Cititorii mei

Translate

luni, 31 mai 2010

Eu si tu



Tu, eşti cel din luna scundă...
Eu, cea care-am alergat
Ochii-au vrut să mi te-ascundă,
Ploaia trupul ne-a brăzdat
Prin umbrela larg deschisă,
La sfârşit de lună scurtă,
Era doar o stea aprinsă
Dar nici zahărul din turtă,
Nici fumul dintr-o ţigară
Uitată pe vertical,
Nu-mi va îndulci în seară
Dorul tău cel infernal.
Eu, sunt tot acea fiinţă
Tu, eşti cel nedumerit...
Am adânc pe conştiinţă
Stropi din fumul nejerfit,
Din tutunul neaprins
Cel uitat pe drum de noi...
Te-am purtat, te port în vis,
Am aprins sufletul sloi
Şi-am topit iceberg fierbinte
Dintr-un pol...nord... poate sud...
Mi-ai intrat adânc în minte,
Mi-e dor glasul să-ţi aud,
Să te simt ca-n luna scundă,
Să-ţi discern dorinţa vie,
Ochii tăi verzi să-mi cuprindă
Iubirea ta numai mie.



duminică, 30 mai 2010

Dincolo de ceruri



Dincolo de ceruri m-ai condus iubite,
Nu ştiu de-am să pot alunga vreodată
Zbor de porumbel, arestat în minte
Inspirând iubirea cea adevărată.
Dincolo de ceruri, dincolo de stele
Mi-ai ţesut aripa pe-un crâmpei de seară,
Numărând alene clipele pe gene
Ce-au foşnit prin ceaţă, riscând să apară
Dincolo de ceruri, dincolo de ape.
Valul mi-ai plutit peste pod de dor
Sufletul în mine prăfuit nu-ncape
Doar plutesc pe valul luminat de zbor,
Dincolo de ceruri, dincolo de viaţă
Mi-ai redat iubirea fără de efort,
Renăscând ca roua prinsă-n dimineaţă,
Acostând la malul fără nici un port.



Mi-e dor de tine!



Te-aştept în noapte să-mi aduci
Un zâmbet cald şi-o mângâiere,
Te-aştept să-mi spui iar vorbe dulci,
Indescifrabilă durere...

Se plimbă-n mine fără leac,
Colindă singur dorul tău,
A trecut mult, deja un veac,
Mi-e dor de tine, dragul meu!

Te-aştept în noapte să-mi redai
Culoarea unui curcubeu,
Căldura strofelor de Mai...
Mi-e dor de tine, dragul meu!

Nu esti un vis abstract


Doar n-am făcut un legământ
Să te iubesc o viată-ntreagă,
Dar m-am trezit din vis plângând...
Visam că azi nu-ţi mai sunt dragă.
Doar n-am plătit servici prestat
Chiar de te simt sub trupul meu
Iar zboru-a fost prea minunat...
Visam din nou sărutul tău...
Doar n-am dormit o veşnicie
Şi m-am trezit acum la viaţă
Noapte de noapte numai ţie
Să ţi-o descriu de dimineaţă.
Doar n-am făcut nici un contract,
Nici un pas nu-i deja trasat,
Deşi n-a fost un vis abstract
Şi ne iubim cu-adevărat...

joi, 27 mai 2010

Te-as rataci...



Te-aş rătăci iubirea mea...
Te-aş rătăci, dacă-aş putea...
Te-aş pierde printre gânduri zeci
Să uit c-ai fost, să uit că pleci,
Te-aş rătăci printre cuvinte
Să nu-mi mai stai adânc în minte.
Te-aş şterge, pată de cerneală,
Te-aş şterge ca pe-o bănuială,
Te-aş pierde-n zori când mă trezesc
Dar, deschid ochii şi-ţi zâmbesc.
Te-aş pierde-n noapte printre vise
De n-ar fi stelele aprinse,
Luna de n-ar mai lumina,
Chiar te-aş uita, iubirea mea...
Dar, stelele încă-s aprinse,
Visele noastre nu-s învinse,
Luna ne dă a ei tăcere,
Tu-mi dai dulce-a ta mângâiere
Nu mai am timp să rătăcesc
Sau să-ncetez să te iubesc.



miercuri, 26 mai 2010

Ne iubim...ne iubim


Se lasă seara-ncet şi dorul mă cuprinde,
Cerul aduce Luna şi stelele le-aprinde,
Sufletu-n mine ţipă de al tău dor, nebun,
Aş vrea s-o strig de-acum, dar nu am cui s-o spun,
Foarfeca depărtării nu-i încă ascuţită
Să tai distanţa-n patru, să vii, să fiu iubită...
Privesc iar telefonul şi poza ţi-o privesc...
Îţi mai şoptesc odată...că te-aştept, te iubesc...
Aştept la pieptul tău din nou să mă retrag
Te-aştept iubitul meu, te-aştept din nou în prag,
Ca stelele şi bolta să fim de-înseninaţi
În oceanul iubirii doi naufragiaţi
Ce nu găsesc colacul, dar nici nu-şi prea doresc
Şi plutind în derivă... se iubesc...se iubesc...

marți, 25 mai 2010

Voi striga te iubesc!



Mă doare-aşa de tare,
Mă doare ne-ncetat,
Nu vărs lacrimi amare,
Dar doare-adevărat.
Toţi îmi spun că-i doar vis,
Eu ştiu că nu-i aşa,
Braţele le-ai deschis
Şi eşti în viaţa mea.
Mă doare lin albastru
Bolţii din prag de seară,
Zborul duios spre astru
Născut în primăvară,
Mă doare şi mă-ncântă
Să-l mai invoc odată...
Sufletu-n mine cântă
Durerea-mi înfocată,
Refrenul leac nu are
Degeaba-îl tot rostesc
Pân-la epuizare
Voi striga te iubesc!




duminică, 23 mai 2010

Sa-mi spui din nou cat ma iubesti!



Nu vreau să port giulgiul minciunii,
Nu vreau să mă ascund de dor,
Vreau să zâmbim pe geana Lunii
Cuprinsi de-al dragostei fior,
Nu pot să mă prefac că-n noapte
De al tău dor n-am suspinat
Că nu mi-au lipsit două şoapte
Şi zborul nostru minunat,
Nu pot să rostesc ce nu simt,
Nu pot să nu oftez de dor
Chiar îmi doresc iar să presimt
Că ne vom rătăci în zbor,
Prin cerul nostru minunat
Vom rătăci plini de iubire
Să-mi spui că este-adevărat
Şi să mă scalzi în fericire,
Dar eşti departe dragul meu
Azi mă hrănesc c-o amintire,
Cu-o poză şi cu glasul tău
Care mă învăluie-n iubire.
Te vei întoarce într-o zi
Din nou la piept să mă topeşti ,
Să-mi dai motiv pentru-a trăi
Rostind cât de mult mă iubeşti.



Am înţeles


Am înţeles din prima clipă,
Din primul ceas am înţeles
Ceea ce-n suflet se-nfiripă
De-aceea ochii ţi-am ales.

Am înţeles din aceea seară
Că totul se va transforma,
Că dragostea ne înconjoară
Şi n-am de ce mă alarma...

Am înţeles că-n vis mereu
Te voi purta orice ar fi,
Oricât ar fi drumul de greu
Ne-am născut pentru-a ne iubi.

Am înţeles din prima clipă,
Primul sărut şi mângâiere,
Nimic nu se va naşte-n pripă
Şi nu va muri în durere.

Am înţeles că vom lupta
Prin neguri grele prinse-n ceaţă
Dar dragostea va triumfa
În fiecare dimineaţă.

Am înţeles ce s-a-ntâmplat
Exact în ochi când m-ai privit,
În ziua când m-ai sărutat...
Şi sufletul mi-ai îmblânzit.

sâmbătă, 22 mai 2010

Safir din iubirea noastra



După ce-a căzut cortina
Peste-un teatru nejucat
Îngropăm cu rădăcina
Visului adevărat
Ce n-a fost deloc miraj...
Căutăm la disperare
După-o seară de curaj
Unde să-ascundem sub soare
Adevărul ce-l simţim?
Să-l îngropăm mai adânc?
În suflet să-l împietrim?
Să nu ne treacă prin gând
Să-l mai rostim clar, curat
Să-l privim palpabil, viu
Oricât e de-adevărat...
De ce? asta chiar nu ştiu...
Şi nicicând n-am să-nţeleg
De ce adevărul doare?
Când sărutul tău culeg
C-o aşa dulce ardoare
Iar minciunile n-au loc
Între noi, ne-ar dărâma
Ne-ar pune viaţa pe foc
Toţi duşmanii ar dansa
Pe-un mormânt plin cu iubire
De ce curaj n-aş avea
Să transform doar în safire
Dragostea mea şi a ta?





vineri, 21 mai 2010

Vis de Mai



Vis de Mai plin de splendoare și miros de iasomie,
Vis de Mai, salcâm și stele, toate mi se-întâmplă mie,
Vis de Mai în noaptea clară înţesată-n mângâieri,
Vis de Mai, dulce ispită, topită lin în plăceri ...
Vis de Mai, vis nevisat, ci trăit intens de noi,
Doi oameni îndrăgostiți care-au fost odată sloi.
S-au văzut și ca-n povești , totu-n jur s-a luminat
Vis de Mai, trăit aievea, ne iubim, nu am visat.


Ținându-ne de mână pe Marte am zburat



Stelele ne zâmbeau, Luna era departe
Iar noi zburam, zburam, ușor, ușor spre Marte,
O frânghie-atârnată din ceruri ne-a-îmbiat,
Am lăsat totu-n urmă, doar pe ea am urcat,
Am zburat printre lacrimi, peste tot ce doboară,
Am renăscut speranța, cea mai scumpă comoară.
Doar zâmbete fierbinți pe chip s-au desenat
Dintr-un motiv prea simplu, e prea adevărat,
Chiar am zburat pe Marte, nu veți visa nicicând
Cât este de real, nu-i doar la noi în gând
Aseară-am mutat Luna chiar pe-a noastră planetă,
Am zburat printre stele fără nici o rachetă,
Am clădit drum prin ceață, norii i-am alungat...
Ținându-ne de mână pe Marte am zburat
Printre petale sute și raze argintate,
De-acum e luminată orice-înnorată noapte.

joi, 20 mai 2010

Trei luni si inca ne iubim


Mi-a fost așa un dor nebun
Să-ți privesc ochii tăi cei verzi...
M-am prăbușit fără să-ți spun:
Iubește-mă fără să vezi
Cât mi-e de cald la pieptul tău!
N-aș fi putut să îți rostesc
Decât...atât...iubitul meu...
Oare cât de mult te iubesc?
Orele au fugit... și-acum,
Ne având timp să mai vorbim...
Am zburat amândoi pe-un drum...
Trei luni și încă ne iubim.

miercuri, 19 mai 2010

Imi tulburi visul desfranat



S-adormi mereu în al meu gând,
Să mă trezesc în ai tăi zori
Cu dor de tine, suspinând,
Prin ochii mei să te strecori

În suflet, să-mi renaști speranța,
Îmi tulburi visul desfrânat,
Îmi luminezi iar dimineața
Ce curge-n noi acționat,

Îmi pătrunzi cu a ta privire,
Pe un zbenghi de nor mă ridici,
Îmi dai, îti dărui fericire,
Iar anii îmi par mult prea mici

Pentru-a ne sătura de noi,
Să luăm din piață mulți pitici
Să le stropim cu apă sloi
Inimioara lor de chirpici,

Să le dăm viață, iar ei nouă
Să ne-o redea la infinit,
Din viața lor să facem două,
Să ne iubim la nesfârșit.

În fiecare viaţă-n parte,
Oricât de multe-am câștiga,
Oricât ai fi tu de departe...
Spre dragoste te-aş instiga.





marți, 18 mai 2010

Trei...luni


De ce-mi seci visul la final?
De ce ai distrus acest trei?
De ce mă-îneci aşa la mal?
Spui "n-am putut" când "nu mai vrei"...
De ce simt totu-aşa tardiv?
De ce-ai tăiat aripa-n zbor
Dacă nu-i semnificativ?
Crezi că îți va fi mai ușor?
De ce tot plâng în loc să tac?
Acum trei luni oare-am visat
Că-s salcie la mal de lac?
Sau chiar a-fost adevărat?
A fost doar vis splendid de noapte?
Adică ...ochii tăi n-au fost?
Dar versurile noastre toate?
Cum s-au născut? fără vreun rost?
Din somn refuz să mă trezesc!
Nu vreau să-l transform în coșmar
Vreau doar atât să-ți dăruiesc:
Al meu sărut imaginar.



luni, 17 mai 2010

Sunt un nimic, un pic mai mare


Sunt un nimic, un pic mai mare,
Chiar mi-aș dori să-mi cer iertare
-Fiindc-am doar metrul meu pătrat,
-Fiindcă azi noapte am visat,
-Fiindcă mai am cu ce iubi
-Și mai zâmbesc în plină zi,
-Că nu m-ascund după un pai
-Știu cum să spun: "te rog, mai stai!"
-Dar și : "dispari din a mea viață!"
În fiecare dimineață
-Știu cum și când să mă trezesc,
-Știu doar un suflet să-l iubesc
Mai mult decât pe-a mea ființă,
-Știu să mă scald în suferință,
-Știu c-am dat și tot ce-am avut
-Și am luat-o iar de la-nceput,
Și-am mai dat încă de la mine...
Dar tot degeaba, tot nu-i bine,
Nimănui nu-i e de ajuns...
Mulți vor să știe ce-am ascuns
Chiar și sub cerul meu de vis,
Nu-i de ajuns că am tot scris
Tot ce-am simțit, tot ce trăiesc...
Mulți vor să știe ce iubesc,
Din ce e lacrima ce-mi curge?
De ce când dorul mă ajunge,
Oftez și n-o spun să se știe
Cât mi-e inima de pustie
Mulți vor să știe de ce el
Mi s-a lipit de suflețel...?
Mulți vor să știe dacă zbor,
Somnul îmi este mai ușor?
Deși-mi tot spun că nu-s la modă
Mulți ar cânta iubirii odă...
Dar le e frică să iubească,
Mai repede știu să jignească,
Să dea sfaturi cât mai bune
Cum nu s-au mai văzut pe lume...
Sunt un nimic în trei culori
Oricât ai vrea să mă măsori
Nicicând nu ai să reușești...
Sunt un nimic, dar și tu ești
Tot un nimic, chiar dacă spui
Că sunt nimic-ul nimănui
Poți rostii tot ce îți dorești...
Sunt doar nimic, nu mă lovești.

duminică, 16 mai 2010

Au trecut atâtea...





Au trecut atâtea zile și atâtea nopți tăcute...
Încă te-aștept să cobori de pe piscurile reci,
M-am rugat la iarba nouă, nu a vrut să mă asculte,
Dintr-o poză mă privești... sufletul în mine seci,
Au trecut atâtea seri fără să îți aud glasul
Dimineți fără un zâmbet, dimineți fără culoare
Tot privesc în urma mea, sperând c-am să-ți zăresc pasul
Să-ți sărut gura fierbinte, scumpa mea raza de soare!
Au trecut atâtea ploi, asemeni cu ploaia noastră,
Te-am așteptat neîncetat, ca un orb dorind lumină
Să-mi explici pe îndelete, să-mi spui floarea mea albastra:
De ce te iubesc atât? De fapt e doar a mea vină?



vineri, 14 mai 2010

Am tăcut...



Am tăcut... s-adun din toate
Câte-un strop, o picătură...
N-am făcut din ziuă noapte,
Dar nici din dragoste ură.
Am tăcut, privindu-ți ochii
Ce de mult nu m-au văzut
N-am schimbat iubirea-n rochii,
Mi-am dorit doar să te-ascult
Ca pe-o zi de primăvară
Dup-o iarnă nesfârșită,
Ca pe-un iz de floare rară
Într-o lume împietrită
Mi-am dorit să-ți simt parfumul
Într-o junglă-incendiată
C-un zâmbet să-înlături fumul...
Să-mi dai dragostea curată
Ca pe un strop de culoare
După-un lung drum prăfuit,
Să-mi aduci în suflet soare
Și-un sărut de bun venit.
Am tăcut... cum tace norul
Când seninul îl inundă
Și-am strâns lacrima din dorul
Ce-mi îneacă noapte-adâncă.
Am tăcut visând pe culmea
Norilor cu piscuri 'nalte,
Am tăcut, a trecut vremea
Iar tu ești tot mai departe ...

marți, 11 mai 2010

Printre randuri de-ascultati...

De mult nu s-a întâmplat
Aşa mult să rătăcesc...
Nici nu m-aș fi așteptat...
Astăzi stau și recitesc...
Ascult ceea ce-mi alină
Sufletul și inima
Să nu mai plâng în surdină,
Dar nu mai găsesc rima....

Pentru cei ce sunt obișnuiți să citiți totul în vers...
am o mare rugăminte:
Vă rog să-mi iertați acest mare lapsus!
Bineînțeles ca sunt unele motive , dar...
Totuși vă invit pe primul meu blog pentru a citi
printre rânduri ...sunt sigură că veți reuși să
înțelegeți ceea ce simt de duminica seară și nu numai.
Nu în ultimul rând...as vrea să-i mulțumesc amicului meu
Andrei pentru că îmi citește versurile!

http://danap.ablog.ro/2010-05-11/printre-randuri-de-ascultati.html

duminică, 9 mai 2010

Mai mult ca niciodata



În seara asta parcă, mai mult ca niciodată
M-am simțit încolțită de dorul tău nebun
În seara asta poza-ți s-a lăsat iar spălată
De mii de lacrimi, însă...oare cui să o spun?
Tu ai uitat de mult probabil că exist
Crezând c-am să te uit doar într-un singur ceas
Nici n-ai cum să visezi, sufletul mi-e-aşa trist
Iar lacrima-mi pătrunde în suflet și în glas,
Am încercat să fiu aşa cum m-ai rugat
Să-înlătur lacrima și să fiu realistă,
Dar n-am nici o putere, în minte te-ai mutat
Te-ascult și te privesc, nu șterg, aş fi mai tristă.



Un vis dezordonat...



Bolnavă de a ta iubire încerc să pun geană pe geană,
Încerc s-adorm,
Timpul să-l trec pe-un pod de vise condesat
Ajung în somn,
Tresar plângând, din somn te strig cu dor și teamă,
Erai aici, m-ai mângâiat,
Doar te-am văzut, doar te-am simțit, doar te-am visat...
E doar un vis dezordonat?
De ce tresar ca o nebună? de ce pacea nu-mi găsesc?
De ce-n vise mă inunzi?
Cine poate să îmi spună de ce încă te iubesc?
Când tu zilnic te ascunzi...


Vreau să ies din ploaia asta!



Vreau să ies din ploaia asta, să te-alung în depărtare,
Vreau să deslușesc misterul, să știu de ce ploaia doare,
Să-mi spui unde îmi e somnul, de ce în noapte persiști,
Vreau să plec, plouă cu ochii ce privesc spre tine triști.

Vreau să scap de sub umbrela iubirii născute-n ploaie,
S-o strivesc ca pe-o secundă, s-o înlătur pe o foaie,
Lupt cu mine zi și noapte, lupt din minte să te scot,
Dar e ploaia lângă mine, deși știu c-am pierdut tot.

Vreau să ies din ploaia asta, să mă scald în băi de soare,
Vreau să-ntorc timpul, deși, plouă cu-a ta sărutare,
O ploaie de primăvară, doar ea este vinovată,
Poate spăla tot pământul, dar nu dragostea curată.


sâmbătă, 8 mai 2010

Platonica iubire



A plouat, eu am stropit, asta chiar nu mai contează,
Am tot șters necontenit, totuși nu se luminează...
Undeva adânc rămâne un suspin prelung de dor
Îl ascund pe altă lume, chiar de mâine-mi spun că zbor
Dar degeaba, în uitare n-am putere să te-alung,
Alung tot ce-mi iese-n cale....de trei zile nu mai plâng
Mai păstrez câteva rânduri din platonica iubire...
Le citesc, le recitesc, sunt doar plină de uimire
Neînțelegând de fapt ce s-a întâmplat cu noi
De ce floarea s-a uscat, de ce-împart totul la doi
De ce doare-aşa de tare când n-a fost nimic prea mult
Doar sărutări și iubire...totuși de ce-aş vrea s-ascult?
Glasul tău lumină-n noapte, steaua mea nemuritoare
Limpede izvor de stele, de ce inima mă doare?



vineri, 7 mai 2010

Privind spre cer



Privesc spre cer, zăresc pământul,
Drumul din nou s-a bifurcat,
M-a adiat pe frunte vântul,
De-un nor veșted m-am agățat
Ca un paianjen fără plasă,
Ca un gândac fără cartof,
N-am loc sub cer, n-am loc în casă,
Nu vreau să-mi fac loc sub pantof.
Miriapodul m-a atras
Sperând că se va înfrupta
Din seva mea doar într-un ceas
Ne mai crezând că pot lupta
Cu bătăturile lui vechi,
Cu step-ul lui prea sacadat
Ce mă pătrunde prin urechi,
Ceru-i senin, s-a luminat
Împletind norii-într-un taifun,
Valul durerii-a estompat,
Pe-un colț de stea dorul nebun
A curs, a curs și s-a uscat.

Privesc pământul și zăresc
O stea-n căușul palmei mele,
Cu dragoste o învelesc,
Sunt un paianjen prins de stele
Cu-n fir subțire, obsedată
După iubire, doar iubire,
Dar nu cea moartă, cea curată,
Din palme-mi cresc mai multe fire,
De alte stele-am să m-agăț
Mă voi plimba cu Carul mare
Și Carul mic să mă răsfăț
De la Luceafăr pân-la Soare.

joi, 6 mai 2010

N-a fost sa fie...


Să plec din nou spre altceva...de-atâtea ori m-am ridicat
În viața mea, de-am obosit...
S-o pornesc iar...cum aş putea?...când s-a topit?...când s-a stricat?
Și dacă iau alt drum greșit?
Nu mai am chef, nu am putere, în litere m-aş îneca...
Dacă-i târziu...de s-a sfârșit...
Oare de ce-aş mai încerca, oare ce rost ar mai avea?
E prea târziu, m-am ofilit.
Genunchii mi i-am tot pansat și am pornit-o înainte
Mulți au mai râs și au dansat
Pe-al meu mormânt cu buruieni și-o inimă fără de minte,
Însă nu am capul plecat,
Privesc spre cer, fără rușine, mi-e teamă doar de Dumnezeu
Că nu mă poate, de-astă dată
Ajuta cum face mereu, de astă dată-i mult mai greu...
Credeam în dragostea curată...
În zori cu iarbă rubinie, în trandafirul parfumat,
În zborul nostru din robie
Spre spicul speranței pierdute, spre curcubeul dezmierdat,
Dar, s-a sfârșit...n-a fost să fie...

Prin cenusa...



Sângele nu a curs, așchii nu au sărit,
Cerul mă găzduia pe norul plin de zgură,
Cuvântul se năștea când soarele-a murit
Și-am rămas fără sunet, l-am înecat în gură.
Spasmele îmi umpleau pieptul fără-încetare,
Vroiam să strig, să zbier, să țip ca o nebună,
Să spun ce simt, să mor, să spun ce rău mă doare...
Dar... cum și când și cui? până și blânda Lună
A dispărut de teamă să nu o întristez,
În noaptea absolută nici ea nu vrea s-apară,
S-a învățat cu mine să zbor și să vibrez...
Nu vrea să-mi bea licoarea din seara-asta amară
Flacăra din retină, săgeata din cuvânt
Mi-au împietrit fragmentul de seară-înmiresmată
Lăsând în urmă groază... sânge coagulând
Din creștet până-n tălpi, m-am scurs ca o prelată
Plină de norii groși, uciși pentru vecie,
Fără de reflectoare m-am târât prin cenușă...
Nimeni nu poate spune, nu are cum să știe...
Cât de mult am sperat că vei intra pe ușă,
C-ai să renaști pe-aleea fără vreo buruiană
Că-mi vei opri, din drumul fără de bariere
Stropii fierbinți, de-acum, nelipsiți de pe geană,
Dar nu cred că-ți mai pasă nicicând de-a mea durere.


miercuri, 5 mai 2010

Un porumbel



Am prins din zbor un porumbel.
Nu s-a zbătut, nu s-a ferit
Mi-a fost așa milă de el...
În ochi candid când m-a privit,
L-am mângâiat pe o aripă,
I-am spus în grabă un poem
Și i-am șoptit: nu-ți fie frică!
N-am să te strig, n-am să te chem
Nu-ți fie teamă-acum de mine,
Aripa nu-ți voi dezmembra,
De-acum depinde doar de tine
La ce-înălțimi mai poți zbura.
Era de-un alb fermecător...
Aripile i-am sărutat...
Numai atât, iar azi de dor
Oftez într-una, neîncetat.
Un porumbel plin de dorință
Platonic m-a divinizat...
Aripa lui de suferință
Doar c-un sărut i-am vindecat,
Un sărut doar și-o mângâiere,
Numai atât, nimic mai mult
El zboară , eu zac de durere
De-acum e-un porumbel adult
E realist, chiar dacă zboară...
Nu toți porumbeii-s perfecți,
El a ales calea ușoară...
Eu am rămas printre poeți.