Cititorii mei

Translate

sâmbătă, 30 iunie 2012

Eu te credeam Apollo!



Uimită de-ntuneric şi de minciuni sfruntate
Întreb toţi cunoscuţii ce mă ştiu ca pe-o carte,
Mă minte şi oglinda, chiar sunt o vrăjitoare,
Lovesc cu-a mea iubire, aprinsă şi vă doare?

Lacrima mea ucide? Iubirea mea loveşte?
Oare în astă lume, iubirea se plăteşte?
Din lumea mea de vise totul părea curat,
De-aceea am iubit, cald şi adevărat.

Am iubit o statuie cu sufletul de gheaţă,
Azi am descoperit-o, astăzi de dimineaţă.
Mă simt o sugativă plină de-al ei venin,
Şi mă întreb de ce, de ce primesc doar chin?

Privesc din nou oglinda, total nedumerită
Şi întreb toţi amicii, de ce am fost sortită
Să iubesc o statuie cu sufletul de gheaţă?
Ei îmi răspund oftând: "se mai întâmplă-n viaţă".


joi, 28 iunie 2012

Zâmbeşte, dragul meu!



Când eşti lovit de-o floare
Şi mângâiat de-un spin,
Când adevărul moare
Sub tone de venin,
Când viaţa te loveşte
Cum n-ai visat vreodată,
Nu te-ntrista, zâmbeşte
Pentru întâia dată!

Când aripa plăpândă
Din suflet ţi-a fost smulsă,
Tristeţea îţi inundă
Inima prea pătrunsă,
Când soarele-ţi şopteşte
În zadar vorbe dulci,
Nu te-ntrista, zâmbeşte,
Nu are rost să plângi!

Când dorul te doboară
Cu gheara lui de foc,
Când scumpa ta comoară
Te-a transformat în joc,
Când lacrima sporeşte
Cum n-ai fi meritat,
Nu te-ntrista, zâmbeşte,
Eşti binecuvântat!

Când cerul te apasă
Pe piept, cu-a lui culoare,
Când simţi inima arsă
Şi sufletul te doare,
Când crezi că nu mai ai
Pe lume, vreo putere,
Nu te-ntrista, zâmbeşte,
Iubirea e-o avere!

Când lacrima se zbate
Din suflet să ţâşnească,
Când te ascunzi în noapte
Să nu te mai privească
Nici luna întunecată,
Nici blândul curcubeu,
Zâmbeşte încă-odată!
Zâmbeşte, dragul meu!






miercuri, 27 iunie 2012

Să pornim... înspre lumină!




Intră! Uşa e deschisă,
De-un timp aşa a rămas,
Nici fereastra nu-i închisă
De o luna sau... de un ceas !?!

Poate că nici nu-mi mai pasă
De lacăte sau zăbrele,
Ce-am în suflet, am pe masă,
Am şi-n lacrimile mele.

Intră, uşa e deschisă,
Uitată de-un trecător
Dar, n-am să mă las învinsă
De veninul şerpilor.

Poate am de dăruit
Munţi de suflet şi iubire,
Nimic nu m-a biruit,
Nicio boabă de-amăgire.

Intră, uşa e deschisă,
Candela încă suspină,
De-ţi doreşti s-o ţii aprinsă,
Să pornim... înspre lumină!








marți, 26 iunie 2012

O amăgire


Nu-mi mai răspunde la scrisori,
Te rog, nu le mai lua în seamă
Şi-aşa îţi scriu, de-aici din nori,
Unde-am uitat şi cum mă cheamă.

Nu-mi mai răspunde la cuvinte,
E prea târziu să spui ceva
Deşi, inima mea nu minte,
Azi nu mai cred în vorba ta.

Nu-mi mai răspunde la-ntrebări,
Am aflat tot ce-am vrut să ştiu
În ochii tăi înşelători.
Răspunsul vine prea târziu.

Nu-mi mai răstălmăci cuvântul
Şi nu mă mai învinui
Aşa cum foloseşte vântul
Frunzele, pentru-a le jertfi.

Nu-mi mai izbi cu-a ta răceală
Sufletul şi aşa rănit,
Nu pot lăsa pagina goală,
Doar ştii cât de mult te-am iubit.

Nu-mi pot permite să descopăr
Prea repede c-ai fost un truc,
În mantii gri să te acopăr
Şi-n lumea largă să mă duc.

Nu-mi pot opri inima proastă
Să bată, doar dintr-o dorinţă
Chiar dac-acum iubirea noastră
Se iroseşte-n nefiinţă.

Nu-mi pot lua sufletu-n pungă,
Nici inima în buzunar,
Ochii nu-i pot oprii să plângă
Deşi, se topesc în zadar.

Nu pot închide-n scrinul rece
Întreg buchetul de-amintiri,
În lacrimi eu nu pot petrece,
Nu sunt buchet de trandafiri.

Nu pot să sfărâm în picioare
Inegalabila iubire
Dar, nu-mi răspunde la-ntrebare,
Tot ce rosteşti e-o amăgire.



luni, 25 iunie 2012

Din vis în vise


Mă cert cu tine de trei seri
Pentru ceva ce n-am făcut,
Doamne, şi cât aş vrea să-mi ceri
Două cuvinte şi-un sărut!

Mă cert cu tine de trei nopţi
Din vis în vise, până-n zori
Deşi, de multe ori adopţi
Rol negativ, n-am fost actori.

În ochi ni s-a citit iubirea,
Munţii prin noi s-au consacrat,
Marea, oceanul, nemurirea
Doar pentru noi s-au inventat.

Însângeraţi ne-am clădit visul
Şi-n pagini verzi l-am creionat,
Acum, răcneşte manuscrisul
Pe raftul cel abandonat.

Mă cert cu tine când în joacă,
Când serios şi-n lacrimi pier,
Doamne, şi cât aş vrea să-mi tacă
Inima, dragoste să-ţi cer...

Mă cert cu tine de doi ani,
Ne împacăm, ca doi copii
Timizi, romantici, năzdravăni,
Doamne, şi ce mult te-aş iubi!

Mă cert cu tine câteodată
Fiindcă nu vrei să înţelegi
Că te pot iubi viaţa toată
Chiar dacă alt drum ai s-alegi.

Înlăcrimată-mi cert fiinţa
Prea se complace-n lacrimi zeci
Şi nu alungă suferinţa
Din visul meu grabnic să pleci.








duminică, 24 iunie 2012

Între arşiţă şi ger


 

 Printre clipe şi secunde,
Între arşiţă şi ger,
Îmi strecor pasul pe unde
N-a trecut nici-un mister.

S-a oprit în palma mea,
S-a rostogolit uşor
Şi-a zburat spre altă stea,
Ca un simplu luptător.

Printre degete s-a scurs
Ca o apă curgătoare
Deşi, zilnic a parcurs
Drum de la pământ la soare.

S-a oprit pentru-o secundă
Ochii verzi să îi privesc,
Iar de-atunci lumea inundă
Sub cerul dumnezeiesc.

Între arşiţă şi ger,
Plantă de ecuator,
Port în suflet un mister
Ca un simplu muritor.

S-a-ncercat de-atâtea ori
Dezgroparea lui forţată
Dar, l-am ascuns după nori
Să-l pot păstra viaţa toată.

Între arşiţă şi gheaţă,
Plantă de ecuator,
Am descoperit în viaţă
Lacrimile arse-n dor.

De-aş descoperi şi taina
Ascunsă în ochii verzi,
Aş arunca-n flăcări haina
Ce-o port doar să nu mă vezi.

S-a oprit secunda vidă
Între arşiţă şi ger,
Ziua e mult prea toridă
Să-ţi dezvălui vreun mister.

Îmi strecor pasul grăbit
Într-o lume îngheţată
Sperând că eşti fericit
Să pot fi şi eu... vreodată.

 





vineri, 22 iunie 2012

Am încercat



Am încercat să-ţi sărut pasul
Pe-aleea-n care ne-am plimbat,
Am încercat să-ţi ascult glasul
În nopţi târzii când te-am visat.

Am încercat chiar să-ţi explic
De-a fir-a-păr într-o scrisoare
Dar, m-am retras repede-n plic
Nevrând să ştii ce mult mă doare.

Am încercat să-ţi spun odată
Ce mult regret că te-am rănit
Însă, m-ai fi crezut ciudată
Şi sufletul mi-am oropsit.

Am încercat să-mi spun că totul
S-a terminat din aceea seară,
Că nicicând n-ai să faci efortul
Să mă săruţi pe inimioară.

Am încercat dar, al meu frate
M-a sfătuit să îndrăznesc
Să-ţi caut paşii şi într-o noapte
Am reuşit să te găsesc.

Acum încerc, sub cerul vieţii,
Să repornesc ce-am înfrânat
Să îţi alung urma tristeţii
În care ieri te-am cufundat.

M-am înşelat, de-atunci ştiai,
Azi ai tot dreptul să loveşti
Sau dragoste pură să-mi dai...
 Cum doar în vise mai găseşti.


Jungla grădinii



Caut coala de hârtie
Să mă oglindesc în ea,
Alungând din poezie
Zbuciumul şi vremea rea.

Visele le dau de-a dura
Pe nisipu-nfierbântat,
Să adun coloratura
Pe stropul mereu blamat.

Strâng din geană răsăritul,
Îl pudrez cu praf stelar,
Forţând astfel infinitul
Să-mi strângă clipe-n pahar.

Le vărs una câte una
Tremurânde, transparente,
Până când răsare luna
Cu ploi de stele-abundente.

Mi-aş clăti sufletu-n mare,
Inima-n oceane-albastre,
Din paharul cu uitare
Să beau ciobul unei glastre.

Glastră plină de lalele,
Peste ani şi ani de-a valma,
Rătăcită printre stele,
Încă îmi mai umple palma.

Încă picură-n peniţă
Cuvintele asortate
Cu iubire şi credinţă,
Ce mă întregesc în noapte.

Trecutul nu-mi aparţine,
Viitorul încolţeşte,
Are încredere în mine
Şi pe pagină sporeşte.

Eu m-ascund după petale
Încercând să par firavă
Dar, revine-n a mea cale
Cu albi trandafiri pe tavă.

Spinii se-nmulţesc năvalnic
Într-un soi de mahmureală,
Dansul lor, duhnesc sălbatic
În oglinda anormală.

Stropii curg, să limpezească
Strigătul asurzitor,
Din cascada lor să nască
Drumul unui trecător.

Vasul plin de vorbe goale
Ieri a naufragiat,
Ruginind totul în cale,
Oglinzile-a devorat.

Puritatea apei dure
Care se credea externă
S-a ales cu o pădure
Pictată-n stropi din cisternă.

Jungla e mult mai departe
Decât regnul animal,
Misticismul apei moarte
Se îneacă triumfal.

Dacă n-ai curaj să-mi bucuri
Ochii, cu-a ta transparenţă,
Caută ceru-n adâncuri,
Oceanul în imprudenţă.

Eu rescriu drumul iubirii,
Pe-un ocean mă oglindesc
Laleaua o dau zidirii,
Jungla deasă-o părăsesc.


miercuri, 20 iunie 2012

Osândită-n ghicitori



Dintr-un cârd de ghicitori
De prin pagini adunate
Şi-au luat zborul de cu zori
Trei, din cele încruntate.

Una a-ncercat să spună
Unui veşnic rătăcit,
Că din razele de lună
Dragostea i-a împletit.

Altul întreba bezmetic
Numărând din doi în doi,
Peste timpul asimetric
Când mai existăm şi noi?

Curgea ceasul printre frunze,
Cu viteza lui feroce,
Când pe ale mării pânze
Norii-au vrut să îl sufoce.

Şoaptele ascunse-n umbră,
Printre malurile gri,
Se desprind dintr-o penumbră
Vestind versuri argintii.

Oare cine mai dezleagă
Nodul aspru, gordian
Doar aşa, să înţeleagă
 Visele de-acum un an?

Dintr-un cârd de ghicitori
Una zveltă, curajoasă
Aruncă răspunsu-n nori
Întorcându-se acasă.

O secundă mai isteaţă
A sărit din minutar
Lăsând ghicitoarea-n faţă,
Zilele în calendar.

Vântul s-a oprit, de lene
Să adie cum spunea,
Avea un cârd de probleme
Însă nu recunoştea.

Mai zvâcnea câte-o petală
Evitând să înflorească
Când ieşea din amorţeală,
Întrebările să nască.

Fumul crud, de nepătruns
Îmbrăca valoarea pură,
Întrebări fără răspuns
Împing dragostea spre ură.

Ţolul ei respinge geana
Veninul se întrevede,
Depăşeşte chiar coroana
Ce sclipea cândva în verde.

Plata unei ghicitori
Nu se face-n vorbe grele,
Osândită-am fost sub nori
Dar, acum zbor printre stele.


luni, 18 iunie 2012

Paşi spre lumină


Ziua curge-n nestemate,
Soarele e minunat,
Am ieşit cu greu din noapte
Dar, acum s-a luminat.

Pot respira uşurată,
Pot spre nouri să m-avânt
Inima îmi e curată,
Lacrimile... nu mai sunt.

Lung a fost drumul spre munte,
Buruienile loveau,
Nu voiau să mă asculte,
Mereu mă învinuiau.

Încercam să iau cuvântul,
Să rostesc numai ce simt
Însă, îmi tăiau avântul
Spunându-mi mereu că mint.

Încercam să-alint o floare
Cu lacrima mea curată
Iar, în clipa următoare
Tot eu eram vinovată.

Lung a fost drumul spre munte,
Tare lung, m-a gârbovit,
Dumnezeu a vrut s-asculte
Ruga, şi mi-am revenit.

Simt cum m-a luat în palmă,
Sufletul mi-a sărutat
Dăruindu-mi o zi calmă
Şi-un alt drum, adevărat.

Primul pas a fost mai greu
Dup-aceea... nu mai ştiu,
Mare-i Bunul Dumnezeu,
Şi nicicând nu e târziu.


duminică, 17 iunie 2012

Am vrut să opresc timpul



Am vrut să opresc timpul la poalele cetăţii,
Să-i dau o palmă dură, să uit a ta iubire,
Am vrut să storc de lacrimi seninul dimineţii
Dar, mi-ai bătut la uşă cu-n strop de fericire.

Nămeţi de clipe albe m-au invadat în grabă
După o iarnă crudă, lungă şi viscoloasă,
Inima nu m-ascultă, de ochii tăi întreabă,
Dorinţa-i numai una, te aşteptăm acasă.

Am vrut să trag oblonul, să mă înec în vise,
Să las pagina goală, în timp chiar s-o distrug
Dar, încă mai există ferestrele deschise,
Sufletul se mai zbate, de dorul tău pe rug...

Am vrut să opresc timpul, strângând clipele-n mână
Dar, s-au răsfrânt pe pagini şi-au luminat firesc
Clădind alt drum spre stele, din lacrima de luna
Să-ţi împletesc poeme, pe veci să te iubesc!


Vom trăi pe Marte



Vom trăi de-acum încolo
Precum două paralele,
Ne va proteja Apollo
Iubirea ruptă din stele.

Vom trăi de-acu' înainte
Pentru cei ce ne-nconjoară,
Nu-i nevoie de cuvinte,
Iubirea-i sfântă comoară.

Vom trăi spre alinarea
Celor ce ne vor urma,
Nici oceanele, nici marea,
Iubirea nu va curma.

Vom trăi pentru-a reţine
În viaţă, iubirea pură
Ce nu se topeşte mâine
Deşi, pare-o picătură.

Vom trăi pe-altă planetă
De pe bolta înstelată,
Doi stropi, într-o eprubetă
De iubire înălţată.

Vom trăi cum lumea aceasta
Nu mai ştie să trăiască,
Nu contează banul, vârsta
Ci, sufletul să iubească







CAPITOL NOU


Aici lacrima domneşte


Vă rog, să luaţi aminte,
Aici nu-s cuvinte goale
Scrise-n grabă pe morminte,
Aici sunt lacrimi şi jale.

Aici lacrima domneşte
Scăldând o iubire pură,
Aici sufletul iubeşte,
Nu-s vorbe pe tastatură.

Vă rog, să luaţi aminte
Chiar să le şi număraţi,
Nu sunt numai cinci cuvinte
Pentru oameni îngheţaţi.

Aici lacrima răcneşte
Doar de dorul lui fierbinte
Sufletul, aici, iubeşte
Nu's doar şaizeci de cuvinte.

Vă rog, să luaţi aminte
Că iubirea n-a pierit,
Dar, de astăzi înainte
Sufletul mi-am pedepsit.

Şase sute saizeci'ş'cinci
De poeme adevărate
S-au scris cu lacrimi aici,
Zi de zi, noapte de noapte.

Criticii m-au înghioldit,
Că nu se mai poartă rima,
Cititorii m-au lovit
C-aş gândi doar cu inima.

Ceru-a plâns cu lacrimi grele
Când iubirea-a fost departe
Iar, din paginile mele
Nu s-a scris decât o carte.

Nu vă cer să-mi daţi dreptate,
Nu vă cer să mă blamaţi
Doar trăim în libertate,
Puteţi să mă criticaţi!

Eu sunt o învingătoare,
Puteţi râde cât poftiţi,
Iubirea-n mine nu moare
Oricât de tare loviţi!

Comentariile voastre
Sunt doar vorbe de prisos,
N-aţi trăit clipele noastre,
Nu-nţelegeţi ce-i frumos.

Dragostea nu-i joc de glezne
Ce se poate evita,
Uitarea nu vine lesne,
Puteţi lovi cât veţi vrea!

Eu rămân pe culmi muntoase
Cu splendida amintire,
Sute de clipe frumoase
Născute doar din iubire.

Nimeni, pe acest pământ
N-are dreptul să atace
Sentimentul pur şi sfânt
Care doar în suflet zace!

Voi, cei ce nu ştiţi cum doare
Sufletul şi inima,
Loviţi-mă-n continuare,
Cerul mă va alina.

Iubirea nu mi-am ucis-o,
Am lăsat-o să respire,
Pe-aceste pagini am scris-o
Să-i dăruiesc fericire.

Lacrima-mi curge de-a valma,
În zadar vreau să opresc
Inima, sufletul, palma....
Toate strigă, te iubesc!

Glasu-mi rosteşte cuvinte
Care-n suflet mă lovesc,
Vreau să păşesc înainte
Dar, rămân să te iubesc!






Doar apă chioară (Penultima scrisoare)



Îţi scriu penultima scrisoare,
Probabil nici n-o vei citi
Dar, nu contează cât mă doare,
Contează cât mai pot iubi.

Îţi scriu şi azi, îţi scriu şi mâine,
În timp, sigur te voi uita,
Ca pe un colţ uscat de pâine
Pe care n-o pot felia.

Te rog să-ţi iei totul cu tine,
Nimic în urmă nu lăsa,
Nici stropi din culmile alpine,
Nu vreau nimic din viaţa ta!

N-am cum să-ţi cer eternitate
Când ai ucis deja prezentul,
Mai am atâta demnitate
Încât să-mi păstrez postamentul.

Când am păşit pe norii puri,
Mereu alăturea de tine,
Eu nu ţi-am cerut să înduri
Dorul ce nu ţi se cuvine.

Îţi scriu şi azi ca prima oară,
Când m-ai rugat să-ţi scriu ceva
Sufletul să nu te mai doară,
Spre ceruri să putem zbura.

Îţi scriu penultima scrisoare,
Cândva o vei citi, precis,
Când vei bea cupa cu uitare
Şi-ai să te-ntrebi ce vise-am scris.

Îţi scriu şi azi, cum fac de-o viaţă
Deşi, nu-mi mai eşti călăuză,
Îţi scriu dar, n-am să-ţi dau speranţă
Că ai acelaşi drept de muză.

Îţi scriu şi azi ca şi-altă dată
Cu lacrima din călimară,
Dragostea mea a fost curată,
A ta însă, doar apă chioară

Îţi scriu, nu-mi pare rău, deloc
Că te-am iubit ca pe un zeu,
Nu fac păcat, nu-i niciun joc,
Mi-ar fi teamă de Dumnezeu.


sâmbătă, 16 iunie 2012

Dacă te-aş şti fericit


Mi-am croit un drum pe ape,
Începând de-a doua zi,
În suflet nu-mi mai încape
Jocuri dure de copii.
Sângerez dar, îmi ajunge
Tot ce am acumulat,
Amintirea ta mai curge
Deşi, uşi am tot blocat.

Lumea încă mă izbeşte
Cu privirea-i curioasă,
De după perdea priveşte
Crezând că nu sunt acasă.
Un ecou mai curajos
Mă întreabă fâstâcit,
Unde ţin iadul frumos
În care m-ai rătăcit.

Îi răspund, cum se cuvine
Unui zid, ce nu cunoaşte
Cum curge iubirea-n vene,
Cum învinge şi renaşte.
Altul tună pe înserat,
Uimit de-al meu zâmbet fals
După care m-am blindat,
Invitându-mă la vals.

Culeg porţia plăpândă
Din oceanele nocturne,
Luna, sora mea cea blândă,
Scoate stelele din urne.
Le trimite să-mi aline
Arşiţa-n care plutesc
Dar oceanele sunt pline
De flăcări ce mă hrănesc.

Ochii-mi pierd câte-o comoară,
O ascund iute sub palme,
N-are cum să nu mă doară
Nopţile acestea calme.
Zeci de chipuri mă-nconjoară
Toate sunt doar ale tale,
Visul nopţii-mi spune iară:
"-Îţi voi fi mereu în cale!"

Din coşmar tresar şi ţip
Căutând uşa deschisă,
Îmi doream numai un chip
Şi iubirea ta promisă
Dar, pe paginile tale
Zeci de chipuri s-au pictat,
Prăpastia nu-i o vale,
Drumul drept s-a bifurcat.

Ultima filă din carte
Scrisă dintr-o răsuflare
Neîncrederea împarte,
Valurile-s trecătoare.
Sub coperţi, răcnesc bezmetic,
Absolut tot ce-am trăit,
Timpul curge asimetric
În stropi mari, mari de granit.

Noaptea nu-i o consolare
Oricâte stele-ar avea,
Oricât mă feresc de tare,
Visele se zbat în ea.
Sentimentele ard zorii
Ca o lacrima de-argint,
Poate s-ar limpezii norii
Dacă te-aş şti fericit.


vineri, 15 iunie 2012

Dorul tău nu mă mai doare


Am plâns ,cât primăvara-n care
Ochii tăi m-au vrăjit subit,
Azi dorul tău nu mă mai doare,
Nici nu mai plâng, am obosit.

Am plâns în viaţa asta dură
Cât Dunărea învolburată,
Ţi-am dăruit iubire pură
Dar, n-ai văzut-o niciodată.

Am plâns în nopţile pustii
Cât Dunărea şi trei izvoare,
Mereu te aşteptam să vii
Să-mi dăruieşti raze de soare.

Am plâns de dor şi de iubire,
Am plâns chiar şi la pieptul tău
Odată, chiar de fericire
Mă ştie Bunul Dumnezeu.

Am plâns cât noaptea înstelată
Prin vise când te rătăceam,
Te-am visat azi, ca şi-altă dată,
În mii de măşti te regăseam.

Voiam să fug din calea ta,
Îmi spuneai clar că nu se poate,
Că oriunde te vei afla,
Vei fi aici şi zi şi noapte.

Coşmarul n-a durat prea mult,
Un fulger, somnul mi-a răpit,
Nu mai vreau glasul să-ţi ascult,
E prea târziu şi-am obosit.

Ploile, paşii-ţi vor spăla,
Când amintirile pe rând,
Din suflet, le voi alunga
Pe culmea norilor, visând.

Lanţul cel vechi a ruginit
De-atâtea lacrimi sângerânde,
De-acum tot jocul ia sfârşit,
Tabla de şah o voi ascunde,

Am plâns în viaţa asta mare
Cât milioane de furtuni,
Azi dorul tău nu mă mai doare,
Dumnezeu va face minuni.


miercuri, 13 iunie 2012

Voi învăţa



Ca un copil, păşesc pe iarba crudă,
Învăţ să nu mai privesc înapoi,
Să-mi ascund lacrima, măcar în ciudă,
Arde prea tare rugul dintre noi.

Ca un copil voi gângurii de-acum
Câte o strofă, un vers mai peltic,
Şi voi zbura, voi zbura pe alt drum,
Decât aşa, mai bine cu nimic.

Voi învăţa să dau doar jumătate,
Să privesc doar cu coada ochilor,
Voi învăţa să te ascund în noapte,
Să te alung din visul plin de dor.

Voi învăţa să nu te mai privesc,
Chipul să-ţi şterg din minte, pe vecie,
Voi învăţa să nu te mai iubesc,
Să nu te regăsesc în poezie.

La ceas de taină, clopotul durerii,
De-şi va permite-n suflet să tresară
Îl voi goni în pagina tăcerii,
Şi-n slovele de lacrima amară.

Voi învăţa să păşesc fără tine,
Eşti doar un trecător, nimic mai mult,
Îmi voi picta păduri de lacrimi fine,
Voi învăţa inima să n-ascult.

Voi rupe lanţul ce-mi striveşte pieptul,
Nu-mi pasă ce vor spune cei ce mint,
Şi voi zbura fără să-ţi cer acceptul
Şi-aşa nu crezi nimic din tot ce simt.

Cioburi de gânduri, de mă vor cuprinde
Le voi pudra cu spini de trandafiri,
În piaţa mare, toate le voi vinde
În amintirea unei vechi iubiri.

Curând alţi zori se vor răsfrânge,
Alt curcubeu pe boltă va răzbi
Iar lacrima ce sufletu-mi străpunge
Cândva în fericire s-o-nveli.

Ca un copil, învăţ să-mi trăiesc clipa
Examenul să-l trec fără efort,
Îmi voi pansa cândva, cumva aripa
Alungând toată dragostea ce-ţi port.


marți, 12 iunie 2012

Meci

Meciul dintre Tom şi Jerry
Cu: "-N-ai să mă dai uitării!"
Şi: "-Vrei să vezi că voi putea
Să te scot din viaţa mea?",
Groaznic de dur, dureros,
Niciunul nu-i mai prejos,
Unul doar pe norii lui,
Altul sus de tot, hai-hui...,
A luat pauză târziu
Cu... "-Nu vreau să te mai ştiu!"
Probabil că va urma
Şi astăzi cam tot aşa.

luni, 11 iunie 2012

Mi-e greaţă


M-a cuprins aşa o greaţă
De nu-mi pot imagina,
Nici nu-i prima dată-n viaţă,
Mi-a inundat pagina
Un miros de şmecherie
Cu-aromă de cocalar
Vopsit într-o veselie
Cu lavabilă şi var.

Dau cu acru, nu se simte
Dau cu dulce, e acid
Minte-ntr-una, fără minte.
Cred că vrea insecticid.
Pe sub masă mă loveşte
Cu sabia ruginită,
Urc pe nori, mă ofileşte
Ca pe-o stâncă părăsită.

Neîncrederea enormă
Rupe lanţul carpatin,
Sfera prinde altă formă,
Şarpele varsă venin.
Beau un ceai să-mi spăl grumazul,
Fruntea mi-o îndrept spre cer,
Nu voi întoarce obrazul
Pentru niciun rinocer.






duminică, 10 iunie 2012

Iert, dar te voi da uitării!



Se-nserează peste lume,
Bolovanii cad din munte
Pictaţi, în albe costume
Dar, cine să-i mai asculte?

Se rostogolesc de-a valma
Peste tot ce-a fost odată,
Încercând să-mi ardă palma
Cu-o ură nemăsurată.

Şi păreau atât de limpezi
Ca izvorul adormit,
Sinceri, ireali de fragezi...
Totuşi de sus au lovit.

Nu-mi e teamă de-ntuneric,
Din munte-am izvorât eu,
Cerul, de-acolo-i feeric
Fiindcă-l am pe Dumnezeu.

De furnici nu-mi este teamă,
Nici de valurile mării,
Ştiu ce sunt, ştiu cum mă cheamă,
Iert, dar te voi da uitării!











Întreb ochii tăi frumoşi!


Să-ntreb, oare, aştrii nopţii,
Să-ntreb norii mei pufosi,
Să-ntreb sfinţii, să-ntreb morţii?
Întreb ochii tăi frumoşi!

Ce-am făcut să primesc clipa
Încărcată de suspin?
De ce-mi smulgi aşa aripa?
De ce-mi dai atâta chin?

Umbrele de altă dată
Nici azi, nu te-au părăsit?
Iubirea îmi e curată,
Doar cu-atâta am greşit!

Să-ntreb, oare, aştrii nopţii,
Să-ntreb norii mei pufosi,
Să-ntreb sfinţii, să-ntreb morţii?
Întreb ochii tăi frumoşi!

De ce-n lacrimi infernale
Îţi place să mă topeşti,
Apoi ieşi zâmbind în cale
Şi îmi juri cât mă iubeşti!?!

Operezi cordul deschis
Fără vreo anestezie
Şi-apoi te strecori, ca-n vis,
Cu ochii tăi drept simbrie.

Să-ntreb, oare, aştrii nopţii,
Să-ntreb norii mei pufosi,
Să-ntreb sfinţii, să-ntreb morţii?
Întreb ochii tăi frumoşi!


Gelozia ta izbeşte


Toate stelele din cer le-aş da, să dezleg misterul,
Mi-aş da sufletul, să ştiu ce se ascunde sub gerul
Cu care m-ai împietrit de uimire-n astă seară,
De ce nu m-ai lămurit şi-ai făcut iar să mă doară?

Aş da noaptea care vine, aş da nopţile pe rând,
De mi-ai spune adevărul şi ceea ce-aveai de gând.
Fumul negru mă-nspăimântă, ceaţa crudă mă loveşte
Lacrimile-mi curg de-a valma, gelozia ta izbeşte.

Nu aş fi crezut vreodată să trăiesc aşa o seară,
E prea mult, o ştii prea bine, gelozia mă doboară.
Tu eşti totul pentru mine, n-am puterea să greşesc,
Nici acum nu ţi-ai dat seama cât de sincer te iubesc?





sâmbătă, 9 iunie 2012

Un înger trist, ca o redută




Privesc adânc în ochii lui
Deşi, privirea-i e pierdută,
Parcă ar fi al nimănui...
Un înger trist, ca o redută.

Oare cine-a avut curaj
Să-i pună hamul peste trup
Şi-n zori să-i dea proaspăt furaj?
Osânda vreau să-i întrerup.

E hamul greu şi ochii-s trişti,
Împovăraţi de-atâtea zloată,
De-ai să-i priveşti, dacă insişti,
Cred c-ai să zăreşti lumea toată.

Se-ascund în ei atâtea clipe
Şi-atât de multă-ngăduinţă,
De parcă-n şoaptă vor să ţipe
Luptând cu orice suferinţă.

Azvârle hamul peste zări,
Spre stele albe să plutim,
Să adunăm lacrimi din flori,
O boltă nouă să-mpletim.

Din firul ierbii să luăm viaţă
Hrănind iubirea cu petale,
Să adormim de dimineaţă
În emisfere boreale.


vineri, 8 iunie 2012

Slove artificiale



M-am jurat pe frunza verde
Lacrima că voi usca,
De-atunci nimeni nu mai crede
Că din vise pot muşca.
 
M-am jurat pe puii nopţii,
Când m-orbeau cu-a lor sclipire,
Că voi pune zăvor porţii
Dintre lacrimi şi iubire.

Mi-am jurat s-aleg în viaţă
Drumul cel mai înflorit
Însă, într-o dimineaţă
Ochii tăi m-au despietrit.

M-am jurat s-alung blândeţea
Din potirul plin cu tine,
Să-mi anihilez tristeţea
Care nu mi se cuvine.

Voi jura pe coala albă
Că voi transforma veninul,
Din clipe să-mi fac o salbă
Uitând lacrima, suspinul...

Buzunarele-mi sunt pline
De mărunt şi vorbe goale
Dar, nu cerşesc de la tine
Slove artificiale!



Imperiul lacrimilor


Indiferent de ce-mi vei spune
Când stelele vor aţipi,
Voi ştii că din aceasta lume
Mi-am luat culoarea aripii.

Ştiu uşa când se va deschide
Deşi, nu crezi, eu ştiu deja
Că universul va decide,
Sub aripi te voi proteja.

Acum n-am timp, aşa se pare,
E prea târziu pentru tăceri,
Mă vei iubi la disperare
Cum am făcut-o şi eu, ieri.

Să mă urmezi, nu-i vremea încă,
Rămâi să mă iubeşti un pic
Ca pe o lacrimă de stâncă
Care nu ţi-a pretins nimic.

Voi fi acolo, printre stele,
Voi străluci din întâmplare
Când toate paginile mele
Vor deveni o alinare.

Mă voi plimba din rază-n rază
Să-ţi mângâi ochii-n seri ceţoase
Când luna rece, lent valsează
Prin amintirile frumoase.

Să-ţi sărut lacrima născută,
Probabil dup-un vis mărunt,
Şi-apoi în apă neîncepută
Să mă transform în amănunt.

Indiferent de ce-mi vei spune
Când stelele vor adormi,
Cu mine, lacrima apune
Pe-aleea-n care voi domni.

miercuri, 6 iunie 2012

Oricare alt trandafir.



Mă sufoc sub vorba rece,
Mă lovesc priviri răzleţe,
Îmi închipui că va trece
Dar, sunt doar gânduri măreţe.

Menghina a prins motorul,
Îl strânge din răsputeri,
Parcă aş strivi zăvorul
Dar, mai am un pic din ieri.

Încă sunt pe-această coală
Fără vina nimănui,
Într-o lume-atât de goală
Exist doar din vrerea Lui.

Nu-mi e teamă de-ntuneric,
Nici de legi nu-mi este teamă,
În jocul tău esoteric
Nicio şoaptă nu mă cheamă.

Ţi se pare că petala,
Bântuită de-o albină,
Îţi aduce oboseala
Şi-mi distrugi filă cu filă.

Conştient c-aduci furtună,
Laşi în urmă vorbe dulci,
Neavând cine să-ţi spună
Pe ce parte să te culci.

Privirea-ţi mă biciuieşte
Cu albastru de safir,
Poemul îmi otrăveşte
Oricare alt trandafir.

Pleacă-n lumea ta de vise,
Paşii nu-mi mai urmări!
Drumurile sunt deschise,
Eu rămân, am ce iubi!

Am un trandafir pe care
Numai eu ştiu să-l hrănesc,
Numai razele de soare
Ne despart şi ne unesc.