Crezut-am că-i timpul să-ți pierd amintirea

Copilul din mine-a crezut că-ntr-o viață
se poate parcurge un vis năruit,
se poate aprinde iubirea din gheață
și stinge speranța ce mi-ai dăruit.

Crezut-am că-i timpul să-ți pierd amintirea
sub bradul cel nins de Crăciun,
dar tu, numai tu, mi-aduci nemurirea,
doar ție pe veci mă supun.

Copilul din mine îți cere iertare
c-a vrut să pășească smerit
pe drumul sălbatic, ce arde și doare,
acum s-a întors... c-a greșit...

Crezut-am că-n lumea aceasta există
un suflet, să-ți semene... poate...?!?
mă iartă, iubite, mă iartă, sunt tristă,
descopăr că-n jur e doar noapte.

Descopăr că-n tine mereu am culoare,
că-n tine mă pierd, regăsesc,
că doar tu ești cerul ce-mi depeni splendoare,
că-n veci mi-ești seninul firesc.

Răsunet de viaţă

Un înger albastru venit din trecut
Mi-a răpit tăcerea la ceas de amiaz',
O floare plăpândă în mână-a avut
Şi-o gură fierbinte, o simt pe obraz.

Un înger albastru, cu ochi de senin,
Prin stropii de ploaie s-a purificat
Cu liniştea-n palmă şi sufletul plin
De sfânta iubire, azi m-a descifrat.

Mi-a luat de pe tâmple nămeţii de ieri
Cu singura taină ce-n piept am păstrat,
Redându-mi speranţa pierdută-n tăceri
Şi visul de aur rămas nepătat.

Se-aud muguri blânzi răsplătind în culori,
Coperţile albe răsună a viaţă,
Mi-e pasul albastru vestind alte zori
Pe-alei de izbândă, lipsite de ceaţă.

O lume grăbită

 

 

Ce dacă se-aud zvonuri multe şi grave,
Ce dacă zărim norii-n turmă venind,
Ce dacă se ung minţi înguste, concave...?!?
Firescul se şterge din toate, zâmbind...

Nivelul se vede şi fără lentilă,
Trecutul nu pare c-ar avea efect,
Mă doare ideea că, supa din milă,
Zadarnic se-mparte, prezentu-i defect.

Zăresc pe la colţuri fărâmă de viaţă
Deşi, moartea pare un hohot de râs,
Mi-e setea imensă, de farduri mi-e greaţă,
Sărut disperarea sătulă de plâns.

Mulţi orbi neîncetat îndrăznesc să mă-ntrebe
Ce preţ am pus nopţilor, pierdute-n zadar?!?
Cum zbor cu umbrele, fragile, din ghebe,
Pictând dimineaţa de după coşmar!?!

Neliniştea curge-n proporţii enorme
Pe geana avidă de-un zâmbet real,
Urc seară de seară, pe nori, să-mi transforme
Tăcerea-n lumină şi versul în val.

Mă arde substratul ce-a fost poleit,
Alerg spre tărâmul iubirii, rănită,
Întreb la răscruce de drumul pornit
Dar, nimeni n-aude... o lume grăbită.

Invidia naşte eroi fără trup,
Ecoul durerii loveşte mereu,
Iar lumea-i grăbită, de ce s-o-ntrerup
Cu-a mea mângâiere de la Dumnezeu?!?

Mă nasc sub furtună, senin împărţind,
Sporesc veşnicia prin lacrima mea,
O şterg de ţarână şi-o depăn zâmbind,
Eu port cu mândrie, în piept, dragostea.

 

 

 

Sunt mulțumită

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.


Sunt mulțumită c-au sosit iar zorii,
Că pasările ciripesc pe ram,
Că pot vedea circulând trecătorii,
Că soarele îmi bate iar în geam.

Sunt mulțumită că am sănătate,
Că pot ieși din casă să iau pâine,
Că am visat ceva frumos azi-noapte
Și pot spera la mult mai bine, mâine.

Sunt mulțumită că zâmbesc spre soare,
Că ignor norii care mă lovesc
Cu a lor ploaie rece, trecătoare,
Sunt fericită fiindcă te iubesc!

Verdele din ochii tăi

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt vis, în noaptea înghețată
În flăcări albe te cuprind
Cu galbenul de altădată
Din spicul dulce, aburind.

Sunt un portocaliu sălbatic
Al soarelui pictat sub nori,
Sunt roșu, stins într-un jăratic
De nesfârșitele ninsori..

Sunt cer senin pictat de stele
Într-un albastru infinit,
Zbor bleumarin de pagini grele
Într-un cuprins nedeslușit.

Sunt verdele din ochii tăi
Ce-mi dau fiori neașteptați
Să uit de anii negrii, grei,
De curcubeu, azi, camuflați.

Oda zilei trecute

În roşu purpuriu ţi-aş picta zorii,
Lacrima în săruturi aş zvânta,
Cu aripi aş dota toţi trecătorii
Ce au lăsat umbre negre-n calea ta.

În galben pai aş decora dorinţa
De-a te sustrage dintre norii grei,
Cu visul pur ţi-aş tapeta voinţa
De-a exista senină-n ochii mei.

În verde crud ţi-aş edita destinul,
În roz aprins, petala de noroc,
Cu dragoste ţi-aş inunda suspinul,
Să-nving tristeţea cu un singur joc.

Din dor ţi-aş împleti amurgul grabnic,
Cu diafane flori de trandafiri,
Să-ţi fie drumul parfumat puternic
Cu vers, din care viaţă să inspiri.

Ţi-aş pune busuioc sub pui de pernă,
Să-ţi fie noaptea fără de coşmar,
Dar, ca o simplă zi, nu eşti eternă.
Pleci în curând, ca multe-n calendar.

Înmugurire

Sărutul tău, aripa-mi frântă,
Mi-a redresat-o peste nori,
M-am luat cu visele la trântă
Să nu mă rătăcesc prin flori.

Privirea ta, bolta-nnorată,
A-nseninat-o într-o seară,
De parcă era prima dată
Când brațul tău cu mine zboară.

Cuvântul tău, șoapta-mi nebună,
Din gură n-a lăsat să-mi scape,
A îngenunchiat crunta furtună
Cu sărutări fierbinți pe pleoape.

Inima ta, mi-a redat visul
Ce-l ascunsesem într-un scrin
Și mi-a îndepărtat abisul
Cu-al tău parfum din flori de crin.

Iubirea noastră, zbuciumată,
Prin ani a supraviețuit.
Venirea ta neașteptată,
Sufletul, mi-a tămăduit.

Răspuns... din al tău zbor

De-ar fi apa limpede şi pură,
Cerul veşnic fără nori de-ar fi,
Pe suflet de n-aş avea arsură...
Aş putea şi eu în zori zâmbi.
În căuşul palmei mele drepte
Aş putea s-adun frânturi de dor,
Dar în urma vorbei înţelepte,
Am găsit răspuns... din al tău zbor.
În căuşul palmei mele stângi
Aş putea s-adun sfântă licoare,
În adâncul ei mă tot alungi
Răspunzând incert la întrebare.
Marea-nvolburată e de veacuri,
Cerul fără nori nicicând n-a fost,
S-a ascuns, ca mine, după farduri
Să nu strălucească fără rost.
E prea otrăvită şi murdară
Doar tăciunii încă mai hrăneşte,
Nu a fost nicicând atât de clară
Sub seninul care se zăreşte.

Lacrimi să curgă doar în vise

Aş căuta printre cuvinte, dar gândurile mă doboară,
Aş destrăma toată secunda, născând minutul adormit
Fără să-mi pese de tăcerea ecoului din prag de seară,
Te-aş alunga, visând frenetic, din al meu gând, neîntocmit.
Aş căuta cu ochii-n lacrimi o oază-n ochii tăi cei verzi,
Aş destrăma sufletu-n două, pe alte drumuri aş umbla,
Chiar te-aş minţi că te urăsc, poate te-aş face să mă crezi
Şi-apoi în lacrimi m-aş topi, de n-aş mai putea asambla
Cioburile iubirii noastre, oricât de mult m-aş strădui,
Te-aş alunga, visând sălbatic, te-aş alunga în depărtări,
Te-aş alunga din seri senine, stelele toate-aş rândui
În aşa fel, încât s-adoarmă nopţi crude, pline de aşteptări.
Te-aş alunga peste durere, peste suspine, peste Soare
Mi-aş arde inima în flăcări, interzicând ploii albastre
Să ne stropească cu iubire, să nu vărs lacrimi în izvoare,
Te-aş rechema de-aş face schimb, de clipe, iar iubirii noastre
I-am construi alt drum prin haos, i-am dărui o altă viaţă,
Să întorc totul ca pe-un val, să schimbăm totul, să trăim,
Lacrimi să curgă doar în vise, noaptea să fie dimineaţă,
Să nu existe depărtare, necontenit să ne iubim...

Ne iubim...ne iubim

Se lasă seara-ncet şi dorul mă cuprinde,
Cerul aduce Luna şi stelele le-aprinde,
Sufletu-n mine ţipă de al tău dor, nebun,
Aş vrea s-o strig de-acum, dar nu am cui s-o spun,
Foarfeca depărtării nu-i încă ascuţită
Să tai distanţa-n patru, să vii, să fiu iubită...
Privesc iar telefonul şi poza ţi-o privesc...
Îţi mai şoptesc odată...că te-aştept, te iubesc...
Aştept la pieptul tău din nou să mă retrag
Te-aştept iubitul meu, te-aştept din nou în prag,
Ca stelele şi bolta să fim de-înseninaţi
În oceanul iubirii doi naufragiaţi
Ce nu găsesc colacul, dar nici nu-şi prea doresc
Şi plutind în derivă... se iubesc...se iubesc...

Cerul e azi senin

Și cerul ne privește cu ochii mai senini,
Norii de ieri sunt azi cu bucurie plini,
Doar un strop de răcoare mai zbura rătăcit
Dar l-ai prins cu o mană, planeta-ai încălzit
Doar cu a ta privire... și iubirea curată
A renăscut ca Pheonix de vise parfumată
Luceafărul și Luna din ceruri vor sclipi
Fericiți ca și noi, când tu îmi vei zâmbi,
Negura va dispare dintre cer și pământ,
Doar cu-a ta sărutare îmi cresc aripi de avânt.

Mi-ai alungat lacrima

M-ai privit, m-ai sărutat, lacrima mi-ai interzis,
Mi-ai dăruit clipa de dor pătrunzându-mi adânc în vis,
Ca-într-o poveste uimitoare de mână ploaia-am înfruntat
Și-într-o secundă de iubire soarelui cer senin i-ai dat,
Zâmbetul l-ai împletit doar cu-un sunet rupt din Rai
Aripi să zbor până la Lună mi-ai plantat când mă sărutai,
Ai tălmăcit cuvinte-alese în cea mai dulce alinare,
Mi-ai alungat lacrima caldă cu-o mângâiere-n depărtare,
M-ai ajutat să fac un pas pe-aleea plină de speranță
S-alung noaptea cea mai crudă din oricare dimineață,
Nu mă judeca iubite, nu mă-întreba ce-am găsit,
Astăzi nu pot să-ți răspund decât: m-am îndrăgostit!
Nu mă alunga cu pietre, Dumnezeu a vrut așa...
Eu să te-întâlnesc pe tine, tu să ieși în calea mea.

Aripi daca-as avea...

Aripi dacă-aș avea să pot și eu zbura,
Frunza dacă mi-ar crește să pot și eu pluti,
Sub tălpile tocite, nu mi-aș mai fisura
Sufletu-n nici o noapte, retina-n nici o zi.

Aripi dacă mi-ar crește, să zbor spre cer senin,
M-aș odihni pe râuri, cu roua m-aș hrăni,
Cu tălpile tocite n-aş călca prin venin,
Să-mi scald sufletu-n lacrimi, în noapte sau în zi.

Aripi dacă-aș avea, aș zbura doar spre tine,
N-aș putea să mă-abțin, vântul m-ar birui,
Sufletul nesecat doar ție-ți aparține
Din strop de vis din noapte până în miez de zi.

Când vei veni

Când vei veni, iubirea mea, chiar nu-mi doresc să te răsfăţ,
Am să-ncerc să-mi ascund dorinţa, prea mult cu ea să nu te-nvăţ,
Când vei veni, în ochii tăi, am să privesc doar un minut,
Am să încerc să nu vibrez, dar am să vreau să te sărut.
Când vei veni, totul va prinde din nou culoarea ce-ai furat
În dimineaţa-aceea rece, ploioasă, rea, când ai plecat,
Când vei veni, voi putea spune, că în sfîrşit pot respira,
Nimic nu mai e alb şi negru, mi-ai readus culoarea ta.
Când vei veni, lumea de gheaţă, într-o secundă va dispare
Doar tu eşti cel ce-mi dă speranţă, şi te iubesc la disperare!
Am să încerc, să nu-ţi arăt, ce simt, dar, nu pun rămăşag
Că-n suflet voi putea s-ascund, faptul că-mi eşti atât de drag.

Mai bine singură pe veci!

Printre parşivi şi mincinoşi
Cu ochii lor aşa frumoşi...
M-am tot luptat, înot de zor,
La mulţi de mine le-a fost dor,
Mi-au "mirosit" mila ce am,
Şi au visat că înc-un gram
Aş mai avea din piept de dat,
Deci, să mi-l ceară au încercat.
Mai am un gram, aveţi dreptate,
Dar, numai vreau singurătate!
Am, după ce vă dau, s-aveţi,
V-ascundeţi şi-unde nu puteţi
Să mai intraţi, şi-uitaţi de mine,
Nici nu-ntrebaţi măcar: "ţi-e bine?"
Dragii mei aş vrea să vă-ntreb
Ceea ce nu pot să-nţeleg :
De ce răniţi încă odată
Prietenia adevărată?
Ce este la voi nedreptatea?
Dar ce-nseamnă sinceritatea?
Rostire fără să gândiţi?
Numai cu asta vă hrăniţi?
Atunci: de bine să vă fie!
Mai bine... singură, pustie,
Decât cu-amici parşivi şi seci...
Mai bine singură pe veci!
Eu nu vreau vorbe dulci, mieroase
Gândite-n nopţile geroase
Decât cu linguşeli şi farduri
Mai bine....10 metri-garduri!

Rugaciune

Nu găsesc cuvântul, nu ştiu cum să spun
Sufletul îmi este rătăcit pe-un drum,
Tăvălit în praf şi plin de noroi,
Răzbătut de vânturi şi udat de ploi
Tot caut cuvântul şi mă chinuiesc
Oare cum să fac? stau şi mă gândesc,
Mai suspin odată şi-apoi lăcrimez
Şi totuși nu vreau să mă întristez ,
Aş vrea să zâmbesc, dar ce greu e azi
Când fără să vreau, curg pe-ai mei obraji
Lacrimi ne-ncepute, fără să le pese,
Eu n-aş vrea, dar ele, vor tot să se verse
Şi caut cuvântul, vreau să mă exprim
Dar, în al meu suflet, s-a strâns mult venin,

Printre ploi şi geruri, prin ceți şi nămeți,
Doamne, de-ai putea Tu să mă înveți
Să-mi trimiți din ceruri doar o alinare,
Să-mi dai cea mai mică lumină din soare,
Cea mai mica stea ce o îngrijești,
Din tot Universul ce Îl stăpânești!
Fie-Ţi milă Doamne, precum ţi-a mai fost ,
Nu-mi lăsa inima în drum fără rost!
Tu, Sfântă Fecioară şi mult Prea Curată,
Nu-mi lăsa inima în noroi scăldată!
Voi toți Sfinți şi îngeri, vă cer ajutor!
Fie-ţi-vă milă de un muritor!
Daţi-mi voi speranță în ce va urma
Şi durerea-ndată mi se va curma,
Suflaţi înspre mine, să mi se usuce
Lacrimile, care, nu-încetează-a curge,
Din rază în rază şi din stea în stea,
Aruncaţi spre mine, spre inima mea
Ceva cât de mic, mic cât o părere,
Mic, dar sfânt, iar eu să scap de durere .
Fie-ţi milă Doamne! cât eşti tu de blând,
Alungă-mi durerea din suflet şi gând
Şi înmiresmează-mi viața oricât de puțin
Să uit de durere, să trec peste chin,
Să uit de suspine şi de clipe grele.
Fie-ţi milă Doamne de zilele mele!