Când am fost

Când lumina se va stinge
Peste paginile mele,
Aripile vor învinge
Şi-am să zbor sus, sus, la stele
Să le-aşez cu-ndemânarea
Unui fin ceasornicar,
Aşa cum visează marea
Să încapă în pahar,

Când luceafărul va pune
Stelele din loc în loc
Şi între ele voi compune
Vise prinse de mijloc,
Le voi pudra cu speranţa
Rătăcită pe pământ,
Dăruindu-le vacanţa,
Vei realiza că... sunt.

Mă vei caută prin noapte,
Prin apusul trecător
Dar, voi fii sus, sus, departe
Fără lacrimă şi dor.
Voi îmbrăţişa izbânda
De a-ţi dărui balsam
Din iubire şi dobânda
Poemelor, gram cu gram.

Când lumina se va stinge
Ca-ntr-o sală de spectacol
Şi din când în când va ninge
Cu vers alb, ca prin miracol
Îţi vei aminti de mine
Ca de-o lacrimă pierdută
Dintr-un imens dor de tine,
Din iubire concepută.

Privind spre cer

Privesc spre cer, zăresc pământul,
Drumul din nou s-a bifurcat,
M-a adiat pe frunte vântul,
De-un nor veșted m-am agățat
Ca un paianjen fără plasă,
Ca un gândac fără cartof,
N-am loc sub cer, n-am loc în casă,
Nu vreau să-mi fac loc sub pantof.
Miriapodul m-a atras
Sperând că se va înfrupta
Din seva mea doar într-un ceas
Ne mai crezând că pot lupta
Cu bătăturile lui vechi,
Cu step-ul lui prea sacadat
Ce mă pătrunde prin urechi,
Ceru-i senin, s-a luminat
Împletind norii-într-un taifun,
Valul durerii-a estompat,
Pe-un colț de stea dorul nebun
A curs, a curs și s-a uscat.

Privesc pământul și zăresc
O stea-n căușul palmei mele,
Cu dragoste o învelesc,
Sunt un paianjen prins de stele
Cu-n fir subțire, obsedată
După iubire, doar iubire,
Dar nu cea moartă, cea curată,
Din palme-mi cresc mai multe fire,
De alte stele-am să m-agăț
Mă voi plimba cu Carul mare
Și Carul mic să mă răsfăț
De la Luceafăr pân-la Soare.

Cerul e azi senin

Și cerul ne privește cu ochii mai senini,
Norii de ieri sunt azi cu bucurie plini,
Doar un strop de răcoare mai zbura rătăcit
Dar l-ai prins cu o mană, planeta-ai încălzit
Doar cu a ta privire... și iubirea curată
A renăscut ca Pheonix de vise parfumată
Luceafărul și Luna din ceruri vor sclipi
Fericiți ca și noi, când tu îmi vei zâmbi,
Negura va dispare dintre cer și pământ,
Doar cu-a ta sărutare îmi cresc aripi de avânt.

Esti umbra mea

Răvășitoare umbră-ai devenit,
M-ai exilat în tainele iubirii,
Mi-ai insuflat sufletul dezgolit
Și mi-ai trezit petala zămislirii,
Din fir de dor mi-ai împletit speranță
Din șoaptele tăcerii bucurie,
Ești umbra ce-mi trezește dimineață
Luceafărul ce nu a fost să fie,
Doar cu-o privirea noaptea-mi luminezi
Și visul îmi veghezi de zmei hidoși,
Iar cu lumina ochilor tăi verzi
Îmi conduci pașii peste nori pufoși.
Mă-mbraci și mă dezbraci în galaxie,
Ceaţa din suflet mi-ai îndepărtat-o
Te-ai cuibărit în suflet, a mea umbra vie,
Aleea ofilită mi-a înmiresmat-o.

CER IERTARE LUI EMINESCU !

Mă iartă tu, strălucitor Luceafăr !
C-am îndrăznit cândva
Să sper, petala ta de nufăr
C-am s-o ating cu inima !

Rogu-te-n genunchi, mă iartă!
Îndrăzneala-a fost prea mare
Să sper, că eu vreodată
Am s-ating raza de soare...

Am îndrăznit să cad în palma ta
Eu, fulg de nea rătăcitor,
Te rog , rog iartă-mi îndrăzneala mea !
Tu sfânt Luceafăr şi strălucitor !

LUCEAFARUL MEU

Într-o seară... oarecare,
Îmi doream cu disperare
Să zbor până sus la stele
Şi să ating dintre ele
Luceafărul luminos,
Ce-l vedeam zâmbând, de jos .
Îmi doream aşa de tare...
Să zbor, lin, înspre visare...
Doar o rază să-i sărut,
Oare mi-am dorit prea mult?
M-am lăsat dusă de vis
Undeva-înspre Paradis...
Astrul raza-mi oferea
Şi-n dorința lui şi-a mea
Raza rece i-am atins,
Într-o noapte şi l-am stins.
Coborâtă pe Pământ,
Ca frunza purtată-n vânt,
Gândeam cu înfrigurare
Că Luceafărul dispare
Serile ce vor urma,
Însă, nu a fost aşa,
Chiar în seara ce-a urmat
El raza mi-a sărutat.
De ce vă mirați aşa?
Devenisem doar o stea.
O steluță... ne-nsemnată
Care şi-a dorit odată
O frântură dintr-un astru ,
Deși știa că-i... albastru
Şi-n curând, el va apune
Pentru mai multe seri bune.
Aprinzându-şi raza iară
Încă-o seară şi-ncă-o seară...