Cititorii mei

Translate

luni, 31 decembrie 2012

La trecerea dintre ani

 
 
 
În noaptea asta, stropi de clipă
vor umple bolul anului.
S-a scurs şi el, făcând risipă
de multe dar, n-am să vă spui
acum, în două vorbe chioare,
tot ce-am simţit un an întreg.
Sunt doar un om fără valoare
şi asta încerc mereu să dreg.

În noaptea dintre ani voi râde
de tot ceea ce m-a lovit,
de sufletele-acelea hâde,
ce burţile şi-au hămesit
cu tot ce au găsit în cale,
făcând abuz de libertate,
au radiat curgând la vale
şi m-au lovit însă, prin spate.

Le mulţumesc celor ce-n beznă
mi-au aprins singura scânteie,
mi-au pus o aripă sub gleznă
împărtăşindu-mi o idee
din care-am plămădit o pâine,
am feliat-o zi de zi,
încrezătoare într-un mâine,
în care ceru-mi va zâmbi!

Acum, când poarta dintre ani
aşteaptă pragul să-l păşim,
spre-un alt tărâm şi mai umani
poate c-ar fi timpul să fim,
vă doresc multă sănătate,
mai mult curaj în nopţi pustii,
pe masă să aveţi de toate,
iubire s-aveţi zi de zi!

LA MULŢI ANI!

 

 

Ce bine-ar fi

 
 
Ce bine-ar fi să te iubesc
numai când luna-n cer zâmbeşte,
ca o prinţesă-n strai regesc
ce nimeni n-o mai întregeşte.

Ce bine-ar fi să te iubesc
numai când ceru-n ploi se sfarmă,
ca un izvor împărătesc
ce curge-n zori, ca o alarmă.

Ce bine-ar fi să te iubesc
numai când stelele azvârle,
din neamul lor nepământesc,
câte-o surată, doar să urle.

Ce bine-ar fi să uit de tine
măcar când soarele apune,
când cerul cade, în cortine
de stele albe, peste lume.

Ce bine-ar fi să-mi amintesc
de tine doar atunci când ninge,
când jocul ierni, îngeresc,
obrazul nopţii îl învinge.

Ce bine-ar fi să fiu petală
de crin albastru, fără trup,
pe coala plină de cerneală
dorul de tine să-ntrerup.

Sunt doar un suflet ce-ndrăzneşte
să se strecoare printre spini,
să te iubească nebuneşte,
mereu cu ochi de lacrimi plini.


sâmbătă, 29 decembrie 2012

La Mulţi Ani, Radio Clipa!




Eram de lacrimă strivită,
mă simţeam singură, pustie
când m-ai vrăjit, într-o clipită
cu-n cântec şi o poezie.

Eram cuprinsă de durere
şi rătăcită în suspine
când m-ai răpit, cu o putere
ce venea numai de la tine.

Te-am ascultat doar o secundă,
un minut parcă, apoi mai mult...
de-atunci liniştea mă inundă
de câte ori cu drag te-ascult.

Cu glasul blând mi-ai şters obrazul,
sufletul mi l-ai alinat,
m-ai ajutat să trec necazul
şi să zâmbesc neîncetat.

Azi, când trei flori au înflorit
în glastra sufletului tău,
pentru tot ce mi-ai dăruit,
îi mulţumesc lui Dumnezeu!

Îţi mulţumesc Radio Clipa
pentru tot ceea ce-mi oferi,
te-ascult fiindcă-mi pansezi aripa
şi-mi alungi lacrima de ieri!

Îţi doresc viaţă nesfârşită,
 mulţi şi fideli ascultători,
iar când voi fii încărunţită
să-ţi aduc trei sute trei flori!


La Mulţi Ani,
Radio Clipa!

Protecţie

 
 
 
Aveam de gând în astă noapte
Să-ţi răpesc dorul din privire,
Să-mi resemnez, cât se mai poate,
Tăcerile din amintire.

Aveam de gând să-mi răstorn dorul
În palma cerului furat
Dar obosise, visătorul,
La ceas târziu, abandonat.

I-am pus pe aripi, praf de zbor
Să-i ţină liniştea aproape,
I-am împletit din al meu nor
Un vis curat, purtat pe ape.

Mi-a dăruit, de pe retină,
Stropi de iubire neştirbită
Şi-am împletit din ea lumină
Să te păstrez ca pe-o pepită.

Aveam de gând să-ţi spun că somnul
M-a asaltat cu vise reci
Dar, de coşmar m-a ferit Domnul,
Când ai fost nevoit să pleci.
 
 
 

miercuri, 26 decembrie 2012

Azi îmi îmbrac durerea

E-atât de scurtă viaţa
şi-atât de-aglomerată
încât, alungând ceaţa,
descopăr că-i ciudată.

Descopăr goliciunea
vestitelor himere,
ce promiteau minunea
dar, înnoptau mizere.

Azi îmi îmbrac durerea
în haină de mătase,
înlăcrimând tăcerea
ţipetelor sfioase. 

Văd bine cum se zbate
aripa frântă-n cer
dar, lupt până la moarte
prin viscol şi prin ger.

Văd lacrima cum face
drum către colţul gurii,
lăsând urme sărace
în calea picăturii.

Văd multe, rătăcită
printre nevăzători
dar, tac... sunt pedepsită
în sute de culori.

Nu-ţi descriu peisajul,
vei spune că-s nebună
fiindc-am avut curajul
de a zbura spre lună.

Strecor ades privirea
prin noduri de lumină,
să nu-mi cunoşti mâhnirea
ce-ascund la rădăcină.

De-o vreme-n palma fină
liniştea se răsfaţă,
gându-mi stă pe retină,
privindu-te prin ceaţă.

E-atât de scurtă viaţa
şi fără conţinut
când lacrima e-n faţa
prezentului tăcut.

Descopăr că-i prea simplu
să treci prin ea oricum,
fără a da exemplu
secundelor din drum.

Tu mă declari învinsă
dar, nu ai priceput
că lacrima mea-i ninsă
de când am renăscut.

Priveşte valul mării,
revenind nechemat,
în ciuda disperării
care l-ar fii secat.

Sunt numai o redută
trecută prin furtuni,
lacrima mi-e pierdută
între dimensiuni.



duminică, 23 decembrie 2012

Nu-i aici sfârşitul

Aroma pâinii împânzeşte
Amestecându-se uşor
Cu bradul care-ncet clipeşte
Privind spre cerul iertător.

M-ascund sub rime fără vlagă
Să creadă toţi că am orbit,
Că nu aud o lumea-ntreagă
Cum se-mbulzeşte la zdrobit.

Eu scriu mereu că totu-i bine,
În zadar sunt de toate-n casă,
Fiul meu dus... oricum nu vine,
N-am cum să îl invit la masă.

Sub cerul ce îl găzduieşte
Nicio lumină nu străluce,
Plecarea lui mă risipeşte,
Zâmbesc deşi, nimic nu-i dulce.

Nici cozonacul nu mă-ncântă,
Nici tava plină din cuptor,
Colindătorii-n prag ne cântă
Dar eu, mă sting în al lui dor.

Nimic pe lumea asta mare
Sufletul nu-mi va alina,
Niciun ocean plin de uitare
Nu-mi poate reda lumina.

Nici cetina împodobită
Cu globuri, dulciuri şi beteală
Nu-mi stinge flacăra pornită
Ce-o ascund sub stropi de cerneală.

Iar, de vor spune anonimii
Că-mi place să fiu masochistă
Eu nu ascult de gura lumii,
Zâmbesc, zâmbesc... chiar dacă-s tristă.

Întind perdeaua mea de rime,
Cu multe falduri uimitoare,
Să nu cumva să vă suprime
Clipele mele prea amare.

Ascund sub nori toată durerea,
Tot ceea ce-ar putea să-nţepe,
Fiindcă mai am încă puterea
De-a arde, să nu poţi pricepe.

N-ai cum să afli, nici n-aş vrea
Să cunoşti foc nestăpânit,
Cum se trăieşte viaţa grea
Sau cum se-ascunde "s-a sfârşit".

Crăciun Fericit!



marți, 18 decembrie 2012

Curg izvoare

Am urcat din nou cu-o treaptă
Mai sus decât se cuvine,
Să văd noaptea cum aşteaptă
Să-i spun că, mi-e dor de tine.

Am urcat să sărut luna
Cu-aceeaşi îndemânare,
Cum o fac întotdeauna
Când vărs lacrimile-amare.

Liniştea se aşternea
În cămaşa-i vaporoasă,
Dorul tău mă urmărea...
Zburam departe de casă...

Cu un nor mai sus, visarea
Se spăla pe ochi cu tine,
Răpindu-mi îndemânarea
Zborului cu aripi fine.

I-am mimat ceva în barbă,
Lacrima să nu-mi aud
Şi-am pornit-o fără grabă,
Gândind verde, verde crud.

Trup sleit de suferinţă
Se-nalţă fără sfială,
Eram frageda fiinţă
Într-o lume ancestrală.

Norii-mi îndulceau suspinul
Sufletul să nu-mi îngheţe,
Să nu fiu nicicând festinul
Aştrilor cu multe feţe.

Pâlpâind în insomnie
Bolta am atins-o-n zbor,
Curge versul pe hârtie,
Curg izvoare de-al tău dor.

 
 
 
 

luni, 17 decembrie 2012

Scrisoare pentru Moş Crăciun

 
 
Moşule, de s-ar putea
Să-mi aduci, chiar de Crăciun,
Când îngheaţă Dunărea,
Te-aş ruga...un an mai bun!

Să-mi aduci, la poartă, Steaua,
Colindată până-n zori,
Să-mi aşterni pe tâmple neaua
Şi-n suflet, numai fiori.

Să-mi aduci miros de brad,
Aromă de cozonac,
Foc în sobă, ca în iad
Şi-o cafea dar, cu caimac.

Moşule, bătrân şi harnic,
Dup-un an atât de greu,
Nu m-aştept să fii prea darnic
Dar, eşti în sufletul meu.

Te aştept de-o viaţă-ntreagă
Ca orice copil poznaş,
Rătăcita-i prin desagă
Un zâmbet de îngeraş?

Să-mi aduci, în sacul tău,
Multă pace, sănătate,
Pentru tot poporul meu,
Ce suspină-n libertate.

Şi... mai am o rugăminte,
Dacă-n sac vei avea loc,
Ştii bine c-am fost cuminte,
Adu-mi un strop de noroc!
 
 

vineri, 14 decembrie 2012

Apocalipsa

 
 
 
Probabil că, eu voi cădea
În clipa când va fi să zbor,
Mă voi opri, în palma ce-a
Strâns lacrimi reci, de al meu dor!?!

Probabil că, tu vei visa
Cum fac mereu, în nopţi pustii,
Iar eu mă voi înfăţişa
Doar când mă vei acoperii.

Poate că-n umbra ta vor curge
Fiori de cremene tăcut,
Iar curcubeul va ajunge
Un firicel necunoscut!?!

Poate iubirea se va vinde
Pe-un fir de iarbă-nrourată
Iar, soarele se va aprinde
În miez de noapte înstelată.

Probabil lumea asta, mare,
Se va schimba, cum o spun mulţi
Sau, Universul ăsta moare,
Născându-se printre desculţi!?!

Vom pune zilnic pe hârtie
Orice mişcare fără ţel
Şi-n clipa când va fi să vie
Cu dragoste vom trage-n el.

Vom împleti un arc feeric
Din curcubeul ce-a rămas,
Uitat de noi în întuneric
Şi-l vom picta, redându-i glas.

Vom decora cu stele bolta
Însufleţindu-le mereu,
Iar toamnei îi vom da recolta
Iubirii din sufletul meu.

Nu este vremea să-mi strâng jocul
Şi să mă nasc mult mai târziu
Regenerând din lacrimi focul,
De sfârşit eu nu vreau să ştiu!

Probabil că se va aprinde
Un soare verde, îngeresc,
Când Universul va cuprinde
Sfârşitu-acesta pământesc.

Eu cred că, cerul va fi fructul
Din care ne vom adăpa,
Iubirea noastră, amănuntul
Ce de sfârşit ne va scăpa.



miercuri, 12 decembrie 2012

Rugăciune

Doamne, Dumnezeu meu,
Cel ce eşti mereu cu mine,
Mă ajuţi când mi-este greu,
Nu Te uit când mi-este bine.

Vreau să-Ţi mulţumesc că am
Un acoperiş, din care
Pot privi seara pe geam
Stelele din depărtare.

Că-mi dai Doamne, Tu putere
Să muncesc, să pot avea
Tot ce sufletul îmi cere
Şi-mi pofteşte inima.

Mulţumesc că-mi dai speranţa
Că va fii mai bine mâine,
Chiar dacă domneşte ceaţa,
Totuşi, mai am bani de pâine.

Apă am, haine curate,
Am copiii sănătoşi,
Pot spune că am de toate,
Am şi ghete şi galoşi.

Pentru mine, n-am ce-Ţi cere,
Doamne, Dumnezeu meu,
Însă, am altă durere
Ce m-apasă şi mai greu.

Iarna asta-i mai geroasă,
Mila noastră-i de faţadă,
Unii n-au casă, n-au masă,
Dorm sub cerul Tău, pe stradă.

În genunchi Te rog, Slăvite
Şi cu lacrimi pe obraz,
Dă-ne Tu, mai multă minte
Să-i ajutăm, la necaz.

Îndură-Te, Doamne Sfinte
De cei din ger, din gunoi,
Cel puţin un ceai fierbinte
Să le oferim şi noi.

Dă-ne milă şi vedere,
Din ignoranţă, ne scoate,
Tu eşti bun şi ai putere
Să le faci, Doamne, pe toate!




marți, 11 decembrie 2012

Nu găsesc răspuns

 
 
 
Uneori, când noaptea vine
Şi pe norii mei plutesc,
Mi-aş dori să uit de tine,
Dar n-am cum, plâng şi zâmbesc.

Uneori, când ziua pleacă
Şi-n norii mei mă scufund,
Mi-aş dori-n mine să zacă
Gerul şi să nu-ţi răspund.

Uneori, când cerul plânge,
Prin norii lui rătăcesc,
Dorul, sufletu-mi străpunge
Şi mi-aş dori să zâmbesc.

Uneori, ziua mă-ntreabă
De ce nu te-alung în noapte?
Oare n-are altă treabă?
N-a-nţeles că nu se poate?

Aş împrumuta chiar geana
Celor ce mă urmăresc,
Poate-aş descoperi taina...
Oare, de ce te iubesc?

La aceasta întrebare
Nu găsesc niciun răspuns.
Te iubesc atât de tare,
Cât să-ţi fie de ajuns!

 
 

luni, 10 decembrie 2012

Cu fiecare cuvânt!

 
 
 
De s-ar desfrunzi pădurea
În clipa de rătăcire,
Şi-ar îngenunchea securea
În izvor de fericire...

De s-ar stinge luna-n ceruri
Când o stea o părăseşte
Şi-am zâmbi când, după geruri,
Primăvara ne zâmbeşte...

De s-ar zbate munţii falnici
Sub izvoare, susurând,
Milioane de făţarnici
S-ar lungi pe străzi ţipând.

Unu-ar spune că el ştie
Cine-a desfrunzit pădurea,
Altul c-a primit simbrie
Să ridice coborârea.

Unul ar închide noaptea
Într-o gaură de şerpi,
Doar pentru-a ignora moartea
Ce-a aflat cât sunt de sterpi.

De-ar putea vorbi pădurea
Înfrunzită sub zăpadă
Cum a lovit-o securea
Şi nimeni nu vrea s-o vadă...

De s-ar naşte stele-n ciuda
Stelelor care-au pierit
Şi i-am recunoaşte truda
Soarelui c-a răsărit...

De s-ar iscăli pe ramuri
Fiecare strop de rouă,
Cerul s-ar izbi de valuri
Şi-ar tăia iubirea-n două.

Codrul tace-n miez de noapte
Adormit de-al lunii cânt,
Te iubesc până la moarte
Cu fiecare cuvânt!



duminică, 9 decembrie 2012

Dacă nu-mi cunoşti misterul

 
 
Nu gândi că viaţa-i tristă,
Când nu ai nicio idee,
Cât sunt eu de optimistă
Cu o singură scânteie.

Caută-n paharul care
Încă mai găseşti ceva,
Nu trata, de nu te doare
Sufletul şi inima.

Nu gândi că tot ce zboară
Pentru tine a-ntins aripa,
Colorând-o-n călimară,
S-ar putea să-ţi spulberi clipa.

Caută-n cutia goală
O iluzie de-o filă,
Atunci când găseşti pe coală
Pana albă de acvilă.

Nu te-ntinde cât ţi-e cerul,
Norii nu-i poţi desluşi
Dacă nu-mi cunoşti misterul
Din adâncul inimii.
 
 

Mă iartă că te-aştept

Mă iartă că te-aştept de-o veşnicie
Să-mi săruţi cerul înstelat de dor,
Să-mi dăruieşti iubirea drept simbrie
Şi braţul cald, atât de-ocrotitor.

Mă iartă că-ndrăznesc să scutur norii
Pe malul marilor oceane verzi,
Mă iartă că te-aştept de cum vin zorii
Numai o clipă viaţa să-mi dezmierzi.

Mă iartă că-ţi ascund toată durerea
Ce-o port în piept ca pe un talisman,
Că ochii tăi îmi sunt toată averea
Cu care zbor peste orice ocean.

Răspuns

Cine ştie de ce oare,
Munţii se îmbrobodesc
Cu-atât de multă ninsoare
Şi totuşi ne urmăresc?!?

Cine ştie ce-adâncime
Are marea ignoranţă,
Decupată-n întregime
Din oceanul fără viaţă?!?

Cine ştie cât de tare
Şi de mult pot eu iubi,
Deşi, sufletul mă doare
Când spre munţi nu pot pluti?!?

Cine ştie ce putere
Au cuvintele tăcute,
Lacrima ce-n sărut piere
Chiar de-ai să-l depui pe frunte?!?

Cine ştie ce minune
Te-a adus în a mea viaţă
Să-mplinim o misiune
De cuprins fără prefaţă?!?

Am aflat azi-dimineaţă,
Când sub munţii de iubire
Îmi scăldai ochii de ceaţă,
Răspunsul plin de uimire.





sâmbătă, 8 decembrie 2012

Lacrimi albe

 
 
 
Eu ştiu să scriu chiar şi cu lacrimi albe,
Cu fulgii iernii, îngheţaţi de dor,
Ştiu să-mpletesc, în noaptea rece, salbe
Din stropii neopriţi ai ochilor.

Am învăţat să-mpletesc cu migală,
Firave gânduri calde, parfumate,
Ce tind ades să intre-n pardoseală,
Dar le ridic, cu dor îngemănate.

Ştiu să frământ poemu-n lapte dulce
Cu albul pur din nobilă durere,
Aroma lui, tristeţile să culce
Pe jar nestins, păstrat pe etajere.

Eu ştiu să-mi zvânt de lacrimă tot versul
Să-l pudrez cald, pufos şi asortat,
Când dorul vă încetineşte mersul,
Să v-il redau, cu sufletul curat.

Am învăţat, strângând fără-ncetare
Căuşul palmelor bătătorite,
Să-mi ocrotesc clipele-aducătoare
De dimineţile nebănuite.

Ştiu să culeg din ochii tăi pădurea,
Cu frunza ei, sufletul să-mi hrănesc,
Să rătăcesc, de dorul tău, aiurea,
Sub ochii tăi, ştiu să mă regăsesc.
 
 
 

miercuri, 5 decembrie 2012

Mâine... poate

Ştiu că nu îmi mai dai voie
Să-mi tot fac din ochi izvoare
Însă, astăzi am nevoie
De-aripă ocrotitoare.

Ştiu că, din ceruri, nu vine
Nicio clipă, ce-mi doresc
Şi mai ştiu că doar pe tine
Orice v-a fii, te iubesc!

Ştiu că merită trăită
Viaţa, oricât e de grea,
Ştiu că sunt de voi iubită
Totuşi, te-aş ruga ceva!

Dacă lui nu îi pot pune
În ghete, niciun covrig,
Fiindcă-i dus din astă lume,
Lasă-mă, te rog, să-l strig!

Lasă-mă, să-i strig fiinţa
Cu glasul meu răguşit,
Să-mi mai alin suferinţa...
Toţi ştiţi ce mult l-am iubit!!!

Lasă-mă în astă seară
Obrajii să-mi încălzesc
Cu o lacrimă amară,
Mâine... poate-am să zâmbesc.


Vine Moş Nicolae!?!

 
 
Toate sunt ca înainte,
Mai nimic nu s-a schimbat
Veşnic îl păstrez în minte,
Veşnic e şi el plecat.

Ţin minte, c-acum un an,
Cam la fel s-a întâmplat,
Prin telefon, la volan,
Trafic, ger..., a-ntârziat.

Acum online ne vorbim,
Tot plecat peste hotare
Ca şi atunci, tot ne iubim
Poate doar, un pic mai tare...

Timpul printre noi se scurge,
Zgribulindu-se-n veşminte
Moşul meu, iar nu ajunge,
Degeaba am fost cuminte.

Sfârşit necontrolat


În veacul ăsta de restrişte
Când întunericul domneşte,
Când mugurii vor să se mişte
Doar când  o frunză rugineşte...

Când epoleţii sunt de paie,
Şoaptele-s răcnete strivite
Munţii de viaţă se despoaie
Şi vorba dulce doar promite...

Când nu mai speri la nicio oază
Din toate câte-au fost cândva,
Sarcasmul între noi tronează,
Oglinda e altcineva...

Privesc în gol cu indignare
Căutând rostul goliciunii,
Aş lua o doză de uitare,
Dar lacrimile-mi ard tăciunii.

Degeaba-mi spun minţi luminate
Că mâine lumea se sfârşeşte,
N-am cum să le mai dau dreptate,
Când doar se supravieţuieşte.

Cu toţi, ne vindem pentru-o geană,
Pe-un lanţ de aur neînsemnat,
Fiindcă iubirea pământeană
S-a stins de mult, a expirat.

Toţi am murit din clipa-n care
Ne-a cuprins teama de iubire,
Neîncrederea din fiecare
Ne-a dat dorinţa de mărire.

Zadarnic mă întreb în noapte
Dacă mai sunt, dacă-am fost ieri,
Doar Dumnezeu e-n tot şi toate,
Eu unde sunt, tu ce mai speri?

Toţi am murit de mult, iubite,
Deşi niciunul n-a înţeles
Că dragostea printre morminte
Este, de fapt, drumul ales.

Sfârşitul n-are cum să vină
Fiindcă de mult s-a consumat,
E întuneric în lumină
Şi toţi păşim într-un păcat.

Pretindem doar c-avem suflare
Că dăruim ce ne-a fost dat
Dar ne lovim fără-ncetare
Într-un sfârşit necontrolat.

marți, 4 decembrie 2012

O lume grăbită

 
 
Ce dacă se-aud zvonuri multe şi grave,
Ce dacă zărim norii-n turmă venind,
Ce dacă se ung minţi înguste, concave...?!?
Firescul se şterge din toate, zâmbind...

Nivelul se vede şi fără lentilă,
Trecutul nu pare c-ar avea efect,
Mă doare ideea că, supa din milă,
Zadarnic se-mparte, prezentu-i defect.

Zăresc pe la colţuri fărâmă de viaţă
Deşi, moartea pare un hohot de râs,
Mi-e setea imensă, de farduri mi-e greaţă,
Sărut disperarea sătulă de plâns.

Mulţi orbi neîncetat îndrăznesc să mă-ntrebe
Ce preţ am pus nopţilor, pierdute-n zadar?!?
Cum zbor cu umbrele, fragile, din ghebe,
Pictând dimineaţa de după coşmar!?!

Neliniştea curge-n proporţii enorme
Pe geana avidă de-un zâmbet real,
Urc seară de seară, pe nori, să-mi transforme
Tăcerea-n lumină şi versul în val.

Mă arde substratul ce-a fost poleit,
Alerg spre tărâmul iubirii, rănită,
Întreb la răscruce de drumul pornit
Dar, nimeni n-aude... o lume grăbită.

Invidia naşte eroi fără trup,
Ecoul durerii loveşte mereu,
Iar lumea-i grăbită, de ce s-o-ntrerup
Cu-a mea mângâiere de la Dumnezeu?!?

Mă nasc sub furtună, senin împărţind,
Sporesc veşnicia prin lacrima mea,
O şterg de ţarână şi-o depăn zâmbind,
Eu port cu mândrie, în piept, dragostea.
 
 
 

luni, 3 decembrie 2012

Îmi cânt iubirea

În timp ce cauţi alinare,
Eu mângâi soarele în zori
Cât timp, pe boltă, mai apare
Şi izbuteşte printre nori.

În vremuri grele, de furtună,
Prin ceaţă, eu răzbat uşor,
Mă sfătuieşte blânda lună
Să strălucesc, ca ea, de dor.

Prin geruri trec cu amintirea
Clipelor pline de alean
Şi-mi încălzesc, la piept, iubirea
Ca pe un bob de porţelan.

În timp ce eu privesc spre munte
Precum un vultur glorios,
Stelele toate vor s-asculte
Versul meu cald, şoptit duios.

În timp ce greierii răstoarnă
Mirajul serii în chitări,
Doar cerul, peste pleoapă, toarnă
Visele mele până-n zori.

N-am timp să dorm în zorii zilei,
Miezul nopţii nu-mi e duşman,
M-aşteaptă lacrimile filei,
Să le-ndulcesc, fără vreun plan.

În timp ce tu îmi dai tristeţe
Şi mă ridici pe-un nor de fum,
Eu îţi voi şopti cu blândeţe
Un singur sfat: vezi-ţi de drum!

În timp ce cauţi cu privirea
Să-mi furi din suflet simţământul,
Îmi voi hrăni, aici, iubirea
Iar ea îmi va sorbi cuvântul...

Eu sunt iubită peste poate
De-un suflet cald, mărinimos,
Îl cânt în versurile toate
Fiindcă-l iubesc ca pe-un Hristos.



sâmbătă, 1 decembrie 2012

La mulţi ani, români, confraţi!

 
 
Stau închisă-n a mea minte
Şi privesc cu indignare
Jocurile de cuvinte
Aruncate la-ntâmplare.

Unul strigă că vrea totul
C-ar da-n schimb încă pe-atât,
Altul nu-şi găseşte locul
Împărţind nimic la cât.

Unul se-nţoleşte-n aur,
Altul într-un sac de box,
Pâinea-i furată de-un graur
Şi-nmulţită la xerox.

Văd cum cerul se frământă
Sub minciuni şi laşităţi,
Totuşi, ciocârlia cântă
Strivită de nedreptăţi.

Unul munceşte cât zece
Să-şi hrănească derbedeul
Care-n sfaturi se întrece
Deşi, nu ştie ce-i greul.

Fluviul nostru-n hohot plânge,
Mulţi ar înghiţii, îndată,
Însă apa nu-i ajunge
Şi ea e de-un timp furată.

Unu-n zori răstoarnă casa
Fiindcă-a visat libertate,
Vinde sufletul şi rasa
Pornind în societate.

Unul tremură pe-o bancă,
Altul la solar domneşte,
Privesc ca orice româncă
 Închisă-n mine, fireşte...

Tac şi scriu, aşa-i la modă,
Fără niciun rezultat
Adun slove într-o odă,
Cântând visul spulberat.

Unu-nfipt în picioroange,
Printr-o portavoce zbiară
C-ar avea iubirea-n sânge
Dac-ar primii o comoară.

Unul jură că-şi dă viaţa
Şi vederea pentru pace
Dar, sub masca lui stă gheaţa
În costum la patru ace.

Voiam să scriu o urare
Pentru ţărişoara mea,
Într-o zi de sărbătoare
Să-i alin viaţa prea grea.

De mă vor citi păgânii,
Le doresc ce-mi vor ei mie,
Însă pentru toţi românii
Sănătate vreau să fie!

De mă vor citi duşmanii
Şi-or zâmbi cu burta plină,
 În timp ce-şi vor scălda banii,
Să-şi spele mintea de tină.

De mă vor citi argaţii,
Obosiţi şi-ndureraţi,
Ignorând toţi candidaţii,
La mulţi ani, români, confraţi!