LACRIMI DE FERICIRE

-Oare de ce-a trebuit să ne trăim viaţa în van?
Să suspin şi să oftez fără tine an de an...
Oare de ce-a trebuit cu-amintiri să mă hrănesc?
Când ai ştiut foarte bine cât de mult te mai iubesc...
Mângâindu-mă pe frunte, în şoaptă te-am auzit,
Ai dat drumul la cuvinte şi-ntr-o doară ai zâmbit...
N-am răspuns, am închis ochii şi sub pleoapă m-am ascuns,
Ochilor ce ani de zile doar de dorul tău au plâns...
Ochii ce-n visele nopţii mi-l dăruiau uneori
Ochii ce-mi răpeau iubirea cînd se deschideau în zori....
-Îmi răspunzi? oare de ce? Şi-n ochi te rog, mă priveşte!
Exista altcineva care mai mult te iubeşte?
Am deschis alene ochii şi-n ochii lui am privit,
Două lacrimi cristaline pe-obrazul meu s-au topit,
Am sărit să le opresc în grabă cu ... sărutarea
Şi teama ca ochii-albaştri să nu îşi piardă culoarea,
Dar din nou m-ai mângâiat liniștindu-mă pe loc...
-Sunt lacrimi de fericire, nu mai am lacrimi de foc
Au pierit de tot în clipa când paşii tăi au păşit
Pe acelaşi drum cu mine şi-n sfârșit te-am regăsit.