De-atâtea ori m-am simţit o nălucă
Înveşmântată-n arşiţă şi ger
Încât, din suflet, lacrima-mi usucă
Versul, pe care pot să-l mai ofer.
De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul
Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă
Încât, acum, când dăruiesc cuvântul
Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.
Sufocată de săruturi cu iz candid de vis dalb Atingeam norul iubirii prins pe suflet doar de tine, Încercam să fug o clipă, din căuşu-acela alb Care-mi întinsese mreaja, dar pe culmile alpine, Chiar în clipa următoare, mă trezeam stupefiată Nerecunoscându-mi zborul, aripa-mi vibra instant Zărind în ochii tăi verzi doar iubire-adevărată, Mă topeam ca o nălucă-ntr-un mesaj halucinant, N-am ştiut să-mi apăr clipa, ne găsind calea răcelii, N-am ştiut să mă strecor printre degetele-ţi blânde, Am păşit la braţ cu tine învingând teama greşelii, Mi-am lăsat trupul fierbinte în sărut să se scufunde.
În schimbul viselor mi-ai dat Îmbrăţişări fierbinţi, În sărutări m-ai îmbrăcat Vrând să mă scoţi din minţi!?! Pe-aripi de stele împletite Frenetic m-ai purtat, Printre cuvinte nerostite Şi-un vis adevărat... Sufletu-mi îmbibat de dor Mi-ar fi răcnit spre stele Ca-n fiecare colţisor Din lacrimi vechi şi grele, Să înflorească-un trandafir, Pe întreg Universul, Să-l dăruim noi fir cu fir, Pecetluit cu versul Din dragostea nemăsurată, Ce-n suflet ne-a pătruns, S-o presărăm în lumea toată, Să culegem răspuns Doar cupe cu iubire pline Pe veci nepieritoare, Ca dragostea mea pentru tine Din suflet pân' la Soare.
Mă lasă-n zori să te trezesc Cu un sărut pe gene, În şoapte dulci să te-nvelesc Şi să zburăm alene, Mă lasă-n miez de zi să-ţi dau Doar un sărut pe frunte, Sufletu-n palme să-ţi predau Şi-apoi să pleci spre munte... Mă lasă să-ţi fur alt sărut Şi mai târziu, spre-amiază Să-ţi mint că doar ţi s-a părut Că de-al tău dor stau trează Când noaptea-ncet mă înveleşte În lacrimi şi suspine, Inima-mi ţipă nebuneşte: "Mi-e tare dor de tine!" Mă lasă alt sărut să-ţi fur Şi mai târziu, spre seară, Cu dorul tău, să pot să-ndur Alt miez de noapte-amară. Mă lasă-n noaptea de amor, Pleoapele-ţi nedormite Şi-ţi mângâi şi să te implor: "-Guriţa, fi cuminte!" Mă lasă versul să-ţi rostesc Cu braţele deschise În el, să-ţi spun cât te iubesc, În noaptea fără vise.
M-am intersectat aseară Cu nori adunaţi pe clipe. Ca un zvon de primăvară Din retină vrea să ţipe, Înmugurind peste şoapte Dintr-o dragoste nebună, Nelipsită-n nicio noapte. Ghemuită de furtună, M-am intersectat cu norii Plini de dorul tău fierbinte, M-au simţit şi cititorii... Lacrimile din cuvinte. Încercam să le opresc, Ochii nu m-au luat în seamă, Se-agitau... să te găsesc. De sub pleoapele ce-ţi cheamă Glasul tău vibrând pe clape, Mângâierea ta divină Peste suflet, peste pleoape... M-am intersectat, cu vină Şi fără vinovăţie, M-am intersectat cu tine, Inima ţi-am dat-o ţie, Sufletul îţi aparţine. M-am intersectat aseară Cu stropi ce m-au invadat, Ca un dor de primăvară. Te iubesc neîncetat!
Curg secundele grăbite, Se strecoară printre noi, Printre vise adormite Scufundate-n stropi de ploi... Trec minutele prin viaţă, Doar iubind prin ea răzbim Să clădim o dimineaţă, Înc-o şoaptă să rostim. Clipa vine şi-apoi zboară, Timpul stavilă nu are, Dorul tău mă împresoară, Noaptea scurtă-i mult mai mare Decât m-aşteptam să fie, Deşi ţi-am auzit glasul, Mă simt singură, pustie, Straturi de dor sfarmă ceasul, Distanţa e prea imensă Simt pe suflet că se-aşează Dorul tău, ca o aversă... Teamă mi-e că se-nserează... Demnă, noaptea, peste mine Fără milă se aşterne... Mi-e aşa un dor de tine! Cred că şi tu poţi discerne...
Strop de viaţă peste noapte, Zbor de porumbel albastru Revenit de prea departe Străluceşti precum un astru Dând secundei seci - splendoare, Beznei - veacuri de lumină, Lacrimilor - sărbătoare, Noapte sfântă, noapte plină N-am cu ce să te aseamăn, Izvor candid redând viaţă, Te iubesc fără de seamăn! Eşti totul în a mea viaţă Rătăcită-adânc în haos, Numai tu îmi dai mereu Zâmbet fără de repaos. Te iubesc, îngerul meu!
Lan de maci stropiţi de rouă, Picături de albăstrele, Strop de grâu crud frânt în două De la mine pân' la stele.
Picuri galbene de soare Din rochiţa rândunicii Pictând ziua următoare Ca în basmele bunicii.
Aroma îmbietoare Mă pătrunde lent, dar sigur, Peste pagini călătoare Te priveam, să mă asigur Că nu pleacă noaptea goală Fără rost şi fără tine, Din tăcerea abisală Vom pluti pe culmi alpine .
Printre maci stropiţi de rouă, Regina nopţii firavă, Trupurile amândouă Vor clădi pacea suavă, Picurând iubire sfântă Peste nopţi şi peste zile, Sufletul în mine cântă, Dar mi-e tare dor de tine!
Peste vreascuri parfumate Cu miresme-mbătătoare Se iveau din miez de noapte Farduri pline de splendoare, Le priveam atent şi sigur Cum prindeau contur agale, Izbutisem să m-asigur, Otrăvise din petale Şi-ncerca să facă paşii Pe-un covor roşu, pufos Vorbindu-mi ca îngeraşii, Cu un har ingenios De-am crezut că mă înşel. Timpanul şi-a mea retină Se-nvârteau în carusel, Exces de amfetamină Mi-a trecut prin cap că are Sau ceva ciudat, ascuns... Ştiam că-i grădina mare Dar credeam gazonul tuns, Poarta o ştiam închisă, Cheia adânc îngropată... Dar nu m-am lăsat învinsă, Deşi n-am făcut armată, O părere am cerut De teamă să nu greşesc, Poate că mi s-a părut, Şi fără să vreau lovesc Într-un suflet fără vină, Fără pic de indolenţă, Iar eu... cu a mea retină Nu deduc o aparenţă. Nu m-am înşelat, se pare C-am ghicit ce mă aşteaptă, Nu am nas de vrăjitoare, Cred c-am fost destul de dreaptă.
Ştiu, nu este ceva nou, Nici ceva-nvechit nu pare, Se-asemănă cu-n ecou, Dar nu-i simplă cuvântare, Am spus-o şi-ai reţinut Nici nu este prima dată... Amândoi am priceput Că-i doar dragoste curată. Noi doi, nu suntem eroi, Nu suntem stele polare, Suntem lacrimă din sloi, Nu-i o simplă cuvântare. În dorinţa noastră albă De-a trăi curat şi sfânt Purtăm la gât ca pe-o salbă Iubirea pe-acest pământ. Noi doi, nu suntem minuni Cu-o aripă fiecare, Noi, în iarna-acestei lumi Ne iubim la disperare. Doar îmbrăţişaţi zburăm Parfumând stelele toate, Curcubeul colorăm Să-l dăruim peste noapte Sufletelor adormite, Ce iubirea n-au simţit, Printre stele zămislite Să iubim la nesfârşit!
Am rugat un strop de Lună, Un minut să-mi dăruiască, Să-ţi pot rosti "noapte bună!". Din splendoarea ei cerească, Mi-a oferit rază plină De-alinare-n miez de noapte. Printre norii fără vină I-am şoptit că eşti departe, Doar ea te poate vedea, Triunghi din raze ne face, Iar în noaptea asta grea Rugămintea mea stângace Transformată într-o stea Ascunsă sub Carul mare, Sufletu-ţi va dezmierda... Până când Luna dispare!
Hoinarul meu ce-mi picuri dor Când pleci departe peste munţi Lăsând în urmă doar fior Şi şoaptele: "să nu mă uiţi!!!", Iubire cu ochi de smarald Ce străbaţi lumea fără teamă, Cu suflet tandru, blând şi cald... Eu nu fac din iubire dramă! Cum transformi tu seară de seară Lacrima-n vers şi iarna-n flori Doar cu un gând de primăvară Topeşti nămeţi, ascunzi ninsori, Cu un cuvânt - zâmbet strârneşti, În umbra mea te-ai transformat N-am cum să uit că mă iubeşti, Că sufletul mi-ai deshumat Din cripta rece a tristeţii Şi mi l-ai osândit la viaţă Reclădind drumul dimineţii Ce de-acum să respir mă-nvaţă.
Fiecare-n lumea asta ne-am născut cu o menire, Unii să meşteşugească la pantoful unui mire, Alţii să urce pe creste, peste ele să discearnă, Unii cocoţaţi pe tronuri, să dea legi, mai mult să doarmă.
Ne-am născut c-un scop anume, fiecare-n felul său, Însă, de un timp, se pare, mulţi uităm de Dumnezeu. Unii-nvaţă disperaţi să-şi câştige sfânta pâine, Alţii urăsc tot ce mişcă, chiar şi ziua cea de mâine.
Nici oglinda nu mai poate să ne-nghită, să ne spună Că iubirea nu e ură, adevărul nu-i minciună. Apariţiile-nşeală rănind zilnic, tot şi toate, Ne-aşternem covorul roşu, lovindu-ne pe la spate,
Ne pitim printre cuvinte, după măşti, chiar şi prin paie, Ne schimbăm felul de-a spune sau de-a fi, munţii se-ndoaie Sub greutatea minciunii, rostită fără de teamă, Uităm datina, strămoşii, uităm chiar şi cum ne cheamă.
Lauda, trădarea, ura sunt pe primul loc în noi, Jubilăm privind durerea, când dăm aur la gunoi, Când lovim în tot ce zboară, tot ce mişcă şi suspină. Lovim lacrima cu setea sugativei, cu minciună.
Rostim cuvinte pe care, nicicând, nu le împlinim, Nici în viaţa următoare, promitem şi-apoi rănim. Nu ne pasă nici de rouă, nici de Soarele din cer, Ne rănim, iubind minciuna, încrederea moare-n ger,
Ne rănim, chiar ne ucidem, în războaie sângeroase Pretinzând că trăim clipa, ne implantăm ura-n oase. Ne pictăm zâmbet pe feţe cu haşiş şi cocaină, Ne topim ca lumânarea, ce dă fum şi nu lumină.
Oameni buni, suflete sfinte, îngeri blânzi din astă lume, Dumnezeu ne-a dat o şansă, a-ncercat să ne îndrume Paşii spre sinceritate, spre iubire şi speranţă, Avem loc, avem lumină, noi, ne batem joc de viaţă.
Bumerangul se va-ntoarce înainte să plecăm, Chiar nu vreţi să înţelegem că vom primi tot ce dăm? Vom primi-n această viaţă doar ceea ce oferim, Până unde vom ajunge continuând să lovim?
Aş aprinde lumânarea Peste versurile triste, Le-aş acoperii cu marea Clipelor mai optimiste,
Aş aprinde rădăcina Durerilor dintr-o viaţă De-aş putea zări lumina Pretinzând o dimineaţă, Aş aprinde geana firii Într-o viaţă fără spini Şi-aş răspândii trandafirii Peste-o lume de ruini.
Aş aprinde disperarea Cărbunilor puşi pe jar Diminuând depărtarea Ce-mi arde fără hotar
Sufletul ca pe-o făclie Stinsă doar de tine-n zori, Într-o noapte argintie Sau chiar în amurg cu nori.
În căuşul palmei tale Aş zbura prin mângâieri, Printre aripi şi petale În splendoarea noastrei seri.
Am lăcrimat să-nfrâng durerea, Să sting în lacrimi mii tot chinul, Am lăcrimat s-ascult tăcerea, Să şterg de praf pe veci destinul, Am lăcrimat privind în gol Să scutur sufletul de lut, Să culeg perle din nămol Prin iernile care-au trecut. Am lăcrimat să-nfrâng suspinul Să spăl în lacrimi sângerii Licoarea rece ca veninul, Să trezesc ochii mei pustii, Lacrima versului oloagă Din pagini să o luminez, Să scot ecoul din pârloagă Plâng, însă nu abandonez.
În noapte, iar am obosit Luptând cu morile de vânt, În zori de zi n-am desluşit Nici cine-am fost, nici de ce sunt...?!? Tu, Doamne!!! Care ne creezi, De ce îmi dai, încă mai pot? De ce nu mă opreşti, s-aşezi Lacrimile ce vin şipot, În valuri frânte, deşirate Pe şevaletul adormit, Să le trimiţi etern, departe... Să-mi fie chinul întocmit Dintr-o petală, chiar uscată, Fără arome sau splendori, Să fie sinceră, curată Din şevaletul fără nori, Să numai lăcrimez vreodată. Tu, Doamne!!! Eşti mereu aici, Fii lângă mine-n astă seară, Fă-mi lacrimile-un pic mai mici Cu strop de miere-n viaţa-amară! Îndură-te Doamne, te rog! Am obosit enorm, de drum! Această viaţă-ţi dau zălog De-mi dai un zâmbet cald, acum.
Caut în mine, în oglinzi, În poze chiar, sau amintiri, Mă tot întreb, de ce pretinzi Naşterea unei mari iubiri, Caut adânc în ai mei ochi Scăldaţi în lacrimi milioane, Pe-alei cu negură, străvechi, Din viaţa plină de capcane, Găsesc în tine fără teamă Braţele dragi, mereu deschise, Iubirea ta mereu mă cheamă, În lumea ta cu cer de vise. Caut în tine alinare, Găsesc iubire, mângâiere, Găsesc suflet scăldat în Soare Ce mă fereşte de durere. Caut în noi seară de seară, Iubire crâncenă găsesc Cu tot ceea ce mă-nconjoară, Din tot sufletul te iubesc!
Abur de cafea filtrată Îndulcită cu-ochii-ţi verzi Cu iubire parfumată, Te-a trimis să mă dezmierzi... Aroma iubirii noastre, Picurând din ochi de stea, Peste florile din glastre Sufletul îmi răscolea Pe alei de rouă plânse, Printre fluturi şi petale Dorinţele noastre-ascunse Mi-au redat braţele tale. Răpită dintre suspine, Amestec cafeaua-n nor O filtrez cu lacrimi fine Născute din al tău dor, Înlătur trecutu-n haos, Pe alei necunoscute Sufletul blând ţi-e adaos Al iubirii nevăzute, Reale, fără hotar, Curgând din ibricul vieţii, Îndulcind gustul amar Din ceşcuţele tristeţii.
Ţi-aş şopti multe vorbe-n astă seară, Ţi-aş spune, sigur nu ar fi minciuni, Dar te ascund adânc în inimioară Şi-aştept să vină altă zi..., de luni, Sau marţi, de joi, sau vineri chiar Să prind curaj, sau aripi largi, să zbor Fără de tine, seara-i un coşmar N-au cum să-mi crească aripi de condor. Aş împleti povestea noastră sfântă Cu sărutări fierbinţi nenumărate... Înveşmântat în versul ce te-alintă Ţi-aş dărui iubire-n miez de noapte. Dar sunt cometă rătăcind prin stele, Din urmă, dorul tău mă urmăreşte Nopţile-mi sunt din ce în ce mai grele, Sufletu-mi strigă-n noapte nebuneşte. Mă ard secundele scăldate-n ceaţă, Mă-ngenunchiază dorul tău nebun, Ţi-aş dărui, din noapte-o altă viaţă, Cât te iubesc de mult, aş vrea să-ţi spun.
Aparent... adie vântul Peste muntele-ostenit, Tu-îi răstălmăceşti cuvântul, El rămâne împietrit. Aparent... fulgere sacre Crestele îi luminează, În umbra peşterii acre Măreţia-i creionează. Aparent vântul se zbate Între polul Nord şi Sud, Tu rămâi tot mai departe Eu te-aştept ca frunza-n dud. Omida dorului arde, Seceta mă osândeşte Printre lacrimi miliarde Sufletul îmi răscoleşte. Aparent marea se zbate În oceane de iubire, Naufragiaţi în carte Vom rămâne amintire Peste ţărmuri, peste veac, Învingând furtuni masive, Cu-o iubire fără leac Izvorâtă din arhive Vom inunda orizontul, Presărând iubire-n spaţiu, Cu pace vom umple frontul, Cu citate din Horaţiu. Vom lăsa invidiosii Să slăbească-n a lor boală, Vom zbura ca albatroşii Peste-o mare abisală.
Cu-a ta iubire mă creezi, Cu-al tău sărut zorii-mi redai, Cu ochii tăi senini de verzi M-alungi, mă chemi strigând: "mai stai!" Cu-a ta tăcere mă loveşti, Cu lipsa ta, clipa-mi distrugi, Poate-i mai bine să te-opreşti, Din a ta viaţă să m-alungi... Mă luminezi doar cu-n cuvânt Şi mă întuneci, când doreşti Să uit ce-am fost pe-acest pământ Şi sunt doar fiindcă mă iubeşti. Cu al tău zâmbet mă alini, Cu al tău glas viaţa-mi redai Vreau să te-alung printre străini Dar numai tu curs vieţii-mi dai.
Aş căuta printre cuvinte, dar gândurile mă doboară, Aş destrăma toată secunda, născând minutul adormit Fără să-mi pese de tăcerea ecoului din prag de seară, Te-aş alunga, visând frenetic, din al meu gând, neîntocmit. Aş căuta cu ochii-n lacrimi o oază-n ochii tăi cei verzi, Aş destrăma sufletu-n două, pe alte drumuri aş umbla, Chiar te-aş minţi că te urăsc, poate te-aş face să mă crezi Şi-apoi în lacrimi m-aş topi, de n-aş mai putea asambla Cioburile iubirii noastre, oricât de mult m-aş strădui, Te-aş alunga, visând sălbatic, te-aş alunga în depărtări, Te-aş alunga din seri senine, stelele toate-aş rândui În aşa fel, încât s-adoarmă nopţi crude, pline de aşteptări. Te-aş alunga peste durere, peste suspine, peste Soare Mi-aş arde inima în flăcări, interzicând ploii albastre Să ne stropească cu iubire, să nu vărs lacrimi în izvoare, Te-aş rechema de-aş face schimb, de clipe, iar iubirii noastre I-am construi alt drum prin haos, i-am dărui o altă viaţă, Să întorc totul ca pe-un val, să schimbăm totul, să trăim, Lacrimi să curgă doar în vise, noaptea să fie dimineaţă, Să nu existe depărtare, necontenit să ne iubim...
În seara asta tac şi-ascult Cum se-aprind stelele pe cer, Îmi este dor, atât de mult! Să te privesc, să-ţi spun sincer C-aş vrea să-înec dorul din mine, Să îmi ascund gândul nebun Ce-mi zboară numai înspre tine, Aş vrea să-ţi spun, dar nu ştiu cum. În seara asta te-aş privi O noapte-ntreagă, până-n zori... Sigur, grăbiţi de s-ar ivi, Cu-al tău sărut le-aş da fiori, I-aş alunga spre alte zile Poate spre... nicicând, cine ştie...?!? Aş scrie-n grabă două file- De zori, amiezi şi seri, şi-o mie De nopţi aş împletii în una, În al tău piept dorul s-ascund, Să ne privească numai Luna Şi-n sufletul tău să m-afund Pe veci, să nu mă regăsesc Nicicând, iubitul meu, aş vrea Să-ţi spun din nou cât te iubesc... În seara asta... voi putea?