecul de raze de pe boltă răpite
Mii de gânduri nebune mi-au tot trecut prin minte
Și-n goana fără număr de mișcări uimitoare
Am zburat amândoi de pe Marte spre Soare...

Noaptea s-a revărsat

Noaptea s-a revărsat, dar este luminată
De zâmbetul tău cald, de privirea-ți curată,
Stelele ne dezmiardă cu simfonia lor
Şi sufletul ne poartă spre geana zorilor,
Trupul mi se-înfierbântă numai când te privesc,
Inima-n mine cântă și-aş vrea să îți șoptesc
Ce simt în noaptea asta, numai ce simt, atât,
Nimic mai mult, dar tu, îmi dai primul sărut.
Pământul se transformă în nisip mișcător
Oare-i doar vina mea, sau cu tine chiar zbor?
Cu aripi, fără aripi, asta numai contează
Orice s-ar întâmpla, nimic nu mă-ntristează.
Noaptea s-a revărsat peste noi dintr-o dată,
Iar gura-mi e de-acum mult, mult prea însetată.

Chipul tău, a mea icoană

Sub stropii duşului fierbinte
Mi-ai repătruns adânc în minte,
Ochii-am închis şi-am aşteptat,
Să intri, însă n-ai intrat,
Stropii curgeau grăbiţi pe trup
Ca sărutările în grup
Ce le-ai împrăştiat, iubite,
Pe trupul meu, atunci fierbinte,
În patul gol am revenit,
Mă aştepta ca împietrit,


Deşert avid de al tău trup,
Sufletul din piept să mi-l rup
Şi inima să îmi zdrobesc
Aş vrea, dar nu le mai găsesc,



Le-ai luat cu ultimul sărut
Lasând în urmă, abătut,
Un trup golit de-orice suflare
Şi-un chip trist ca o lumânare,
Arzând în noaptea îngheţată
Lângă poza ta transformată
Într-o icoană cu minuni,
Fără efort sau rugăciuni
Mi-aduce zâmbetul pe faţă
Şi-mi face noaptea dimineaţă.

Doar un minut aş vrea să-ascult

Desi n-aş vrea să mă învăţ
Să mă trezesc într-un răsfăţ...
Doar c-un sărut plin de candoare
Mi-ai dăruit raza de soare,
Mi-ai colorat în auriu
Cearceaful ce părea pustiu,
Pe glezne lent mi-ai aşternut
Mii de petale c-un sărut,
Simt de acum trupul cum arde
Cuprins de stele miliarde,
Zborul deja m-a- îmbătat.........
Mi-ai lipsit mult!!! te-am asteptat!!!
Cum nu îţi poţi imagina........
Ştiu, stiu, te doare inima....
Ştiu şi că nu mai ştiu ce scriu,
E miez de noapte, e tîrziu
Dar n-am somn.........doru-i prea mult,
Doar un minut aş vrea să-ascult
Glasul care mă mîngîia

Cînd îmi şoptea: "Broscuţa mea!"