Cititorii mei

Translate

miercuri, 30 septembrie 2009

VREAU SA PLANG!

E-aşa de rău să te opreşti
Exact atunci când vrei să strigi!
E-atât de crud, să izvorăști
Şi să nu poți deloc să-învingi!
Să plângi în şoaptă, să nu spui,
Fiind trecut de luna Mai,
De ce faci asta, nimănui,
Iar dacă-ai vrea, s-o faci, să n-ai
Încredere sau suflet cald,
Să te aline cu-un cuvânt,
E-aşa de greu, ca un smarald
Prea prețios, furat de vânt,
E-aşa de crud şi dureros,
Să te simţi singur pe Pământ,
Nimic din tot ce e frumos
Să nu încapă în cuvânt,
Să te agăţi ca un cârlig,
De tot ce poţi, de orice-ar fi,
E-aşa de crud... aş vrea să strig!
Să plâng, n-am loc, să-mi sting ochii.
Prea mult venin s-a strâns, prea mult,
N-am loc, n-am timp, nu am nimic,
Nici nu mai știu de cin-să-ascult...
Nici nu mai ştiu, ce să mai zic!



Cum sa opresc lacrima?

Să mă hrănesc cu amintirea
Din noapte-aceea minunată?
Să mă hrănesc doar cu iubirea
Fierbinte, caldă şi curată?
Să retrăiesc clipe trăite
Când lipsa ta este un chin
Şi să zâmbesc ?... îmi stă în minte
Sărutu-acela sfânt, divin.
Cum să-opresc lacrima să curgă,
Cu mâna ce te-a mângâiat ?
Dorul tău din nou să mă-ajungă
Şi să suspin neîncetat ?
Să implor timpul să se scurgă,
Duşmanul meu să nu mai fie,
Noaptea să nu mai fie lungă,
Întunecată şi pustie .

Aş fi vrut



04.07.00 din Angel nr 4

De atâta fericire
Cuvintele nu-mi găseam...
Când te-am întâlnit, iubire
Şi tremurând îţi vorbeam,
Când de una când de alta,
Ocolind ce-aveam de spus,
Chiar dac-adânc îmi sălta
Inima-înecată-în plâns...
Totuşi... au curs neîncetat
Multe piedici dureroase,
Iar noi le-am întâmpinat
Ca pe negurile groase...
Aş fi vrut să-îţi cer iertarea,
Nu să-îţi vorbesc tremurând,
Dar tu ... mi-ai dat sărutarea
Ce-o cerșeam numai în gând,
Aş fi vrut să-îţi spun trecutul
Care m-a îngenunchiat

Însă tu ... mi-ai dat sărutul

Simțind că eu l-am chemat,
Aş fi vrut visele toate
Pe rând să ne povestim
Însă era miez de noapte,
Timp numai să ne iubim...

marți, 29 septembrie 2009

Sunt cartea-n care-am scris

De-ai putea doar o secundă,
asculţi ce am de zis,
Ţi-ai da seama eu sunt,
de fapt, cartea-n care am scris,
Dă-mi coperta la o parte,
prima
pagină citeşte ,
Şi-ai vezi nu-s aceea
despre care se vorbeşte!

Nu am curbe şi poteci,
nu am stânci prăpăstioase,
Nici beznă peşterii reci,
înguste
, nespatioase,
N-am alei întortocheate,
te rătăceşti prin ele,
Nu am cum -ţi fac vreodată
clipele vreun pic mai grele,

Eu, în viaţă asta lungă...
am trecut prin zeci şi sute...
Chiar nu vreau am alături
doar urechi asculte,
Sau gură comande...
sclav n-am mai fiu nicicând,
Cât mai am din viaţă asta,
vreau mi-o trăiesc râzând...

Mai sunt unii lângă mine
ce se răsfaţă de zor,
Ca lângă o sobă-n iarnă,
deşi
-s vai de soarta lor,
Degeaba le spun în faţă
absolut tot ce-am de spus,

Ei, în mintea lor bolnavă,
nu îl văd pe Cel de Sus
Şi încearcă disperaţi
sufletul -mi fraierească,
Însă n-au de un' ştie
tot
ca mine zâmbească.

Sunt firimitura care tace...






Sunt firimitura care tace şi se usuca-ncet, încet ,
Sunt frunza ce a ruginit, căzând dintr-un copac defect,
Sunt jaru-ncins dintr-un cuptor ce coace pita-ntr-un final,
Sunt Luna ce a asfinţit topită-n grabă de un val.
Sunt sufletul ce te-nţelege când nimeni nu o poate face,
Sunt numai ceea ce-ţi doreşti, doar dacă-mi spui exact ce-ţi place,
Sunt adevărul gol-goluţ, sunt întrebarea care doare,
Sunt liniştea ce-a adormit şi a ajuns la disperare
Când te privesc, sau te ascult cum spui că eşti altcineva,
Când behăi, zbieri şi vrei să pari un animal de catifea,
Dar calci cadavre ce-ai lungit în faţa ta cu-aşa nesaţ,
Când pătezi totu-n calea ta numai cu ceaşca ta de zaţ,
Şi eşti privit şi ascultat pentru prostia ce nu are
Nicicând la tine vreun leac şi nici un strop de alinare...
M-ascund sub val, să mă topesc, sau în cuptorul cel încins,
În codru fug, să mă feresc de felul tău de nedescris,
Ecoul tău pe mulţi loveşte şi mult prea mulţi te copiază,
Dar bumerangul ce-l arunci, doar tu mai crezi c-adânc visează,
Nu vrea s-auzi sau să presimţi când se va-ntoarce , şi-o lovi
Exact atunci şi-acolo unde, te-ai întrecut în a prosti...

Eşti un snob... aşa de mare...



Eşti atât de snob când crezi
Că... dacă ai ochii verzi,
Eşti bogat sau eşti frumos
Ai să-mi pui sufletul jos
Şi-ai să mi-l calci în picioare...
Nu-nțelegi cât eşti de mare?
Mare snob, inconștient
Să-ţi imaginezi c-aştept
Să-mi dai inima vreodată,
Sau iubirea ta curată...
Eşti atât de... anonim
Şi... crezi că mai am puţin
Şi-am să mă topesc de dor?
Priveşte-te puişor!
Nu-n oglindă..., s-ar ciobi
În tine felul de-a fi...
Ai un tată şi-o mămică
De care şi-acum ţi-este frică,
Pentru că ei te-au plătit
Ca pe-un purice vopsit
Ce-a ieşit mereu în frunte,
Acum n-are cin' s-asculte
Tâmpeniile-ţi deocheate
Şi-ai venit la mine, frate?
Să te-ascult? câtă cruzime
Se mai naşte oare-n tine?
La ce-ai mai vrea să m-astept?
Să gafezi... ca un defect,
Iar eu să te-ajut de zor?
Şi mai ce? n-ai vrea să mor?
Să-ţi fac loc în omenire?
Iar tu? când îţi vii în fire?
Nu vezi că şi umbra-ţi pleacă
De lângă tine? Nu-i bleagă.
Crezi că... dac-arăţi... cumva
Eşti şi la inima mea?
Sau a alteia de rând?
Vântul te zboară oricând
Şi te duce-n depărtare
Eşti un snob... aşa de mare....

LACRIMI DE FERICIRE



-Oare de ce-a trebuit să ne trăim viaţa în van?
Să suspin şi să oftez fără tine an de an...
Oare de ce-a trebuit cu-amintiri să mă hrănesc?
Când ai ştiut foarte bine cât de mult te mai iubesc...
Mângâindu-mă pe frunte, în şoaptă te-am auzit,
Ai dat drumul la cuvinte şi-ntr-o doară ai zâmbit...
N-am răspuns, am închis ochii şi sub pleoapă m-am ascuns,
Ochilor ce ani de zile doar de dorul tău au plâns...
Ochii ce-n visele nopţii mi-l dăruiau uneori
Ochii ce-mi răpeau iubirea cînd se deschideau în zori....
-Îmi răspunzi? oare de ce? Şi-n ochi te rog, mă priveşte!
Exista altcineva care mai mult te iubeşte?
Am deschis alene ochii şi-n ochii lui am privit,
Două lacrimi cristaline pe-obrazul meu s-au topit,
Am sărit să le opresc în grabă cu ... sărutarea
Şi teama ca ochii-albaştri să nu îşi piardă culoarea,
Dar din nou m-ai mângâiat liniștindu-mă pe loc...
-Sunt lacrimi de fericire, nu mai am lacrimi de foc
Au pierit de tot în clipa când paşii tăi au păşit
Pe acelaşi drum cu mine şi-n sfârșit te-am regăsit.

Prima sărutare-n zi





Zorii chipu-mi mângâia cu-o raza caldă de soare
Când am simțit gura ta dându-mi prima sărutare,
Prima sărutare-n zi nu-i ceasul ce sună-n zori
E dulce şi parfumată, deja-mi provoacă fiori...
Cearceaful ce ne desparte, ţi-e dușman, deci îl arunci
Şi-urmele somnului meu cu mângâieri le alungi
Noaptea a fugit cu Luna...ne-a părăsit mai de mult...
Dar, asta nu te oprește să o iei de la-nceput,
Undeva, în depărtare ritmul unei melodii
Ne-antrenează tot mai tare şi se pare că tu şti
Care-i stilul ce mă urca pe culmi neatinse încă...
Cu privirea ta albastră, animalică şi-adâncă
Trupu-mi umple şi pătrunde cu stelele lucitoare,
Din nou zbor, plutesc alene dintr-o zare-n altă zare
Mă zbat să mă regăsesc să fiu iar ce-am fost odată...
Dar iubirea ta fierbinte m-a topit ca pe-o-înghețata
Dintr-o mâna de copil fină şi neastâmpărată...
M-am topit din vina ta şi n-am cum să mă opresc,
Totu-i mult prea minunat, mă iubești şi răsplătesc
Cu-aceeași moneda forte, dragostea nemărginită
Ce domnește...simt de-acum cum de tine sunt iubită.

Dragostea de-acum inundă




Lin, pe coapse palma-ţi simt, dar, te las, să crezi că dorm,
Deşi-aş vrea să te alint, doar de-aceea nu am somn
Şi te las să-mi mângâi trupul, crezând că sunt adormită,
Dar nu dorm, nu-i încă timpul, mai ales când sunt iubită.
Cum să pierd aşa ceva? doar mângâierea-i prea blândă,
Mi-e teamă să deschid ochii sărutul să nu se frângă.
Te-ai oprit, de lângă mine, în grabă te-ai ridicat,
Mă gândesc, să trag cu ochiul, poate văd unde-ai plecat,
Nu-i nevoie, simt mirosul de şampanie venind,
Iar cu cele doua cupe, te aud deja ciocnind.
Dragostea de-acum inundă şi nu-ţi e pe plac doar ţie,
Dimineaţă ai plecat, iar acum, noaptea târzie
Dorul gurii tale poartă, ca o lavă înfierbîntată,
În sfârșit sărutul vine înc-odată şi-în-odată,
Mângâierile revin iar cămaşa se prelinge.
Gura-ţi e mult mai fierbinte, frige, sufletu-mi încinge
Şi din zborul fără aripi nu am cum să mă opresc
Trebui să răspund de-acuma, altfel risc să mă topesc,
Cub de gheaţă pus pe-o sobă, asta sunt sub trupul tău
Nu scot nici măcar un sunet, nu am cum, îngerul meu
Se pare că-i lângă mine şi-ar vrea din nou să vibrez,
Măria sa, blânda Lună m-ajută să luminez
Şi din măreţia ei îmi dăruie puritatea
Să-ţi pot dărui sărutul, numai ţie toată noaptea,
Iar în zori, când piere Luna, mai rămân doar cu doi aştri
Ce mă privesc pe sub geană, ochişorii tăi albaştri.

CHIAR DE-A TRECUT O NOAPTE....

Se lasă de-acum noaptea, se lasă-încet, încet
Tu eşti iar lângă mine, dar eşti mult mai atent...
Petalele pe care pe pat, le-ai răvășit,
Ai grija lor, s-alinte sufletu-mi dezgolit,
Când nopții îi pui frână, să nu se mai grăbească,
Ținându-mă de mână cu pofta-ţi nebunească
De a cunoaște totul şi-a mai descoperii,
De-a afla mii de taine doar până-n zori de zi
Pe bolta înstelată, luna şi-a luat chitară
Şi-i mângăie alene strunele-n miez de seară...
O nota....şi-încă una, pe fruntea-mi transpirată
Îmi freamătă sărutul cu gura-ţi adorată...
Ai palmele prea fine pentru-a te refuza
Şi-obrajii-îmbujorați, ca să nu fiu a ta
Pe norii albi ca neaua deja mă porţi de-acum
Aş vrea doar să şoptesc, dar nu am cum să-ţi spun
Sărutul tău m-opreşte, uitând de fapt ce-am vrut
Tu mă săruţi din nou şi-o iei de la-început...
Iar noaptea-încet coboară, înmiresmată-n stele
Mi-alungi cu-a ta blândețe din gândurile mele.
Fereastra spre iubire mi-o deschizi neîncetat...
Nu pot să cred că eşti, dar... este-adevărat...
Tu vrei să mă convingi cu-al tău sărut fierbinte,
Dar m-ai convins deja cu-un sărut înainte,
Deşi urmează încă mai multe şi mai dulci
Fără-un strop de efort pe-nalte culmi m-aduci,
Iar zorii ne cuprind în dragostea nebună,
Ne luăm de-acum adio, dar numai de la lună
Oprindu-ne-o secundă, dar mai mult nu se poate...
Ne dorim neîncetat, chiar de-a trecut o noapte.

CURCUBEUL SE IVESTE....





Se ivește-un curcubeu
Imens, în mii de culori
Pe care-l văd numai eu
Şi acest buchet de flori
Mireasma îmbătătoare
Şi petala luminândă
Coaptă-n razele de soare
Intră-n inima plăpândă,
Se răsfrânge peste toată
Nebunia asta-fierbinte,
Care de mult timp înoată...
Şi-n noapte vrea să m-alinte..


CE CHIOARA-AM PUTUT SA FIU!





Chiar aşa de chioară-am fost?
Ochelari nu s-au găsit?
Să-mi dau seama cât de prost
Era drumul şi greșit?
Aşa de mult am visat
C-am să-l fac să înţeleagă
Că tot ce-am avut, i-am dat,
Ca o proastă, nu doar bleagă
Şi-am investit sentiment...
Şi iubire....cât cuprinde...
L-am lăsat independent
Sperând că va ţine minte,
Dar, groaznic m-am înşelat...
Bunătatea mea ...din nou
În picioare s-a călcat
De-un mascul, un mare bou
Ce temerea mi-a simțit
Şi-într-un moment vitejesc,
Mai ceva ca un tâmpit
A luat drumul mișelesc
Amenințând ca un câine
Şi lătrând ca o lichea,
Nu pentru-o-bucat' de pâine...
A sărit în cârca mea
Colţii-n spate să-mi înfigă
Uitând c-avea cozonac
Şi-acum are mămăligă,
Cum merit'-un pui de drac,
Şi mă muscă neîncetat
Știind ce mult mă consum
Chiar dacă şi-acum i-am dat
Când şi-a ales acest drum,
Crezând c-am să plîng de dor
Şi-am să mă topesc cumva...
Poate chiar spera să mor
Să rămână-în casa mea....
Speri tu animal ciudat
Dar șansă nu îţi voi da,
Voi trai adevărat,
Iar de astăzi viaţa mea
Preşul tău nu voi mai fi,
Voi crește fetiţa ta...
Dar şi pe ai mei copii,
Care-au suferit văzând
Cum mă calci tu în picioare
Zilnic, nu aveai în gând
Decât sticla cea mai mare,
Iar acum te dai tătic....
Grijuliu şi iubăreţ...
Nu vezi cât eşti de mojic?
Mare, mare nătăfleț.
Vai de capul tău de struț!
În nisip eu m-aş ascunde.
M-aş ascunde chiar în puţ,
N-aş mai sta nici cinci secunde.

Lacrima ochii-mi scălda



Ţi s-a întâmplat vreodată
Să vrei să fi așteptată?

Dar... s-aştepţi cu nerăbdare
O surpriza mult prea mare
Şi să fi dezamăgită?

Sau... să simţi că eşti iubită,
Vreodată ţi s-a-întâmplat?

Chiar ieri am tot aşteptat....
Calm şi cu multă răbdare....
Dar, din ce în ce mai tare
Simțeam că am să iau foc...
Nu mai puteam sta într-un loc...
Mi-era ... frig, sete... de toate
Şi se prevedea o noapte....
Plină de dezamăgire...
Dar... de-odată-n fericire
Lacrima ochii-mi scălda
Fusese doar vina mea...
Aşteptam aşa-n zadar,
Însă primisem în dar
Deja TOT ce mi-am dorit,
Însă sufletul golit
Nu m-a-ndemnat pagina
S-o întorc... iar inima
Să mi se însenineze,
Ochii-n lacrimi să-mi danseze.
Într-o clipă am zâmbit,
Totu-n jur s-a răsucit
Din ce în ce mai intens....
Cum s-aştern zâmbetu-n vers?
De mult n-am mai fost învinsă
Şi de fericire aprinsă...
Mi-am dat seama că există
Un drum, pe care nu-s tristă...
Mai am poteca de-ales
Pot transforma totu-n vers...
Şi-n final de poezie,
Chiar de prind noaptea târzie,
Sufletul să mi-l hrănesc
Cu versul meu nebunesc.

Vreau coşmarul să dispară!



Vreau coșmarul să dispară!
Nu mai vreau iară şi iară!
Nu mai vreau...Azi nu mai pot!
Am să-nebunesc de tot!
Nu mai vreau noapte să fie!
Fug în pădurea pustie
Sau oriunde aş găsi
Loc pentru-a mă odihni
Să pun capul jos să dorm,
Chiar dacă-mi da-ţi cloroform,
Sau ce-o fi, nu mai contează
Nimic nu mă întristează
Mai mult ca acest coşmar.
Nu mai vreau, e prea amar!
Sabie, cuțite, lamă....
Simt cum viața se destramă
Şi nu mă pot odihni
Vreau să-mi potolesc ochii!

CERUL DE SEARA


Albastru e cerul de toamnă,
Când stelele lui stau de veghe
Şi îți simt căldura ta iară
Şi șoaptele-ţi dulci la ureche,
Pe raze de stele, săruturi
Furate se sting şi se-aprind,
Clădind ne-ncetat începuturi,
Ca-n veci să trăim doar zâmbind.

Albastru e cerul în noapte,
Pătat doar cu stele aprinse,
Pierdute prin lacrimi şi şoapte,
Dansând prin dorințe şi vise,
Plutind printre nori şi speranţe,
Zidind noi castele de foc
Din ultimele doua vacanțe,
De dor, de durere şi joc.

PRIMA DATA CIND NU PLATESC....



Era mare gălăgie
Iar asta nu-mi place mie...
Se-auzea aşa de tare...
Alarma de la salvare...


În salvare m-am trezit...
Nu mai ştiu cât am lipsit...
Ştiu doar că pe mâna stângă
Strâns exact ca într-o chingă
Aparatul îmi lua...
În grabă tensiunea,
Capul, corpul-îmi vâjâiau...
Ochii ...un vernil vedeau
Muzica se-auzea tare...
NU, de fapt de semafoare
Salvarea vroia să treacă.
Deschid ochii-aceiași placă
Ce-o auzisem cândva:
"-Stai calmă, nu te mișca!
Liniștește-te un pic!"
Pe moment ... n-am zis nimic.
Însă seama nu mi-am dat
De ceea ce s-a-întâmplat...
Dar zbiera ceva prea tare...
Doamne!!!ce fac în salvare?
Nu vreau! ce s-a întâmplat?
"-De pe stradă te-am luat,
Încearcă calmă să stai!"
Văd că nu sunt în tramvai
Dar nu ştiu ce s-a-întâmplat...?
"-Se pare c-ai leșinat,
Vom investiga ce-a fost
Să te-agiți nu are rost,
Noroc că-în drum ne aflam
Un accidentat salvam
Ce se află-aici cu tine..."
Am simțit cum fierbe-n mine
Tot serul ce-mi injectase...
Am răspuns la ce-întrebase...
Cineva în dreapta mea
Într-una se văicărea...
Am privit atent la tot...
Şi le-am zis:- NU, chiar nu pot!
Să-mi permit aşa ceva
Opriţi, vă rog maşina!
Iute m-au legitimat,
Pe o fişă-au tot notat,
Mi-au dat sfaturi câteva
Şi-am plecat în lumea mea...

Nu, nu este un citat...
Chiar aşa s-a întâmplat,
Un sms am citit...
Răspuns am tastat grăbit,
Am vorbit cu fiica mea..
Şi am închis...iar urmarea
Aţi aflat-o la-început.
Însă nu am priceput
Salvarea cine-a oprit?
Eu ... nimic nu am plătit...
Prima dată-în viața mea
Când se-întâmplă aşa ceva....
Omenie să primesc...
Şi deloc să nu plătesc...


Te-am iubit...a fost ... de mult...




Trec zilele rând pe rând...
Mie nu-mi iese din gând
Că după atâția ani...
Subit...suntem doi duşmani.
Încerc să uit şi să iert
Dar un lucru este cert,
Vorba neadevărată
N-am să o uit niciodată.
M-a durut şi încă doare
Şi-am vărsat lacrimi amare....
Dar degeaba le-am vărsat...
Nu este adevărat!!!
Ceea ce-ai gândit şi-ai spus
Drept în suflet m-a pătruns,
Iar acum... e prea târziu
Cum să te iert nu mai ştiu....
Nu mai știu să dau iertare
Dup-atâta supărare.
Nici nu știu de noaptea vine
Pur şi simplu pentru mine,
Sau dacă se-înseninează...
Ştiu doar că mă întristează
C-ai ales drumul greşit,
Iar eu nu am reuşit
Să te fac să înțelegi,
Fericirea ce-ai să-alegi
Nu durează nici o clipă...
Ţi-ai clădit singur aripă
Iar acum s-a frânt deja...
N-ai păstrat iubirea mea...
Ai distrus-o zi de zi...
N-ai de ce te mai căi,
Înțelege doar atât :
Te-am iubit...a fost ... de mult...

NICICAND NU E TARZIU!

,,Niciodată nu-i târziu''
Proverbul asta îl știu
Pe lângă alte o mie,
Şi nu este o prostie,
Este purul adevăr,
Astăzi, s-a mai copt un măr
Şi din copac s-a desprins,
Eu în palma mea l-am prins,
Atent l-am examinat
Cît era de minunat...
Şi culoarea m-a vrăjit
Dar nu mult , căci m-am trezit...
Mai de mult, a încercat
Să m-atragă, am cedat
Aromei şi formei lui
Dar o frunză-a vântului
L-a acoperit un timp,
L-am alungat în Olimp,
Vrând, nevrând şi l-am uitat...
Dup-o vreme măru-a dat
Din nou semne prin aromă
Căpătând o alta formă
Cu un înveliș mieros,
Strălucind aşa frumos.....
În razele soarelui
De-îmbăta aroma lui
Pe oricine şi orice,
Dar cu sufletul rece.
După ce a-împrăștiat
Aroma , s-a şi uscat
Peste numai două zile.
Peste încă două, vine
C-un miros îmbătător
Dar cu gust de trecător,
Aroma i-am savurat
Sincer şi m-a fermecat
Din nou, cum e firea sa;
-,,Vreau să cad în palma ta!''
Palmele le-am desfăcut
Să-l prind, însă am văzut
Că în pom era frumos...
Dar în palmă, găunos
Era, chiar dacă părea
Hrană pentru viaţa mea
Cu felul lui iubăreţ,
Mărul era pădureț
Şi gura mi-a străpezit...
Părea un măr aurit
Dar s-a dovedit a fi
Poleit doar pentru-o zi.
Aroma-i voi alunga
Pentru că în viața mea
Să mă consolez eu știu
Cu :,,NICICÂND NU E TÂRZIU!"

LA ASFINTIT


Exact când soarele-i de foc,
Lacrima arde, curgând lin
Şi jaru-încins e al tău joc
Iar eu îl numesc doar destin,
Exact când seceta usucă
Şi totu-n jur se ofilește
Precum coaja verde de nucă
Cad, muza când nu-mi mai șoptește
Nici o silabă cât de mică,
Nici un cuvânt, sau o consoană
Iar fără ea tot se ridică
Doar la nivel maxim de toană,
Exact atunci când am nevoie,
Cu ghearele zgârm, să m-agăţ
De vre-un cuvânt zburând în voie
Să crezi că-n vise mă răsfăț,
Mă zugrăvesc cu var şi humă
Să par "cea mai" din depărtare
Ca nimeni să nu poa-să spună
Decât că aş fi ...cea mai tare.
Esența nu vreau s-o explic,
N-aveți secunde pentru mine,
Deci mă retrag la mine-în plic
Să mă expediați spre rime,
Iar în metafora zburândă
Mă tăvălesc necontenit
Atunci când văd cum stai la pândă
Iar soarele-i la asfințit,
Purtând în negura trecută
O suliţă ce m-a rănit,
Fiind de tine ascuțită
Şi-înfiptă-în sufletul golit.

TREBUIE SA INCETEZ !



Încet, încet mă tot transform
În primul rând aş vrea să dorm...
Nici prea mult... nici o oră doar,
Să simt că nu e în zadar
Şi mintea să mi-o limpezesc,
Al doilea punct: e să zâmbesc
Să-mi sărut copila cea dulce
Şi să-încetez de-acum a plânge
Să îmi fac dus cu apă chioară
Nu cu lacrimi din inimioară.
Pe drumul meu de a răzbi
Limpede-în gând să pot pășii
Să dau în spate tot ce-i greu
Şi-în suflet doar cu Dumnezeu
Să dizolv ceața așternută
Din viața asta absolută.

De ce plîng aşa de mult?


Să n-am loc pe-acest pământ
Nici măcar unde să plâng?
Unde oare să găsesc
Un loc să îmi construiesc
Raiul meu şi doar al meu?
Să fiu doar cu Dumnezeu
Şi cu lacrimi șiroind,
Să-îl întreb: cu ce-am greșit?
De-mi e crucea-aşa de grea?
Şi-a fost toată viaţa mea
Doar aşa de-îngreunată.
N-am ucis mamă, nici tată,
N-am luat soțul nimănui,
Spune-mi Doamne! vrei să-mi spui?
De ce doar milă mi-ai dat
Iar acum m-ai lepădat?
De ce eu nu pot minții,
Aşa cum o fac alții?
Teatru eu de ce nu joc?
Ca să am şi eu noroc,
Să-întâlnesc una ca mine
Să mă simt şi eu mai bine.
De ce Doamne? ce-am facut?
De ce plâng aşa de mult?
Şi-aş mai plânge-n continuare
De-am ajuns la disperare,
Ochii nu mă mai ascultă
Şi-în jur e lume prea multă
Ca să plâng în fața lor...
Nu vreau, nu, mai bine mor!
Decât să fac şi asta...
Să le dau şi lacrima?
De ce? nu le sunt datoare
La nimeni, nimic sub soare!
De ce le-aş da lacrima?
Ce curge fără să vrea?
Că nu curge din prostie
Şi nici din ipocrizie,
Curge fiindcă bună-am fost
Şi-acum am statut de prost.

Pe-aleea urii




Pe strada asta... nu-mi doresc
S-apuc, să fac un pas pitic,
Dar sunt silită să păşesc,
De parc-aş păşi spre nimic,
Pe strada asta-ntunecată,
Nu-mi doresc să fac nici un pas,
Vreau să rămân veşnic curată,
Dar, fără voie-n al meu glas,
Se deslușește un ecou..
Şi simt cum venele-mi inundă,
Cum mă pătrunde-adânc din nou,
Şi nici măcar nu-i prima rundă...
Aş vrea să uit, să uit de tot,
Să nu visez, să nu aud,
Aş vrea să fug, sau să înot,
Aş vrea sub lestezi să m-ascund.
Pe strada urii nu mai vreau,
Urme în caldarâm să las,
Dar nici la colț nu pot să stau,
Se simte asta-n al meu glas,
Poate că... nu au nici o vină,
Dar pentru mine-s toți la fel,
Chiar dacă unul stă-n lumină,
Iar altu-i blând precum un miel,
Toți sunt la fel de lași şi cruzi,
Toți vor şi vor şi din nou vor,
Ca eu să am doar ochii uzi,
Oriunde, chiar şi-n dormitor,
Şi nu o fac din răzbunare,
Fără să vreau îndepărtez,
Durerea mea a fost prea mare,
Şi-altfel nu pot să îi tratez,
Fiindcă nu cred c-ar merita
Nici măcar umilă privire,
Nici un mascul din calea mea
N-au meritat aşa iubire
Cum am avut şi-am împărțit,
Pentru că... am avut de dat
Şi-am dat-o, până m-am sfârșit,
Sincer şi necondiționat,
Însă masculul a prins ghiare
În scurt timp şi m-a sfâșiat,
Iar ura mea i-aşa de mare,
De zici că nu-i adevărat.
Da! Mă urăsc chiar şi pe mine
Că nu am rămas împietrită,
Masculul, tot mascul rămâne!
Iar eu..., rămân nefericită.

Muza-n seama nu ma ia





Viaţa mea este schimbată
Şi-asta nu aşa deodată,
Cu macazul dat pe-o parte,
Ci-aşa cum scrie la carte.
Nu, nu vă imaginaţi
Prea multe şi nu tastaţi
Cine ştie ce S.F
Cu a fost şi nu mai e...
Dar, până şi eu ... se pare
Voi intra-n vacanța mare.
Rimele se-ascund sub foaie
Se pliază şi se-îndoaie,
Muza-n seamă nu mă ia,
A fugit din calea mea
De parcă tuş-am vărsat
Peste tot şi s-a pătat.
Tot ce a fost scris odată
Pe o coală-adevărată,
Azi în suflet stă ascuns.
Deşi din el...tot s-a smuls,
Cred că totuși a rămas
O frântură, mai am glas,
Încă să-îi șoptesc ceva,
Chiar şi fără voia mea...
Mă abţin pe zi ce trece,
Dar fiorul e-aşa rece...
De-îngheață sângele-n vine
Când simt muza lângă mine...
Mi-aş dori doar un minut
Glasul tandru să-i ascult...
Să mă-învăluie-n splendoare,
Să mă-îmbete de culoare,
De căldură şi de viață
Şi-o frântură de speranță.

Încrederea a dispărut



Încrederea ce-a dispărut,
A ars în mine mult mai mult
Decât credeam că va putea
Să-mi redistrugă inima,
Am plâns sperând că lacrima
Va stinge toată flacăra,
Am plâns sperând că într-o zi
Va învăța a mă iubi,
Dar mi-am dat seama că greşesc,
Iubire... nu am să găsesc
Nicicând eu pe acest pământ,
Degeaba plâng, degeaba sunt...
Degeaba plâng sau am speranță,
Degeaba cred că-n a mea viață
Voi avea timp să fiu iubită,
În veci n-am să fiu fericită,
C-aşa mi-e scris să fiu mereu
Alături doar de Dumnezeu,
Doar El lacrima să-mi mângăie
Din creștet până în călcâie,
Doar El putere-mi dă să fiu
Din zori de zi până târziu,
Dar, într-o zi se va-întâmpla
Ce mi-am dorit toată viața,
Printre nori eu am să pășesc
Ca într-un dans am să zâmbesc....
Doar vântul mă va mângâia
Iar păsările-mi vor cânta,
Ploaia setea îmi va răpi
Iar Dumnezeu îmi va zâmbi,
Iar eu voi râde în sfârșit
Că fericirea-am întâlnit!
Dar până-atunci cum aş putea
Să cred că cel din fața mea
Îmi dă iubire-adevărată?
Când oare-am să mai cred vreodată?
Poate în vorbe, doar atât
Deşi are-altceva în gând,
Ceva ce astăzi groaznic doare...
Parcă-s călcată în picioare,
Chiar zi de zi, minut, secundă,
Lacrima sufletu-mi inundă
Şi nici măcar nu-mi dă răgaz
Să uit de celălalt necaz,
Care de-abia ce a trecut
Acum o clipă sau minut.

Mai bine singură pe veci!




Printre parşivi şi mincinoşi
Cu ochii lor aşa frumoşi...
M-am tot luptat, înot de zor,
La mulţi de mine le-a fost dor,
Mi-au "mirosit" mila ce am,
Şi au visat că înc-un gram
Aş mai avea din piept de dat,
Deci, să mi-l ceară au încercat.
Mai am un gram, aveţi dreptate,
Dar, numai vreau singurătate!
Am, după ce vă dau, s-aveţi,
V-ascundeţi şi-unde nu puteţi
Să mai intraţi, şi-uitaţi de mine,
Nici nu-ntrebaţi măcar: "ţi-e bine?"
Dragii mei aş vrea să vă-ntreb
Ceea ce nu pot să-nţeleg :
De ce răniţi încă odată
Prietenia adevărată?
Ce este la voi nedreptatea?
Dar ce-nseamnă sinceritatea?
Rostire fără să gândiţi?
Numai cu asta vă hrăniţi?
Atunci: de bine să vă fie!
Mai bine... singură, pustie,
Decât cu-amici parşivi şi seci...
Mai bine singură pe veci!
Eu nu vreau vorbe dulci, mieroase
Gândite-n nopţile geroase
Decât cu linguşeli şi farduri
Mai bine....10 metri-garduri!


Să vrei, să zbori când aripa ţi-e frântă

Să vrei, să zbori, când aripa ţi-e frântă
Şi să trăiești fără nici o speranță,
În zori s-adormi când cocoșii toți cântă,
Să întrebi cerul dacă asta-i viață.

Să oprești râul, la vale să mai curgă
Şi vântu-n frunzele de plop să bată,
Să ordoni ochilor să nu mai plângă
Căci trăiești omule, numai odată.

Să vrei, să pleci departe, să n-ai unde,
În fața ta-i o poarta ferecată,
Să vrei, să arzi iar ploaia să te ude
Şi-apoi, pe toate să le schimbi de-odată.

Să treci, fără să vrei, să treci prin viață,
Să implori cerul, uneori să piară,
Pământul să te-înece în verdeață,
Căci ziua ce-o trăiești nu e ușoară.

Să vrei, să poți, să speri şi să iubești,
Nu este simplu oricât ţi-ai dori,
Şi-oricât de simplu ai vrea să trăiești,
Mai complicate-s toate zi de zi.

Am să dispar cît ai clipi...

De când mă ştiu mi-am tot dorit
Să mă grăbesc către sfârșit
Şi să mă scurg pe zi ce trece
Ca roua caldă-în iarba rece,
Să mă topesc precum un val,
Ca un fir de nisip la mal,
Să mă ascund printre mulțime,
Să mă ascund chiar şi de mine,
De mult, chiar de când mă tot știu
Am perceput că-i prea târziu
Şi-am încercat să mă grăbesc
Dar pasul a fost nefiresc,
Sau, fiindcă am avut şi toc
Am tot bătut pasul pe loc?
Iar la final oricât aş vrea
Se pare că nu voi putea
Să-ajung fiindcă mai am de tras
Deşi ... am tot primit avans...
Şi-am alergat cât s-a putut,
N-am terminat ce aş fi vrut,
De-aceea tot staționez,
Deși ... aş vrea să decolez
Spre alte lumi mult mai curate ...
Dar, voi pleca, poate-într-o noapte
Cu vis cu tot şi cu speranță,
Să credeți că sunt în vacanță.
Pe zi ce trece veți uita
C-am existat şi eu cândva
Ca un fir de nisip prelins,
Sau în zori doar un simplu vis,
Ca o eclipsă-în miez de zi
Am să dispar cît ai clipi....

Singură-în sălbăticie


Singură-în sălbăticie
Doar cu-o coală de hârtie ,
Aş vrea pe ea tot să-aștern ,
Amintirile să-mi cern
Dar nu știu cu ce-aş putea
Să-mi încep povestea mea?!?
Să încep cu amintirea
Zilei când trăiam iubirea ?
Sau cu ziua cea mai crudă
Când plângeam, de sânge udă
De la torace în jos ?
Oare ce-o fi mai frumos
Doar într-o viață prea... lungă?
Cine mai poate să plângă
Când își dă seama-n sfârșit
Că din mult bine-a greșit?
Numai un lingușitor...
Iar eu ?... ce să fac? să mor ?
Zi de zi gura-mi toceam
Şi sufletul mi-l ardeam
Iar iubire-a dispărut
Undeva... mult mai demult...
Paharul plin aștepta
Să-l răstoarne cineva
Şi iată că s-a-întâmplat...
Deși, am tot explicat
Că eu n-am să mai fiu bună...
Niciodată-n săptămână ...
Nu mă schimb cât ai clipi
Nici măcar odată-n zi ....
Gata! ajunge! atât!
Nu vreau nici măcar prin gând
Să-i treacă cuiva c-aş fi
Dependentă de prostii...
Sunt un OM nu-n obiect !
Nu am sufletul defect ,
Sunt corectă cu cei care
Au un... suflet în dotare ,
Şi exact cum am şi eu ,
Au frică de Dumnezeu.
De altceva nu am teamă
Nici de tată nici de mamă,
Pentru că nu ştiu de mine
Nici când îmi e rău sau bine ,
Nici când mi-e bine sau rău...
Deci numai cu Dumnezeu
Am trăit, iar El mi-a fost
Ani de-a rândul adăpost,
Mi-a dat tot ce am cerut,
De aceea îl ascult
Când mintea îmi luminează
Şi când râd sau mă-ntristează,
Aștern totul pe hârtie,
Singură-n sălbăticie.






Nu mă regăsesc de loc ...

Nu mă regăsesc de loc ...
Simt un amestec de foc
Cu o beznă tumultuoasă ,
Simt că am inima arsă ,
Un șirag de dureri zac
Undeva ... fără capac
Şi-au un iz îngrozitor ...
Cum n-am reușit să mor ?
După-atâta chin şi jale ?
Am cumva straie din zale ?
Sunt atât de frunză-n vânt ?
De n-am loc nici pe pământ
Să-mi ruginesc adierea ?
Nici deasupra, căci durerea
Trebuie să mă apese
De ce trebui să se verse
Mereu paharul prea plin ?
Este soartă sau destin ?
Bunătate sau prostie ?
Cine îmi spune şi mie ?
Cât din viața poți să dai ?
Când să te oprești , să stai ?
Când s-o iei de la-început ?
E PREA MULT , E MULT PREA MULT ...
Sunt , trăiesc şi mai exist ...
Dar e trist... e-aşa de trist ...
Să dai zâmbet , iar în loc
Să primești ... pală de foc ...
Să dai tot ce poţi să ai
Şi-în același loc să stai ,
Ba, mai mult ... să dai în spate
Doar pentru că ai dreptate ?
Iar după ani mulți de-amar
Să te trezești din coșmar
Să-îţi dai seama dintr-o dată
Că-ai trăit o viață-întreagă
Cu sinceritate multă
Dar nimeni nu mai ascultă ,
Geaba rogi , geaba implori
Nu mai ai timp nici să mori ,
Zâmbești doar pentru-a trăi
Iar în lacrimi scalzi ochii
Transformând sufletu-în sloi .
Cu ce-am greșit ? spuneți voi ?

TREBUI SA MA REGASESC

Mi-e somn cumplit, dar, voie încă n-am,
S-adorm deloc, nici să privesc pe geam ...
Mi-e somn cumplit şi lacrimi ard adânc,
Dar nu am voie nici măcar să plâng ,
Mi-e ziua neagră şi neluminată
Iar Luna plină e de mult pătată,
Simt cum mă sting încet, dar trebui să n-o fac
N-am voie să clachez, nu am voie să zac
În urmă vrând, nevrând trebuie să privesc
Mai am încă, mai am fetița să mi-o cresc
Şi cu ea de mânuță la viață voi porni
Trec eu şi peste asta, oricum şi-orice va fi .



Am obosit !!!

Nu mai ştiu ce s-a întâmplat...
Poate s-au precipitat
Mult prea multe peste mine,
M-am simțit şi rău şi bine,
Am plâns chiar de disperare,
Dar am şi râs aşa tare
De am...obosit subit.
Creierul mi-am răvășit
Şi tot ce-a fost mai curat,
Într-un fișier uitat,
Virusat şi încâlcit
Parcă-aş fi postat greşit ...
Refuză să se-afişeze
Dau un clik , dar să-întristeze
Cu-amintiri din cale-afară
Nu-încetează să apară.
Deschid un alt fișier
Dar şi asta-i plin de ger ...
Iar eu ... vara o iubesc ...
Efort supraomenesc
Trebui să depun în minte
Pentru-a merge-înainte
Lupt să dau totul pe spate,
Însă mă trage-într-o parte
Copy & Paste, deşi visam
Să arunc totul pe geam
Şi-un Windows nou să montez
Să nu mai plâng şi oftez .

Rugaciune



Nu găsesc cuvântul, nu ştiu cum să spun
Sufletul îmi este rătăcit pe-un drum,
Tăvălit în praf şi plin de noroi,
Răzbătut de vânturi şi udat de ploi
Tot caut cuvântul şi mă chinuiesc
Oare cum să fac? stau şi mă gândesc,
Mai suspin odată şi-apoi lăcrimez
Şi totuși nu vreau să mă întristez ,
Aş vrea să zâmbesc, dar ce greu e azi
Când fără să vreau, curg pe-ai mei obraji
Lacrimi ne-ncepute, fără să le pese,
Eu n-aş vrea, dar ele, vor tot să se verse
Şi caut cuvântul, vreau să mă exprim
Dar, în al meu suflet, s-a strâns mult venin,

Printre ploi şi geruri, prin ceți şi nămeți,
Doamne, de-ai putea Tu să mă înveți
Să-mi trimiți din ceruri doar o alinare,
Să-mi dai cea mai mică lumină din soare,
Cea mai mica stea ce o îngrijești,
Din tot Universul ce Îl stăpânești!
Fie-Ţi milă Doamne, precum ţi-a mai fost ,
Nu-mi lăsa inima în drum fără rost!
Tu, Sfântă Fecioară şi mult Prea Curată,
Nu-mi lăsa inima în noroi scăldată!
Voi toți Sfinți şi îngeri, vă cer ajutor!
Fie-ţi-vă milă de un muritor!
Daţi-mi voi speranță în ce va urma
Şi durerea-ndată mi se va curma,
Suflaţi înspre mine, să mi se usuce
Lacrimile, care, nu-încetează-a curge,
Din rază în rază şi din stea în stea,
Aruncaţi spre mine, spre inima mea
Ceva cât de mic, mic cât o părere,
Mic, dar sfânt, iar eu să scap de durere .
Fie-ţi milă Doamne! cât eşti tu de blând,
Alungă-mi durerea din suflet şi gând
Şi înmiresmează-mi viața oricât de puțin
Să uit de durere, să trec peste chin,
Să uit de suspine şi de clipe grele.
Fie-ţi milă Doamne de zilele mele!

Cub de gheaţă sunt de-un timp ..





Cub de gheață sunt de-un timp ...
Mai trece un anotimp ,
O lună , poate un an,
Însă gheață tot o am ...
N-am nici un gând s-o topesc
Simt şi eu că-îmbătrânesc ,
Dar marmura ce-o zidesc,
Zi de zi ... deja-i firesc
Să strălucească bizar ...
N-am s-o ridic în zadar ,
Am să îmi clădesc o cale
Doar cu note muzicale ...
Muza mi-o voi pedepsii
Cu sărutări mii şi mii
Pentru-ai dărui mereu
Ce simt în sufletul meu.
Şi-am să scriu, să scriu, să scriu
Până când într-un târziu
Cineva-îmi va lua în seamă
Glasul meu de hologramă,
Cubul de gheață prea sloi
Ce domnește între noi ,
Şi-mi va demonstra deschis
Că tot ceea ce am scris
Nu-i doar o boare de vânt ,
Iar eu sunt pe-acest pământ ,
Un sâmbure de amar ...
Ştiu că n-aştept în zadar ...
Muza îmi va dărui
Un alt vis ... în alta zi
Sau în noapte, dimineață ...
Doar odată, odată-n viață.
Spune-mi muza mea cea dragă
Vei putea o viață -întreagă
Să fugi, să te-ascunzi mereu
De teama dorului meu ?
Vei putea mereu să fugi ?
Până când ai să m-alungi?
Până când iți va fi teamă
Să atingi o hologramă ?


GENERATIA CE VINE ...

Vrând-nevrând, în România,
Unde crește-în gard prostia
Şi umorul a murit ,
Supraviețuiesc, grăbit
Îmi e pasul mai mereu
Pentru-a avea timpul meu
De respiro şi elan ,
Încerc să zâmbesc la mal
Când algele put jegoase ,
Însă neghina din oase
Plutește şi iese-n faţă
Începând de dimineață ,
Menținând nestingherită ,
Mintea netedă-stupidă ,
Siliconată şi vidă
Dar când ... lângă geamandură
Un cuvânt le-ai scos din gură ...
Totul se transformă-în scrum .
Românie de acum ...
Cu umorul şters şi gol
Îmbibată de nomol ...
I se scândârmâr de tine
Generației ce vine ,
Calcă totul în picioare
Atât timp cât mai e soare ,
Fără-a se uita în urmă ,
Cum viitorul se curmă ,
Timp nu mai au să le pese
Dar dansează-în ritm pe mese ,
De gură-cască-ajutați
Susținuți şi promovați .


Adevăru-adevărat !!!


Să aştepţi un tren să vină,
Să-asculți muzica-n surdină
Până răsună pereții,

Să-ţi adori căldura gheții,

Savurând cafea fierbinte...

Să scriu ce-mi trece prin minte,
Să citești doar ce-ţi convine,

Să mă transformi doar pe mine

În versul cel mai trăznit,

Dăruind la infinit

Pentru că azi vântu-adie
Şi compun o poezie...
Ba nu, fiindcă vântul bate

Şi-mi place să fiu departe...

Cum iubesc căldura gheții

Şi-nserarea dimineții ...

Printre versuri să citească

Cine vrea să mă lovească...

Iar acel ce nu-nţelege
Poate să posteze-o lege

Cu suspine-nmiresmată

Să mă transforme -ncă-odată

În ultimul fum discret
Ce l-am tras adânc în piept ,

Dacă nu vrea să m-ajute

Să cobor de pe-acest munte ,

Pagina să-mi răsfoiască...

Şi-apoi să mă răsplătească

Doar cu... ceea ce-am visat,

Adevăru-adevărat!


Tu ... n-ai putea



Tu, îmi promiţi, să-mi dai, ca-n vise un castel
Şi să mă porţi, plutind pe-oceanul fericirii,
S-aşterni alei în faţă-nflorite ca un Rai,
Dar, mie gându-mi zboară, neîncetat la el.
Mă arde încă-n suflet văpaia amintirii,
Ce simt eu pentru el, tu n-ai putea să-mi dai.
Nu pot să-mi alung gândul , deşi uneori vreau
Dar, mă cuprinde dorul şi lacrimi podidesc,
Trecut-au zile, nopţi şi ani neîncetat,
Iubirea lui cea dulce n-am de unde s-o iau,
Însă, adânc, în suflet, încă îl mai iubesc,
Nu pot, nu vreau să-l uit, e mai adevărat.
Nu vreau să-l pierd din vise, orice s-ar întâmpla!
De mi-ar ieşi în cale, poate că, m-aş abţine,
Dar tremurul din suflet, sigur mi l-ar simti,
El, mă cunoaște bine, de-ar ieşi-n calea mea
Cu zbuciumul pe buze, sărutul de la mine
L-ar răpi dintr-o dată, oricât eu aş minții,
El știe foarte bine, cum e inima mea.
Tu, n-ai putea să-mi dai, nicicând fiori de gheață,
Ce simt eu pentru el, tu n-ai putea să-mi dai,
Chiar dacă îmi promiți doar vise în castele,
Visele mele sunt, numai cu el în viață.
Iubire ca a lui, aşa ceva, nu ai
Orice tu îmi promiți, eu aş fugi de ele,
Bani, viitor frumos, nu e ceea ce vreau,
Pe mine mă doboară un gând, mai nebunesc
Că-n viaţa mea, nicicând, n-am să-l mai văd măcar,
Iubirea lui cea dulce, n-am de unde s-o iau,
Deşi, adânc, în suflet, încă îl mai iubesc
Şi-l voi iubi mereu, chiar de va fi-în zadar.

Suflet



Suflet cald, de dor golit,
Suflet cald şi împietrit,
Căldură rătăcitoare,
Curcubeu stors de culoare,
Mac din lanul plin de grâu,
Aburul din zori de râu,
Seninul zilei fierbinţi,
Linişte scoasă din minţi,
Adiere în furtună,
Lumina nopţii din lună,
Luciul mării-învolburate,
Eşti aici, când eşti departe.
Fi cu mine tot mereu,
Eşti tot ce am mai scump eu,
Eşti speranţă zi de zi
Şi dorinţa de-a trăi.
Eşti pelinul îndulcit
Şi zorii ce-au aţipit.
Raza lunii argintie
Umplând inima pustie.

Am întins un fir de aţă,


Am întins un fir de aţă,
Ascultând o melodie,
Şi-am crezut într-o speranță
Din adânc de poezie,

Am tras fum adânc în piept,
L-am stins cu-n strop de cafea
Şi-am învățat să aștept
Zorii din inima mea,

Am privit ceasul târziu,
Așteptând un vis sperat
Şi-am găsit, fără să știu
Un dușman, nu-n aliat,

Am șters lacrima fierbinte,
Ce curgea fără să vrea
Şi-am pornit-o înainte
Doar eu şi persoana mea,

Am aşternut pe hârtie
Cuvinte fără-nțeles,
Crezi că mintea mi-e pustie?
Poate, dar am înțeles...

Trei cuvinte scrise-n grabă,
Fără prea multă gândire,
Fără nici un pic de şagă,
Fără pic de bucurie...

Nu contează ce am scris,
Dacă tot nu înțelegi,
Cuvântul va sta deschis,
Chiar de nu vrei să-l dezlegi.

Eşti aici, când eşti departe





Oare e doar un fulg de nea
Ce lângă tine mă topeste,
Oare doar aripa de dor,
Ce peste piscuri ne uneşte,
O adiere de salcâm,
Pictată-n tril de muguri verzi,
Rază de stea pierdută-n drum
Sau norii albaștrii ce vor plânge,
Cuprinși de-al inimilor zbor,
Din fulg de nea şi zurgălăi,
Din fir de vers, pierdut în vânt...
Privesc acum în ochii tăi,
Topim distanţa cu-n sărut
Tu eşti aici, când eşti departe,
Eu SUNT, doar când TU ai sosit.

Am tăiat Luna în felii







Am tăiat Luna în felii
Şi-am zvârlit-o peste câmpuri,
Din razele-i argintii
Au răsărit chiorchini de struguri,
Am stors strugurii de zeamă
Şi-am udat o rădăcină
Şi-au crescut ne-luate-n seamă
O livadă şi-o grădină.
Din livadă am luat mere,
Din grădină liliac
Şi cu gândurile mele
Le-am zvârlit pe toate-n lac.
Noaptea se-ntoarse apoi
Şi din lac o Luna blândă
Se revarsă peste noi
Lumea toată de-o inundă.

Te voi recunoaste







Tu, cel ce-nspre iubire să pășesc, m-ai îndemnat,
Cu pași mărunți dar siguri, pășeam ieri amândoi,
Călcând pe frunze moarte, crezând că doar noi doi
Putem în lumea asta iubi cu-adevărat...

Tu, cel ce ieri m-ai îndemnat să sper în viață,
De mână m-ai luat şi ca-ntr-un vis zburam spre Univers
Şi din priviri m-ai obligat să-ţi dedic vers cu vers,
Tu, cel ce ieri mi-ai dăruit a dragostei speranță...

Azi vrei să fugi, să fugi în depărtări
Şi frageda iubire s-o transformi în rouă
Ca zorii dimineții s-o topească-ntr-o clipă, două?
Azi vrei să fugi spre cele patru zări...

Azi vrei să te transformi, să nu te recunosc,
Să te transformi în stea sau într-o floare,
Într-un izvor, ocean sau chiar o mare,
În orice-ai vrea, azi tu să fi, eu tot te recunosc

Chiar dacă azi, vrei să fi stea polară,
Sau un luceafăr, blând, azi vrei să fi,
În orișice te-ai transforma, te voi găsi,
În ploaie chiar, sau caldă primăvară...

Te voi cunoaște după zâmbet, dragul meu,
După culoare şi după strălucire,
Te voi cunoaște că ești tu, după iubire,
Te voi retransforma strângându-te la pieptul meu.

Un fir de mac


Un suflet sincer aş vrea
Să am la inima mea,
Nu vreau bani, nu vreau avere,
Nici prea multă mângâiere
Ce după un timp dispare.
Vreau numai un strop de soare
Să-mi dai, să mă luminezi.
Crezi că poţi să-mi demonstrezi
Că în lanul de neghină
Un mac mai face lumina?
Un singur fir, înțelegi?
Dintr-un câmp plin poţi s-alegi?
Mai exista vreo speranţă?
Poţi să-mi demonstezi că-n gheaţă
Un ghiocel poate-apare
Luminat de-un strop de soare?
Şi răsare cu curaj?
Sau totul e doar miraj
Ce se naşte în deşert?
Nemai fiind nimic cert
Doar atât mai am să-ţi spun:
SĂNĂTATE şi DRUM BUN!

luni, 28 septembrie 2009

Nu pot să cred



Nu pot să cred că mă abțin....
Că nu arunc în jur venin,
Că numai în interior
Ard, fierb uşor şi mă dobor,
Încet şi sigur în suspine,
Şi nici măcar ziua ce vine
Nu prevesteşte vreun senin,
Nu pot să cred că mă abţin...
Şi nu zbier , zborul să mi-l iau,
Printre lacrimi să nu mai stau,
Să le alung , să le transform,
Să le adorm cu cloroform
Pe veci, nu ştiu cum mă abtin,...
Mi-e dor să mai zâmbesc puţin,
S-alung lacrimile-mpletite
Ce par de ochii mei lipite...
Iar când, târziu şi în sfârșit
Motiv de zâmbet am găsit,
Vreo două zile râd frumos,
Din tot sufletul, sănătos
Şi-apoi în lacrimi mă topesc
Nu pot să cred că nu răzbesc
S-alung tristeţea-n depărtări
S-o pierd în noapte sau în zori,
Să uit ce-nseamnă, cum arată,
Să râd , odată şi-nc-odată,
Să râd, să râd cu lacrimi chiar,
Să râd, şi nu aşa-n zadar...
Să râd de un motiv sau zece
Cu lacrimi mari, dar râsul trece
Pe lângă mine cu paşi iuţi,
Se-ascunde undeva în munţi,
Prăpăstii sau fund de ocean,
Nu-l pot păstra într-un lighean
Printre degete s-ar prelinge
Şi tot într-un ocean ajunge,
Chiar nu pot crede cum mă-abţin...
Să nu blestem atâta chin.

Capitol nou



,,Să lași totul în urmă'',,să-ncepi capitol nou...''
Să-ţi minți sufletu-n tine, să te crezi un erou,
De parc-ai fi murit şi te-ai fi reîncarnat
Şi-acum din scutec eşti un mare împărat,
Ai fost o simplă mamă şi eşti flăcău fălos,
Ai fost un sărăntoc, azi eşti un mușchiulos...?
Un visător ai fost, iar azi eşti realist,
Ceea ce ai făcut miroase aşa-de ...trist...
Da'-l stropești cu parfum, şi-i dai cu-n praf de talc
Şi nici nu-ţi vei da seama , ce pute dacă-l calc...
Te-ai re-încarnat acum, nu mai eşti ce ai fost ?
Te-ai transformat în cinci ca tine pe un post?
Vrei să spui un cuvânt şi rostești vorbe goale?
Deci nu mai stai la cozi , să ai ce pune-n oale...
Acum alegi din pomul cel lăudat şi plin
Cu farse fără "E"-uri şi pline de venin ?
Dar colorate cald și zmângălite-n dungi,
"Frumos mai este gardul şi ambalat în pungi"
Ce se topesc uşor, sunt ,,eco''de acum...
Ai lăsat totu-n urmă ? ai ales un alt drum?
N-ai timp să te întrebi dacă ce faci, ce spui,
E omenesc vorbind, pe placul cerului,
Stelelor ce zâmbesc, sau lunii care tace,
Ai vrea să ripostezi, dar lașitatea-îţi place,
Nici amici nu mai ai, cu toţii au plecat...
Motiv contemporan, doar i-ai împrumutat,
Dar eşti un realist, nu mai eşti un incult,
Liceu şi facultate? le-ai terminat, de mult...
Viața te-a învățat nimeni să nu te-învingă,
Chiar dacă folosești şi câte o seringă,
Sau ierburi, ori pastile, ori un energizant,
Aşa este la moda, aşa e elegant
Să porţi maieu deasupra, chiloţii tot la fel,
Eşti un re-încarnat doar, un mare top-model .

De vrei leguma sa traiesti...



Să te îneci în nepăsare,
Să poţi da vieţii o culoare,
Să te-nconjori de nesimţire
Ne luând în seama vreo clipire
Şi nici măcar o adiere,
Ca să trăieşti fără durere,
Ca să trăieşti în astă lume
Plină de rele zise bune,
Să nu îţi pese nici de vânt!
De vrei să mai fi pe pământ
Să nu îţi pese nici de-o boare...
Să te cuprinzi în nepăsare
De vrei ,,legumă" să trăieşti
În seră doar să înverzeşti,
Să fii udată şi plivită
Fără să-ţi pese o clipită
De ceea ce e-n jurul tău,
E vrerea ta, dar sfatul meu
Nu poate fi aşa cum eşti.
Trăiește cum vrei să trăieşti!
Pune sau nu, suflet în tot!
De nu te doare nici în cot,
N-am să te-nping eu azi la luptă,
Trăieşte-ţi viaţa ta cea ruptă
Probabil de realitate
În seră-n haos, nedreptate
Şi nepăsare câtă vrei...
Doar nu trăiești tu anii mei
Şi nici eu viaţa nu-ţi răpesc
Luptând mereu doar să răzbesc.

Blestem




Voi...ce râdeți de iubire
Atunci când o întâlniți,
Să nu aveţi fericire,
Blestemaţi de ea să fiţi!

Voi... ce râdeți când iubirea
Din suflet vă este dată,
Vă blestem ca fericirea
Să n-o-întâlniți niciodată!

Voi... ce spuneţi prea uşor
Că-adoraţi, sau că iubiţi,
Blestemaţi să fiţi, de dor
O viaţă să suferiţi!

De veţi râde de iubirea
Caldă , sinceră, curată,
Să căutaţi fericirea,
Să n-o găsiţi niciodată!

Să-întâlniți odată-n viaţă
O fiinţă minunată,
Să vă dea doar o speranţă
Şi iubire niciodată!

Voi iubire să-i cerşiţi,
Să-i cerşiţi o mângâiere,
Nicicând fericiţi să fiţi,
Să iubiți doar cu durere!

Că doar aţi râs de iubire,
Şi iubirea v-a ajuns.
Poate că de fericire
Nu vă stă ochii din plâns,

Nu mai râdeți de iubire,
Acum când şi voi iubiţi?
Prea târziu pentru căire,
Blestemaţi pe veci să fiţi!