Din lumea mea

Din lumea mea am coborât
Când ploaia stropii-şi risipea,
Un fir de viaţă doborât
Ce-n zborul lui, tril ciripea.

Am licărit peste poiene
Cu visele în buzunar,
Cu dragostea curgând în vene,
Să vă sustrag orice coşmar.

V-am împletit duios cuvântul
Din curcubeu şi flori de dor,
Să nu vă răsucească vântul
Nicicând, aripile în zbor.

Să nu vă plouă cu suspine,
În versul meu v-am încălzit
Dar, v-aţi îndepărtat de mine
De-atâtea ori şi m-aţi hulit...

Doar cu har de la Dumnezeu
Mi-am dorit să vă îndulcesc,
Să nu vă mai scăldaţi în greu,
Flori pure să vă dăruiesc.

Din lumea mea, am picurat
Pentru voi toţi, stropi de iubire,
Cu sufletul însângerat
Am pus în vers a mea menire.

Nopţile-n şir am lăcrimat
Pentru oricare drum greşit
Stelele toate-am implorat
Şi-n jar pedepse-am ispăşit.

V-am rugat doar să priviţi Cerul,
Să nu lăsaţi ochii-n pământ,
Să alungaţi cu-n zâmbet gerul
Ce deformează orice cânt.

V-am implorat să primiţi noaptea
Ca pe o binecuvântare,
V-aţi rătăcit în libertatea
Strivită-n flăcări uimitoare.

E timpul potrivit de-acum
Să aştern ultim paragraf
Nu voi pleca, cum să vă spun...
Vă las doar un autograf.

Nu am inima-n poşetă

De-aş purta-n poşeta plină
Cu de toate, inima,
Oare-aş scoate la lumină
Tot ce-n suflet pot avea?

Dac-aş pune într-o cutie
Sufletul cu dor cu tot,
Nimeni să nu mă mai ştie,
Oare-aş câștiga vreun zlot?

De m-aş duce-n târgul mare,
Să-mi vând inima nebună,
Ce de dorul tău, mă doare,
Aş putea pleca pe Lună?

Aş zbura spre stele aprinse
Sau chiar moarte, nu contează...
Dacă-n paginile ninse,
Dorul mi se descifrează.

De-aş avea inima-n palmă
În geantă sau buzunar,
Poate aş fii mult mai calmă,
De voi n-aş avea habar.

Uneori îmi vine-a smulge
Inima cu tot amarul,
Să-ncetez o zi a plânge
Să-ndulcesc cumva calvarul.

O aud cum bate-n şoaptă,
O simt cum se zvârcoleşte,
Precum o caisă coaptă
Căzută din pom, răcneşte.

Uneori mi-aş da din clipă
Jumătate, să vă ştiu
Puternici, făcând risipă
De un soare argintiu.

Uneori mi-aş da din stele
Să vă ştiu mai fericiţi,
Însă, lacrimile mele
Nu preţuiesc doi arginţi.

V-aş da inima din mine
Să vă ştiu mai împăcaţi,
Nu depinde de oricine
Acest târg, nu vă miraţi!

Sunt un trup plin cu putere
De lacrimi îngenunchiat,
V-aş lua orice durere,
Să vă ridic neîncetat.

V-aş da inima pe pâine
Dar nu o mai am în piept,
Nici poşeta nu conţine
Omul pe care-l aştept.

Uneori aş lua pământul
La piept, să îl încălzesc
Dar, vă dau numai cuvântul
Cald, pentru că vă iubesc.

Lacrimă de dor

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Pe retină, undeva,
Tremură nerăbdătoare,
Poate-i dor de vocea ta
Sau doar iarna, amatoare
De-așternut moale, pufos,
Peste tot ce ne-înconjoară.
Gândul meu, vijelios,
Numai înspre tine zboară.

Clocotește, se agită,
Se-abține, totuși erupe,
Ca ibricul pus pe plită,
Nimic nu o întrerupe,
Curge lin ca din izvor,
Nu știu ce e de făcut,
E doar lacrima de dor
Revenită din trecut.

Fulgii iernii o sărută
Dar, din drum nu o opresc,
Curge lacrima tăcută
Doar din doru-mi nebunesc.
Aș opri neaua și vântul
De-aș putea să îmblânzesc
Universul și pământul,
Să-ți spună cât te iubesc!

Nu mă satur să-l jelesc!!!

Toţi îmi spuneţi: "-Nu mai este!"
Toţi îmi spuneţi: "-S-a sfârşit!"
Eu mă simt ca-ntr-o poveste
Recitind la infinit.
Îl ascult ultima dată,
Zbier la cerul înnorat,
Îl implor pe-al nostru Tată
În zadar, L-am implorat
În genunchi, cu lacrimi multe...
Nimănui nu-i este milă???
Nimeni nu vrea să m-asculte???
Pentru moarte nu-i pastilă?
Nu e logic!!! Nu se poate!!!
Aş răcni să răguşesc,
Aş zbiera şi zi şi noapte,
Pământul să-l învârtesc,
Să dau timpul înapoi,
Să văd eu ce s-a-ntâmplat...
Parcă mă-ngrop în noroi!!!
Într-un pământ tot mai plat.
Cine să mă înţeleagă?
Numai cei ce ştiu ce-nseamnă,
Cei ce nu au ce s-aleagă,
Cei ce au suflet de mamă...
Într-o pădure-aş zbiera
Copacii să-i tăvălesc
Pentru cel ce ieri era
Nu mă satur să-l jelesc!!!

Bucăţi de suflet

Bucăţi de suflet, peste noapte,
Mă-nvăluie-n discretul vis
Din dorul tău, trei, patru şoapte
Se scurg prin geamul larg deschis,
Felii de dragoste pierdută
În cerul nopţii se scufundă,
Devin din ce în ce mai mută
Nu zăresc drum, nu găsesc undă...
Îngrop adânc ţipăt de groază
Din cel mai crunt de pe pământ,
Tăcerea ta mă întristează...
De mi-ai da numai un cuvânt...
Un sărut doar, şi-o mângâiere
Să ştiu că încă n-a pierit
Iubirea noastră în tăcere
Să simt că nu ne-am rătăcit...
Să îţi văd chipul o secundă,
Să-ţi simt privirea cum m-alină,
Dragostea-n piept să mă cuprindă
Şi-n suflet să-mi picuri lumină.

Te zbaţi să-mi tulburi picătura

Te zbaţi să cosi şi să lipeşti
Ce-ai sfâşiat cu o cruzime...
De nici în junglă nu găseşti,
Sunt sigură că nici în filme!
Te zbaţi să-mi tulburi picătura
Ce-am mai păstrat-o cu tărie,
Lovindu-mă-ndârjit cu ura
Duşmanului în bătălie.
Nu poţi să crezi că tot ce-am dat
A fost atât de-adânc şi sfânt
Şi mă ataci neîncetat
Sperând să îngropi sub pământ
Iubirea care-a strălucit
Ca Soarele pe-al nostru cer.
Te zbaţi aşa, la nesfârşit
Învăluit într-un mister,
Dar ai omis de la-nceput
Ceea ce-a fost esenţial,
Prea multe-n viaţă am pierdut,
De ce n-aş pierde şi-acest val?
Te zbaţi în lacrimi să mă-nec,
În ele să-ţi prinzi rădăcina
Crezând probabil c-am să sec
Şi-mi voi încovoia tulpina.
Din zborul meu de flutur alb
Vrei să m-opreşti lovind mereu,
Dar adevărul e prea dalb
Şi-l ştie numai Dumnezeu,
Iar Dumnezeu este iubire,
El te-a adus, tu ai plecat,
Ai fost numai o amăgire,
În dragoste eu te-am placat,
În suflet te voi îngropa
Din picătură să fac nor,
Printre nămeţi de-aş galopa,
Iubirea mea nu moare-n dor.

Cea mai rea de pe pământ...

Lan de buruieni enorme...
Parfumate cu mult tact
Prindeau rădăcini şi forme,
-Chei înfipte în contact-,
Claxonând peste măsură,
Din butoane şi bujii,
Pe şosea ca pe-arătură,
Albaştrii sau stacojii,
Nu contează ce culoare,
Nu contează ce loveau,
Pe cine călca-n picioare
Sau în ce limbă vorbeau.
Buruieni cu nasu-n Lună,
Plini de fiţe, nedreptăţi
La-nceput de săptămână
Otrăveau toate şi toţi.
Azi, prea plină de sudoare,
Bun simţ, adevăr şi praf,
Am rostit în gura mare,
Ca la cinematograf,
Fără vreun pic de ruşine,
După plată şi răsplată,
Ce să vă mai spun... în fine...
Le-am spus adevărul tată
Fiecăruia în parte
Să mă ţină minte-o vreme
Aşa cum scrie la carte...
Chiar nu am de ce mă teme
Atât timp cât sunt corectă,
Doar Dumnezeu mă loveşte
El m-a făcut... imperfectă
El mi-a dat, El mă plăteşte,
El mă vede, mă ajută
Pentru ce aş fi stat mută?
Le-am expus toate pe tavă,
Chiar de mai aveau un pic
Să-mi spună c-aş fi bolnavă...
Însă au tăcut chitic...
Poate veţi spune că sunt
Fiinţă răzbunătoare,
Cea mai rea de pe pământ...
Dar... nu am rămas datoare.
Îmi este aşa de bine!
Simt că m-am eliberat!
Deşi mi-e cam dor de tine...
Te iubesc neîncetat!
Iar tu ştii, nu-i un secret
Chiar dacă în astă seară
Nu ţi-am scris, mereu te-aştept
Ca pe-o caldă primăvară.

Cu-a ta tăcere mă loveşti

Cu-a ta iubire mă creezi,
Cu-al tău sărut zorii-mi redai,
Cu ochii tăi senini de verzi
M-alungi, mă chemi strigând: "mai stai!"
Cu-a ta tăcere mă loveşti,
Cu lipsa ta, clipa-mi distrugi,
Poate-i mai bine să te-opreşti,
Din a ta viaţă să m-alungi...
Mă luminezi doar cu-n cuvânt
Şi mă întuneci, când doreşti
Să uit ce-am fost pe-acest pământ
Şi sunt doar fiindcă mă iubeşti.
Cu al tău zâmbet mă alini,
Cu al tău glas viaţa-mi redai
Vreau să te-alung printre străini
Dar numai tu curs vieţii-mi dai.

Sunt nor din lacrimi şi suspine

Singură-n lumea asta mare,
Doar două mâini, două picioare...
Singură-n lumea asta mare,
Nu mai ştiu cum să-mi cer iertare,
Cuvintele nu-mi mai găsesc
Printre suspine scriu, firesc...
M-au copleşit atâtea rele,
Atâtea farduri şi vopsele...
Un strop de suflet am, atât!
Mii de lacrimi îmi stau în gât,
Sufletul chiar mi-este sătul...
Totuşi nu pot să strig: destul!!!
Cum să pretind c-aş fi frumoasă
Când port pe mine-o haină groasă
Şi mă citeşti din depărtare...?
Cum aş putea? Plâng, fiindcă doare!
Cum să pretind că aş fi "bună"
Când nu se mai feresc să-mi spună
Lozinca: "de eşti bun, eşti prost!"
De ce? de ce? are vreun rost
Să tot pretindem că avem
Teamă de Domnul cel Suprem
Şi de fapt asta doar... minţim...???
În jurul cozii ne-nvârtim,
Ne închinăm şi ne rugăm
Dar, de fapt doar ne... lăudăm.
Făţărnicia e mereu
Mult mai presus de Dumnezeu???
De câte ori pe zi rosteşti:
"Când bine faci, bine găseşti!"?
De ce? de cine să asculţi?
De cei nepăsători şi mulţi?
De cei perverşi? de cei avari?
De cei ce râd de voluntari
C-un strop de suflet mai curat?
Ce mai e fals şi-adevărat???
De ce-aş avea în suflet gheaţă
Când am de trăit doar o viaţă?
"Iar a fi om e lucru mare"
De când mă ştiu îmi cer iertare
Şi pentru... aerul furat.
Dac-a iubi e un păcat...
Din suflet o mărturisesc,
Off!!! Doamne!!! eu păcătuiesc
Cu zâmbetul pe buze chiar,
Cu sufletul mereu pe jar
Iubesc tot ceea ce e pur şi fin...
Chiar dacă am viaţa un chin
Iubesc curajul şi dreptatea!
Iubesc căldura, libertatea
De a-mi alege eu cuvântul
Până mă vă-nghiţi pământul,
De lozinci chiar m-am săturat
Vreau să trăiesc adevărat!
M-am săturat de firi meschine!
Sunt nor din lacrimi şi suspine,
Singură-n lumea asta mare...
Dar vă iubesc pe fiecare
Câte un strop... sau cât o viaţă
Chiar dacă-mi curg lacrimi pe faţă
E doar din vina mea, o ştiu...
De-aş avea sufletul pustiu
N-aş mai fi "proastă să fac bine",
Nu mi-ar păsa nicicând de tine,
Aş culege lauri mereu
Fără teama de Dumnezeu.
Nu pot avea sufletul sloi!
De-aceea tot mă rog de voi
Să-mi dăruiţi sfântă iertare,
Fiindcă exist şi-adânc mă doare!

Din prăpastia durerii

Din prăpastia durerii încerc azi să mă ridic
Las în urmă disperarea, privesc cerul şi îmi zic:
Trebuie s-o fac din nou, istoria vieţii mele
Nu se poate înc-odată să-mi aducă clipe grele!
Vreau să strig într-o pădure, dar copacii glasu-mi ia,
Aş vrea să cer explicaţii, dar n-am cui, e vina mea,
Eu pun suflet în iubire, eu sunt cea care greşesc
Cum să fac, în lumea asta, cum să fac să nu iubesc?
Vestea rea mi-a distrus totul, totu-n jur s-a ruinat,
Am zâmbit, ce puteam face, glasul i l-am ascultat,
Însă vestea...ca un zid drept în faţă m-a lovit,
Pământul m-a înghiţit, totu-n jur s-a prăbuşit
Nimic nu stă în picioare, totul cade peste mine,
Mă înghite disperarea...mi-e aşa un dor de tine!
Iar un telefon ca ăsta nu îmi mai doresc nicicând...
Chiar dacă te voi purta toată viaţa-n al meu gând.

Azi nu sunt

Nu mă luaţi în seamă,
Nu mai ştiu cum mă cheamă,
Azi nu mai sunt, nu sunt...
Nu păşesc pe pământ,
Azi sunt doar o părere
Prea plină de durere,
Azi nu mănânc, nu beau
Nu alerg, nici nu stau,
Azi sunt doar un robot
Aş vrea, însă, nu pot...
La toţi vă răspund "da"
Dar în inima mea...
Nimeni nu poate ştii,
Chiar de mă veţi citi
Mereu, filă cu filă...
În mintea mea...nu-i milă...
În mine e iubire...
Nu-mi pot veni în fire...
Nu mai pot să grăiesc
Lacrimi se năpustesc
Din suflet drept pe față...
Azi nu mai sunt în viaţă.