Fluturi adormiţi

 

 

Mătură vântul cu mine
Grădinile suspendate,
Fluturi albi, printre verbine
Se-ntrec  în maturitate.

Şi-au cusut viaţa la gură
S-o trăiască-n disperare,
Fluturând peste măsură
Genele, din floare-n floare.

Uneori se-ascund în taină
Ca nisipul în sidef,
Îmbrăcând singura haină
Ce-au ţesut-o la gherghef.

Curg şiroaie de lumină
Din ochii stelelor triste,
Au clipit pline de vină
Trecând noaptea în reviste.

Razele-au străpuns aripa
Fluturilor fericiţi,
În zadar şi-au ţesut clipa
Vrând să zboare adormiţi.

Praf de stele garnisite
Cu polen, pulverizat
Se distinge sub cuvinte
Într-un mod cicatrizat.

Între noi

Mi-am luat gândul de la tine
Numai pentru o secundă
Şi-am urcat pe culmi alpine
Să zăresc lumea mai blândă.

Mi-am luat ochii de pe tine
Pentru-o clipă şi ceva
Să văd dacă-mi aparţine
Zorii care vor urma.

Mi-aş fi luat inima-n palme
Şi sufletu-n buzunar
Dar, în nopţile prea calme
Timpul trece în zadar.

Chiar am încercat odată
Să desluşesc un alt drum
Însă, noaptea zbuciumată
M-a lovit cu-n nor de scrum.

Altă dată m-a cuprins
Dor de ochii tăi cei verzi
Iar, iubirea a învins
Şi-ai venit să mă revezi.

Mi-aş lua inima-n piept
Şi-aş zbura-ntr-o altă vară
Dar, mai bine te aştept
Să-mi pui slove-n călimară.

Mi-aş lua inima înapoi,
Uneori, când dorul zbiară
Dar, mi-e teamă că-ntre noi
Nu-i doar o poezioară.

Lihnită de-al tău dor

 Să nu mă-învinuieşti cumva
Că te-am minţit vreodată,
Când ştii ce tare m-ar durea,
Iubirea mi-e curată!

Cu vreun cuvânt, eu nu mă joc
Doar îl aşez în vers,
Nu-mi pune inima pe foc
Strivind un univers!

Să nu mă pui să-ţi spun mereu
Ce-am rostit înainte,
O ştii şi tu, o ştiu şi eu,
Nu-i loc de jurăminte.

Eu n-am cerut să-mi demonstrezi
Negru pe alb iubirea,
Privesc în ochii tăi cei verzi
Şi-mi zăresc nemurirea.

Nu îndrăznesc să te acuz
De nicio păcăleală,
Privind în ochii tăi, confuz
Eu nu-ţi cer socoteală.

Ai fost mereu şi vei rămâne,
O recunosc oricând,
Tot ce iubesc pe-această lume
Nu numai când şi când.

Din nori curând voi coborî
Lihnită de-al tău dor,
Probabil că mă vei urî
C-am vrut o zi să zbor.

Schimbul de noapte

De-ai putea, măcar o clipă

Cu-ochii mei să te priveşti,

Să faci, cum fac eu, risipă

De lacrimi, când te hrăneşti

Cu picături din trecut,

Zi de zi, seară de seară

Ca şi cum ai perceput

Dragostea, întâia oară, 

De-ai putea, măcar o noapte

Să vezi luna argintie

Cum se stinge-n foc de moarte,

Cât de tristă poa' să fie,

Să-i simţi razele îngheţate
Printre stelele pustii,
De-ai putea măcar o noapte

Să îmi foloseşti ochii...

De-ai putea, o zi măcar,
Să-mi iei ochii la purtare,
Cel puţin în buzunar,
Să vezi cât de mult te doare...
Să-mi iei neliniştea-n palme
Să o duci cu tine-n munţi,
Să implori nopţile calme,
Doar o clipă să mă-asculţi...

Miliarde de safire

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Verde mi-a fost dat în viaţă

Să iubesc pentru vecie

Verdele-nseamnă speranţă,

Verdele-mi dă apă vie.

Verdele îmi dă splendoare,

Verdele-mi dă strălucire,

Îmi dă, într-o sărutare,

Miliarde de safire.

Verdele-nlătură spinii

De care mă tot lovesc,

Zbor în mijlocul grădinii

Când ochii lui mă iubesc.

Verdele îmi dă cuvântul

Din care, vers împletesc,

Să pot înverzi pământul

Cu eternul: Te iubesc!

Biruință

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Nici nu mai știu cât plângea luna
În seara când m-ai anunțat
Că vei pleca, visam întruna
Că de fapt m-ai amenințat
Așa, doar din obișnuintă,
Cum mai faci tu de obicei
Când urci pe stânci cu biruință
Dar, ai plecat din ochii mei.

Nici nu mai știu ce-am spus atunci,
Știu sigur că n-am mai gândit,
N-am întrebat unde te duci,
Știam că nu m-ai părăsit
Dar, mă durea așa de tare…
Nu ai cum să-ți imaginezi,
De ce acum, și de ce oare,
Rămân fără ochii tăi verzi?

Nici n-ai să știi cât am luptat,
În lacrimi să nu izbucnesc,
Să nu mă simți, când ai plecat,
Am îngânat doar, te iubesc!
Acum, când te întorci, iubite,
Stelele-n jurul meu sclipesc,
Și totuși, mai mult ca-înainte
Să pleci, îți jur că te iubesc!

Ochii Leului

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt ochii Leului, de care
Eu m-am îndrăgostit cândva,
Ce m-au surprins cu-a lor splendoare
Și mă învață dragostea.

Sunt ochii verzi, ce mă îndeamnă
Să-i scriu poeme zi de zi,
EL, pentru mine, TOT înseamnă,
EU, pentru el, scop de-a trăi.

Sunt ochii care m-au vrăjit
Și-n continuare mă vrăjesc,
Sufletul mi l-au oblojit
Și de aceea îi iubesc.

Acreditare

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Păşesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Şi-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt doar deşertul însetat
Veşnic, de-a ta sărutare,

Stelele am acreditat

Să îţi trimită înştiinţare.

Sunt prea reci în astă seară,
Parcă nici nu m-ar fi simțit
Cât îmi e viaţa de amară
Fără de tine-n asfinţit.

Sunt zgribulită-n colţ de casă
Căutându-ţi ochii luminoși,
Glasul tău cald nu mă mai lasă
În gheara norilor ţepoşi.

Sunt curioasă cine oare
Ți-a șoptit că am lăcrimat
În lipsa ta, de-ai pus culoare,
Pe curcubeu și m-ai calmat.

Sunt mulţumită că exiști
Chiar dacă mi-ai luat inima,
Ochii mei nu mai pot fi trişti
Când am în schimb dragostea ta.

Înveșmântată-n ochii tăi

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.


Înveșmântată-n ochii tăi
Mă scald în roua dimineții,
Să uit de anii reci și grei
Ce-au hrănit lacrima tristeții.

Sorb pacea blândei primăveri
Din ochii verzi, adânci și calzi,
Cu alinarea ce-mi oferi
Împletesc veșnicia-n brazi.

Înveșmântată-n ochii tăi
Prind aripi vaste peste munți,
În gheață deslușesc văpăi
Îngemănate-n pași mărunți.

Absorb din ochii tăi smarald
Să-mi răsfăț aspră dimineața,
Cu vis aprins în lapte cald
Îmi îndulcesc de-a pururi viața.

Înveșmântată-n ochii tăi,
Sub cerul nostru azuriu,
Pun rămășag pe cel dintâi
Sărut, că-n versuri te descriu.

Însetată

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.



Sunt așa de însetată
De sărutul tău fierbinte,
Nu am dormit noaptea toată,
Te-ai plimbat prin a mea minte...

Sunt așa de însetată
De-a ta caldă mângâiere,
Nici nu cred c-am fost vreodată,
Nici nu-mi mai găsesc putere.

Sunt așa de însetată
De ochii tăi de smarald...
De privirea-ți dezarmantă
Și sufletul bun și cald...

Produsul muzei mele

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.



Sunt produsul muzei mele
Cu ochi limpezi și curați,
Precum cerul plin de stele,
În iubire îmbrăcați.

Sunt produs dintr-o iubire
Caldă, sinceră, curată,
Împletită-n fericire
Pentru lumea însetată.

Sunt produsul muzei mele
Cu ochi verzi, pătrunzători,
Iubire sculptată-n stele
Din geana noilor zori.

Pași

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.




Sunt un ulcior plin cu sfială
Privit de-atâția curioși,
Cu lacrimi modelez cerneală
În pași mici dar, ambițioși.

Sunt un copac, de fulger, ros
Și de furtuni năucitoare,
În lumea întoarsă pe dos
Dau tihnă pletelor din soare.

Sunt fir de iarbă zgribulită
Sub roua ochilor tăi verzi,
Izvor de șoaptă, plăsmuită
În noaptea-n care mă dezmierzi.

Sunt coală albă de hârtie,
Sub glasul tău mă împletesc
Îngemănând doar poezie,
Să-ți demonstrez cât te iubesc!

Anonimului

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Privește-mă cu ochii minţii,
Nu-njura pe sub ochelari,
Să alungi demonii şi sfinţii
Sub lespezile cele mari.

Citeşte-mă doar printre rânduri
De nu-nțelegi ce-am vrut să spun,
Nu mă împovăra cu gânduri
Pătate de orice săpun.

Priveşte-mă în zorii zilei
Când soarele îşi scaldă faţa,
Nu-mi întina liniştea filei
Cu gerul care sparge gheaţa.

Citeşte-mă cu îndemânarea
Unui romantic visător
Ce-a transformat în lacrimi marea,
Purtat de ultimul vapor.

Scufundă-mă-n sinceritate
De vrei să îți vorbesc deschis,
Fără metafore sărate
Uitând de fapt ce-aveam de zis.

Nu mă lovi cu-anonimate,
Nici nu mă lăuda prea mult
Chiar dac-ai cumpărat dreptate
Din târg, nu vreau să te ascult.

Iubită-s și iubesc

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Cascadă albă-n urma mea
Plutește vaporoasă,
Te-ai vindecat un timp cu ea,
Proaspătă și pufoasă
Precum o lacrimă de iarnă,
Din ceruri presărată,
De-acum începe să discearnă
Zăpada reciclată.

Firesc o fi să-mi fie dor
De ochii tăi o viață?
Să-mi tulburi stropii de izvor
Ce-mi dau altă speranță?
Să-mi mângâi trena îmbibată
Cu-a mea nouă iubire?
Eu n-am să te uit niciodată
Dar, nu-mi mai da de știre!

Ți-am zărit ochii printre stele
Un timp îndelungat,
Ți-am dăruit clipele mele
Și totuși ai plecat.
De-acum albastrul meu e verde
Și marea, chiar și cerul,
Chiar dacă nimeni nu le vede,
Doar eu cunosc misterul.

De-acum iubesc doi ochi ca iarba,
Cum te-am iubit pe tine,
Lacrima nu-mi mai sapă barba,
Nici sute de suspine
Nu-mi mai frământă suflețelul,
De-acum simt că trăiesc,
Am viața mea, mi-am găsit țelul,
Iubită-s și iubesc.

Ei bine!

Ei bine, azi ţi-aş spune că se poate
Chiar dacă mi-ai răspunde că nu vrei
Să ştii cum trece fiecare noapte
Cu dor nebun, nebun de ochii tăi.

Ei bine, azi ţi-as spune că izvorul
A greşit sensul şi s-a rătacit
Aşa cum rătăceşte-n mine dorul
Chiar dacă altceva i-am poruncit.

Ei bine, azi ţi-aş spune că iubirea
Ca o nalucă, printre stânci, se-adapă
Dar, visul ce-mi trezeşte amintirea,
Realitatea, nu vrea s-o priceapă.

Ei bine, inima ţi-ar spune o minciună
Însă nu poate să o împletească,
În ea lacrimile se tot adună
Iar, dragostea ar vrea să-nmugurească.

Spre stele

Ard în cupe flăcări sfinte
Dintr-o fragedă carență
Ignorănd nopțile crunte
Când n-aveam independență.

Culeg boabe de lumină
Dintr-un curcubeu integru
Și stropesc la rădăcină
Soarele vopsit în negru.

Arunc cărțile pe masă
Ca un cartofor nervos,
Caut rimele prin casă
Să-mpletesc un vers frumos.

Alung visele din mine
Dintre spini să îmi iau zborul,
Mă lovesc de culmi alpine
Și mă năpustește dorul.

Azvârl haina de pe umeri
Și mângâi cerul cu mâna,
Culegând dintre expuneri
Norul, ce-acoperă Luna.

Adorm lacrima în barbă
Ridicând ochii spre cer,
Culeg calm vina din iarbă
Și deslușesc un mister.

Închid paginile triste
Cu puterea minții mele.
Triluri sentimentaliste
Mă înalță sus, la stele.

Remember

Pe perne ţuguiate n-am vrut să mă ridic
Mizând pe moştenirea străbunilor plecaţi,
Am măturat ţărâna, fără să mă-mpiedic
De stoluri arogante; ieftini şi agramaţi,

Mi-am şlefuit aleea curat şi cu răbdare
Furând numai cu ochii, din paginile dalbe,
Acurateţea clipei n-am scăldat-o-n uitare
Deşi mi-am hrănit viaţa cu destule nopţi albe.

Şerpi veninoşi şi ageri mi-au tot umplut paharul
Răpindu-mi libertatea de a mă exprima
Mi-au ucis visul fraged, înlănţuind coşmarul
Pe gâtul neputinţei vrând a mă decima.

S-au înclinat mesteceni să-mi soarbă demnitatea,
Mi-au smuls aripa-n zbor corbii neîndurători,
Îmi păstrez echilibrul şi verticalitatea
Doar cum dictează Cerul, prin crivat şi ninsori.

Sunt salcie ascunsă de ochii reci ai vieţii
Stejar neînfricat la margine de drum,
Mă spăl pe ochi de lacrimi cu roua dimineţii
Să pot atinge cerul urcând pe munţi de scrum.

O geană de lumină

O geană de lumină în palmă mi-a pătruns
Prin miez de noapte sumbru, vindecând orice rană,
Iar pescăruşul care mă striga îndeajuns
Deşi, uitasem parcă, de-un timp şi cum mă cheamă,
Pe-o aşchie de Lună îmi legăna menirea
Terorizând apusul cu zorii mei aprinşi,
Picura strop de suflet reinventând iubirea
Şi-o arunca spre mine cu ochii-ntre deschişi.
Din noaptea fără margini, strop cald dintr-o cascadă
M-a răpit de pe bolta plină de nori hidoşi,
Ascunzând o furtună în simpla acoladă
Pe aripi renăscute din ochii tăi frumoşi.
Duioase braţe calde îmi alinau destinul,
Arome de iubire împrăştiind mereu
În stropi magici de ploaie sărbătoream festinul
De-a dărui iubirea dată de Dumnezeu.

Trandafirul alb din piept

Priveam în ochii tăi spre stele
Şi-am întâlnit iubirea pură
Ascunsă printre acuarele
Înmărmurită de-o pictură.
Priveam din ochii tăi spre mine
Am revăzut gheţar masiv
Prin lacrimile cristaline,
Curgând de fapt fără motiv.
Am redat aripi unui zbor
Alungând stratul de zăpadă
Ce se-aşternuse în decor
Şi ne-am lăsat iubirii pradă,
Privindu-ne ochii în noapte
Cum sub săruturi străluceau,
Aripile ascunse-n carte
Pe culmea norilor dansau.
Eşti trandafirul alb din piept,
Eu aripile tale-ntinse,
Eşti suflet în al meu suflet
Şi cerul pleoapei mele plânse.

Sunetul zorilor zdrobiţi

Sunetul zorilor zdrobiţi
Pe pleoapa încă nedeschisă,
Sperând să mă scoată din minţi
Cu-a lor iubire interzisă
Născută-n nopţile firave,
Nedesluşind vreun fir de ger...
Avea silabele concave
Şi-am învelit-o în mister.
N-am vrut să-i dau detalii clare,
N-am vrut pe cord deschis să-i pun
Vreun strop din clipele amare
Sau vreun balon cert de săpun.
Aripi din fier forjat i-am dat
Într-un acvariu să înoate,
Fără să-mi pese c-a plecat
În zori de zi sau miez de noapte.
Sunetul cald, pictat în zbor
De glasul tău, şoptit pe geană
Transformă timpul în izvor
Topind secundele de teamă.
Un mugur crud renasc în zori,
Spre amiază înfloresc
Din palma ta sorbind culori,
Ochii tăi totu-mi dăruiesc.
Sunetul cioburilor sparte
Nu au puterea să m-atingă!
Eşti doar aici, nicicând departe,
Nimic nu poate să ne stingă
Flacăra sufletului viu
Născută-n stropi de ploaie reci,
Am fost cândva enorm pustiu...,
De-acum, suntem un tot pe veci!