Cititorii mei

Translate

joi, 28 februarie 2013

Femeia

 
 
 
Femeia, lacrimă de floare
În primăvara aurie,
Femeia, mamă iubitoare,
Înger rănit fără simbrie.

Femeia, fir de ghiocel,
Răzbind prin sloiuri zi de zi,
Legănând prunc pe-un cântecel
Ce n-ai să-l uiţi cât vei trăi.

Femeia, trup din trup puternic,
Petală albă de narcisă,
Cu suflet tandru, şi angelic
Surâs pictat de Mona Lisă.

Femeia, glasul minunat
Care şi-n lacrimi îţi zâmbeşte
Şi primul pas te-a învăţat,
Iubeşte-o cât timp mai trăieşte!
 
 

marți, 26 februarie 2013

Speranţă

 
 
 
Din fuiorul neputinţei
Torc un vis pudrat pe geană,
Aripile năzuinţei
Împletesc fără prihană.

Ating ceru-n straie fine
Implorându-i îndurare
Şi-ascund lacrimi cristaline
Sub mormane de uitare.

Ciripesc sub stânca dură
Despletindu-mi insomnia,
Ce-a udat fără măsură
Pana, slova şi hârtia.

Zidul crunt mă înspăimântă
Uneori când norii curg,
Doar speranţa mă încântă
Răsărită într-un amurg.

Paşii-s duri, ca de mileniu
Răzvrătit de vânt şi ploi,
Ridicând la rang de geniu
Toată spuma din noroi.

Muguri frânţi cad pradă veşnic
Ignoraţi de ierni diforme,
Conducând neîndoielnic
Iubirea spre alte forme.
 
 

sâmbătă, 23 februarie 2013

Aducere aminte

 
 
Nu mi-am putut alege timpul, locul,
În care să mă nasc pentru-a roii,
M-am mulţumit cu a avea norocul,
Trăirile să le pot dărui.

Mi-am stins durerile în lacrimi pure,
Iscate din noroiul aruncat
De-ntreaga uscătură din pădure
Şi mi-am văzut de drumul asortat.

Nu mi-a fost simplu să tresar de spaimă
Că voi lăsa în urmă primăveri
Din care sufletele reci îngaimă,
Hrănindu-se cu mine, vagi păreri.

De unde ştii că nu mi-am dat silinţa
Să te-nţeleg cum nu m-ai înţeles?
Că-n mâna dreaptă plămădeam dorinţa
De-a oferi un strop cât mai ales.

Am pus pe gene hohote de lună
Şi clipa fericirii am pictat
Iar între ele, dragostea nebună
Mizând pe Dumnezeu, am modelat.

Când ultima dorinţă te uimeşte
C-am devenit o flacără pe veci,
Mă sfâşii cu putere, mişeleşte,
Lovindu-mi urma demnă pe poteci.

Puteam alege orice alinare
De-a lungul drumului, plin de răscruci,
Dar am ales acest pământ, pe care
De Dumnezeu aminte nu-ţi aduci.

-aceste cuvinte au curs în urma lecturării unui articol din ultimul număr al revistei Atitudini; http://atitudini.com/
-poate doar eu simt că aceste versuri sunt trimise de Dumnezeu.... poate...
-articolul aducea la cunoştinţă cititorilor scandalul pe care l-a făcut C.T. Popescu după incinerarea marelui regizor Sergiu Nicolaescu.

vineri, 22 februarie 2013

Ploua de ziua noastră

 
 
Aud cum iscăleşte primăvara
Pe geamul iernii, mult prea îngheţat,
O clipă mi se-opreşte lăcrămioara
Sub geana care m-a întemniţat.

Aud cum bate vântul a pustie
În iarna asta crudă, deşucheată
În care m-ai lipsit de simetrie
Şi de iubirea ta nemăsurată.

Durerea se distinge din cuvinte,
Izvorul tace uneori, firesc,
Dorul tău arde printre jurăminte
Şi te aştept pentru că te iubesc!

Miroase-a iarnă încă, la fereastră,
Putere am doar să te-aduc în vis,
Ploua, la fel ca azi, de ziua noastră,
Din acei stropi de dragoste am scris.
 
 
 

Sub nisip




Fir cu fir, am dat deoparte
Strălucirea prefăcută
Ca pe-o pagină de carte
Repetabilă, acută.

Îi priveam în taină zgura
Ce părea desăvârşită,
Să-i înlătur armătura
Doar cu vise căptuşită.

I-am pansat fragilul suflet
Cu petale de narcise,
În timp ce, călcâiu-n umblet
Risipea tăceri nescrise.

Valul nu-nceta să doară,
Lacrima-l recontopea
Ca şi când întâia oară
Sub nisip zăream o stea.

Sub nisip se naşte cerul
În care mă năpustesc
Când mă arde efemerul
Pe care îl dăltuiesc.
 
 
 

marți, 19 februarie 2013

Soare cu dinţi

Azi, firavul ghiocel
Se certa cu mândrul soare:
De ce n-a adus cu el
Păsările călătoare?

Soarele n-a zăbovit
Întrebarea să-i asculte,
După nouri s-a pitit
Razele să îşi dezvolte.

O zambilă parfumată,
Albă ca un fulg de nea,
I-a răspuns îngândurată:
-N-a venit primăvara!

duminică, 17 februarie 2013

Iubirii tale mă supun

 
 
Revii exact cum te ştiam
Şi te-am descris de-atâtea ori
Când visele le-mbrăţişam
Până-n ceasornicul din zori.

Trecut-au clipe milioane
Şi stelele-au prăfuit norii
Strângându-mi lacrima-n oceane,
Mi-au alinat sufletul norii.

Revii exact cum ai plecat
Şi te ştiam parcă de-o viaţă,
Un munte calm, neîntinat
Pardosind totul cu verdeaţă.

Şi cât de greu mi-a fost, să-ţi spun
N-ar avea rost, aş pierde timpul,
Iubirii tale mă supun,
De azi vom schimba anotimpul.
 
 

sâmbătă, 16 februarie 2013

A trebuit să fiu

 
Cândva, din trupu-mi de copilă
Am dăruit, pe-acest pământ
Cinci flori, le-am îngrijit cu milă
Şi lacrimi limpezite-n cânt.

Prim înger, din sufletul meu,
Spre ceruri zborul şi-a luat
De mic, s-a dus la Dumnezeu
Să-mi pregătească drum curat.

Al doilea, trandafir sălbatic,
Cu trupul zvelt ca de felină,
Mi-a pus pe inimă jeratic
Luându-şi zborul spre lumină

A luat cu el, toată puterea
Ce o strânsesem fir cu fir
Şi mi-a lăsat numai durerea
Mormântului din cimitir.

M-a transformat într-o ruină
Ce-n lacrimi scaldă dimineaţa,
Cu sufletul topit de vină
Că n-am ştiut să-i salvez viaţa.

Încerc să îmi pansez aripa
Pentru trei brazi rămaşi cu mine,
Să găsesc leacul pentru clipa
Ce le-ar aduce mai mult bine.

Încerc să fac din lacrimi rouă
Deşi, am numai două mâini,
Un Dumnezeu, o lume nouă
Nemulţumită doar cu pâini.

Visam că voi primi vreodată
O mângâiere, cât de mică,
Visam să am mamă şi tată,
De nimeni să nu-mi fie frică.

Am dat ceea ce n-am avut
Şi mi-am dorit cu disperare
Să am, însă n-am priceput
De ce primesc lacrimi amare.

Am fost mamă dar şi tătic,
A trebuit să fiu de toate,
La schimb, nu am cerut nimic
Doar un strop de sinceritate.

Acum, când lumea împleteşte
Bune intenţii prin ziare,
Cel ce-i corect nu reuşeşte
Decât slujind peste hotare.

Acum, când colţul străzii poate
Aduce jaf, crime, urgii,
Supranumite "libertate",
Părinţii numai cresc copii.

Acum, povestea se încheie
Cu "ce-ai făcut să-mi fie bine?"
"Nimic! Sunt numai o femeie
Ce-a făcut totul pentru tine."

Numai contează nopţi pierdute,
Numai contează ce-am visat,
Crenguţele-s cu greu crescute
Şi sufletul îndurerat.

Nu pică pere mălăieţe,
Din cer nu plouă cu bucate,
Mă rog, să am la bătrâneţe
Doar linişte şi sănătate.

Mă rog, să ai, de zece ori
Mai mult decât ţi-ai fi dorit,
Să creşti, ca mine, atâtea flori
Şi să-i iubeşti pân' la sfârşit.

Eu m-am născut să şterg păcatul
Străbunilor, cu a mea viaţă,
Şi-am să câştig campionatul
De a zbura mereu prin ceaţă.

Eu m-am născut să-ntrec izvoare
Cu lacrimile mele multe,
Să dăruiesc celui ce n-are
Ochi şi urechi, să mă asculte.


joi, 14 februarie 2013

O mamă ca oricare

Când din grabă te împiedici
Cazi, genunchiul ţi-l răneşti,
Când primeşti de la puternici
Lovituri copilăreşti,

Sănătatea te trimite
Chiar pe patul de spital,
Când l-a şcoală nu ţi-admite
Costumul de carnaval,

Când primeşti o lovitură
De la cine nu te-aştepţi,
Când viaţa-ţi pare prea dură,
Ai tot timpul să le-ndrepţi.

Când te supără-o alergie,
Când pierzi casă, bani, averi,
Când te simţi o păpădie,
Te ridici şi nu disperi.

Când te seacă o durere
După orice accident,
Dumnezeu îţi dă putere,
Doctorul medicament.

Când te prinde-o ploaie rece
Toamna, fără de umbrelă,
Bei un ceai călduţ şi-ţi trece,
Răceala-i... o bagatelă.

Când iubitul te înşeală
Cu alt trup, mult mai frumos,
Este-o imensă greşeală
Să simţi că e dureros.

Când din viaţa ta dispare
Un bunic sau un părinte,
Totul arde, totul doare,
Totuşi, păşeşti înainte.

Când dărui fără măsură
Şi primeşti un şut în dos,
Îţi este de-nvăţătură
Să devii mai inimos.

Când dai viaţă, dai iubire,
Dai tot ce-ai agonisit
Şi n-ai nici-o mulţumire...
Te întrebi cu ce-ai greşit... ?!?

Nimic nu este mai rău
Ca atunci când te loveşte
Sânge din sângele tău,
Simţi că cerul te striveşte.

Nimic pe această lume
Nu poate lovi mai tare
Decât, când pruncul îţi spune:
Eşti o mamă ca oricare...

miercuri, 13 februarie 2013

Nu râvni la praf de stele

 
 
 
Un robot gândea odată c-ar putea isca furtuna
Apăsând pe-un singur fulger, plămădit din fier forjat,
Să secere Carul Mare, folosindu-se de luna
Ce ne dăruie lumina şi tot cerul înstelat.

Se gândea cum să răpească argintul sfintelor stele,
Să-şi vopsească trupul rece, precum apa de izvor,
Zâmbete nevinovate, pictate în acuarele,
Se gândea cum să-şi aroge, pentru-a intra în vizor.

S-a gândit el o secundă, cu-aparatura-i bolnavă,
Cum să calce în picioare toată iarba, toţi copacii,
Cum să pună pe petale şi la rădăcini otravă,
Să distrugă tot ce mişcă, frunza, ramura şi macii.

Doar un strop de ploaie lină, peste el s-a năpustit,
Norii şi-au pierdut cenuşa, cerul s-a înseninat
Din iubire pentru viaţă, robotul a ruginit,
Doi romantici incurabili l-au şi dus la reciclat.

Nu te pune cu iubirea dacă nu-i cunoşti puterea,
S-ar putea să-ţi ruginească sufletul metalizat,
Nu râvni la praf de stele de vei dărui durerea,
Fericirea poţi atinge doar iubind cu-adevărat.
 

luni, 11 februarie 2013

Mi-aş tăia sufletu-n două

 
 
 
Uneori mi-aş tăia viaţa pur şi simplu-n două părţi,
Două drumuri diferite, două pagini, două hărţi,
Două vise împlinite, poate trei sau nici măcar
Dar, cu lacrimile mele, orice-aş face-ar fi-n zadar.

Mi-aş acoperii coşmarul şi durerile cu rouă,
Cu petale de narcise, trandafiri tăiaţi în două,
Raze de soare finuţe, mângâieri cu fulgi de nea
Dar, din nopţi, umbrele crude mi-ar ocupa orice stea.

Pe un taler al balanţei, vrând-nevrând s-ar năpusti
Toate lacrimile mele, din adâncul inimii,
Le-aş pune-n recipiente mult prea mari pentru o viaţă,
Călăuză mi-ar rămâne doar iubirea şi-o speranţă.

Uneori gândesc că poate, toate sunt din vina mea,
N-am rostit cuvântul care să-mi alunge viaţa grea,
Nici în scutec, nici în şcoală, nici măcar la tinereţe
N-am ştiut să-mi trăiesc viaţa folosind mai multe feţe.

Mi-am dus crucea cu migală chiar dacă m-a gârbovit,
Mi-am ascuns sub vers durerea şi apoi l-am dăruit,
Am pus lacrimilor rime şi le-am metamorfozat
Să pară totul o joacă de suflet cicatrizat.

Uneori când noaptea vine cu praf de stele pe vers
Mi-aş tăia sufletu-n două, să pară totul invers,
Alteori aş spăla-n lacrimi tot trecutul dureros
De-aş putea păşi o clipă pe un drum mai luminos.



duminică, 10 februarie 2013

Clipe cu dor de tine

 
 
 
De-aş avea magnet, nu suflet
Şi-aş aşterne vorbe-n vânt,
Mi-aş toci de-atâta umblet
Paşii, în deznodământ.

Aş picta pe-oglindă umbra
Mângâierilor divine,
Şi-aş înlocui vertebra
Clipelor cu dor de tine.

De-aş avea în palme ploaia,
Bălţi de soare-aş dărui,
Revărsându-mi vălvătaia,
Visele ţi-aş nărui.

Aş izbi, probabil, dorul
De-un cer plâns şi-ndurerat
Când m-ar năpădi fiorul
Ce mereu m-a torturat.

De-aş avea venin în şoapte
Şi-n cuvinte nepăsare,
Aş lumina orice noapte
Doar cu stele căzătoare.

Aş zdrobi iubirea pură
Cu dorinţa de-avuţie,
Dar am doar o picătură
De suflet, şi ţi-l dau ţie.


Înzăpezită-n dor de verde

 
 
Am tăiat albă felie, fină cât un fir de păr
Dintr-o noapte argintie, s-o îmbrac în adevăr,
Să-i aştern cearceaf de vise împletite-ntr-un sărut,
Remodelându-i dorinţa din care ai apărut.

I-am sustras din buzunare şi din suflet amintirea
Să nu-i îngheţe vreodată în lacrimă iubirea,
Să nu se-aprindă ca scânteia albastră sub picioare
Înzăpezită-n dor de verde, de crunta depărtare.

I-am ferecat tristeţea sub stânci de diamante,
Să-i îmblânzesc privirea şi clipele casante,
Să-i pot atinge tâmpla cu buzele fierbinţi,
Am tăiat noaptea-n pagini, în vise să m-alinţi.
 
 
 
 
 
 

vineri, 8 februarie 2013

Mii şi mii de vieţi

 
 
Mi-e teamă c-am să cad pe gânduri
Şi-n grabă să mă desfăşor
Ca bezna deasă peste-amurguri,
Să-mi frâng aripa... un picior...

Mi-e teamă c-am să cad sub gheaţă
Ca orice alt fulg rătăcit,
Ce s-a pornit de dimineaţă
Din noru-acela împânzit.

Mi-e teamă că-mi voi umple cerul
Cu puf de dor din nori tăcuţi
Şi voi ascunde adevărul
De mila celor trişti şi mulţi.

Mi-e teamă că-mi voi pierde gândul
Pe-alei bătute mult prea crunt
De frunzele ce-alină vântul,
Uitând ce-am fost şi cine sunt.

Mi-e teamă c-am să cern poeme
Răstălmăcite-n fulgii de nea,
Când lacrima pe pleoapă geme,
Să-nsiropeze dragostea.

Mi-e teamă aripi că-mi vei pune,
Că voi zbura peste nămeţi,
Purtându-te ca pe-o minune
În suflet, mii şi mii de vieţi.




luni, 4 februarie 2013

Prea mult

Sunt prea mic să-ţi răpesc timpul,
Prea mare să nu-nţeleg
Când se schimbă anotimpul
Şi ce haine să-mi aleg.

Sunt prea scund să-mi arunc ochii
Ce zăresc atâta soare,
Unde se înalţă plopii,
Peste-oceane de culoare.

Sunt prea darnic s-ascund visul,
Prea zgârcit să-mi vând trecutul
Parcurgându-mi aşa zisul
Zbor, ce-atinge absolutul.

Sunt prea orb să-aud chemarea
Porţilor ce se deschid
Doar odată, când uitarea
Vrând, nevrând produce vid.

Sunt prea treaz să nu-ţi duc lipsa
Ce-apasă inconştient,
Ca şi când numai pedeapsa
Este-al meu abonament.

Sunt prea slab să pot susţine
Clipele îndurerate,
Mă topesc în dor de tine,
Zi de zi, noapte de noapte.

Sunt aici, în pragul casei
Aşteptând să-mi înţelegi
Lacrima din podul palmei
Ce se scurge fără legi.

duminică, 3 februarie 2013

Răsfoind prezentul

 
 
Vând unii vise pe pâine
La un preţ imaginar
Reuşind să îşi adune
Clipe sfinte-n buzunar.

Unii cumpără destine
Încercând să felieze,
Pretinzând că va fi bine
Sufletul să demoleze.

Mulţi fierb vinul alb în cupe
Doar pentru a-l înroşii,
Puritatea-i întrerupe
Înainte de-a sorbi.

Unii calcă în picioare,
Fălindu-se c-au călcâie,
Setea unei căprioare
Ce imploră să rămâie.

Alţii pun umbre pe soare
Ca şi când l-ar ignora
Cu-o răceală uimitoare,
Încercând a-l devora.

Unii stau la cozi imense
Pentru-a-şi achiziţiona
Un fior cu două pense,
Nereuşind a-l clona.

Alţii-n zborul lor fac miere,
Rătăcind printre petale
Însă, dăruiesc durere
Şi cruzime-n a lor cale.

 Unii stau, tăcuţi, pe gânduri
După ce-au distrus iubirea
Presărată în amurguri,
Înlăcrimând amintirea.

Alţii doar vopsesc podele,
N-au timp a se odihni
Dar, ştiu sigur că spre stele
Drumul nu-l mai pot greşi.

Unii împletesc din lacrimi
Trupuri limpezi de izvor,
Murmurând duios prin patimi
Partituri pline de dor.

Alţii smulg din rădăcină
Slove otrăvite-n şoapte,
Redând zorilor lumină
După îndelungata noapte.

Unii ning poeme-n tihnă
Până-n cea din urmă zi,
Având dreptul la odihnă
Numai când se vor trezi.

Unii au curaj să spună
Ce vise-au escaladat,
Alţii-şi împletesc cunună
În stil neelucidat.

Toţi trăim ca-ntr-o poveste
Răsfoind prezentu-n grabă,
Responsabil numai este
Nici măcar cel care-ntreabă.

Cel ce cunoaşte iubirea,
Ca pe-un firav strop de rouă
Şi învinge prăbuşirea,
Are-o inimă sau două?
 
 

sâmbătă, 2 februarie 2013

Dor scrijelit

 
 
 
 
În chingi mi-e sufletul, de vreme,
Zadarnic îl hrănesc cu vise,
Izvorul numai curge, geme
Supus multor furtuni permise.

Lividă-i pagina iubirii,
Firavă ca o păpădie,
În genunchi, umbra amintirii
Păstrează sfânta rugă vie.

Alene mestec câte-o frunză,
Să-mi acresc doar un pic ideea
Ce-a devenit de-un timp confuză,
Rememorându-mi odiseea.

Un fir de vrajă se strecoară
Precum o rază, din văzduh,
A lenevit în călimară
Şi izbucneşte, pui de duh.

Se-aşează ca un fir de praf
Ciudat şi parcă fără sens
Dar, fiecare paragraf
Ascunde-un gând trăit intens.

Răcnetul şi-a frânt puterea
Aparent de neînvins,
Şoaptele-ndulcesc durerea,
Dragostea mea nu s-a stins.

Limpezesc pleoapele-n noapte
Când e adormită zarea,
Strâng în călimară şoapte
Să-mi pot colora visarea.

Caldă, imortalizată,
Mă încălzeşte-a ta privire,
Parcă şi-aud dintr-o dată
Două şoapte de iubire.

Timpul surd şi depărtarea
Nu au cum a mă-nţelege,
Dorul crud înghite marea
Chiar cu valuri vitrege.

Totuşi, din noian de vise
Ce se zbat sub perna dură,
Câteva gânduri stau scrise
De aceeaşi picătură.

Ştiu c-ai să zăreşti iubirea
Ce mocneşte-n dor cumplit,
Ascunsă-n înşiruirea
Cuvântului scrijelit.