Cititorii mei

Translate

sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Îmbracă-te, pentru a mă iubi!

 
 
 
Îmbracă-te cu mine-n astă seară,
să nu-ţi îngheţe sufletul de dor,
să-mi picuri calmul tău în călimară
şi-n mângâieri de vis s-adorm, uşor.

Să-ţi dai cu mine, caldă, peste pleoape
să-ţi redau tihna scursă peste zi,
să-ţi dăruiesc iubire cât încape,
îmbracă-te, pentru a mă iubi!

Îmbracă-te cu mine-n iarna rece,
la poarta sufletului meu să-ţi aud paşii,
să te ascund în mine până trece,
ninsoarea ce-o presară îngeraşii.

Să-ţi împleteşti din mine o cunună,
la gâtul tău să mă porţi zi de zi,
să-ţi dăruiesc argintul pur de lună,
îmbracă-te, pentru a mă iubi!

Îmbracă-te cu mine-n noaptea asta,
să-ţi aduc stelele în trup vibrând,
să înflorească-n gerul crud fereastra,
să mă porţi veşnic doar în al tău gând.
 
 
 
 
 

Sărut nevătămat

 
 
Cu sărutări de crin, nevinovate,
ningea neîncetat o noapte întreagă,
încătuşări fierbinţi, abandonate
la pieptul tău avid, să ne înţeleagă
luna şi stelele, aprinse-n cer de tuci,
privirea orbilor rătăcind peste ceaţă,
să ne alerge şchiopii la răscruci,
să ne cuprindă-n zori pofta de viaţă.

Cu sărutări de trandafiri albaştrii
ningea în noapte-aceea, n-ai văzut?!?
Priveai în ochii mei ca şi când aştrii
ne contopeau  pe veci într-un sărut.
Ne urmăreau cometele grăbite
să lase-n urmă praf fără folos,
tăcerile din şoapte aţipite
să ne-mpletească drumul luminos.

Cu sărutări din lacrimile lunii
ne-am zămislit iubirea până-n zori,
poemele i-au stins nopţii tăciunii,
şi-adăpostit sufletul de ninsori.
Fără de număr, valurile mării
se rătăcesc pe ţărmul îngheţat,
lacrimile de dorul sărutării
se-aştern într-un covor imaculat.

Adorm în palma ta noapte de noapte
visând sărutul zorilor, nevătămat
de niciun fir de praf din stele apte
să ne distrugă drumul parfumat.
Adorm cu sărutări nenumărate,
pe pieptul tău, aşa cum ne dorim,
sub cerul plin cu stele antrenate
să ne înveţe cum să ne iubim.

 
 
 
 

joi, 28 noiembrie 2013

Trăiesc sfânta iubire


Ieri pierdusem la ruletă
un sac plin cu demnitate,
iubeam o marionetă
cu prea multă libertate.

Azi împart în patru firul,
pe nori să mă-adăpostesc,
să mă scalde în misterul
clipelor, şi să zâmbesc.

Mâine când tăia-voi cerul
cu fulgi aşternuţi pe gene,
vei descoperi că gerul
tăcerii învinge-alene.

Lacrima, ce-a curs o viaţă,
se va transforma în crin
şi-un zâmbet de dimineaţă
va-nflori peste destin.

Ieri pierdusem tot şi toate
într-o clipă de-amăgire,
azi trăiesc cu demnitate
dăruind sfânta iubire.

Azi din suflet curg poeme
peste clipele curate,
numai am de ce mă teme,
am iubire pân' la moarte.



marți, 26 noiembrie 2013

Să ne iubim la margine de lume

 
 
Te-aş tortura la margine de lume
să nu ne vadă niciun spic de grâu,
să mă iubeşti când vor să mă consume
ploile picăturilor de râu...

Te-aş tortura cu şoapte de iubire,
cu sărutări şi mângâieri divine,
te-aş tortura chiar de-ar fi să te mire
ce multe stele strălucesc cu mine.

Te-aş tortura ca pe un bob de rouă
câştigat după nopţi caniculare,
te-aş mângâia cu palmele-amândouă,
ca pe un strop de dor născut din soare.

M-aş pedepsi că n-am ştiut a pune
ploilor reci, miraculosul frâu
şi-am rătăcit o viaţă, fără nume
să te iubesc la margine de râu.
 
 
 

luni, 25 noiembrie 2013

Din lacrimile mele

 
 
 
Din lacrimile mele
te-ai întrupat, iubire,
din cerul plin cu stele,
din dorul nesfârşit...
Din lacrimile mele,
ochii-ţi sunt de safire,
slovele-au miere-n ele...
Bine ai revenit!

Din lacrimile mele
fierbinţi, te-ai întrupat,
din clipele acele
de dor nemăsurat.
Din lacrimile mele
ce-au curs fără-ncetare,
te-ai întrupat, iubire...
Sufletul numai doare!

Te-ai întrupat când lumea
părea că-a luat sfârşit,
c-a ruginit pădurea,
munţii s-au prăbuşit,
răul lovea în vele
fără acoperire,
din lacrimile mele,
te-ai întrupat, iubire.




duminică, 24 noiembrie 2013

Nu mă lăsa!

 
 
 
Nu mă lăsa altora pradă,
de-ai ştii ce mulţi mi-ar disloca
sufletul, fără să mă vadă,
şi mult mai mulţi m-ar sufoca...

De-ai ştii ce geruri m-ar cuprinde
de la călcâie pân-n cer,
ce mulţi m-ar duce-n târg, m-ar vinde
ca pe un ultim grănicer...

De-ai ştii ce lacrimi, ca oceanul
neliniştit, pe veci mi-ar stoarce
fără de milă-n amalgamul
clipelor reci, să-mi ia din pace.

Nu mă lăsa în ger pe stradă,
susţine-mă cât mai trăiesc!
Nu mă lăsa altora pradă,
iubeşte-mă, să te iubesc!



sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Iubesc lumea asta cu tine în ea!

 
 
Iubesc lumea asta cu tine în ea!
De ce te descopăr aşa de târziu?
Ţi-aş fi dat o stâncă dar, am dragostea
Albastră de verde şi vreau să te ştiu!

Iubesc lumea-n care zburând îmi şopteşti,
De ce-aş rezuma-o la ce n-am visat?
Ofer viaţa-ntreagă doar să-mi dăruieşti
Albastru din noaptea când m-ai sărutat.

Iubesc lumea-n care mă duci pe-nserat,
Pe aripi de vise şi fluturi divini,
Descopăr în tine un suflet curat
Albastru şi verde, cu care m-alini.

 Iubesc lumea-n care te-aud zi de zi,
Îmi scalzi trupul fraged în ochii tăi verzi,
O viaţă întreagă de mă vei iubi,
Iubeşte-mă sincer şi n-ai să mă pierzi!
 

 

Prefer un transfer

 
 
 
Azi noapte-am dormit cu capul pe vers,
de-o viaţă o fac dar, azi m-am trezit
cu ochii albaştri de cearcăne, mers
de viaţă prea plină, mi s-a hărăzit.

În noaptea flămândă mi-au curs peste vis
iubiri la secundă cu fast şi alai,
un suflet m-aşteaptă cu geamul deschis
şi braţele pline cu visul din Rai.

Azi noapte-am dormit cu gândul plecat
la poalele erei în care trăim,
mi-e ciudă de noaptea în care-am visat
că totuşi se poate, de dor să murim.

În ziua ce vine mă nasc într-un vis,
prefer altă lume, prefer un transfer,
m-aşteaptă un înger cu geamul deschis
pe norii mei sobri, dar fără mister.
 



E prea dimineaţă să te mai aştept


Veninul se-agită, mă doare cumplit,
nici geană pe geană nu pun, am dormit
cu capul pe versul rostit în culori,
în noaptea divină, născută din zori.

Trei colţi mi-au rămas înfipţi în răstimp,
încrederea smulsă din alt anotimp
ridică din umeri, din lipsă de-omăt
doar ochii aceştia-îi zăresc până hăt...

Cu lacrima lunii voi face popas
s-adun libertatea din ce-a mai rămas,
să-i pun lenjerie cu flori de satin
prin bălţi de durere s-o scald de suspin.

Mă leagănă luna pe palmele reci,
când vii ca furtuna şi-n lacrimă pleci,
îi punem cunună de ger toamnei vii
te-aşteptam de-o viaţă dar, n-ai cum să ştii.

Coloană lăsat-a Brâncuşi pe pământ
sub poarta iubirii, mă nasc cât mai sunt,
la masa tăcerii cerşesc adevăr,
nu-i vorba de Eva, de-Adam, ci de măr.

Adam ura mărul, Eva-l diviniza,
iubea adevărul ce-o localiza
în gheara reptilei din jungla cea deasă,
coloana tăcerii invită la masă...

Întinde o mână, din nori să cobor,
 alină-mi furtună iscată de dor,
nu ţine în lanţuri speranţe deşarte,
nu vreau să mai zbor, cu şerpii, departe!

Vreau să ating cerul curat şi senin,
mi-e sufletu-n hohot de lacrimă plin,
strivesc spini de gheaţă adesea la piept,
e prea dimineaţă să te mai aştept.


Lapoviţă

 
 
Grăunţe aruncate-n fuioare de chin
lovesc resemnate visări de destin,
bezmetică vreme, lături peste tot,
adunăm probleme cu gest de robot.

Fior luminos pe gâtul viorii
un soare distrus sub steaua-mpăcării,
surâd enigmatic cu geana lăsată
în urmele ploii ce-au curs pentru-o pată.

Venit din poveste, luceafăr căzut
pe versul albastru, în dor nevăzut
pe urmele tale vor curge ninsori
când soarele verde visează splendori.

Mi-e liniştea dusă cu-n hohot de râs
mai sus de durere, mai sus, tot mai sus...
fuioarele curg lăsând loc uitării,
bezmetică noapte la poalele mării.

Nu-i rost de furtună doar valuri şi chin,
m-ascund după lună şi sorb din destin
pocalul durerii cu gerul iscat...
îmi las mâna goală şi-aştept... m-a muşcat.


joi, 21 noiembrie 2013

Aşa a fost să fie!

 
 

Mâine când va fi probabil
prea târziu sau prea devreme,
când te vei purta amabil
sau ciudat şi mă voi teme,

Când din stele se vor scurge
razele nepământeşti
iar ochii tăi vor parcurge
tot ceea ce stăpâneşti,

Când îmi vei strivi iubirea,
pe buze, ca pe-o petală
limpede, ca fericirea
infinită, ancestrală,

Mâine când va fi probabil
prea devreme să-ţi sărut
sufletul, inexplicabil
vei simţi cât m-am temut.

Să nu fii vreo stea polară
care-n ochi să mă privească,
mâine, pentru-ntâia oară,
liniştea să-mi împletească.

Mâine când voi strânge norii
în căuşul palmei mele,
îmi voi acorda fiorii
în suflet, zburând spre stele,

Când săgeţi invidioase
vor încerca să acrească
clipele noastre frumoase,
prezentul să înflorească!

Când pe cer norii vor scrie
că iubirea înmugureşte,
sub cerneală aurie
destinul se desluşeşte.

Mâine când, din zori, va plânge
soarele de bucurie,
nimeni nu ne va învinge,
fiindc-aşa a fost să fie!
 


Zori de aur




Auzeam cum toarce luna,
din fuioarele de stele,
trena noastră şi cununa
viselor nepământene.

Şoaptele-mpleteau sălbatic
săruturi înflăcărate,
ce picurau sistematic
pe trupuri, întreaga noapte.

O stea se-apleca să vadă
cum iubirea iscăleşte
suflet fără acoladă,
strângându-mă ca-ntr-un cleşte.

Vis de toamnă definită
cu iz cald, trandafiriu,
smulgea inima rănită,
ce plângea până târziu.

Nopţile au prins culoare,
stelelor le-am spălat faţa
iar în ziua următoare
Zori de aur, spărgeau gheaţă.



marți, 19 noiembrie 2013

Veşnic la pieptul tău

 
 
Am aflat ce se întâmplă
când cuvintele îmi curg,
îmi aşezi în zori pe tâmplă
sărutul pentru amurg.

Când în noapte-ţi aud glasul
ce-mi aduce alinare,
îmi înnobilează pasul
cu-o singură sărutare.

Silabele îngheţate
de deasupra stelelor,
se-ascund undeva în noapte
să-mi ureze somn uşor.

Iar, în zori, când roua plânge
toate clipele pierdute,
şoapta ta mă reparcurge
printre vise neavute.

Zbor din cuib seară de seară
să-ţi sărut gura fierbinte,
sufletul să numai doară
cum se întâmpla înainte.

Liniştea să mă cuprindă
strâns de tot la pieptul tău,
dragostea să ne aprindă
pe vecie, dragul meu!

Am aflat, scria pe stele,
şi luna-a recunoscut
că în versurile mele
iubirea a renăscut.

 

duminică, 17 noiembrie 2013

Temelia iubirii




Aş vrea să-ţi stropesc viaţa
cu-n vers de mângâiere,
să-l găseşti dimineaţa
când sufletul îţi cere,
surâs înseninat,
în ochi să porţi, iubite,
cât timp vei fi plecat,
poeme-nşiruite...
.
Aş vrea să-ţi scriu pe stropii
de rouă că-mi e dor
de suflet să te-apropii,
să ne-avântam în zbor,
să punem temelia
 iubirii pe pământ
şi să purtăm făclia
poemelor prin vânt.
.
Aş vrea să-ţi aud glasul
în orişice secundă,
să redescopăr ceasul
ce sufletu-mi inundă,
să îngenunchem la poarta 
pură-a iubirilor,
lumii să-i predăm arta
poemelor de dor.

.

sâmbătă, 16 noiembrie 2013

Uniţi în jurământ

 
 
 
 
Mirific ne privesc din ceruri stele,
ne luminează drumul triumfal
purificat cu versurile mele
şi sufletul cu lacrimi de opal.

Şi totuşi frunza aurie cade
sub tălpile grăbite să strivească
ne-luând în seamă sufletul cum arde
în toamna ce-a uitat să-mbătrânească.

Servim cupe cu vers seară de seară,
săruturi aşternute în poem
pătrund triumfător în inimioară
cu fericirea dusă la extrem.

Şi totuşi frunza cade la-ntâmplare
deşi credeam că pe acest pământ
se naşte, rătăceşte şi se moare,
noi vom domni uniţi în jurământ.
 
 
 

vineri, 15 noiembrie 2013

Începutul altor zori

 
 
Incredibil cum apare
toamna, fără să-şi dea seama
frunza arsă cade, moare,
peste ea se-aşează vama.

Vama unei lumi distruse
de atâta ignoranţă,
doar i-am spus, nu mă crezuse
că-mi pot lua oricând vacanţă.

S-a lăsat dusă pe gânduri
şi-a uitat că-n norii mei
pot strecura printre rânduri
zori de vis, nu zori cu zmei.

Incredibil cum răsare,
printre frunzele chircite,
o urzică... doritoare
sufletul să mi-l agite.

Ca şi când, ultima oară
când a vrut să mă hrănească,
mi-ar fi dat, din inimioară
răsuflarea îngerească.

Incredibil infinitul,
cum le-aşează pe culori...
Ştiu că nu-i aici sfârşitul
ci-nceputul altor zori.
 
 

joi, 14 noiembrie 2013

Promisiune în zori de vis




Amestec lacrima cu tine 
 zâmbete să-mi pictezi pe chip,
mă înfior, nu mă retine
nimic, nimic, pot chiar să ţip...

Să-mi pun în ordine surâsul,
suspinul să-l desfac în două,
îndepărtez de mine plânsul
clădindu-mi altă lume, nouă...

Cu stelele ce stau la pândă
amestec lacrimile toate,
le simt cum vin, cum mă inundă,
se face noapte, altă noapte...

Am văzut zorii şi-am crezut
că mă aşteaptă şi pe mine
să urc în tren, dar am căzut
în apa tulbure ce vine...

Dă-mi mâna şi sărutul tău,
să clădim alte lumi de vis
strânge-mă la piept, dragul meu,
le pot avea, doar ai promis!



Să pot zâmbi

 
 
Din vise m-ai răpit aseară
şi m-ai purtat prin alte vise,
să-mi poţi pătrunde-n inimioară
când stelele zâmbeau aprinse.

Mi-ai pus în suflet alinare,
balsam cu iz de iasomie,
să mă strecor pe-alei cu soare,
să-mi umpli inima pustie.

Mi-ai pus pe frunte un sărut
şi încă unul, încă multe...
Poate că doar mi s-a părut
sau dragostea vrea să se-nfrupte?

Iubirile se nasc în zori
când lacrimile mă înving,
visele-s duse printre nori
iar eu îţi scriu, să nu mă sting...

Stelele dorm prea obosite
să ne mai poată urmării,
mi te-au lăsat din zori, în minte,
mi te-au adus să pot zâmbi.



Alt dor... nemărginit


Visez că-mi pui pe gură nuferi,
pe ochi sărutul cel divin
o viaţă întreagă să-mi enumeri
în vers, petalele de crin.

Îmi pui aripi de îngeraş
prin noaptea grea să mă strecor
la pieptul tău, să nu mă laşi
decât din dragoste să mor.

Visez că-mi pui pe sâni petale
de trandafiri catifelaţi
cu dragostea inimii tale,
sădiţi din zorii parfumaţi.

Şi nu mă satur de sărutul
ce s-a născut în asfinţit,
acesta e doar începutul
unui alt dor... nemărginit




marți, 12 noiembrie 2013

Alungare

 
 
M-aş spăla pe ochi, de tine,
să-mi îndepărtez durerea
care se ascunde-n mine.
Ce-aş mai îngropa tăcerea...!!!

Pe trup m-aş spăla de tine
cu săruturi mii şi sute,
să alerg zâmbind, de mâine,
pe alei nestrăbătute.

Viforul l-aş strânge-n braţe
să-i ofer val de căldură,
sufletul să mi-l înhaţe
dintre spinii plini de ură.

Doamne, cât de mult mă doare!!!
Nu am cum să te-alung!
Ard ca flăcările-n zare,
curg şi lacrimile-mi ung.

M-aş spăla pe ochi, de tine,
lacrimile-aş izgoni
dar în clipa care vine
sufletul mi-ai cotropi.

Las ploile să m-aline
stropii reci să mă lovească,
fulgerând dorul de tine
şi durerea pământească.
 
 
 

duminică, 10 noiembrie 2013

Nu sunt frumoasă pentru-oricine



Nu sunt frumoasă pentru tine,
nici dulce, searbădă sau bună.
Sunt visul care numai vine,
vis împlinit sub clar de lună.

Nu sunt frumoasă-n prag de seară
fiindcă nu am nimic de-ascuns.
Am avut singura comoară
ce printre versuri mi-a pătruns.

E plină lumea de regine
şi de luceferi fără cer.
Nu sunt frumoasă pentru tine,
sunt trandafir lovit de ger.

Sunt lacrima curgând alene
de pe retina jucăuşă
ce-aşteaptă dansând printre gene
să baţi cu şoaptele la uşă.

Nu sunt frumoasă-n toiul nopţii,
decât la pieptul lui am fost
şi voi mai fi, de-ar spune morţii
că-mi vor da cripta adăpost.


Să nu-ndrăzneşti

 
 
Să nu-ndrăzneşti cândva să mă iubeşti
mai mult sau mai curat decât o fac,
când voi muri, din ger să te trezeşti
deasupra urnei mele, un capac.

Să nu-ndrăzneşti să mă divinizezi,
cum fac mereu, iubirea mea fierbinte,
la primul pas prin mine să valsezi,
cu tot ce am, cu sufletu-nainte.

Să nu-ndrăzneşti să mă alungi vreodată
aşa cum o fac eu, neîncetat,
şi totuşi să m-aduci nealterată
deasupra norilor ca-ntr-un palat.

Să nu-ndrăzneşti să mă păstrezi aproape
cum te păstrez, deşi toţi mă acuză
că te iubesc trecând prin foc şi ape,
iar tu, fără de mine-ai fi o muză.

Să nu-ndrăzneşti să mă iubeşti ca mine,
oricine-n astă lume-i trecător,
doar tu renaşti din ce în ce mai bine
în timp ce eu mă sting de al tău dor.
 
 

Ar trebui să mor pentru-a mă naşte


Ar trebui să mor pentru-a mă naşte
pe pieptul tău, fir alb de crin firav,
prins cu beteală albă? Recunoaşte,
c-ar trebui să mor..., sau mult mai grav...

Ar trebui să nasc un crin uscat sub nori,
să-l ud cu şoapte vii la asfinţit,
să-l redescopăr între nopţi şi zori,
în clipa când pe stele-am amuţit?

Ar trebui să zbier pentru-o tăcere,
purificată-n ţipete cumplite?
Sau să-mi opresc secundele-n durere,
cu miere şi petale împletite?

Ar trebui să-mi strâng în saci durerea,
să i-o dau vântului când va veni
cu tine, să-mi aducă mângâierea
şi să mă nască, cum s-ar cuveni...

Ar trebui să mă trezesc cu tine
la pieptul meu, nu doar în gând şi trup,
să mă găsesc şi regăsesc cu bine,
lacrimi de dor să nu beau sau să rup...

Ar trebui să-ţi spun că se-nserează
pe toamne lungi, cu ploi îndelungate,
că stropi fierbinţi pe-obraji încă-mi valsează
şi totuşi te aştept noapte de noapte.

Ar trebui să mor pentru-a reţine
că m-am născut din pură întâmplare
să te iubesc pe veci numai pe tine,
chiar aş muri de dorul tău prea mare...


sâmbătă, 9 noiembrie 2013

Nopţi fără sărut


Mă vei ierta că-n nopţi cu insomnie
te aşezam pe pernă să-ţi trasez
acelaşi vis, prins cu ceremonie
în piept inert, cumva să luminez?

Mă vei ierta că dezmembram secunda
în bucăţele mici, ciudat de grele,
să-ţi pot găsi pe pagini albe umbra,
să o pansez cu praf inert de stele?

Mă vei ierta că n-am putut a scrie
o slovă fără tine-n cap de pod?
Că n-am însiropat nici-o felie
de tort tăiat din vechiul episod?

Mă vei ierta că mi-am adus aminte
de glasul tău în orişice minut?
Că n-am făcut castel din jurăminte?
Nopţi fără somn şi fără un sărut...

Eu te-am iertat de-atâtea ori, de parcă
nici n-am trăit un veac fără de tine,
nici gerul nu a reuşit să-mi stoarcă
izvor de dor din culmile alpine.

Eu te-am iertat de-atâtea ori, iubite
încât, nici soarele nu s-a trezit
iar eu aştern pe stele rătăcite
sărutul zorilor,  înzăpezit.

vineri, 8 noiembrie 2013

Dor de verde

Din dor de verde tai felii de lună
şi nopţii-i pun papuci de catifea,
pe stele-i împletesc albă cunună,
desprinzând versuri din inima mea.

Din dor de verde fac contract cu noaptea
să te picteze-n visele fierbinţi
până când zorii vor săruta moartea
ca pe-o petală albă printre sfinţi.

joi, 7 noiembrie 2013

Ultimul şotron

 
 
 
 
 
În seara asta parcă din ceruri curg şiroaie
de flăcări, fără număr şi fără de control,
În seara asta cerul îmi toarnă-n măruntaie
un dor imens, vulcanic, înveşmântat în gol.

În seara asta dorul cu lacrimi mă presară,
din cele mai grăbite, din cele mai amare,
Mă-neacă-n întuneric, mă urcă, mă coboară
mă fierbe-n flăcări negre, albastre şi avare.

Mi-e liniştea pierdută la capăt de peron,
călcată în picioare sub frunzele aurii,
Cu stelele de mână joc ultimul şotron
să-ţi pot aprinde luna în dreptul inimii.

În seara asta parcă din ceruri curg poeme
îngenunchiate-n umbra mirificelor nopţi,
În seara asta totul a ajuns la extreme,
se-aud stelele-n şoaptă cântându-ne la porţi.