Cititorii mei

Translate

Se afișează postările cu eticheta cafea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cafea. Afișați toate postările

sâmbătă, 14 iunie 2014

Invită-mă la o cafea!


Invită-mă la o cafea, diseară
şi... îndulceşte-o, dacă este cazul,
cu lacrima ce-am strâns-o-n călimară,
să nu-mi mai ardă viaţa şi obrazul.

Te-aştept, la masa noastră, să-mi pui lapte
în lacrimile repezi, ce-au durut
aşa de mult, încât, nu mai am noapte
ci zile înşiruite-n aşternut.

Invită-mă, pe bancă-n parc, să-mi scuturi
petale albe de sidef pe tâmple,
să-mi desluşeşti iubirea din adâncuri,
în vis să n-o mai laşi să se întâmple.

Să opreşti timpu-n loc pentru-o secundă,
o zi, o viaţă sau o veşnicie,
realizând că versul meu inundă,
iar tu-l loveşti, din pură gelozie. 

Invită-mă la o cafea, şi-n minte 
ascunde gândul-n care mă loveşti, 
preţ de o clipă... doar o rugăminte 
mai am... să uiţi că mă iubeşti...! 


duminică, 18 mai 2014

Te-aş invita la o cafea




Te-aş invita la o cafea, diseară,
să ne apuce zorii desenând
viraje pe-o şosea din călimară,
dar mi-este teamă c-ai să pleci curând.

Te-aş parfuma cu razele de soare,
să uit că ne inundă miezul nopţii,
că te visez simţindu-mă datoare
să te cuprind cu lacătele sorţii.

Te-aş invita să mă răsfeţi o clipă
dar ştiu prea bine că nu ai habar
ce înseamnă zborul fără de aripă,
iubirea sfântă, fără de hotar.

Te-aş descifra lăsându-te să-mi dai
o primăvară ruptă de-ntuneric,
dar tu nu bei cafea, tu serveşti ceai
şi-ai să te stingi în mine esoteric. 




luni, 17 februarie 2014

Poem pentru sărut

 
 
îneacă-mi cuvântu-n cafeaua de mâine,
reţine-mi privirea şi gândul pe buze,
sărută-mă-n taină când numai cu tine
voi pune sechestru iubirii confuze.

înşiră-mi pe gene sărutări firave,
să-ţi depăn din stele poveşti
din cele nescrise, avide, suave,
să simt cât de mult mă iubeşti.

adună-mi cuvinte din veacuri trecute
să fim peste timpuri mereu
povestea de aur, din stele ţesute
de tine şi sufletul meu.










marți, 31 decembrie 2013

La Mulţi Ani!





Iaca, ultima cafea,
Dulce ca o acadea,
Cu Pluguşorul v-aşteaptă.
Poftiţi, vă rog, este fiartă
Acum un minut şi-un pic,
În cel mai iubit ibric!
Ia uraţi, flăcăi şi fete!
Să bem cafea pe-ndelete
Din cana de porţelan,
Până vine Noul An!
Să vină cu bucurie
În orice gospodărie!
Să ne-aducă, tuturor,
Sănătate şi mult spor!
Spor la muncă şi iubire,
Linişte şi fericire!
Să v-aducă Anul Nou
Cel mai minunat cadou
Ce-l doriţi şi ceva bani!

La Anul şi La Mulţi Ani!

marți, 12 martie 2013

Cu moartea la o cafea




Nu mă judeca creştine,
Ştiu că e dăunător
Să împart fumul cu tine,
Dar, sunt doar un fumător!

Nu râvnesc la bunul lumii,
Nu spăl banii îmbâcsiţi,
Nu ucid lumina lunii
Lunecând pe îndrăgostiţi.

Nu mă judeca creştine,
Mai ales în zori de zi
Când visez că-mi este bine,
La cafea, nu mă trezi!

Cu moartea, la o cafea,
De mult timp negociez
S-a cam săturat şi ea,
Prin fum veşnic o fentez.





sâmbătă, 7 mai 2011

O cafea pictată











Stropi de liliac bătut
Strâns în picături fragile
Clădeau magic început
Decorând primele file.
Cioburi de vise măreţe
Adunate-n zorii noi
S-au gândit să ne înveţe
Primăvara pe-amândoi.
Crenguţele inundate
În mov aprins explodau
Ca un vis dansând în noapte
Pleoapele îmi deslipeau,
Sufletu-mi vibra frenetic
Ascultând orice secundă,
Ca un pictor autentic
M-ai purtat pe a ta undă,
Mi-ai expus cu amănunte
Fiecare picătură
Ai păstrat totul în minte,
Dar o cafea, nu-i pictură.
A trecut mai mult de-un an,
Eu gustul i-am rătăcit
Printre pagini scrise-n van...
Tu, gustul i-ai îndulcit,
Nu îmi mai găsesc cuvântul
Nu ştiu ce să spun, să scriu...
Gândul îmi zboară ca vântul,
Peste cerul azuriu.












marți, 21 septembrie 2010

Val de toamnă



Val de toamnă amestecată
Cu iubire şi cafea
Zâmbet, lapte condensat
Aromă de gură ta,
Glume, priviri, paşi pe-alei,
Îmbrăţişări, ochii tăi
Toate numai într-o zi,
Am învăţat a zâmbi
Am învăţat să păşesc,
Să zburd peste tot ce doare,
Să alung tot ce răneşte,
În urmă, în depărtare...
Luna plină-n asta seară
La un dans ne-a invitat,
Stelele dansau şi ele
Când pe braţe m-ai purtat...




vineri, 6 noiembrie 2009

AROMA IUBIRII









Totu-a-nceput cu-o cafea...
De acuma viaţa mea
A pornit pe un alt drum....
Sunt FERICITĂ, vă spun
La toţi cei care mă ştiţi,
Vă urez: SĂ FIŢI IUBIŢI!!!
Totul se va lumina
De veţi găsi dragostea!
Printre stele veţi pluti
Şi tot timpul veţi zîmbi.....
Acum, vă las, mă grăbesc!!!
Iubirea să-mi întîlnesc.
Şase ore au rămas...
V-am pupat pe toţi ...pe nas :)) =))
Să aveţi grijă de voi!
Aşa cum vom avea noi. :)) =))





marți, 29 septembrie 2009

Sunt firimitura care tace...






Sunt firimitura care tace şi se usuca-ncet, încet ,
Sunt frunza ce a ruginit, căzând dintr-un copac defect,
Sunt jaru-ncins dintr-un cuptor ce coace pita-ntr-un final,
Sunt Luna ce a asfinţit topită-n grabă de un val.
Sunt sufletul ce te-nţelege când nimeni nu o poate face,
Sunt numai ceea ce-ţi doreşti, doar dacă-mi spui exact ce-ţi place,
Sunt adevărul gol-goluţ, sunt întrebarea care doare,
Sunt liniştea ce-a adormit şi a ajuns la disperare
Când te privesc, sau te ascult cum spui că eşti altcineva,
Când behăi, zbieri şi vrei să pari un animal de catifea,
Dar calci cadavre ce-ai lungit în faţa ta cu-aşa nesaţ,
Când pătezi totu-n calea ta numai cu ceaşca ta de zaţ,
Şi eşti privit şi ascultat pentru prostia ce nu are
Nicicând la tine vreun leac şi nici un strop de alinare...
M-ascund sub val, să mă topesc, sau în cuptorul cel încins,
În codru fug, să mă feresc de felul tău de nedescris,
Ecoul tău pe mulţi loveşte şi mult prea mulţi te copiază,
Dar bumerangul ce-l arunci, doar tu mai crezi c-adânc visează,
Nu vrea s-auzi sau să presimţi când se va-ntoarce , şi-o lovi
Exact atunci şi-acolo unde, te-ai întrecut în a prosti...